Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Teologia Dogmatică
Ortodoxă
O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe în contextul religios,
cultural și științific al lumii de astăzi
*
vol. 1
*
Teologie pentru azi
București
20**
***
1. 3. Cartea Leviticul
În Lev. 1, 1, Domnul îi vorbeşte lui Moise din interiorul cortului mărturiei. Nu mai vorbeşte cu el din munte, ci din cortul pe care El îl poruncise.
El stabileşte darurile Domnului [dora to Chirio] pe care le poate aduce poporul [1, 2].
Arderea-de-tot [olocaftima] se aduce în faţa cortului mărturiei pentru ca să fie „bineprimită/ bineplăcută[1] înaintea Domnului [decton enantion Chiriu]” [1, 3]. Viţelul e junghiat înaintea Domnului [1, 5] şi cele care vor fi arse pe jertfelnic sunt aducere spre jertfă [carpoma] şi jertfă [tisia], „miros de bună-mireasmă Domnului”[osmi efodias to Chirio] [1, 9].
În descrierile aflate în această carte se repetă de multe ori anumite sintagme. Le vom îngloba aici, la început, pentru ca să nu revenim de fiecare dată asupra lor, pentru că reprezintă aceeaşi indicaţie.
Avem aşadar: înaintea Domnului [enanti/ enopion/ prochimena Chiriu] [1, 11; 3, 1; 3, 7; 3, 12; 4, 4**; 4, 6; 4, 7; 4, 15**; 4, 18; 4, 24; 5, 26; 6, 7; 7, 2; 7, 30; 7, 38; 8, 27; 8, 29; 9, 2; 9, 4; 9, 5; 9, 2; 10, 1; 10, 2; 10, 15; 10, 17; 10, 19; 12, 7; 14, 11; 14, 12; 14, 16; 14, 18; 14, 20; 14, 23; 14, 24; 14, 27; 14, 29; 14, 31; 15, 14; 15, 15; 15, 30; 16, 7; 16, 10; 16, 12; 16, 13; 16, 15; 16, 18; 16, 30; 17, 6; 19, 22; 23, 11; 23, 20; 23, 28; 24, 3; 24, 4; 24, 6; 24, 7; 24, 8]; aducere spre jertfă [carpoma] şi jertfă [tisia], „miros de bună-mireasmă Domnului”[osmi efodias to Chirio] [1, 13; 1, 17; 2, 2; 2, 9; 2, 12; 3, 5; 3, 11; 3, 16; 4, 31; 6, 14; 8, 21; 8, 28; 17, 4; 17, 6; 23, 13; 23, 18]; dar de jertfă Domnului [doron tisian to Chirio] [2, 1; 7, 29]; sfinţenia sfinţeniilor din jertfele Domnului [aghion ton aghion apo ton tision/ ton carpomaton Chiriu] [2, 3; 2, 10; 6, 10; 6, 22][2]; este jertfa Domnului [tisia/ carpoma estin Chirio] [2, 6; 2, 16; 3, 3; 3, 14; 7, 5; 7, 25; 7, 30; 10, 13].
Domnul îi vorbeşte lui Moise despre păcatul făcut înaintea Domnului ca despre o încălcare a poruncilor Sale [4, 2]. Toate jertfele se stabilesc conform celor poruncite de Domnul lui Moise în munte [7, 38].
Moise adună întreaga adunare a lui Israel după modul poruncit lui de către Domnul [8, 4]. Se insistă de fiecare dată pe împlinirea întocmai a cuvintelor Sale de către Moise [8, 9; 8, 13; 8, 17; 8, 29; 8, 34; 8, 35; 8, 36; 9, 7; 9, 10; 9, 21; 10, 11; 10, 15; 10, 18; 16, 34; 24, 23; 26, 46].
Moise stabileşte la cortul mărturiei „păzirile Domnului” [ta filagmata Chiriu] [8, 35]. El anunţă poporul că Domnul Se va arăta întru ei [9, 4] şi întreaga sinagogă a lui Israel vine şi stă înaintea Domnului [9, 5].
Dacă vor împlini cuvântul Domnului fiecare om din popor va vedea în sine slava Domnului [doxa Chiriu] [9, 6].
După ce Aaron a săvârşit jertfele [9, 22] şi după ce Moise şi Aaron au binecuvântat întregul popor, atunci slava Domnului a fost văzută de tot poporul [9, 23]. Şi au văzut cum a ieşit foc de la Domnul şi a mistuit toate cele de pe jertfelnic şi arderile-de-tot şi grăsimile. Toţi au văzut acestea şi au fost uimiţi şi au căzut pe feţele lor [9, 24].
Când Nadab [Nadab] şi Abiud [Abiud], fiii lui Aaron, aduc în cădelniţele lor foc străin [pir allotrion], care nu fusese poruncit de către Domnul [10, 1], atunci iese foc de la Domnul şi acesta i-a mistuit pe ei şi au murit înaintea Domnului [10, 2].
Tâlcuind moartea fiilor lui Aaron acestuia, Moise îi spune că aceasta s-a petrecut pentru că nu s-au apropiat de Domnul ca El să Se sfinţească întru ei, pentru că Domnul Se preamăreşte în toată sinagoga/ adunarea [10, 3].
Poporul trebuie să plângă arderea pe care a aprins-o Domnul, adică pe cei doi fii ai lui Aaron, care au fost mistuiţi de focul ieşit de la Domnul [10, 6].
Domnul le arată lui Moise şi Aaron care sunt animalele pe care le pot mânca [11, 1-2 sqq].
Pentru că mâncarea din animalele necurate te face necurat [11, 43], Domnul Dumnezeu cere sfinţenie de la oameni, pentru că El e Sfânt [11, 44; 19, 2; 20, 7; 20, 26]. Pentru că Domnul i-a scos din Egipt pentru ca să le fie Dumnezeu, poporul trebuie să fie sfânt, pentru că El, Domnul, e Sfânt [11, 45].
Cererea sfinţeniei de la oameni implică împărtăşirea lor de sfinţenia lui Dumnezeu. Sfinţenia lui Dumnezeu e împărtăşibilă oamenilor şi ei devin Sfinţi, pentru că sfințenia nu e un ideal, un deziderat utopic, ci o realitate ontologică. Sfinţenia este împărtăşire de sfinţenia Domnului.
Domnul vorbeşte către Moise sau către Moise şi Aaron [12, 1; 13, 1; 14, 1; 14, 33; 15, 1; 16, 1-2; 17, 1-2; 18, 1-2; 19, 1; 20, 1; 21, 1; 21, 16-17; 22, 1-2; 22, 17-18; 22, 26; 23, 1; 23, 9; 23, 23; 23, 26; 23, 33; 24, 1; 24, 13; 25, 1; 27, 1; 27, 34] şi îi învaţă pas cu pas ce să facă în anumite condiţii practice.
Domnul Se va arăta în nor pe locul ispăşirii [ 16, 2]. El Îşi va întoarce faţa Sa de la sufletul celui care mănâncă sânge şi îl va distruge pe acel om [17, 10]. Sângele animalelor a fost dat de către Domnul ca să fie adus pe jertfelnic, căci a fost dat spre ispăşirea sufletelor oamenilor [17, 11].
Domnul le reaminteşte că El este Domnul Dumnezeul lor [18, 2; 18, 4; 18, 5; 18, 6; 18, 2; 19, 2; 19, 3; 19, 4; 19, 10; 19, 12; 19, 14; 19, 16; 19, 18; 19, 25; 19, 28; 19, 30; 19, 31; 19, 32; 19, 34; 19, 36; 19, 37; 20, 7; 20, 24; 21, 12; 22, 2; 22, 3; 22, 8; 22, 30; 22, 33; 23, 22; 23, 43; 24, 22; 25, 17; 25, 36; 25, 38; 25, 55; 26, 1; 26, 2; 26, 44; 26, 45] şi de aceea trebuie să păzească judecăţile Sale şi poruncile Sale să le urmeze şi să umble întru ele [18, 4]. Trebuie să urmeze toate poruncile Sale şi toate judecăţile Sale, fiindcă omul care le va împlini va fi viu prin ele [18, 5].
Sămânţa bărbatului[3] nu trebuie dată spre cinstirea arhontelui/ lui Moloh[4], ca să nu fie pângărit numele Său cel sfânt [18, 21].
Domnul spune că neamurile [ta etni] s-au întinat prin homosexualitate [18, 22] şi zoofilie [18, 23] şi de aceea El le va izgoni dinaintea feţei fiilor lui Israel [18, 24]. Pământul s-a întinat şi s-a mâniat pe păcătoşii care locuiau pe el şi Domnul a pedepsit nedreptatea lor [18, 25].
Israelul trebuie să păzească toate legile şi toate poruncile Sale şi să nu facă monstruozităţile [ton vdeligmaton]/ ticăloşiile[5] enumerate mai sus [18, 26].
Acelaşi lucru se cere şi în 18, 30: trebuie să se păzească poruncile Domnului şi să nu se facă nimic din obiceiurile cele scârboase [ton vdeligmenon]/ spurcate[6]/ urâte[7] ale neamurilor, pentru că Domnul este Dumnezeul lui Israel.
Viaţa sfântă nu are, în concluzie, nimic de-a face cu închinarea la idoli, cu darea copiilor drept jertfă zeilor, cu homosexualitatea şi zoofilia. Acestea nu sunt, e concluzia lui Lev. 18, obiceiuri ale oamenilor credincioşi ci ale neamurilor, ale popoarelor păgâne.
Domnul cere ca sâmbetele Sale să fie păzite [19, 3; 19, 30; 23, 3; 26, 2] şi ca poporul să nu îşi facă idoli [19, 4]. Cele sfinte ale Domnului nu trebuie spurcate [19, 8], ci din jertfă trebuie să se mănânce la timpul stabilit [19, 6]. Nu trebuie să se facă jurăminte în mod nedrept pe numele Domnului şi nici să se pângărească numele lui Dumnezeu [19, 12].
Domnul ne cere să ne temem de El [19, 14; 19, 32; 25, 17; 25, 36; 25, 43] şi să păzim legea Sa [19, 19]. Domnul Dumnezeu le va da pământul în care vor intra fiii lui Israel [19, 23], cel pe care El li l-a promis.
Toată roada pomilor din al 4-lea an de la intrarea lui Israel în pământul făgăduit va fi „sfântă [şi] prinos de laudă [adus] Domnului” [19, 24].
Domnul le cere să se teamă de sfinţeniile Sale [19, 30; 26, 2], pentru că El este Domnul Dumnezeul lor, Care i-a scos din ţara Egiptului [19, 36; 22, 33; 23, 43; 25, 38; 26, 13]. Poporul trebuie să păzească toată legea Domnului şi toate poruncile Sale să le împlinească [19, 37; 22, 31].
Domnul Îşi va întoarce faţa Sa şi va distruge pe cel care va da pe copiii săi arhontelui [20, 3; 20, 5], adică lui Moloh. Acest act e considerat drept o întinare a sfinţeniilor Sale şi o profanare a numelui sfinţeniilor Sale [Ibidem][8].
Domnul Îşi va întoarce faţa Sa şi va stârpi din poporul Său şi pe cel care se însoţeşte cu ventrilocii[9]/ cu cei ce cheamă morţii[10] şi cu vrăjitorii [20, 6].
Poruncile Domnului trebuie păzite şi împlinite pentru că Domnul e Cel care ne sfinţeşte [20, 8]. Se subînţelege: prin împlinirea poruncilor Lui.
În Lev. 20, 22, Domnul spune că trebuie să se păzească toate poruncile şi judecăţile Sale şi acestea să fie împlinite, pentru ca nu cumva să se mânie pământul în care Domnul îi conduce ca să locuiască.
Israelul nu trebuie să meargă după obiceiurile neamurile pe care Domnul le îndepărtează de ei, pentru că ei au făcut faptele pe care Domnul le opreşte şi de aceea El s-a scârbit de ele [20, 23].
Domnul le va da moştenirea promisă, pentru că El i-a separat/ osebit[11]/ despărţit[12] de/ dintre toate neamurile [20, 24]. Domnul a separat, a indicat care sunt animalele necurate [20, 25]. Poporul trebuie să fie sfânt ca şi Domnul, pentru că El i-a separat pe ei dintre toate neamurile pentru ca să fie ai Lui [20, 26].
Sfinţii sunt ai Domnului lor şi ei nu trebuie să pângărească numele Domnului lor. Pentru că ei aduc jertfe Domnului, daruri Dumnezeului lor, de aceea trebuie să fie Sfinţi [21, 6].
Sfinţii la care se referă Domnul aici sunt slujitorii/ preoţii de la Cortul sfânt[13].
LXX lasă să se înţeleagă faptul, că 21, 7 se referă la soţia preotului şi că preotul este Sfânt pentru Domnul Dumnezeul său. Cel care sfinţeşte aduce daruri Domnului Dumnezeu şi acela va fi Sfânt pentru că Domnul cel Sfânt îl sfinţeşte pe el [21, 8; 21, 15; 21, 23; 22, 9]. Preotul nu va ieşi din cele sfinte şi nici nu va pângări sfinţenia Dumnezeului său, pentru că sfântul ulei de ungere al Dumnezeului său este peste el [21, 12].
Preotul care are vreun defect [momos]/ cusur[14]/ meteahnă[15] anume nu trebuie să se apropie ca să aducă daruri Dumnezeului său [21, 17; 21, 21]. El nu va sluji dacă are vreun defect, pentru ca să nu profaneze sfinţenia lui Dumnezeu [21, 23].
Aaron şi fiii săi trebuie să fie atenţi la sfinţeniile fiilor lui Israel şi să nu profaneze/ să nu pângărească[16] numele cel sfânt al Domnului [22, 2].
Cel care are vreo necurăţie şi se apropie de cele sfinte, sfinţite ale Domnului va fi distrus de către Domnul [22, 3]. Preoţii trebuie să păzească poruncile Domnului ca nu cumva să moară prin profanarea/ pângărirea[17] lor [22, 9].
El este Cel care sfinţeşte pe cele aduse Domnului [22, 16]. Darurile cu defect nu sunt primite de către Domnul [22, 20; 22, 22-25].
Nu trebuie să fie profanat numele cel sfânt al Domnului, ci în mijlocul fiilor lui Israel să fie sfinţit Domnul, Cel care sfinţeşte pe poporul Său [22, 32].
Sărbătorile Domnului sunt sfinte [32, 2; 32, 4].
Domnul le enumără lui Moise în această ordine: Paştile Domnului [pasha to Chirio] [ 32, 5], Azimile Domnului [ton azimon to Chirio] [32, 6], ziua pârgii secerişului [aparhin tu terismu] [23, 10], Sărbătoarea trâmbiţelor [mnimosinon salpingon][23, 24], ziua ispăşirii [imera exilasmu][ 23, 27] şi sărbătoarea corturilor [eorti schinon] [ 23, 34].
Lev. 23, 17 stabileşte în ce constă pârga /primele roade ale Domnului [protoghenimaton to Chirio], care sunt aduse Sieşi.
În 24, 11 se vorbeşte despre îndrăzneala unui bărbat care a pronunţat numele lui Dumnezeu şi L-a blestemat pe El. Acesta a fost pus sub pază pentru ca să fie judecat după porunca Domnului [24, 12]. Domnul a poruncit să fie ucis cu pietre în afara taberei [24, 14].
Cel care Îl va blestema pe Dumnezeu va avea păcat [24, 15] şi cel care Îl va numi pe nume pe Domnul va fi omorât cu pietre [24, 16**].
Când poporul va intra în pământul pe care li-l va da Domnul pământul se va odihni întru odihna Domnului [25, 2; 25, 4]. Adică nu se vor culege roadele care vor creşte pe pământ în al 7-lea an, după 6 ani de culegere constantă a roadelor cultivate pe el [25, 3-5].
Împlinirea poruncilor şi judecăţilor Domnului le va da să locuiască pe pământ cu pace/ cu încredere [25, 18]. În anul de odihnă al pământului, Domnul va trimite binecuvântarea Sa peste pământ, în aşa fel încât în anul al 7-lea pământul va rodi cât ar fi rodit în trei ani [25, 21].
Domnul stabileşte ca pământul să nu fie vândut prin întărire/ atestare[18] pentru că pământul este al Său [25, 23].
Fii lui Israel sunt înaintea Domnului nişte prozeliţi[19] şi străini [Ibidem]. Cei scăpătaţi, care devin robi fraţilor lor sunt robii Domnului [25, 42] dar şi toţi fiii lui Israel sunt robii Săi, pentru că El i-a scos din Egipt [25, 55].
Domnul promite binecuvântări materiale [26, 4-5], ferirea de războaie [26, 6] şi ajutor în faţa vrăjmaşilor lor [26, 7-9], dacă împlinesc poruncile Sale [26, 3].
Dacă vor asculta de Domnul, El va privi peste ei, le va înmulţi numărul şi va întări legământul Său cu aceştia [26, 9]. Domnul va pune legământul [tin diatichin] Său în ei şi sufletul Său nu se va scârbi de ei [26, 11]. El le făgăduieşte că va merge printre ei şi va fi Dumnezeul lor, pentru că ei vor fi poporul Lui [26, 12], dacă vor asculta de El.
Însă dacă nu vor asculta de El şi vor călca legământul Lui [26, 14-15], Dumnezeu le făgăduieşte faptul că vor veni asupra lor boli şi asuprire din partea vrăjmaşilor lor [24, 16-17]. Dacă nu-L vor asculta, atunci de 7 ori mai mult vor fi pedepsiţi pentru păcatele lor [ 26, 18; 26, 21] şi chiar de încă 7 ori îi va pedepsi pe ei [26, 24; 26, 28]. Prin pedepsirea lor Domnul caută să sfărâme ruşinea aroganţei lor [26, 19][20].
Dacă vor păcătui în mod constant împotriva Sa, Domnul va trimite asupra lor sabie răzbunătoare, care să răzbune legământul Său [26, 25]. El va trimite moarte în mijlocul lor şi vor fi daţi în mâinile vrăjmaşilor lor [Ibidem]. Domnul îi va smeri, le va îngusta păcatele prin lipsa pâinii [26, 26]. El îi va omorî peste idolii lor, pentru că atunci va fi foarte mâniat sufletul Său [26, 30].
Cei care vor mai rămâne din cei care vor păcătui îşi vor mărturisi păcatele lor şi păcatele părinţilor lor, adică modul cum L-au lăsat deoparte pe Domnul şi au privit pe deasupra Sa [26, 40]. Când aceştia vor fi pedepsiţi de mânia Domnului şi vor fi distruşi în pământul vrăjmaşilor lor, atunci se va ruşina inima lor netăiată-împrejur şi vor gândi bine vizavi de păcatele lor [26, 41], adică se vor pocăi.
Pocăinţa lor Îl va face pe Domnul să-Şi amintească de legământul Său cu Sfinţii Patriarhi ai lui Israel şi de pământul lor [26, 42]. Pământul va rămâne pustiu iar cei care au păcătuit vor simţi propriile lor fărădelegi [26, 43].
Însă, chiar şi când fiii lui Israel vor locui în pământul vrăjmaşilor lor, Domnul nu îi va trece cu vederea şi nu Se va mânia pe ei într-atât de mult, încât să strice legământul Său cu ei [26, 44]. El Îşi va aduce aminte de legământul cel dintâi făcut cu ei, când i-a scos din Egipt pentru ca să le fie Dumnezeul lor [26, 45].
Lev. 27, 2 vorbeşte despre cel care va face făgăduinţă Domnului iar în 27, 9, 10, 14, 16, 21, 23, 28, 30, 32, 33 se specifică faptul că tot ceea ce se va da Domnului va fi lucru sfânt.
[1] În ed. BOR 1988 şi 2001.
[2] Ed. BOR 1988 şi 2001 prezintă expresia: „sfinţenie mare din jertfele Domnului”.
[3] În ed. BOR 1988 şi 2001 e vorba de copiii bărbatului.
[4] În ed. BOR 1988 şi 2001.
[5] În ed. BOR 1988 şi 2001.
[6] În ed. BOR 2001.
[7] În ed. BOR 1988.
[8] În ed. BOR 1988 şi 2001 nu se foloseşte pluralul ci singularul şi se vorbeşte despre întinarea locului sau a locaşului Său şi despre necinstirea numelui Său celui sfânt. LXX ne propune pluralul în ambele cazuri.
[9] Literal: cu cei care vorbesc din stomac.
[10] Ed. BOR 1988 şi 2001.
[11] Ed. BOR 2001.
[12] Ed. BOR 1988.
[13] Ambele ed. rom citate anterior sunt de acord că Sfinţii sunt preoţii.
[14] Ed. BOR 2001.
[15] Ed. BOR 1988.
[16] Ed. BOR 1988 şi 2001.
[17] Ed. BOR 2001.
[18] În ed. BOR 1988 se spune că pământul nu trebuie vândut pe veci, pe când în ed. BOR 2001 se vorbeşte despre faptul că pământul nu trebuie vândut pentru totdeauna. În ultima ed. citată, în n. b, p. 151, ÎPS Bartolomeu Anania spune că pământul nu trebuie vândut definitiv, în mod ferm, fără putinţă de întoarcere.
[19] În ed. BOR 1988 şi 2001 se vorbeşte nu de prozeliţi ci de venetici, ceea ce înseamnă acelaşi lucru: convertiţi la iudaism dintre neamuri.
[20] Ed. BOR 1988 vorbeşte despre frângerea îndărătniciei lor celei mândre, pe când ed. BOR 2001 vorbeşte despre surparea semeţiei mândriei lor.
