Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 25 iunie 2011

Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [20]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Teologia Dogmatică

Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe în contextul religios,

cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

*

Teologie pentru azi

București

20**

***

2. Revelarea lui Dumnezeu în cărţile istorice ale Scripturii vechitestamentare

2. 1. Cartea lui Iisus [fiul lui Navi][1]

Cartea începe prin indicarea faptului că Domnul i-a vorbit lui Iisus, fiul lui Navi [1, 1].

Se confirmă revelarea lui Dumnezeu faţă de oameni şi la: 1, 3; 3, 7; 4, 1; 4, 15; 5, 2; 5, 9; 6, 2; 7, 10; 8, 1; 8, 18; 9, 24; 10, 8; 11, 6, 13, 1; 13, 14; 14, 5; 14, 10; 14, 12; 17, 4; 19, 50; 20, 1; 20, 2; 21, 2; 21, 3; 21, 8; 22, 9, 23, 5; 24, 2; 24, 27, cât şi ascultarea oamenilor faţă de Dumnezeu: 4, 8; 4, 10; 7, 16; 8, 27; 9, 2. 2; 9, 2. 4; 10, 40; 11, 9; 11, 12; 11, 15***; 11, 23; 14, 2; 14, 8; 14, 9; 14, 14; 22, 2; 24, 31.

El îl numeşte pe Moise rob al Său – şi Iisus reconfirmă acest lucru [1, 2; 1, 7; 1, 13; 11, 12; 11, 15; 12, 6; 13, 8; 14, 6[2]; 14, 7; 22, 2; 22, 5] – şi îi încredinţează lui Iisus misiunea de a trece Iordanul pe Israel [1, 2]. El îi promite acestuia că va fi cu el, după cum a fost cu Moise [1, 5; 3, 7; 6, 27], pentru ca să împlinească jurămintele făcute faţă de părinţii lor [1, 6].

Domnul îi aminteşte lui Iisus că toată legea trebuie împlinită [1, 7; 3, 9; 22, 3; 22, 5; 23, 6].

Prima revelare a Domnului faţă de Iisus se încheie cu aceea că Domnul va fi cu el în toate şi îl va ajuta oriunde va merge [1, 9; 14, 12; 22, 31].

Domnul Dumnezeul părinţilor lor îi dă lui Israel pământul făgăduit [1, 11; 1, 15; 5, 6; 18, 3; 21, 43; 23, 13; 24, 33], adică ţara unde curge lapte şi miere [5, 6].

Raav [Raav]/ Rahab[3] [2, 3] ştia că Domnul îi va da lui Israel pământul în care ea locuieşte din frica pe care o simţea faţă de fiii lui Israel [2, 9; 2, 40]. Ea ştia şi despre faptul că Domnul a secat Marea Roşie şi că i-a învins pe Sion[4] şi Og, regii amorei [2, 10]. Aceasta mărturiseşte, în cele din urmă, că Domnul Dumnezeu este Dumnezeu atât în cer, cât şi pe pământ [2, 11].

Domnul este Cel care face minuni în Israel [3, 5], pentru că El este Dumnezeu viu [Teos zon] [3, 10].

Sintagma scripturală înaintea Domnului [enantion Chiriu] apare în carte, pentru prima dată, la 4, 13 şi apoi la: 6, 8; 6, 26; 7, 20; 18, 6 ; 18, 10; 19, 51; 22, 16 ; 22, 22 ; 22, 31; 24, 1.

Din momentul când Iisus a trecut poporul prin Iordan, Domnul a început să crească personalitatea acestuia înaintea  Israelului şi a făcut ca poporul să se teamă de el ca de Moise [4, 14]. Domnul a fost Cel care a secat Iordanul, după cum secase şi Marea Roşie [4, 23] şi prin aceasta a arătat că puterea Domnului este puternică [i dinamis tu Chiriu ishira estin] [4, 24] şi că trebuie să ne temem de El în tot timpul [4, 24].

Omul care stă înaintea lui Iisus la 5, 13 îi mărturiseşte despre sine: „eu sunt arhistrategul Puterilor Domnului” [ego arhistratigos Dinameos Chiriu][5, 14], făcând prin aceasta referire la Puterile cereşti. Locul pe care a apărut arhistrategul Puterilor cereşti a devenit un loc sfânt [5, 15].

Domnul Ierihonul lui Israel [6, 16], cât şi alte cetăţi [8, 1; 8, 18; 10, 10; 10, 12; 10, 19; 10, 30; 10, 32; 10, 35; 11, 8; 23, 5; 24, 8].

În 6, 17 găsim sintagma scripturală Chirio Savaot [Domnul Savaot/ al Oştirilor (cereşti)], care apare aici pentru prima dată în LXX.

În 6, 19 se stabilesc metalele şi vasele care sunt „sfinţenia Domnului” [aghion Chirio], sintagma de faţă având aici singura ocurenţă în aceasta carte. Cele care erau sfinţenia Domnului se aduceau în vistieria Domnului [tisavron Chiriu] [6, 19; 6, 24].

Domnul Se mânie însă, când se ia din cele anatematizate [anatematos] [7, 1]. În rugăciunea sa, Sfântul Iisus al lui Navi se declară robul Domnului [7, 7] şi mărturiseşte că numele Său este mare [7, 9].

Domnul e împotriva păcatului şi a călcării legământului cu Sine [7, 11; 7, 15]. Iar cei care cad sub anatema Sa[5] trebuie să strice anatema dintre ei [7, 12]. El cere ca poporul să se sfinţească, pentru ca să se strice anatema din popor [7, 13], arătându-se prin aceasta că anatema/ blestemul lui Dumnezeu e o realitate dureroasă, care este experiată de popor şi pe care acesta o trăieşte în urma păcatelor lui.

Domnul îi arată/ îi dezvăluie pe cei care au păcătuit [7, 14]. Oamenii trebuie să dea slavă lui Dumnezeu şi să facă mărturisire a păcatelor înaintea Domnului şi a robilor Săi, cum cere Iisus la 7, 19.

Din mărturisirea lui Ahar/ Acan[6] de la 7, 20 rezultă că păcatul este făcut întotdeauna înaintea Domnului Dumnezeu. Păcatul se face înaintea Domnului şi e o întoarcere de la Sine [22, 16; 22, 18; 22, 29].

Până nu a fost omorâtă casa lui Ahar [7, 24-25] nu a încetat mânia Domnului [7, 26]. Despre mânia lui Dumnezeu găsim şi la 22, 18.

Iisus zideşte jertfelnic Domnului în muntele Gheval [Gheval]/ Ebal[7] [9, 2. 1], conform Legii lui Moise.

Conducătorii poporului greşesc în momentul când iau o hotărâre fără să-L întrebe pe Domnul [9, 14]. Despre jurământul pe Domnul Dumnezeu găsim la 9, 18; 9, 19 şi prin el se stabilea o înţelegere iar Domnul era Cel care alegea locul unde să I se slujească [9, 27].

Domnul produce uimire în gavaoniţi[8] la vederea lui Israel [10, 10] şi trimite peste ei grindină [10, 11]. Soarele şi luna stau în loc la rugăciunea lui Iisus, până ce Domnul îl ajută pe Israel [10, 12-13]. Această minune imensă s-a produs pentru că Dumnezeu l-a ascultat pe Iisus [10, 14] şi pentru că El a luptat împreună cu Israel [sinepolemisen to Israil] [10, 14; 10, 42; 23, 3; 23, 10].

Domnul a făcut să se întărească inima vrăjmaşilor lui Israel [11, 20], pentru ca să nu găsească milă în faţa lui şi să fie nimiciţi [11, 20]. Numai după ce Israel a intrat în moştenirea sa [11, 23; 22, 19], dată lui de către Domnul, „pământul s-a odihnit de război” [11, 23].

Domnul e Cel care ne ţine [14, 10] pe noi în viaţă şi ne odihneşte [21, 44; 22, 4; 23, 1]. Sorţii se aruncă înaintea Domnului [18, 6; 18, 10], pentru a se stabili dreptul de moştenire al fiecărei seminţii în parte. Domnul e Cel care i-a dat pe vrăjmaşii lor în mâinile lor [21, 44; 23, 9].

Toate cuvintele Domnului faţă de Israel s-au împlinit [21, 45; 23, 14; 23, 15].

La 22, 16 găsim, pentru prima dată în această carte, sintagma sinagoga Domnului [sinagoghi Chiriu], sintagmă care va mai apărea încă odată în carte şi anume la 22, 17.

Conform 22, 17, păcatul se curăţeşte în timp, prin aportul nostru continuu. Din 22, 19 reiese că singurul jertfelnic autenticcel al Domnului.

Domnul este Dumnezeul dumnezeilor [22, 22] şi El îi cercetează pe oameni [22, 23]. Domnul e Cel care stabileşte hotarele [22, 25] şi El trebuie binecuvântat [22, 33], pentru că El este Dumnezeul nostru [22, 34; 24, 17; 24, 18].

Israelul a văzut ceea ce a făcut Domnul Dumnezeu înaintea lor [23, 3]. La 23, 8 ni se cere să ne unim cu Domnul Dumnezeul nostru iar la 23, 11 să Îl iubim foarte mult.

Când Israelul se va amesteca cu popoarele, Domnul va folosi popoarele împotriva lui [23, 13].

Găsim sintagma „alţi dumnezei” la 23, 16; 24, 2; 24, 16; 24, 20; 24, 23.

Domnul l-a povăţuit pe Avraam şi a înmulţit sămânţa lui [24, 3]. El l-a scos pe Israel din Egipt [24, 5-7; 24, 17], pentru că nu a dorit să-l nimicească, ci l-a binecuvântat [24, 10].

Domnul ne cere să ne temem de El şi să-I slujim Lui cu dreptate şi credincioşie [24, 14; 24, 19; 24, 21; 24, 22; 24, 24], pentru că El este sfânt [24, 15] şi zelos [24, 19] şi nu va slăbi [uc anisi][9] păcatele şi nedreptăţile noastre [24, 19].

Trebuie să ne întoarcem inima către Domnul [24, 23] şi să ascultăm glasul Lui [24, 24].

După moartea lui Iisus, fiul lui Navi [Iisus, ios Navi] şi acesta e numit robul Domnului [dulos Chiriu] [24, 30].


[1] Iosua în ed. BOR 1988 şi 2001.

[2] La 14, 6 avem de fapt: Moise, omul lui Dumnezeu [antropon tu Teu].

[3] În ed. BOR 1988 şi 2001.

[4] Sihon în ed. BOR 1988 şi 2001.

[5] În ed. BOR 1988 şi 2001, anatemă s-a tradus cu blestem.

[6] În ed. BOR 1988 şi 2001.

[7] Ibidem. În ambele ediţii sinodale citate anterior acest lucru se confirmă în Iosua 8, 30.

[8] În ed. BOR 1988: Ghibeon, pe când în ed. BOR 2001: Gabaon. În LXX: Gavaon şi de aici: gavaoniţi.

[9] În ed. BOR 1988: nu va răbda, pe când în ed. BOR 2001: nu vă va trece cu vederea.

Cantemireștii [9]

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a șasea, a șaptea, a opta.

După publicarea Divanului, Cantemir redactează Sacrosanctae Scientiae indepingibilis imago (Imaginea de nedescris a științei sacre), în 1700, iar în 1701 scrie Compendiolum universae logices institutiones (Prescurtare a sistemului logicei generale). Acestea au fost publicate, din păcate, târziu, în secolele XIX și XX (p. 68).

În Sacrosanctae Scientiae (aveți aici reproducerea unei părți din ea), autorul încearcă să realizeze „portretul Adevărului”, ca un pictor. „Dimitrie respinge atât ideea filozofilor Antichității conform cărora este posibil să obții cunoașterea pe calea rațiunii, cât și concepția autorilor contemporani cu privire la rolul primordial al simțurilor. În schimb, se lasă călăuzit de revelația divină. În opinia lui, știința se îndreaptă, în ciuda succeselor ei, mereu către rău. […] Viziunea lui […] este simptomatică pentru spiritul său tradiționalist (p. 69).

Cealaltă carte este un compendiu despre logică.

Cantemir a copiat „de mână cele 820 de pagini ale tratatului Ioannis Baptistae van Helmont physices universalis doctrina, publicat în 1682 la Frankfurt de fiul autorului, Mercurius” (p. 70).

Dimitrie arată ostilitate față de Aristotel în primele sale lucrări, „etichetându-l drept fiul întunericului și părintele obscurității păgânești”, dar îl recunoaște ca o autoritate în Compendiolum (p. 71).

Istoria ieroglifică este scrisă „timp de opt luni”, în 1704 sau 1705, dar nu va fi publicată decât în secolul XIX. Este o operă „codificată”, prin care „își asumă rolul de desțelenitor al câmpului literar” (p. 72).

În ea „se pot citi în filigran sentimentele și ideile autorului” (p. 73).

Ștefan Lemny se declară rezervat în legătură cu eticheta de „om al Luminilor” aplicată lui Cantemir. În opinia sa, sistemul de gândire al lui Dimitrie „se bazează pe Etiopicele lui Heliodor, pe Istoria secretă a lui Procopiu  din Cezareea și mai ales pe Fiziologue” (p. 74).

Kitab-i ilm-i musiki (Cartea științei muzicii) a rămas de asemenea în manuscris și nu este datată. „Principala noutate a tratatului constă în sistemul de notație alfabetic al literelor arabe și turcești, care reprezentau 33 de sunete diferite” (p. 75).

„El compară legile după care se conduce compoziția muzicală cu mișcările și cu armonia corpurilor cerești sau găsește analogii între știința muzicii și cea a medicinei” (p. 76).

„Pentru unii, tratatul lui Dimitrie este primul tratat muzical turcesc și cel mai important din secolul al XVIII-lea” (Ibidem).

Inventează și „un fel de sonometru, capabil să indice fără eroare și fără niciun ajutor al coardei apăsate […] locurile de unde trebuie să provină tonurile pline și semitonurile” (Ibidem).

Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [19]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Teologia Dogmatică

Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe în contextul religios,

cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

*

Teologie pentru azi

București

20**

***

Profetul, care vorbeşte întru numele Domnului, se cunoaşte prin aceea că prevestirile Lui se împlinesc [18, 21].

Din Deut. 19, 10 reiese, în mod clar, că Domnul nu vrea ca să se verse „sânge nevinovat” [ema anetion], dar nici să se încalce dreptul de moştenire al aproapelui [19, 14].

Domnul este cu poporul în vreme de război [20, 1], merge împreună cu el şi luptă pentru el, pentru că vrea să îl izbăvească /să-l salveze [20, 4]. El dă cetăţile în mâinile lui Israel [20, 13; 20, 14; 21, 10; 23, 15; 28, 7], le dă drept moştenire [20, 16] şi cere moartea locuitorilor acestora [Ibidem], pentru ca Israel să nu facă aceleaşi blestemăţii ca păgânii [20,18].

Iertarea păcatelor e cerută de la Domnul, pentru că El l-a răscumpărat pe Israel [21, 8] iar cele bune şi plăcute [to calon che to areston] se fac înaintea Domnului Dumnezeu [21, 9], adică cu ajutorul Său şi sub continua Sa supraveghere.

Pentru Domnul e urâciune şi faptul de a purta hainele celuilalt sex [22, 5]. Şi observăm faptul, că din toate prescripţiile cărţii reiese că Domnul vrea ca poporul Său să aibă o viaţă dreaptă şi să fie în comuniune neclintită cu Sine.

Domnul doreşte ca cea care se căsătoreşte să fie fecioară [Deut. 22, 14] şi, în acelaşi timp, El nu acceptă preadesfrânarea sau incestul [22, 22-23, 1].

În primele 3 versete ale cap. 23 din Deut. apare expresia ecclisian Chiriu (biserica Domnului[1]). În aceasta nu are ce căuta eunucul, castratul [23, 1], cel născut dintr-o prostituată [23, 2]  şi nici alte neamuri, ca, spre exemplu, amoniţii şi moabiţii [ 23, 3].

Domnul Dumnezeu întoarce blestemele în binecuvântare pentru Israel, pentru că îl iubeşte [23, 5]. El umblă prin tabăra lui Israel ca să-l izbăvească [23, 15]. De aceea tabăra trebuie să fie sfântă, pentru că Domnul nu trebuie să vadă în ea ceva de ruşine [ashimosini], pentru că altfel Se îndepărtează de aceasta [Ibidem].

Sunt urâciune înaintea Domnului Dumnezeu atât banii luaţi pentru prostituţie, cât şi banii obţinuţi din vânzarea unui câine. De aceea, ei nu trebuie aduşi în casa Domnului Dumnezeu [ton icon Chiriu tu Teu] [23, 19].

Israeliţii nu trebuie să ceară de la conaţionalii lor camătă şi pentru aceasta vor fi binecuvântaţi de către Dumnezeu [23, 21]. Făgăduinţele făcute Domnului trebuie împlinite, pentru că El le cere de la noi şi neîmplinirea lor e un păcat [23, 22]. Iar făgăduinţa e aceea pe care noi înşine am făcut-o, în rugăciune, înaintea Domnului [23, 24].

E urâciune înaintea Domnului şi întinare a pământului dorinţa bărbatului, care vrea ca să se recăsătorească cu soţia de care s-a despărţit în mod legal [24, 4].

Este important să precizăm faptul că se vorbeşte despre întinarea pământului în cartea Deuteronomul numai în două situaţii speciale:

1. în situaţia ţinerii trupului neîngropat, pentru mai multe zile, a celui spânzurat pe lemn [21, 23] şi

2., în aceasta, a recăsătoririi unui bărbat cu fosta sa soţie de care acesta s-a despărţit în mod legal [24, 4].

Pământul se întinează prin păcat iar păcatul nu este dorit de către Dumnezeu. De aceea, în Deut. 24, 9, Domnul aminteşte poporului de păcatul lui Mariam, pentru ca să îl ferească de pedeapsa păcatului.

Restituirea, până la apusul soarelui, a hainei date gaj/ amanet /zălog[2] este o milostenie [eleimosini] înaintea Domnului Dumnezeu [24, 13]. În acest loc e pentru prima şi singura dată în cartea de faţă, când se vorbeşte despre milostenie ca despre o realitate care se petrece între doi oameni.

Neplata retribuţiei zilnice este un păcat şi Domnul aude pe cei care strigă către El, din cauza că au fost nedreptăţiţi [24, 15]. Domnului nu-i place ca să-i judecăm pe cei săraci şi singuri [24, 17] şi, pentru snopul uitat în holdă, lăsat acolo pentru cei săraci şi neajutoraţi, Domnul ne binecuvintează [24, 19]. La fel, şi pentru alte rămăşiţe ale noastre lăsate altora [24, 21].

Nedreptatea este şi ea urâciune înaintea Domnului Dumnezeu [25, 15-16]. Iar neomenia şi nefrica de Dumnezeu sunt păcate [25, 18]. Domnul Dumnezeu este Cel care ne odihneşte din partea vrăjmaşilor noştri [25, 19].

Pârga roadelor însă este a Domnului [26, 2; 26, 10] şi ea este adusă la preot [26, 3]. Ea trebuia adusă, pentru că Domnul a auzit strigarea poporului lui Israel aflat în robie [26, 7]. Aducerea roadelor trebuie însoţită de închinare înaintea Domnului [26, 10], pentru că trebuie să ne bucurăm de toate bunurile date nouă de către Domnul în comuniune [26, 11].

Tot omul trebuie să se supună glasului Domnului şi să facă cele poruncite de către El [26, 14; 27, 10; 28, 1; 28, 2; 28, 15]. Din 26, 15 aflăm că Domnul Îşi are casa/ locaşul Său în ceruri şi că noi trebuie să ne rugăm ca El să caute/ să privească către noi şi să ne binecuvinteze.

Domnul cere ca să I se facă jertfelnic [tisiastirion] şi să I se aducă jertfe şi acolo Israel trebuie să se veselească înaintea Domnului [27, 5-7], pentru că El este Cel care binecuvintează [27, 8].

Israel trebuie să cheme mereu numele Domnului, pentru că acest lucru îl face înfricoşător înaintea neamurilor [28, 10].

Domnul e Cel care ne dă belşug în toate [28, 11] şi El deschide comoara cerului, pentru ca să ne dea ploaie la vreme [28, 12]. Stăpânirea este de la El [Ibidem] iar cei neascultători sunt blestemaţi [28, 16-68]. Neascultarea e pedepsită cu boli [28, 22, 27-28], cu neploaie [28, 23-24], cu tot felul de pagube şi dureri [28, 29 sqq].

Cei care nu vor asculta de Domnul vor pieri [28, 45; 28, 61, 28, 63], pentru că El trebuie slujit întru bucuria şi bunătatea inimii [en effrosini che agati cardia][28, 47].

Vrăjmaşii ne sunt trimişi pe cap de către Domnul pentru că nu am fost ascultători [28, 48-49; 28, 53].

În Deut. 28, 58 ni se vorbeşte despre faptul că numele Domnului Dumnezeu este slăvit [entimon] şi minunat [tafmaston].

Pedeapsa Domnului este o lovire a persoanei noastre cu diverse plăgi [28, 59]. Şi Domnul le profeţeşte faptul că va împrăştia pe Israel printre neamuri şi acesta va deveni idolatru [28, 64].

Domnul a făcut toate înaintea ochilor poporului [29, 2], însă ei nu le-au priceput până nu le-a dat Domnul înţelegere [29, 3]. Tot ce s-a petrecut cu Israel în pustiu s-au petrecut pentru ca poporul să cunoască, că Cel care îi conduce este Domnul Dumnezeul lor [29, 5].

Domnul şterge de sub cer numele [29, 19] celui care merge după dorinţele greşite ale inimii lui [29, 18]. Domnul, pentru păcatele oamenilor, loveşte pământul cu plăgi şi cu boli [29, 21]. Şi în Deut. 29, 22 ni se aminteşte faptul că cetăţile Sodoma, Gomorra, Adama şi Sevoim au fost ruinate de către Domnul în mânia [timo] şi urgia [orghi] Sa.

Tot închinarea la idoli duce la aruncarea poporului în alt pământ, pentru a locui acolo [29, 27; 30, 1] iar întoarcerea către Domnul şi ascultarea Lui aduce cu ele curăţirea păcatelor şi mila lui Dumnezeu şi adunarea şi întoarcerea lui Israel dintre neamuri [30, 2-5].

Finalul cap. 29 ne vorbeşte despre cele acoperite [ta cripta] ca fiind ale Domnului Dumnezeu, ca unele care sunt cunoscute numai de către El, pe când cele cunoscute [ta fanera] sunt cele pe care ni le-a revelat El şi pe care trebuie să le împlinim [29, 28].

Domnul este Cel care îi uneşte pe cei risipiţi pe pământ [30, 4] şi îi face fericiţi [30, 5]. El ne curăţeşte inimile, pentru ca să-L iubim din toată inima şi din tot sufletul iar iubirea pentru El ne face să fim vii [30, 6]. El ne dă spor în tot ceea ce facem, ne dă să naştem prunci, sporeşte roadele pământului şi face ca animalele să fie roditoare [30, 9].

Când facem binele, Domnul Se întoarce spre noi şi ne bucură întru bunătăţile pe care ni le dă [Ibidem]. Cuvintele Sale sunt în gura şi în inima noastră, pentru ca să le facem pe ele [30, 14]. Prin legea pe care ne-a dat-o, Domnul a pus înaintea noastră viaţa şi moartea, binele şi răul [30, 15] dar ne cere să ascultăm poruncile Sale şi să-L iubim pe El [30, 16; 30, 20]. Domnul ne îndeamnă să alegem viaţa [30, 19; 30, 20], adică ascultarea de Sine.

După moartea lui Moise, Domnul Dumnezeu a mers înaintea poporului şi a distrus popoarele de la faţa lui Israel iar poporul a fost condus de Iisus [Iisus]/ Iosua[3] [ 31, 3].

Despre mergerea Domnului Dumnezeu înaintea poporului vorbeşte şi 31, 6 sau despre împreuna-mergere a Sa cu Israel [31, 8].

Domnul nu îl părăseşte pe poporul Său [31, 6; 31, 8] şi El îi vesteşte lui Moise ziua morţii sale [31, 14], vorbindu-i despre ea ca despre adormirea sa cu părinţii [chima meta ton pateron] lui [31, 16].

Domnul coboară în norul [catevi Chirios en nefeli] slavei Sale şi stă înaintea uşilor cortului mărturiei [31, 15].

Domnul îi profeţeşte lui Moise faptul că poporul va sluji la dumnezei străini după moartea sa şi că va uita de El [31, 16].

Pedeapsa Domnului înseamnă întoarcerea feţei Sale de la ei [apostrepso to prosopon Mu ap’ afton] [31, 17; 32, 20]. Şi când El Îşi întoarce faţa de la popor, atunci vin necazurile peste el şi moarte [32, 20], pentru că poporul înţelege că Domnul Dumnezeu nu este cu el [31, 17; 31, 18].

Cântarea religioasă, spune Domnul, este cea care dă mărturie despre Sine [31, 19; 31, 21] iar Domnul cunoaşte păcatele oamenilor [31, 21].

Cântarea lui Moise din Deut. 32, 1-43 ne oferă detalii teologice numeroase. Acesta cheamă numele Domnului şi-L preamăreşte pe Dumnezeu [32, 3]. Toate faptele Lui sunt drepte, cât şi căile judecăţilor Lui. El este credincios făgăduinţelor Lui şi nu este nedrept. Domnul este drept şi sfânt în toate ale Sale [32, 4].

Domnul este Cel care ne-a zidit [32, 6] şi El, Cel Preaînalt [o Ipsistos], a împărţit neamurile [32, 8]. El a stabilit hotarele neamurilor după numărul Îngerilor [cata aritmon Anghelon] Săi [32, 8].

Israelul e partea Domnului, partea Lui de moştenire [32, 9], pentru că l-a crescut şi păzit ca pe pupila ochiului [32, 10]. El l-a condus [32, 11-12] şi l-a hrănit [32, 13-15; 32, 18]. De aceea îi vede pe oameni [32, 19] şi îi provoacă în mânia Sa [32, 19]. El îi loveşte, când e mânios, prin alte neamuri [32, 21].

El a aprins foc din pricina mâniei Sale şi acesta va arde până la iadul de jos [adu cato] [32, 22]. Domnul aduce asupra lui Israel cele rele şi îi săgetează [32, 23-24] din cauza idolatriei, pentru că El este Cel care pedepseşte cât şi Cel care răsplăteşte [32, 35; 32, 41-42; 32, 43]. El îl judecă pe poporul Său [32, 36], pentru că nu este alt Dumnezeu în afară de Sine [32, 39].

El omoară şi învie, El răneşte şi vindecă, pentru că nimeni nu poate să scape de mâinile Sale [32, 39]. Domnul Dumnezeu este viu în veac [32, 40]. Cerurile se veselesc împreună cu El şi Lui I Se închină toţi fiii Săi şi Domnul e Cel care curăţeşte pământul poporului Său [32, 43].

Deut. 33, 1 îl numeşte pe Moise omul lui Dumnezeu [antropos tu Teu], pe când în 34, 5 este numit slujitorul Domnului [ichetis Chiriu], ambele nume atestând marea comuniune a lui Moise cu Domnul Dumnezeu.

Binecuvântarea lui Moise de la Deut. 33, 2-29 e şi aceasta plină de detalii teologice.

Sfinţii lui Dumnezeu, spune acesta, sunt sub mâinile Domnului [33, 3] şi Domnul binecuvintează puterea oamenilor [33, 11]. Noi trebuie să împlinim dreptatea Domnului [dicheosinin Chirios] [33, 21] şi oamenii pot fi plini de binecuvântarea care vine de la Dumnezeu [33, 23].

Domnul Se arată mergând pe cer, pentru ca să-l ajute pe Israel şi întru măreţia Sa pe tăria cerului [33, 26].

Dumnezeu este acoperitorul nostru dintru început şi ne sprijină cu braţul Său cel puternic [33, 27]. Căci El ne mântuie, ne apără şi ne ajută pe noi [33, 29].

Înainte de a muri, Domnul îi arată lui Moise pământul pe care îl va moşteni Israel [34, 1], adică celui care L-a cunoscut pe El faţă către faţă [34, 19].


[1] În ed. Biblia 1688: adunarea Domnului, ca şi în ed. BOR 2001. În ed. BOR 1988: obştea Domnului.

[2] În ed. BOR 1988. Pe când în ed. BOR 2001 e vorba despre plată.

[3] Cf. ed. BOR 1988 şi 2001.

Index de vară

Pasajul Basarab la inaugurare. Fotografii de Constantin Gheorghe.

„Nu cred că ar trebui să existe o zi în care să ne aducem aminte că am fost sau că suntem copii. Nu cred că trebuie să creştem prea repede sau să ne prostim prea târziu”. Despre jocurile copilăriei noastre: șotronul, castelul, pinca, gălușca. Articol de Oana Olaru-Zăinescu.

Fulgere de București. De la Foto Union.

Stela Popa despre alegerea primarului Chișinăului.

Vlad Dulea și zborul cu avionul.

Dulceața de căpșuni de la Bucătăresele vesele.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno