Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a șasea, a șaptea, a opta.

După publicarea Divanului, Cantemir redactează Sacrosanctae Scientiae indepingibilis imago (Imaginea de nedescris a științei sacre), în 1700, iar în 1701 scrie Compendiolum universae logices institutiones (Prescurtare a sistemului logicei generale). Acestea au fost publicate, din păcate, târziu, în secolele XIX și XX (p. 68).

În Sacrosanctae Scientiae (aveți aici reproducerea unei părți din ea), autorul încearcă să realizeze „portretul Adevărului”, ca un pictor. „Dimitrie respinge atât ideea filozofilor Antichității conform cărora este posibil să obții cunoașterea pe calea rațiunii, cât și concepția autorilor contemporani cu privire la rolul primordial al simțurilor. În schimb, se lasă călăuzit de revelația divină. În opinia lui, știința se îndreaptă, în ciuda succeselor ei, mereu către rău. […] Viziunea lui […] este simptomatică pentru spiritul său tradiționalist (p. 69).

Cealaltă carte este un compendiu despre logică.

Cantemir a copiat „de mână cele 820 de pagini ale tratatului Ioannis Baptistae van Helmont physices universalis doctrina, publicat în 1682 la Frankfurt de fiul autorului, Mercurius” (p. 70).

Dimitrie arată ostilitate față de Aristotel în primele sale lucrări, „etichetându-l drept fiul întunericului și părintele obscurității păgânești”, dar îl recunoaște ca o autoritate în Compendiolum (p. 71).

Istoria ieroglifică este scrisă „timp de opt luni”, în 1704 sau 1705, dar nu va fi publicată decât în secolul XIX. Este o operă „codificată”, prin care „își asumă rolul de desțelenitor al câmpului literar” (p. 72).

În ea „se pot citi în filigran sentimentele și ideile autorului” (p. 73).

Ștefan Lemny se declară rezervat în legătură cu eticheta de „om al Luminilor” aplicată lui Cantemir. În opinia sa, sistemul de gândire al lui Dimitrie „se bazează pe Etiopicele lui Heliodor, pe Istoria secretă a lui Procopiu  din Cezareea și mai ales pe Fiziologue” (p. 74).

Kitab-i ilm-i musiki (Cartea științei muzicii) a rămas de asemenea în manuscris și nu este datată. „Principala noutate a tratatului constă în sistemul de notație alfabetic al literelor arabe și turcești, care reprezentau 33 de sunete diferite” (p. 75).

„El compară legile după care se conduce compoziția muzicală cu mișcările și cu armonia corpurilor cerești sau găsește analogii între știința muzicii și cea a medicinei” (p. 76).

„Pentru unii, tratatul lui Dimitrie este primul tratat muzical turcesc și cel mai important din secolul al XVIII-lea” (Ibidem).

Inventează și „un fel de sonometru, capabil să indice fără eroare și fără niciun ajutor al coardei apăsate […] locurile de unde trebuie să provină tonurile pline și semitonurile” (Ibidem).

Did you like this? Share it: