Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [17]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Teologia Dogmatică
Ortodoxă
O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe în contextul religios,
cultural și științific al lumii de astăzi
*
vol. 1
*
Teologie pentru azi
București
20**
***
1. 5. Cartea Deuteronomul
Moise, ca şi în cărţile anterioare, împlineşte cele poruncite lui de către Domnul [1, 3 ; 1, 19 ; 1, 21 ; 2, 1 ; 2, 37 ; 4, 5 ; 4, 14 ; 10, 5 ; 20, 17 ; 29, 1 ; 31, 23 ; 34, 5 ; 34, 9], pentru că Domnul vorbeşte cu el [1, 42 ; 2, 2 ; 2, 9 ; 2, 17 ; 3, 2 ; 3, 26 ; 5, 28 ; 10, 1 ; 10, 11 ; 31, 2 ; 31, 14 ; 31, 16 ; 32, 48 ; 34, 4]. Revelaţia dumnezeiască este reală pentru că există o reală întâlnire şi vorbire a lui Dumnezeu cu Moise.
Domnul Dumnezeu este Cel care a grăit poporului în Horib/ Horeb[1] [1, 6] şi El S-a jurat Patriarhilor că le va da moştenire [1, 8 ; 28, 11 ; 31, 7 ; 31, 20 ; 31, 23 ; 34, 4].
Domnul Dumnezeu este Cel care a înmulţit poporul lui Israel [1, 10] şi tot El îl va înmulţi şi mai mult [1, 11].
Judecata este a lui Dumnezeu [1, 17], pentru că El este Judecătorul tuturor.
Domnul Dumnezeu merge înaintea poporului şi îl face biruitor în lupte [1, 30 ; 20, 1].
Despre mânia lui Dumnezeu se vorbeşte la 1, 34; 1, 37 ; 4, 21 ; 4, 25 ; 6, 15 ; 9, 7 ; 9, 8 ; 9, 14 ; 9, 18 ; 9, 19 ; 9, 20 ; 9, 22 ; 9, 25 ; 11, 17 ; 13, 18 ; 29, 19. Ea se activează când oamenii nu se încred în Domnul [9, 7 ; 9, 23 ; 9, 24] sau când se închină la idoli [11, 16 ; 13, 18 ; 16, 22 ; 17, 2-3 ; 29, 19 ; 29, 26 ; 31, 17 ; 32, 21], adică atunci când părăsesc legământul făcut cu Domnul Dumnezeu lor [29, 24].
Domnul Dumnezeu e Cel care l-a binecuvântat pe Israel în toate lucrurile mâinilor sale [2, 7] şi a fost cu el, în aşa fel încât nimic nu i-a lipsit [Ibidem].
Domnul a dat lui Israel pământul moştenirii [in ghin tis clironomias] sale [2, 12; 2, 29; 3, 18; 3, 20; 4, 1; 4, 21; 4, 38; 5, 31; 6, 1; 6, 10; 6, 18; 6, 23 ; 7, 1 ; 11, 8; 11, 11; 11, 17 ; 11, 25 ; 11, 29 ; 11, 31 ; 12, 1 ; 12, 9 ; 12, 10 ; 15, 4 ; 15, 7 ; 18, 9 ; 19, 1-3 ; 19, 8 ; 19, 10 ; 19, 14 ; 21, 1 ; 21, 23 ; 24, 4 ; 25, 19 ; 26, 1 ; 26, 2 ; 27, 2 ; 27, 3 ; 28, 1 ; 28, 52 ; 30, 18].
Jurământul lui Dumnezeu se împlineşte [2, 14 ; 26, 3 ; 26, 15].
Mâna Domnului i-a istovit/ i-a topit[2] de putere pe cei care se răzvrătiseră, până ce au căzut, până ce au murit [2, 15].
Domnul nimiceşte/ distruge anumite popoare [2, 21 ; 2, 22 ; 2, 23 ; 4, 3] iar pe altele le îngrozeşte, le umple de frică faţă de Israel [2, 25]. Domnul Dumnezeu a făcut ca să se învârtoşeze regele unui alt popor [2, 30] şi tot Domnul l-a dat pe acesta în mâna lui Israel [2, 33 ; 3, 3], pentru că de la Domnul este biruinţa [2, 36].
Poporul a fost martor ocular la ceea ce a făcut Domnul cu regii altor popoare potrivnice lui Israel [3, 21], pentru că Domnul Se luptă pentru Israel [3, 22]. Dar ei au fost martori, deopotrivă, la toate lucrurile Domnului cu Israel [4, 3 ; 4, 34].
Rugăciunea Sfântului Moise de la 3, 24-25 vorbeşte mai întâi despre faptul că Moise a experiat tăria [tin ishin] şi puterea [tin dinamin] Domnului [4, 37 ], mâna Sa puternică şi braţul Său cel înalt, căci Domnul a scos pe Israel din Egipt cu mână tare [hiri cratea] şi cu braţ înalt [vrahioni ipsilo] [3, 24 ; 4, 34 ; 6, 21 ; 7, 8 ; 7, 19, 9, 26 ; 9, 29; 11, 2 ; 20, 1 ; 24, 18 ; 26, 8], „întru vedenii mari, şi întru semne, şi întru minuni” [en oramasin megalis che en simiis che en terasin] [26, 8].
Alături de Domnul el a văzut cum lucrează/ cum Se manifestă Dumnezeu în poporul Său. Pentru acest motiv el Îl laudă ca pe singurul Dumnezeu existent în cer şi pe pământ [3, 24; 4, 34].
Vorbind poporului, Moise îl învaţă să păzească poruncile Domnului Dumnezeu [4, 2 ; 6, 20 ; 11, 8 ; 15, 5 ; 30, 8 ; 30, 10], pentru că cei care se alipesc de Domnul rămân vii [4, 4].
Poruncile Domnului sunt înţelepciunea [i sofia] şi înţelegerea [i sinesis]/ priceperea[3] lui Israel înaintea neamurilor pământului [4, 6]. Domnul Dumnezeu e foarte aproape de cei care Îl cheamă întru ajutor [4, 7].
Despre starea înaintea Domnului a se vedea 4, 10; 4, 25; 6, 18 ; 6, 25 ; 9. 16 ; 9, 18 ; 9, 25 ; 10, 8 ; 12, 7 ; 12, 18** ; 12, 25 ; 13, 19 ; 14, 23 ; 14, 26 ; 15, 20 ; 17, 2 ; 17, 12 ; 18, 5 ; 18, 7 ; 18, 13 ; 19, 17 ; 21, 9 ; 24, 4 ; 26, 5 ; 26, 10** ; 26, 13 ; 27, 7 ; 29, 9 ; 29, 14 ; 31, 11 ; 31, 29. Această stare înaintea Sa cere frica de Domnul în toate zilele vieţii noastre [4, 10].
Domnul a vorbit lui Israel din mijlocul focului [ec mesu tu piros] [4, 12; 4, 15; 10, 4] adică din slava Sa şi ei au auzit glasul Lui dar n-au văzut nicio asemănare, niciun chip al Său [4, 12].
Legământul [tin diatichin] Domnului cu Israel e format din cele 10 porunci [ta deca rimata] ale Sale. Cele create de Dumnezeu aparţin tuturor pământenilor [4, 19]. Însă Domnul Şi-a luat asupră-Şi pe Israel ca să Îi fie popor moştenitor [laon egcliron] [4, 20].
Tot despre legământul Domnului Dumnezeu [tin diatichin Chiriu tu Teu] încheiat cu poporul lui Israel se vorbeşte şi la Deut. 4, 23; 5, 2 ; 5, 3 ; 29, 1; 29, 11.
Poporul nu trebuie să îşi facă chip cioplit [glipton omioma] [4, 23 ; 4, 25] şi să îl cinstească ca dumnezeu. Domnul Dumnezeu este foc mistuitor [pir catanaliscon] [4, 24 ; 9, 3] şi un Dumnezeu zelos[4] [Teos zilotis] / gelos[5] [4, 24 ; 6, 15 ; 32, 19 ; 32, 21].
Închinările la idoli sunt lucruri rele înaintea Domnului Dumnezeu [ta ponira enantion Chiriu tu Teu] [4, 25] şi acestea stârnesc mânia Domnului [4, 25; 6, 15 ; 7, 4 ; 29, 26-27 ]. Pedeapsa pentru idolatrie va fi aceea că îi va împrăştia printre toate neamurile şi vor rămâne puţini la număr [4, 26-27]. Idolii sunt alţi dumnezei [teis eteris] [6] / dumnezei străini[7] şi ei nu au viaţă [4, 28 ; 6, 14 ; 7, 4 ; 30, 17 ; 31, 18; 31, 20; 32, 16]. În 32, 17 ei sunt numiţi: dumnezei noi [teis cheni].
Domnul Dumnezeu va fi găsit numai de către cei care Îl vor căuta din toată inima şi sufletul în necazul şi strâmtorarea exilului [4, 29]. Când cuvintele prorocite de către Domnul se vor împlini [cele spuse la 4, 26-27], atunci se vor întoarce către Domnul şi vor auzi glasul Său [4, 30]. Adică vor auzi glasul Lui numai când vor conştientiza, în necazul lor, adâncimea păcatelor lor.
Când poporul se va pocăi va afla că Domnul e îndurat şi că El e credincios jurămintelor făcute Părinţilor lor [4, 31]. Pentru că Dumnezeu l-a făcut pe om pe pământ [4, 32] iar cu Israel Domnul a făcut un lucru foarte mare, pentru că El le-a dat să audă glasul Dumnezeului Celui viu vorbind din mijlocul focului, și cu toate acestea ei rămânând vii [4, 33; 4, 36; 5, 4; 5, 22; 5, 23; 5, 24; 5, 25-26 ; 27, 3].
Niciodată Domnul nu Şi-a mai luat un popor din mijlocul altui popor prin multe minuni, cum a făcut cu Israel, atunci când l-a scos din Egipt [4, 34, 6, 21-23; 8, 14; 15, 15]. Căci nu există alt Dumnezeu în afară de Domnul Dumnezeu [4, 35; 4, 39]. Domnul S-a revelat prin cuvinte şi a vorbit poporului din mijlocul focului [4, 36].
Domnul i-a iubit pe Părinţii lui Israel şi i-a ales pe urmaşii lor [4, 37; 7, 6; 10, 15; 26, 18; 27, 9]. De aceea poporul trebuie să păzească hotărârile şi poruncile Domnului [4, 40; 30, 10].
Domnul a vorbit faţă către faţă cu poporul din mijlocul focului iar Moise era cel care intermedia cuvântul Domnului către popor, stând între Domnul şi acesta [5, 4-5]. La 5, 6-21 sunt repetate cele 10 porunci.
Poporul a dat mărturie despre faptul că Domnul Dumnezeu le-a arătat slava Sa şi că ei I-au auzit glasul Lui din mijlocul focului [5, 24].
Poporul îl delegă pe Moise să se apropie şi să asculte ceea ce îi va spune Domnul, pentru ca acesta, la rândul său, să le transmită şi lor [5, 27]. Domnul e de acord cu poporul, în sensul ca Moise să fie mandatatul lor şi El să le transmită, prin acesta, pe cele ale Sale [5, 28].
Domnul cere de la popor inimă temătoare de El şi împlinirea poruncilor Sale [5, 29; 6, 2; 26, 16-17]. Împlinirea poruncilor Domnului aduce binele până în veac, adică îl adânceşte pentru totdeauna pe om în slava Sa [5, 29; 12, 28].
Poporul trebuie să facă cele poruncite lui de către Domnul, neînclinându-se nici la dreapta şi nici la stânga [5, 32]. Trebuie să meargă în toată calea pe care le-a poruncit-o Domnul, pentru că astfel vor primi odihnă, vor fi bine şi vor trăi în lungime de zile în pământul făgăduit lor [5, 33].
Ascultarea de Domnul are drept urmări prosperitatea şi înmulţirea poporului şi împlinirea făgăduinţei că vor moşteni pământul unde curge lapte şi miere [ghin reusan gala che meli][6, 3; 11, 9; 26, 9; 26, 10; 26, 15; 27, 3; 31, 20].
Domnul a dat lui Israel porunci şi judecăţi în pustiu [6, 4], pentru că Domnul lui Israel este singurul Domn [Ibidem]. Din acest motiv Israelul trebuie să-L iubească pe Domnul din toată inima, din tot sufletul şi din toată puterea sa [6, 5; 10, 12-13].
[1] În ed. BOR 1988 şi 2001.
[2] Ed. BOR 2001. În ed. BOR 1988 se vorbeşte despre mâna Domnului care a fost peste ei şi care le-a cauzat pieirea, moartea.
[3] Cf. ed. BOR 2001.
[4] Cf. ed. BOR 1988.
[5] Cf. ed. BOR 2001.
[6] Cf. ed. BOR 1988.
[7] Cf. ed. BOR 2001.