Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Predică la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul [24 iunie 2011]

Iubiții mei,

nașterea Sfântului Ioan Botezătorul e naștere însoțită de multă bucurie pentru că „din pântece sterp s-a născut, dezlegând sterpiciunea inimilor noastre” [***Minei, ed. BOR 1927, p. 234]. Pentru că Dumnezeu a adus prin el bucurie multă nu numai părinților lui cuvioși și înaintați în zile ci și nouă, sau mai ales nouă, pentru că ne-a învățat ca întru pocăință și curăție să Îl primim pe Mântuitorul sufletelor noastre.

Astăzi s-a născut Înaintemergătorul Domnului, vestitorul Lui și de aceea nașterea lui e naștere plină de bucurie, pentru că ea Îl vestește pe Cel ce avea să vină spre mântuirea lumii.

Sfântul Ioan e „însemnătorul [învățătorul] pocăinței cel cu mare glas, și dumnezeiescul mijlocitor al legii vechi și al celei noi” (Ibidem). El e „vițelul cel gras al înfrânării”, care s-a născut din cea stearpă și care ne arată nouă pe Mielul lui Dumnezeu, Cel care S-a născut din Fecioară [Ibidem].

Pentru că Ioan vorbește lumii despre Mielul lui Dumnezeu [In. 1, 9; 1, 36, GNT: o Amnos tu Teu], adică despre Fiul lui Dumnezeu întrupat ca jertfă bineplăcută Tatălui pentru iertarea lumii. Și aceasta, pentru că arderea de tot a Vechiului Testament vorbea în taină tocmai despre dăruirea deplină, totală, a Fiului pentru viața lumii.

Iar dacă te dărui în mod deplin lui Dumnezeu și cauți să fii bineplăcut Lui în toate detaliile vieții tale, tocmai de aceea nu poți fi duplicitar, nu poți sluji la doi domni, pentru că ești absorbit de slujirea singurului Dumnezeu, a Creatorului lumii.

Cum mai e numit Sfântul Ioan Botezătorul în imnografia zilei de astăzi? El e „turtureaua cea iubitoare de pustie” [Ibidem], cea care are o singură dragoste: dragostea de Dumnezeu. E „prietenul Mirelui” [Ibidem] și de aceea îi aducem „podoba cântărilor” [Ibidem] noastre acestui „ostaș al Împăratului” [Ibidem].

Pentru că asceza/ lupta cu patimile este lucrul războinic al vieții duhovnicești, atâta timp cât lupta noastră e cu gândurile păcatului și nu cu trupul nostru.

Și nu fără rost ascetic îl avem pomenit pe Sfântul Ioan astăzi, în mijlocul postului Sfinților Aposoli Petru și Pavel. Pentru că viața lui trebuie să dinamizeze viața noastră, a celor ce postim în timpul verii, atâta timp cât el a fost un om al postului și al rugăciunii în mijlocul pustiului neprietenos, care este înăbușitor de cald.

Însă Sfântul Ioan Botezătorul este o minune de om care s-a construit/ s-a zidit pe sine duhovnicește în răbdare, în durere, în rugăciune, în ascultare de Dumnezeu. Și de aceea viața cu Dumnezeu nu e prezentată de Biserică drept o viață ușoară, fără dureri ci, dimpotrivă: ca o viață plină de dureri, dar în care suntem susținuți continuu de harul lui Dumnezeu.

Asceza plină de teologie ne cizelează din interior, cum nu poate să ne educe nimeni. Pentru că asceza pornește din pironirea/ fixarea/ afundarea întregii noastre ființe în slava lui Dumnezeu și în adevărul Lui.

Ca să stai în har trebuie să stai în adevăr. Și ca să stai în adevăr trebuie să lucrezi continuu virtutea.

Orice inconsecvență interioară înseamnă o slăbire a acestei atenții spre Dumnezeu.

Și viața Sfântului Ioan, a Părintelui nostru, este o continuă atenție spre Dumnezeu. Pentru că nașterea lui, prorocită prin Îngeri, este începutul dumnezeieștilor lucruri [Idem, p. 236] ale nașterii Domnului. Și nașterea lui e minunată pentru că e „naștere afară de vârstă” [Ibidem], dincolo de vârsta când se concep pruncii și vestește prin ea „zămislirea fără de sămânță” [Ibidem] a Fiului lui Dumnezeu din Pururea Fecioară Maria.

Iar dacă ne întrebăm de ce prăznuim și nașterea Sfântului Ioan și nu doar martirizarea lui prin tăierea capului, găsim aici răspunsul: pentru că minunea ei vestește prea marea minune a nașterii Domnului din Fecioară, care a fost mai presus de fire.

Și iată cum ne uimește Dumnezeu! Cum ne uimește prin frumusețe, prin curăție, prin sfințenie.

Pentru că adevărata uimire e frumusețea duhovnicească dobândită prin multă zbatere interioară și luptă cu sinele nostru.

Imnograful exclamă: „O, prea slăvită minune!” [Ibidem]. Pentru că se naște Ioan la bătrânețe și tatăl său, arhiereul, se vindecă de muțenie, pentru ca să se bucure de încredințările Domnului. Pentru că Domnul „a cercetat și a făcut mântuire norodului [poporului] Său” [Ibidem], prin Fiul Său născut din Fecioară, născut sub Lege, iar Ioan, născut de Sfinții Zaharia și Elisabeta, în mod minunat, a fost vestitorul Acestuia, al Mirelui Bisericii.

Sfântul Andrei Criteanu îl numește pe Sfântul Ioan Botezătorul: „hotarul Prorocilor și începătura Apostolilor” [Idem, p. 239]. Pentru că prin el se termină șirul Prorocilor care Îl vestesc pe Hristos și se face începutul unui alt șir, al unei alte rânduieli dumnezeiești: cea a Apostolilor Lui.

Pentru că cei trimiși de El, Apostolii Lui, vor bineînmiresma întreaga lume cu persoana și cu adevărurile lui Hristos, pentru că Îl vor propovădui și împărți în mod neîmpărțit pe Hristos întregii lumi, prin cuvinte și Euharistie și slujirea preoțească. Ca toți să fie o singură turmă a unui singur Păstor. Căci Mielul lui Dumnezeu e și Păstorul sau Capul Bisericii.

Însă grija Bisericii față de prietenul Mirelui, față de Sfântul Ioan Botezătorul, ca față de toți Sfinții Săi, care sunt prietenii Lui, se vede prin aceea că ne prezintă pe prietenii Lui pentru ca în ei să Îl vedem pe El, pe Mirele Bisericii.

Pentru că prietenia/ intimitatea pe care Biserica vrea să o avem cu Dumnezeu e totală și ea e posibilă, pentru că e regăsibilă în Sfinții Lui. Și această comoară imensă de prietenie, de jertfelnicie, de conștiință pe care o găsim în viețile Sfinților e un argument viu, credibil pentru viața noastră, pentru că ne umple de dorul de a ne împlini și noi în același fel.

Iar sfințenia nu e în niciun secol ridicolă sau vetustă pentru că e singura împlinire reală a oamenilor. Dar, în orice secol, ea este grea și ușoară în același timp, pentru că slăbiciunea noastră e întărită de harul Său, fără ca Dumnezeu să ne ia cu totul durerea și amărăciunea pe care le presupune viața virtuoasă.

Însă, în același timp, prăznuirea zilei de naștere a unui Sfânt e o lecție profundă de cinstire a vieții ca dar al lui Dumnezeu, a voii lui Dumnezeu cu oamenii, pentru că nimeni nu se naște în afara voii lui Dumnezeu.

Cinstim viața pentru că Îl cinstim pe Dăruitorul vieții.

Și Cel care ne-a dat viața, ne și ajută să călătorim cu bine spre limanul mântuirii, fără ca această călătorie spre Împărăția Sa să fie doar zâmbet.

Zâmbetul nostru, iubiți frați și surori întru Domnul, trebuie să fie unul înțelept, trecut prin multe griji, ispite, dureri, drame…

Adică să nu ne permitem să glumim cu durerile și nefericirea din jur, cu nedreptățile de tot felul, cu ipocrizia crescândă.

Să zâmbim dureros, adică să trăim responsabil și auster, chiar dacă prosperitatea ne este la îndemână.

Pentru că mai devreme sau mai târziu fiecare dintre noi vom da seama lui Dumnezeu pentru viața, pentru sănătatea, pentru capacitățile noastre native și dobândite, pentru harul Său în viața noastră, pentru averea și vizibilitatea noastră socială.

Postul să ne învețe tăcerea lui Dumnezeu iar cuvântul să ne învețe bucuria lui Dumnezeu.

Pentru că tăcerea bucuroasă a lui Dumnezeu se revarsă în viața noastră când trăim, gândim și acționăm cu conștiința că suntem în fața lui Dumnezeu, descoperiți în fața ochilor Lui și că totul e văzut și cercat de către El.

Dumnezeu să ne dea bucuria de a ne bucura întru suferințele și durerile noastre dar și întru nădejdea noastră întru El. Amin!

Did you like this? Share it:

Previous

Cantemireștii [8]

Next

Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [15]

1 Comment

  1. ghitu carmen elena

    Frumoasa cuvantare! Doamne ajuta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort