Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [19]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Teologia Dogmatică

Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe în contextul religios,

cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

*

Teologie pentru azi

București

20**

***

Profetul, care vorbeşte întru numele Domnului, se cunoaşte prin aceea că prevestirile Lui se împlinesc [18, 21].

Din Deut. 19, 10 reiese, în mod clar, că Domnul nu vrea ca să se verse „sânge nevinovat” [ema anetion], dar nici să se încalce dreptul de moştenire al aproapelui [19, 14].

Domnul este cu poporul în vreme de război [20, 1], merge împreună cu el şi luptă pentru el, pentru că vrea să îl izbăvească /să-l salveze [20, 4]. El dă cetăţile în mâinile lui Israel [20, 13; 20, 14; 21, 10; 23, 15; 28, 7], le dă drept moştenire [20, 16] şi cere moartea locuitorilor acestora [Ibidem], pentru ca Israel să nu facă aceleaşi blestemăţii ca păgânii [20,18].

Iertarea păcatelor e cerută de la Domnul, pentru că El l-a răscumpărat pe Israel [21, 8] iar cele bune şi plăcute [to calon che to areston] se fac înaintea Domnului Dumnezeu [21, 9], adică cu ajutorul Său şi sub continua Sa supraveghere.

Pentru Domnul e urâciune şi faptul de a purta hainele celuilalt sex [22, 5]. Şi observăm faptul, că din toate prescripţiile cărţii reiese că Domnul vrea ca poporul Său să aibă o viaţă dreaptă şi să fie în comuniune neclintită cu Sine.

Domnul doreşte ca cea care se căsătoreşte să fie fecioară [Deut. 22, 14] şi, în acelaşi timp, El nu acceptă preadesfrânarea sau incestul [22, 22-23, 1].

În primele 3 versete ale cap. 23 din Deut. apare expresia ecclisian Chiriu (biserica Domnului[1]). În aceasta nu are ce căuta eunucul, castratul [23, 1], cel născut dintr-o prostituată [23, 2]  şi nici alte neamuri, ca, spre exemplu, amoniţii şi moabiţii [ 23, 3].

Domnul Dumnezeu întoarce blestemele în binecuvântare pentru Israel, pentru că îl iubeşte [23, 5]. El umblă prin tabăra lui Israel ca să-l izbăvească [23, 15]. De aceea tabăra trebuie să fie sfântă, pentru că Domnul nu trebuie să vadă în ea ceva de ruşine [ashimosini], pentru că altfel Se îndepărtează de aceasta [Ibidem].

Sunt urâciune înaintea Domnului Dumnezeu atât banii luaţi pentru prostituţie, cât şi banii obţinuţi din vânzarea unui câine. De aceea, ei nu trebuie aduşi în casa Domnului Dumnezeu [ton icon Chiriu tu Teu] [23, 19].

Israeliţii nu trebuie să ceară de la conaţionalii lor camătă şi pentru aceasta vor fi binecuvântaţi de către Dumnezeu [23, 21]. Făgăduinţele făcute Domnului trebuie împlinite, pentru că El le cere de la noi şi neîmplinirea lor e un păcat [23, 22]. Iar făgăduinţa e aceea pe care noi înşine am făcut-o, în rugăciune, înaintea Domnului [23, 24].

E urâciune înaintea Domnului şi întinare a pământului dorinţa bărbatului, care vrea ca să se recăsătorească cu soţia de care s-a despărţit în mod legal [24, 4].

Este important să precizăm faptul că se vorbeşte despre întinarea pământului în cartea Deuteronomul numai în două situaţii speciale:

1. în situaţia ţinerii trupului neîngropat, pentru mai multe zile, a celui spânzurat pe lemn [21, 23] şi

2., în aceasta, a recăsătoririi unui bărbat cu fosta sa soţie de care acesta s-a despărţit în mod legal [24, 4].

Pământul se întinează prin păcat iar păcatul nu este dorit de către Dumnezeu. De aceea, în Deut. 24, 9, Domnul aminteşte poporului de păcatul lui Mariam, pentru ca să îl ferească de pedeapsa păcatului.

Restituirea, până la apusul soarelui, a hainei date gaj/ amanet /zălog[2] este o milostenie [eleimosini] înaintea Domnului Dumnezeu [24, 13]. În acest loc e pentru prima şi singura dată în cartea de faţă, când se vorbeşte despre milostenie ca despre o realitate care se petrece între doi oameni.

Neplata retribuţiei zilnice este un păcat şi Domnul aude pe cei care strigă către El, din cauza că au fost nedreptăţiţi [24, 15]. Domnului nu-i place ca să-i judecăm pe cei săraci şi singuri [24, 17] şi, pentru snopul uitat în holdă, lăsat acolo pentru cei săraci şi neajutoraţi, Domnul ne binecuvintează [24, 19]. La fel, şi pentru alte rămăşiţe ale noastre lăsate altora [24, 21].

Nedreptatea este şi ea urâciune înaintea Domnului Dumnezeu [25, 15-16]. Iar neomenia şi nefrica de Dumnezeu sunt păcate [25, 18]. Domnul Dumnezeu este Cel care ne odihneşte din partea vrăjmaşilor noştri [25, 19].

Pârga roadelor însă este a Domnului [26, 2; 26, 10] şi ea este adusă la preot [26, 3]. Ea trebuia adusă, pentru că Domnul a auzit strigarea poporului lui Israel aflat în robie [26, 7]. Aducerea roadelor trebuie însoţită de închinare înaintea Domnului [26, 10], pentru că trebuie să ne bucurăm de toate bunurile date nouă de către Domnul în comuniune [26, 11].

Tot omul trebuie să se supună glasului Domnului şi să facă cele poruncite de către El [26, 14; 27, 10; 28, 1; 28, 2; 28, 15]. Din 26, 15 aflăm că Domnul Îşi are casa/ locaşul Său în ceruri şi că noi trebuie să ne rugăm ca El să caute/ să privească către noi şi să ne binecuvinteze.

Domnul cere ca să I se facă jertfelnic [tisiastirion] şi să I se aducă jertfe şi acolo Israel trebuie să se veselească înaintea Domnului [27, 5-7], pentru că El este Cel care binecuvintează [27, 8].

Israel trebuie să cheme mereu numele Domnului, pentru că acest lucru îl face înfricoşător înaintea neamurilor [28, 10].

Domnul e Cel care ne dă belşug în toate [28, 11] şi El deschide comoara cerului, pentru ca să ne dea ploaie la vreme [28, 12]. Stăpânirea este de la El [Ibidem] iar cei neascultători sunt blestemaţi [28, 16-68]. Neascultarea e pedepsită cu boli [28, 22, 27-28], cu neploaie [28, 23-24], cu tot felul de pagube şi dureri [28, 29 sqq].

Cei care nu vor asculta de Domnul vor pieri [28, 45; 28, 61, 28, 63], pentru că El trebuie slujit întru bucuria şi bunătatea inimii [en effrosini che agati cardia][28, 47].

Vrăjmaşii ne sunt trimişi pe cap de către Domnul pentru că nu am fost ascultători [28, 48-49; 28, 53].

În Deut. 28, 58 ni se vorbeşte despre faptul că numele Domnului Dumnezeu este slăvit [entimon] şi minunat [tafmaston].

Pedeapsa Domnului este o lovire a persoanei noastre cu diverse plăgi [28, 59]. Şi Domnul le profeţeşte faptul că va împrăştia pe Israel printre neamuri şi acesta va deveni idolatru [28, 64].

Domnul a făcut toate înaintea ochilor poporului [29, 2], însă ei nu le-au priceput până nu le-a dat Domnul înţelegere [29, 3]. Tot ce s-a petrecut cu Israel în pustiu s-au petrecut pentru ca poporul să cunoască, că Cel care îi conduce este Domnul Dumnezeul lor [29, 5].

Domnul şterge de sub cer numele [29, 19] celui care merge după dorinţele greşite ale inimii lui [29, 18]. Domnul, pentru păcatele oamenilor, loveşte pământul cu plăgi şi cu boli [29, 21]. Şi în Deut. 29, 22 ni se aminteşte faptul că cetăţile Sodoma, Gomorra, Adama şi Sevoim au fost ruinate de către Domnul în mânia [timo] şi urgia [orghi] Sa.

Tot închinarea la idoli duce la aruncarea poporului în alt pământ, pentru a locui acolo [29, 27; 30, 1] iar întoarcerea către Domnul şi ascultarea Lui aduce cu ele curăţirea păcatelor şi mila lui Dumnezeu şi adunarea şi întoarcerea lui Israel dintre neamuri [30, 2-5].

Finalul cap. 29 ne vorbeşte despre cele acoperite [ta cripta] ca fiind ale Domnului Dumnezeu, ca unele care sunt cunoscute numai de către El, pe când cele cunoscute [ta fanera] sunt cele pe care ni le-a revelat El şi pe care trebuie să le împlinim [29, 28].

Domnul este Cel care îi uneşte pe cei risipiţi pe pământ [30, 4] şi îi face fericiţi [30, 5]. El ne curăţeşte inimile, pentru ca să-L iubim din toată inima şi din tot sufletul iar iubirea pentru El ne face să fim vii [30, 6]. El ne dă spor în tot ceea ce facem, ne dă să naştem prunci, sporeşte roadele pământului şi face ca animalele să fie roditoare [30, 9].

Când facem binele, Domnul Se întoarce spre noi şi ne bucură întru bunătăţile pe care ni le dă [Ibidem]. Cuvintele Sale sunt în gura şi în inima noastră, pentru ca să le facem pe ele [30, 14]. Prin legea pe care ne-a dat-o, Domnul a pus înaintea noastră viaţa şi moartea, binele şi răul [30, 15] dar ne cere să ascultăm poruncile Sale şi să-L iubim pe El [30, 16; 30, 20]. Domnul ne îndeamnă să alegem viaţa [30, 19; 30, 20], adică ascultarea de Sine.

După moartea lui Moise, Domnul Dumnezeu a mers înaintea poporului şi a distrus popoarele de la faţa lui Israel iar poporul a fost condus de Iisus [Iisus]/ Iosua[3] [ 31, 3].

Despre mergerea Domnului Dumnezeu înaintea poporului vorbeşte şi 31, 6 sau despre împreuna-mergere a Sa cu Israel [31, 8].

Domnul nu îl părăseşte pe poporul Său [31, 6; 31, 8] şi El îi vesteşte lui Moise ziua morţii sale [31, 14], vorbindu-i despre ea ca despre adormirea sa cu părinţii [chima meta ton pateron] lui [31, 16].

Domnul coboară în norul [catevi Chirios en nefeli] slavei Sale şi stă înaintea uşilor cortului mărturiei [31, 15].

Domnul îi profeţeşte lui Moise faptul că poporul va sluji la dumnezei străini după moartea sa şi că va uita de El [31, 16].

Pedeapsa Domnului înseamnă întoarcerea feţei Sale de la ei [apostrepso to prosopon Mu ap’ afton] [31, 17; 32, 20]. Şi când El Îşi întoarce faţa de la popor, atunci vin necazurile peste el şi moarte [32, 20], pentru că poporul înţelege că Domnul Dumnezeu nu este cu el [31, 17; 31, 18].

Cântarea religioasă, spune Domnul, este cea care dă mărturie despre Sine [31, 19; 31, 21] iar Domnul cunoaşte păcatele oamenilor [31, 21].

Cântarea lui Moise din Deut. 32, 1-43 ne oferă detalii teologice numeroase. Acesta cheamă numele Domnului şi-L preamăreşte pe Dumnezeu [32, 3]. Toate faptele Lui sunt drepte, cât şi căile judecăţilor Lui. El este credincios făgăduinţelor Lui şi nu este nedrept. Domnul este drept şi sfânt în toate ale Sale [32, 4].

Domnul este Cel care ne-a zidit [32, 6] şi El, Cel Preaînalt [o Ipsistos], a împărţit neamurile [32, 8]. El a stabilit hotarele neamurilor după numărul Îngerilor [cata aritmon Anghelon] Săi [32, 8].

Israelul e partea Domnului, partea Lui de moştenire [32, 9], pentru că l-a crescut şi păzit ca pe pupila ochiului [32, 10]. El l-a condus [32, 11-12] şi l-a hrănit [32, 13-15; 32, 18]. De aceea îi vede pe oameni [32, 19] şi îi provoacă în mânia Sa [32, 19]. El îi loveşte, când e mânios, prin alte neamuri [32, 21].

El a aprins foc din pricina mâniei Sale şi acesta va arde până la iadul de jos [adu cato] [32, 22]. Domnul aduce asupra lui Israel cele rele şi îi săgetează [32, 23-24] din cauza idolatriei, pentru că El este Cel care pedepseşte cât şi Cel care răsplăteşte [32, 35; 32, 41-42; 32, 43]. El îl judecă pe poporul Său [32, 36], pentru că nu este alt Dumnezeu în afară de Sine [32, 39].

El omoară şi învie, El răneşte şi vindecă, pentru că nimeni nu poate să scape de mâinile Sale [32, 39]. Domnul Dumnezeu este viu în veac [32, 40]. Cerurile se veselesc împreună cu El şi Lui I Se închină toţi fiii Săi şi Domnul e Cel care curăţeşte pământul poporului Său [32, 43].

Deut. 33, 1 îl numeşte pe Moise omul lui Dumnezeu [antropos tu Teu], pe când în 34, 5 este numit slujitorul Domnului [ichetis Chiriu], ambele nume atestând marea comuniune a lui Moise cu Domnul Dumnezeu.

Binecuvântarea lui Moise de la Deut. 33, 2-29 e şi aceasta plină de detalii teologice.

Sfinţii lui Dumnezeu, spune acesta, sunt sub mâinile Domnului [33, 3] şi Domnul binecuvintează puterea oamenilor [33, 11]. Noi trebuie să împlinim dreptatea Domnului [dicheosinin Chirios] [33, 21] şi oamenii pot fi plini de binecuvântarea care vine de la Dumnezeu [33, 23].

Domnul Se arată mergând pe cer, pentru ca să-l ajute pe Israel şi întru măreţia Sa pe tăria cerului [33, 26].

Dumnezeu este acoperitorul nostru dintru început şi ne sprijină cu braţul Său cel puternic [33, 27]. Căci El ne mântuie, ne apără şi ne ajută pe noi [33, 29].

Înainte de a muri, Domnul îi arată lui Moise pământul pe care îl va moşteni Israel [34, 1], adică celui care L-a cunoscut pe El faţă către faţă [34, 19].


[1] În ed. Biblia 1688: adunarea Domnului, ca şi în ed. BOR 2001. În ed. BOR 1988: obştea Domnului.

[2] În ed. BOR 1988. Pe când în ed. BOR 2001 e vorba despre plată.

[3] Cf. ed. BOR 1988 şi 2001.

Did you like this? Share it:

Previous

Index de vară

Next

Cantemireștii [9]

1 Comment

  1. Camelia

    Constat cu tristete ca, pe masura ce facilitatile din viata noastra cresc, creste si distanta dintre noi si Dumnezeu.

    Insa oamenii satului au pastrat in obiceiurile lor nu doar rugaciunile prin care cereau binecuvantarea lui Dumnezeu asupra caselor lor, asupra pamantului, a animalelor din curte, ci si rugaciunile de multumire pentru binefacerile primite.

    De fapt, acesta este modul de viata ortodox.

    Mi-aduc aminte de documentarul despre viata parintelui Velimirovici, despre amintirea bunicului sau care aduna in jur toata familia pentru a se ruga impreuna Domnului:

    „In ajunul duminicii, cand se incheia lucrul din decursul saptamanii, ne adunam sa ne rugam lui Dumnezeu.

    Seara, bunicul meu, capul familiei, ne chema la rugaciune.In casa nu aveam paraclis.

    Cand era vremea urata, ne rugam in casa, iar cand afara era vremea frumoasa, ne rugam in curte. Cerul instelat ne era bolta bisericii, luna – o adevarata icoana, bunicul – drag preot…

    Ne inchinam si ne rugam privind pamantul si ridicandu-ne privirile catre stele.

    Rugaciunea se sfarsea cu metanii adanci si cu un Amin hotarat.”

    http://www.youtube.com/watch?v=hRf2Ze08EKs

    Oamenii simpli de la sate au pastrat legatura cu Dumnezeu prin pazirea poruncilor Sale. Atunci cand necazurile se abateau asupra lor, stiau ca L-au maniat pe Domnul si cautau sa-si indrepte greselile.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén