Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Teologia Dogmatică
Ortodoxă
O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe în contextul religios,
cultural și științific al lumii de astăzi
*
vol. 1
*
Teologie pentru azi
București
20**
***
Cuvintele Domnului trebuie să fie în mod zilnic în inimile şi în sufletele noastre [6, 6]. Ele trebuie vestite în fiecare familie şi în oricare împrejurare din viaţa noastră [6, 7].
Cuvintele Domnului trebuie să fie mereu cu noi, neclintite/ nemişcate înaintea ochilor noştri şi trebuie să le avem scrise peste tot în casele şi în curţile noastre [6, 8-9]. Şi aceasta, pentru ca să ne aducem mereu aminte de ele şi să le păzim în inima noastră.
Israel nu trebuie să uite pe Domnul când va ajunge în ţara făgăduită lui [6, 12], ci de El trebuie să se teamă, pe El să-L slujească, cu El să fie strâns unit şi întru numele Lui să se jure [6, 13; 6, 24; 8, 6; 10, 20; 13, 5; 31, 12; 31, 13].
Poporul nu trebuie să-L ispitească pe Domnul [6, 16], adică să se îndoiască de faptul că El este cu ei şi să-I ceară minuni ale autentificării prezenţei Sale, ci să păzească poruncile Domnului Dumnezeu, mărturiile şi hotărârile Sale [6, 17].
Poporul lui Israel trebuie să facă ceea ce e plăcut şi frumos înaintea Domnului Dumnezeu [to areston che to calon enantion Chiriu tu Teu] [6, 18, 12, 25; 12, 28; 13, 19]. Fiindcă Domnul va face milostivire [eleimosini] cu noi, dacă vom împlini toate poruncile înaintea Domnului Dumnezeu, după cum ni le-a poruncit Domnul [6, 25].
Domnul vrea ca Israel să distrugă tot cultul adus idolilor din pământul făgăduit lor [7, 6; 7, 25; 12, 3; 29, 17], pentru că Israelul este popor sfânt [laos aghios] al Domnului Dumnezeu [7, 6; 14, 2; 14, 21; 26, 19; 28, 9], e poporul Său ales [Afto laon periusion] [7, 6; 26, 18].
Şi Domnul i-a ales şi i-a deosebit de alte neamuri, pentru că Domnul îi iubeşte şi Îşi ţine jurământul făcut Părinţilor lor [7, 7-8; 14, 2; 29, 12; 30, 20]. Ei, cu toţii, vor cunoaşte că Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu credincios [Teos pistos], care păzeşte legământul făcut cu ei şi Care va fi milostiv cu cei care Îl iubesc pe El [7, 9]. Dar pe cei care Îl urăsc El îi va nimici [7, 10].
Împlinirea poruncilor de către popor Îl face pe Domnul să Îşi ţină legământul şi mila faţă de ei [7, 12]. Împlinirea poruncilor Sale atrage tot binele din partea lui Dumnezeu asupra poporului, pentru că El îi va iubi, îi va binecuvânta și îi va înmulţi în pământul pe care El li l-a făgăduit [7, 13; 8, 1].
Poporul lui Israel va fi binecuvântat între toate neamurile, pentru că nu vor fi sterpi nici ei şi nici animalele lor [7, 14]. Domnul va îndepărta din popor toată slăbiciunea [pasan malachian]/ neputinţa[1] [7, 15], le va da toate prăzile neamurilor [ta schila ton etnon] [7, 16], dar ei nu trebuie să slujească dumnezeilor străini [Ibidem].
Domnul va trimite şi insecte asupra unui popor, precum viespile, dacă vrea ca prin intermediul lor să îl pedepsească [7, 20].
Domnul Dumnezeu este Dumnezeu mare şi puternic în Israel [7, 21]. Domnul va nimici popoarele din faţa lui Israel puţin câte puţin [7, 22; 7, 23-24; 12, 29].
E lucru dezgustător [vdeligma]/ o urâciune[2] înaintea lui Dumnezeu ca poporul să folosească aurul şi argintul din care sunt făcuţi idolii neamurilor [7, 25]. Materia din care sunt făcuţi idolii nu trebuie adusă în casă pentru ca să nu cazi sub anatemă [7, 26], sub blestem.
Împlinirea poruncilor Domnului ne face vii şi ne înmulţeşte numărul [8, 1].
Domnul a purtat pe Israel prin pustiu pentru ca să îl chinuie şi să îl încerce, pentru ca astfel să i se distingă toate cele ale inimii [8, 2]. Purtarea lui Israel prin pustiu de către Dumnezeu a fost o peregrinare pedagogică, a fost o lucrare ascetică şi luminătoare.
Chinul foamei adus asupra lui Israel de către Dumnezeu a avut rolul de a-i arăta acestuia că nu numai cu pâine va trăi omul, ci omul va trăi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu [uc ep′ arto mono zisete o antropos all′ epi panti rimati to ecporefomeno dia stomatos Teu zisete o antropos] [8, 3].
Domnul a păstrat hainele lui Israel nestricate şi picioarele lor nebătătorite deşi peregrinarea lor prin pustiu a fost de 40 de ani [8, 4]. Din tot ceea ce a făcut Dumnezeu cu poporul lui Israel, acesta trebuie să înţeleagă în inima sa că Domnul l-a educat/ l-a certat[3] ca pe un fiu [8, 5].
Pasajul de la 8, 7-9 e o descriere a pământului făgăduit, acolo unde Domnul îi va face să intre, cf. 8, 7. Când vor mânca şi se vor sătura vor binecuvânta pe Domnul pentru pământul bun pe care li l-a dat [8, 10].
Israel nu trebuie să uite pe Domnul Dumnezeu şi să ignore poruncile Sale [8, 11], pentru că astfel se va înălţa cu inima [8, 14]. În faţa uitării lui Dumnezeu, Sfântul Moise le vorbeşte despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de poporul lui Israel. El i-a purtat prin pustiu şi i-a scăpat de pericole, le-a dat apă şi mâncare [8, 15-16]. Nu prin puterea lor au rezistat în pustiu ci Domnul le-a dat tărie [8, 17-18]. Iar în pământul făgăduit nu au intrat din cauza dreptăţii lor ci din cauza păgânismului acelor neamuri şi pentru ca să întărească legământul cu Părinţii lor [ 9, 5-6].
Cei care se dedică idolatriei sunt pedepsiţi de Domnul cu pieirea, pentru că asta înseamnă neascultare faţă de glasul Domnului Dumnezeu [8, 19-20].
Căci ale Domnului Dumnezeu sunt cerul şi cerul cerurilor şi pământul şi toate cele care sunt în acesta [o uranos che o uranos tu uranu i ghi che panta osa estin en afti] [10, 14].
El este Împăratul dumnezeilor [Vasilef ton teon] [ 9, 26] şi Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul domnilor [Teos ton teon che Chirios ton chirion] [10, 17].
Domnul este Dumnezeul cel mare şi puternic şi înfricoşător[4], Care nu admiră faţa/ Care nu caută la faţă[5] şi nici nu primeşte daruri[6] [o Teos o megas che ishiros che o foveros ostis u tafmazi prosopon ud′ u mi lavi doron][10, 17].
Domnul face dreptate prozelitului/ străinului[7] şi orfanului şi văduvei şi El îl iubeşte pe prozelit dându-i pâine şi haină [10, 18]. De aceea israeliţii trebuie să-l iubească pe prozelit/ străin, pentru că şi ei au fost străini în Egipt [10, 19].
Domnul e fala lui Israel şi Cel care a făcut lucruri mari şi slăvite înaintea poporului [10, 21]. Domnul l-a înmulţit pe Israel ca să fie ca stelele cerului [10, 22]. De aceea trebuie să-L iubim pe Domnul şi să păzim toate poruncile Sale [11, 1; 11, 32; 19, 9].
Căci Israelul a cunoscut pedeapsa Domnului Dumnezeu[8] [tin pedian Chiriu tu Teu]/ certarea[9] Sa şi măreţiile [ta megalia] Lui [11, 2], precum şi semnele şi minunile făcute de către El în Egipt şi în pustiu [11, 3-7].
Ceea ce Domnul a făcut cu Israel e numit de Moise drept „toate lucrurile Domnului cele mari” [panta ta erga Chiriu ta megala] [11,7].
Pământul făgăduit este un pământ asupra căruia Domnul veghează în mod continuu. Ochii Domnului sunt deasupra pământului lui Israel [11, 12]. Din acest motiv porunca supremă este aceea de a iubi pe Domnul Dumnezeu şi de a-I sluji Lui din toată inima şi din tot sufletul [11, 13]. Căci Domnul ne dă ploaie, ne ajută să ne culegem recolta [11,14] şi dă iarbă şi animalelor noastre [11, 15]. El umple de cutremur şi de frică pe cei care se luptă cu Israel [11, 25].
Păcatele care Îl mânie pe Domnul însă aduc secetă, pierderea culturilor şi moartea oamenilor [11, 17]. Fiindcă cei care ascultă poruncile Domnului sunt binecuvântaţi [11, 27], pe când cei care nu ascultă sunt blestemaţi [11, 28].
Locul pe care îl alege Domnul Dumnezeu pentru ca să I Se rostească numele acolo şi pentru ca acolo să fie chemat devine locul de rugăciune al poporului [12, 5; 12, 11; 12, 14; 12, 18; 12, 21; 12, 26; 14, 23; 14, 24; 14, 25; 15, 20; 16, 2; 16, 6; 16, 7; 17, 8; 17, 10; 18, 6; 26, 2; 31, 11].
Înaintea Domnului trebuie să mănânce şi să se bucure cei credincioşi ai Domnului, după binecuvântarea Domnului Dumnezeu [cata tin evloghian Chiriu tu Teu] [ 12, 7; 12, 12; 12, 15; 12, 18; 14, 24;14, 26].
Poporul e destinat să intre în odihna şi în moştenirea pe care le-o va da Domnul Dumnezeu [12, 9; 12, 10]. Odihna pe care le-o va da Domnul înseamnă de fapt odihnă din partea vrăjmaşilor şi locuire liniştită în pământul făgăduit [12, 10].
Domnul Dumnezeu va lărgi hotarele lui Israel [12, 20; 19, 8], însă tot israelitul trebuie să facă tot ce e bun/ frumos şi plăcut înaintea Domnului Dumnezeu [12, 25; 12, 28; 13, 19].
Domnul urăşte urâciunile [vdeligmata] pe care le-au făcut închinătorii la idoli pentru dumnezeii lor şi îndeosebi arderea fiilor şi a fiicelor lor în foc, ca jertfe aduse idolilor [12, 31].
Domnul încearcă poporul prin falşi proroci şi văzători de vise [13, 2-4], pentru ca să afle dacă este iubit din toată inima şi din tot sufletul [13, 4]. În spatele Domnului Dumnezeu trebuie să umblăm, trebuie să-i urmăm Lui şi de El să fim lipiţi, ascultând poruncile Sale [13, 5].
Cel care era proroc mincinos şi cel care avea vise care îndemnau la idolatrie trebuiau omorâţi, pentru că scopul lor era acela de a-i scoate pe oameni de la Domnul [13, 6; 13, 11; 18, 20]. Nu trebuia păstrat nimic din ceea ce este blestemat [anatematos], adică din ceea ce aparţinea idolatrilor, pentru că astfel se întorcea mânia Domnului şi se primea mila Sa [13, 18].
În Deut. 14, 1 israeliţii sunt numiţi fii ai Domnului Dumnezeu. Însă ei trebuie să se înveţe a se teme de Domnul în toate zilele vieţii lor [14, 23]. Toţi cei din cetăţile lui Israel trebuie să mănânce şi să se sature pentru ca Domnul Dumnezeu să binecuvinteze poporul în toate lucrurile sale [14, 29].
Iertarea datoriilor din anul al 7-lea înseamnă iertarea Domnului Dumnezeu [15, 1]. Cel nedreptăţit strigă către Domnul şi nedreptăţirea care i s-a făcut e un mare păcat [amartia megali] în fiinţa celui care l-a nedreptăţit [15, 9]. De aici observăm că strigarea către Domnul a aceluia căruia i-am greşit acutizează în fiinţa noastră consecinţele păcatului nostru.
Cel care îşi ajută aproapele va fi binecuvântat de către Domnul întru toate [15, 10; 15, 18]. De aceea trebuie să dăruim celor care sunt angajaţi de către noi şi lucrează pentru noi pe măsura binecuvântării lui Dumnezeu, adică bunuri în echivalenţă cu cât am primit de la Dumnezeu [15, 14].
Despre sfinţirea/ închinarea[10] pentru Domnul Dumnezeu a întâiului născut dintre animale găsim la Deut. 15, 19-20. La 16, 1 se vorbeşte despre Paştile Domnului Dumnezeu [pasha Chirio to Teo] ca retrăire a scoaterii de către Domnul a poporului, pe timp de noapte, din Egipt.
Domnul Dumnezeu e Cel care i-a dat lui Israel cetăţile [16, 18] cât şi pământul [16, 19; 17, 14] pe care-l va moşteni.
Jertfa animală adusă Domnului Dumnezeu nu trebuie să aibă vreun defect [momos] sau ceva rău [poniron], pentru că acestea înseamnă ceva dezgustător [vdeligma][11] pentru Domnul Dumnezeu [17, 1].
Răul este văzut de ochii Domnului [17, 2] iar vdeligma [lucru dezgustător/ urâciune] este şi închinarea la idoli [17, 2-4; 27, 15; 32, 16].
În locul ales de Domnul se face judecata [tin crisin] [17, 9] celor care au greşit cu ceva anume iar cei credincioşi trebuie să asculte de preotul şi de judecătorul rânduiţi de către El [17, 12]. Pentru că preotul stă [la locul cel sfânt, ales de către Domnul n.n.] slujind întru numele Domnului Dumnezeu [tu iereos tu paresticotos liurghin epi to onomati Chirio tu Teu] [Ibidem].
Conducătorul [arhonta] lui Israel e ales de către Domnul [17, 15] şi el trebuie să citească cartea Legii în toate zilele vieţii lui, pentru ca să înveţe teama de Domnul şi cum să împlinească cuvintele Sale [17, 19].
Legea Domnului trebuie să oprească înălţarea inimii regelui şi să-l înveţe să nu se abată în niciun fel de la Lege [17, 20].
Leviţii se hrăneau din darurile Domnului [carpomata Chiriu], cu partea Sa [18, 1], pentru că Domnul era moştenirea lor, după cum a spus El [18, 2]. Domnul Dumnezeu a ales seminţia lui Levi pentru ca să stea înaintea Domnului şi să liturghisească şi să binecuvinteze întru numele Lui [liturghin che evloghin epi to onomari Aftu][18, 5; 18, 7; 21, 5].
Sunt vdeligma/ urâciune înaintea lui Dumnezeu cei care se purifică prin foc, care prezic viitorul, care ghicesc/ fac divinaţie, vrăjitorii, descântătorii, ventrilocii, necromanţii [18, 10-12]. Pentru aceste urâciuni aceştia toţi sunt nimiciţi de către Domnul [18, 12].
Domnul ne cere ca să fim desăvârşiţi înaintea Lui [18, 13], pentru că nu trebuie să facem pe cele pe care Domnul nu ne dă[12] să le facem [18, 14].
Deut. 18, 15; 18-22 conţine profeţia mesianică cea mai importantă a cărţii Deuteronomul şi anume aceea despre Profet. Sfântul Moise proroceşte faptul că Domnul va ridica din Israel un Profet ca şi el şi poporul trebuie să asculte de Acela [18, 15].
După ce mărturiseşte aceste lucru la 18, 15, în pasajul de la 18, 18-22, Moise redă cuvintele pe care Domnul i le-a spus [18, 17], în mod extins, despre acest Profet.
Domnul i-a spus că va ridica un Profet din Israel, ca şi el, şi Îi va da cuvintele Sale în gura Lui[13] şi Acesta va grăi poporului cele pe care El I le va porunci [18, 18]. Cel care nu va asculta cele pe care El le va spune prin Profet va fi judecat/ pedepsit[14] [18, 19].
[1] Cf. ed. BOR 1988 şi 2001.
[2] Cf. Ibidem.
[3] Cf. ed. BOR 2001. În ed. BOR 1988 avem verbul a învăţa.
[4] În ed. BOR 1988: minunat, pe când în ed. BOR 2001: temut.
[5] În ed. BOR 1988 şi 2001.
[6] Aidoma e tradus şi în ed. BOR 2001, pe când ed. BOR 1988 traduce cu: nici nu ia mită.
[7] În ed. BOR 1988 e vorba de cel pribeag, pe când în ed. BOR 2001 de străin.
[8] Care se regăseşte şi în ed. BOR 1988.
[9] Cf. ed. BOR 2001.
[10] Cf. ed. BOR 1988 şi 2001.
[11] Cf. Ibidem: urâciune.
[12] În ed. BOR 1988 se vorbeşte despre faptul că ele nu sunt îngăduite de către Dumnezeu. La fel şi în ed. BOR 2001. Pe varianta critică a LXX merge însă ed. Biblia 1688: „iară ţie nu aşa ţi-au dat Domnul Dumnezăul tău”, cf. Biblia adică Dumnezeiasca Scriptură, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1988, p. 139.
[13] În ed. Biblia 1688: „voiu da cuvântul Mieu în rostul lui”, rost fiind gură în limbajul vechi românesc.
[14] În ed. BOR 1988 şi 2001 se vorbeşte despre faptul, că El va cere socoteală de la cel, care nu Îl va asculta pe Profet.
