Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Teologia Dogmatică

Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe în contextul religios,

cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

*

Teologie pentru azi

București

20**

***

Când poporul a strigat către Domnul, El le-a auzit glasul lor şi a trimis pe Îngerul Său ca să îi scoată din Egipt [20, 16].

La Num. 20, 17 găsim celebra formulă calea împărătească [odo vasilichi], sintagmă care s-a încetăţenit în spiritualitatea ortodoxă şi care exprimă modul de vieţuire cel mai echilibrat, asceza plină de discernământ.

Domnul îi spune lui Moise şi Aaron că acesta din urmă se va adăuga la poporul său [20, 24], adică va muri. Expresia s-a adăugat la poporul său va deveni o expresie clasică în Scriptura vechitestamentară şi exprimă adormirea/ moartea unui om plăcut Domnului.

Aaron va muri pentru că L-a mâniat pe Domnul la apa Disputei [20, 24]. În 20, 26 se vorbeşte şi de adăugarea lui Aaron, se subînţelege, la părinţii săi, cât şi de moartea sa, în sensul că moartea e şi despărţire a sufletului de trup dar şi alăturare/ sălăşluire a sufletului cu părinţii săi.

Când hanaaniţii au luat robi dintre israeliţi, Israelul se roagă Domnului ca să îi dea în mâna lui pe cei care i-au robit, pentru că îi va anatematiza pe ei şi cetăţile lor [21, 1-2]. Domnul ascultă glasul lui Israel [21, 3].

Însă poporul vorbeşte împotriva lui Dumnezeu şi a lui Moise [21, 5]. Poporul cârteşte împotriva lui Moise, dar Îl are în vizor pe Domnul, pentru că El este făcut adevăratul vinovat de ceea ce li se întâmplă.

Domnul trimite în popor şerpi ucigaşi drept pedeapsă pentru păcatul lor şi mulţi oameni mor muşcaţi de şerpi [21, 6]. Poporul i se adresează lui Moise şi recunoaşte că L-au  vorbit de rău pe Domnul şi pe el însuşi şi îi cer să se roage Domnului pentru ei [21, 7]. Şi când Moise se roagă pentru popor [Ibidem], Domnul îl învaţă să facă un şarpe şi să îl pună pe semn[1], căci tot cel care va privi spre acesta va trăi [21, 8].

Domnul îl dă în mâna lui Moise pe Og, regele Vasanului şi toate cele ale sale [21, 33-34]. Prin aceasta Domnul ne arată că niciun război sau moartea vreunui conducător nu se produce fără voia Domnului.

Balac, regele Moabului, îl cheamă pe Balaam ca să îl blesteme pe Israel [22, 4-6]. Însă Balaam Îl întreabă pe Domnul ce să facă în această situaţie [22, 8]. Dumnezeu vine la Balaam şi îi spune că nu trebuie să blesteme poporului lui Israel pentru că e binecuvântat [evloghimenos] [22, 12].

Balaam nu vrea să calce porunca Domnului [22, 13; 22, 18]. Întrebând a doua oară pe Domnul ce să facă [22, 19], și Dumnezeu îl trimite ca să vorbească ceea ce îi va spune El [22, 20]. Pentru că Balaam a plecat cu bătrânii Moabului [22, 21-22] s-a aprins mânia lui Dumnezeu iar Îngerul lui Dumnezeu s-a sculat ca să-i stea împotrivă [22, 22].

Asina a văzut în mijlocul drumului pe Îngerul lui Dumnezeu, care i se împotrivea şi care avea sabia scoasă în mână şi de aceea a luat-o peste câmp [22, 23]. Îngerul i se împotriveşte lui Balaam şi a doua oară [22, 24], cât şi a treia oară [22, 26] şi de fiecare dată numai măgăriţa l-a văzut pe Îngerul lui Dumnezeu [22, 23, 25, 27].

Pentru că Balaam îşi bătea asina cu toiagul [22, 27], neînţelegând ce se petrece, fiind foarte furios pe ea, de aceea Dumnezeu deschide gura animalului şi îi vorbeşte acestuia ca un om [22, 28]. Balaam vorbeşte aidoma cu un om cu asina sa [22, 28-30], pentru că Domnul dăduse glas omenesc animalului.

Şi pentru că făcuse minune mare cu măgăriţa, Dumnezeu a deschis şi ochii lui Balaam şi acesta îl vede pe Îngerul lui Dumnezeu, care i se împotrivea şi s-a închinat feţei lui [22, 31]. Îngerul lui Dumnezeu îi vorbeşte lui Balaam şi îi spune că nu îi place calea sa [22, 32], adică nu îi place ceea ce el doreşte să facă.

Balaam recunoaşte înaintea Îngerului că a păcătuit şi că vrea să se întoarcă din calea sa [22, 34]. Însă Îngerul îl trimite mai departe dar îl învaţă să vorbească ceea ce el îi va spune [22, 35]. De aceea Balaam îi spune lui Balac că va rosti numai cuvântul pe care Dumnezeu îl va pune în gura sa sau ceea ce El îi va descoperi [22, 38; 23, 3; 23, 12; 23, 15; 23, 26; 24, 13].

Când Balaam l-a întrebat de-a dreptul/ imediat pe Dumnezeu despre ceea ce trebuie să facă [23, 3], Dumnezeu a strălucit/ S-a arătat lui Balaam şi l-a învăţat ce să facă [23, 4]. Dumnezeu a pus cuvânt în gura lui [23, 5] şi Duhul lui Dumnezeu a fost peste Balaam [23, 7].

De aceea în parabola [tin paravolin] sa [23, 7-10], Balaam spune că nu poate blestema pe cel pe care Domnul şi Dumnezeu nu îl blestemă [23, 8].

Num. 23, 16 vorbeşte despre întâlnirea[2] lui Dumnezeu cu Balaam, moment în care Dumnezeu a pus cuvânt în gura acestuia. Vorbind din cele date lui de către Dumnezeu, Balaam mărturiseşte că Dumnezeu nu este aidoma omului, pentru că El nu Se tulbură şi nici nu Se alarmează/ îngrozeşte[3] [23, 19].

Dumnezeu face ceea ce spune şi împlineşte ceea ce grăieşte [Ibidem]. Dumnezeu l-a trimis pe Balaam să binecuvinteze pe Israel [23, 20], pentru că Domnul Dumnezeu este cu el [23, 21].

Dumnezeu a scos Israelul din Egipt [23, 22; 24, 8] şi Domnul va spune  la timpul potrivit poporului cele pe care le va împlini [23, 23].

Totul se dezvăluie la timpul potrivit. Revelaţia dumnezeiască se face în timp şi fiecare etapă a ei se petrece la timpul cuvenit, propriu ei.

Aşadar, Balaam a cunoscut din experienţă personală că e lucru plăcut/ frumos în faţa Domnului ca să îl binecuvinteze pe Israel [24, 1]. De aceea, când a venit Duhul lui Dumnezeu întru el [24, 2], Balaam a mărturisit faptul că el vorbeşte ca unul care a auzit cuvintele lui Dumnezeu [loghia Teu] [24, 4].

Balaam dă detalii despre modul cum a auzit cuvintele lui Dumnezeu, spunând că a avut o vedenie a lui Dumnezeu [orasin Teu] şi că a văzut descoperiri, cu proprii săi ochi, în timpul somnului [Ibidem]. Bineînţeles că se referă la ochii inimii şi nu la cei fizici, atâta timp cât el dormea atunci când a avut descoperiri/ revelări dumnezeieşti.

Locuinţele şi corturile lui Israel sunt ridicate/ întărite[4] de către Domnul [24, 5-6].

Num. 24, 7 cuprinde profeţia mesianică care vorbeşte despre Omul care va ieşi din sămânţa lui Israel şi Care va conduce multe neamuri şi a Cărui împărăţie se va înmulţi. În Num. 24, 9 se proroceşte despre moartea Domnului, prezentată ca somnul unui pui de leu, adică a unui Biruitor.

Balac consideră că Domnul l-a lipsit de slavă pe Balaam, adică de onorurile din partea sa [24, 11]. Însă Balaam profeţeşte iarăşi în faţa regelui şi spune despre sine că este bărbatul care vede cu adevărat [24, 15], lucru pe care îl mărturisise cu putere şi anterior, în Num. 24, 3.

El a auzit cuvintele lui Dumnezeu şi a înţeles înţelegerea Celui Preaînalt, pentru că a avut vederea lui Dumnezeu, adică a văzut în vis, cu ochii săi, revelaţiile date lui de către Domnul [24, 16].

Num. 24, 17-19 este o profeţie mesianică extinsă. Balaam a văzut în vedenie pe Cel care va veni şi pe Care el Îl fericeşte [24, 17]. El va răsări ca o stea/ ca un astru din Iacov, va fi un Om care Se va ridica din Israel şi va zdrobi pe vrăjmaşii Săi [24, 17-19].

Mânia lui Dumnezeu se aprinde asupra lui Israel pentru că au desfrânat cu fiicele Moabului şi s-au închinat la idolii lor [25, 1-3]. Domnul cere ca să se strângă conducătorii poporului [25, 4], care aveau de-a face cu aceste păcate şi sunt ucişi 24 de mii de oameni până încetează pedeapsa Domnului [25, 9].

Domnul îl mărturiseşte pe Finees drept omul care a oprit mânia Domnului faţă de Israel, pentru că a fost un om zelos pentru Domnul [25, 11]. Acesta a fost zelosul lui Dumnezeu şi l-a îmblânzit/ împăcat pe Domnul pentru Israel [25, 13].

Moise aduce înaintea Domnului spre judecată [27, 5] cererea  fiicelor lui Salpaad [27, 1] şi Domnul o găseşte întemeiată şi o soluţionează [27, 7].

În rugăciunea Sfântului Moise de la Num. 27, 16-17, Domnul e numit iarăşi Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul ca în Num. 16, 22.

El Îi cere Domnului să aleagă un alt bărbat în locul său [27, 16], pentru ca „sinagoga Domnului [să nu fie] ca o turmă care nu are păstor” [27, 17]. Domnul îl alege pe Iisus al lui Navi în locul lui Moise [27, 18], ca urmare a cererii acestuia.

Num. 28, 2 vorbeşte despre darurile, dările, jertfele şi sărbătorile Domnului. În 28, 7 găsim despre turnarea de vin a Domnului. La Num. 28, 12 găsim despre sărbătoarea Domnului [eortin Chirio], sintagmă ce a apărut anterior în Ieş. 12, 14 şi Ieş. 13, 6.

Despre jurământul/ făgăduinţa[5] făcută Domnului se vorbeşte în 30, 2; 30, 4; 30, 7; 30, 10; 30, 14.

În 31, 3 găsim despre răzbunarea (venită) de la Domnul [ecdichisin para tu Chiriu] iar în 33, 4 despre răzbunarea Domnului [tin ecdichisin Chirios].

Num. 31, 16 subliniază încălcarea cuvântului Domnului [rima Chiriu] iar în 31, 28 ; 31, 37 ; 31, 38 ; 31, 39 ; 31, 40 ; 31, 41 se vorbeşte despre punerea deoparte pentru Domnul.

Când Israel se îndoieşte să intre în pământul făgăduit lor de către Domnul, atunci se aprinde mânia Domnului [32, 9-10 ; 32, 13].

În Num. 35, 34 Domnul îi spune lui Moise că poporul nu trebuie să spurce pământul unde ei locuiesc pentru că şi El locuieşte întru ei.


[1] În ed. BOR 1988 şi 2001: pe stâlp.

[2] Ibidem: întâmpinarea.

[3] Cf. ed. BOR 2001.

[4] În ed. BOR 1988: înfipte de Domnul, pe când în ed. BOR 2001: sădite de Domnul.

[5] În ed. BOR 1988 şi 2001.

Did you like this? Share it: