Prima parte, a doua și a treia
***

Logica transcendentală (p. 91…)

Cunoașterea noastră provine din…capacitatea de a primi reprezentări…[și din] capacitatea de a cunoaște un obiect cu ajutorul acestor reprezentări”, p. 91.

Noi cunoaștem, spune Kant, prin intuiție și concepte, p. 91.

Intuiția e pentru autor numai sensibilă, p. 91. Iar intelectul este cel prin care gândim „obiectul intuiției sensibile”, p. 92.

Însă, continuă el, „intelectul nu poate nimic intui, iar simțurile nu pot nimic gândi”, p. 92, deși nu putem despărți funcțiile sufletului pe unele de altele.

Și face această separare absolută pentru că vrea să separe estetica de logică, p. 92.

Logica generală = Dialectică = logică a aparenței, p. 98.

„scamatorii metafizice”, p. 99

Analitica transcendentală presupune „descompunerea întregii noastre cunoștințe a priori în elementele cunoștinței pure intelectuale”, p. 100.

Intelectul pur…este…o unitate care subzistă prin ea însăși, care își este suficientă sie însăși și care nu poate fi mărită prin adaosuri venite dinafară”, p. 100.

Logica transcendentală cuprinde conceptele și principiile intelectului pur, Ibidem.

Cunoașterea prin concepte e una „discursivă”, p. 102.

Conceptele se întemeiază…pe spontaneitatea gândirii, așa [după] cum intuițiile sensibile se întemeiază pe receptivitatea impresiilor”, p. 103.

Judecata este…cunoașterea nemijlocită a unui obiect”, Ibidem.

„Toate judecățile sunt…funcții ale unității în reprezentările noastre”, Ibidem.

Gândirea este cunoașterea prin concepte”, p. 103.

„neliniștitoare neînțelegeri”, p. 104

Sinteza în genere este…simplul efect al imaginației, al unei funcții oarbe, dar indispensabilă a sufletului, fără de care nu am avea niciodată și niciunde o cunoaștere”, p. 109.

În ce sens e oarbă imaginația…și cum ne ajută pentru a face sinteze?

Sinteza, produsul imaginației, devine concept prin intermediul intelectului, p. 109.

Sinteza purăconceptul pur (al intelectului), p. 109.

„bărbat perspicace ca Aristotel”, p. 111.

Categoriile lui Aristotel, care sunt 10 + 5 la număr, Ibidem.

*

Analitica transcendentală (p. 117…)

Fericirea sau soarta sunt pentru Kant „concepte uzurpate”, p. 117.

„renumitului Locke”, p. 118

Cele trei izvoare ale oricărei cunoașteri umane: simțul, imaginația și apercepția, p. 123.

„celebrul Locke”, 123

„doi bărbați iluștri”, p. 124: Locke și Hume.

Definiția categoriilor: „sunt concepte despre un obiect în genere, cu ajutorul căruia intuiția acestui obiect este considerată ca determinată cu privire la una din funcțiile logice ale judecăților”, p. 124.

*

Deducția conceptelor pure ale intelectului (p. 125…)

Apercepție pură vs. apercepție empirică, p. 128.

„Conștiința empirică…este în sine dispersată și fără relație cu identitatea subiectului”, p. 128.

Spune Kant: pentru „că pot concepe diversul lor [al reprezentărilor] într-o conștiință eu le numesc, pe toate, reprezentările mele”, p. 130. Și asta o facem, după el, la nivelul intelectului nostru, Ibidem.

Intelectul nostru gândește și caută „intuiția în simțuri”, Ibidem.

Sinteza reprezentărilor personale o numește „unitate sintetică originară a apercepției”, p. 131.

Reprezentările noastre sunt „modificări ale simțirii”, Ibidem, pentru autor.

El decretează timpul ca „întâia cunoștință pură a intelectului”, p. 132, deși ajungem la conștiința temporalității mult mai târziu.

În schimb, spațiul, spune el, nu ne oferă o cunoștință ci el dă numai „diversul intuiției a priori pentru o cunoștință posibilă”, p. 133.

Concluzie: „Unitatea sintetică a conștiinței este…o condiție obiectivă a oricărei cunoștințe, nu numai de care am eu nevoie pentru a cunoaște un obiect, ci sub care trebuie să stea orice intuiție pentru a deveni obiect pentru mine, fiindcă în alt mod și fără această sinteză diversul nu s-ar uni într-o conștiință”, p. 133.

Autorul distinge între a gândi un obiect și a-l cunoaște, care nu sunt unul și același lucru, p. 141. Iar cunoașterea cuprinde conceptul și intuiția, Ibidem.

Și pentru Kant, omul are numai intuiții sensibile sau estetice, p. 141.

Lucrurile în spațiu și timp sunt numai percepții (reprezentări însoțite de senzații), p. 142.

„numai despre fenomene suntem capabili să avem o intuiție a priori”, p. 145.

Imaginația este facultatea de a reprezenta în intuiție un obiect în absența lui”, p. 146.

Și pentru că noi avem numai intuiții sensibile, de aceea, spune autorul că ea permite „conceptelor intelectului o intuiție corespunzătoare…sensibilității”, Ibidem.

Datorită calității imaginației de a fi spontană, autorul o numește „imaginație productivă”, p. 147.

El distinge între simțul intern și apercepție lucru pe care nu îl face psihologia, care le vede ca fiind identice, p. 147.

Și Kant spune că „intelectul nu este o facultate a intuițiilor”, p. 147-148, pentru că „intelectul nu găsește…în simțul intern o astfel de legătură a diversului, ci o produce, afectând acest simț”, p. 149.

Dar el separă cum suntem noi de cum ne percepem noi pe noi înșine, p. 152. Și de aceea conștiința de sine nu e pentru el o cunoaștere despre noi înșine, Ibidem.

Definește sinteza aprehensiunii drept „reunirea diversului într-o intuiție empirică, prin care devine posibilă percepția, cu alte cuvinte, conștiința empirică a acestei intuiții (ca fenomen)”, p. 154.

„Orice sinteză…este supusă categoriilor…[iar] categoriile sunt condiții ale posibilității experienței și…sunt valabile a priori”, p. 155.

„legile nu există în fenomene, după cum fenomenele nu există în sine”, p. 158.

O altă afirmație tranșantă fără explicare alăturată ei: „Noi nu putem gândi niciun obiect fără ajutorul categoriilor; noi nu putem cunoaște niciun obiect gândit fără ajutorul intuițiilor care corespund acestor concepte”, p. 159.

„nouă nu ne este posibilă nicio cunoștință a priori decât exclusiv aceea despre obiectele experienței posibile”, p. 159.

Did you like this? Share it: