Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Teologia Dogmatică

Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe în contextul religios,

cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

*

Teologie pentru azi

București

20**

***

2. Revelarea lui Dumnezeu în cărţile istorice ale Scripturii vechitestamentare

2. 1. Cartea lui Iisus [fiul lui Navi][1]

Cartea începe prin indicarea faptului că Domnul i-a vorbit lui Iisus, fiul lui Navi [1, 1].

Se confirmă revelarea lui Dumnezeu faţă de oameni şi la: 1, 3; 3, 7; 4, 1; 4, 15; 5, 2; 5, 9; 6, 2; 7, 10; 8, 1; 8, 18; 9, 24; 10, 8; 11, 6, 13, 1; 13, 14; 14, 5; 14, 10; 14, 12; 17, 4; 19, 50; 20, 1; 20, 2; 21, 2; 21, 3; 21, 8; 22, 9, 23, 5; 24, 2; 24, 27, cât şi ascultarea oamenilor faţă de Dumnezeu: 4, 8; 4, 10; 7, 16; 8, 27; 9, 2. 2; 9, 2. 4; 10, 40; 11, 9; 11, 12; 11, 15***; 11, 23; 14, 2; 14, 8; 14, 9; 14, 14; 22, 2; 24, 31.

El îl numeşte pe Moise rob al Său – şi Iisus reconfirmă acest lucru [1, 2; 1, 7; 1, 13; 11, 12; 11, 15; 12, 6; 13, 8; 14, 6[2]; 14, 7; 22, 2; 22, 5] – şi îi încredinţează lui Iisus misiunea de a trece Iordanul pe Israel [1, 2]. El îi promite acestuia că va fi cu el, după cum a fost cu Moise [1, 5; 3, 7; 6, 27], pentru ca să împlinească jurămintele făcute faţă de părinţii lor [1, 6].

Domnul îi aminteşte lui Iisus că toată legea trebuie împlinită [1, 7; 3, 9; 22, 3; 22, 5; 23, 6].

Prima revelare a Domnului faţă de Iisus se încheie cu aceea că Domnul va fi cu el în toate şi îl va ajuta oriunde va merge [1, 9; 14, 12; 22, 31].

Domnul Dumnezeul părinţilor lor îi dă lui Israel pământul făgăduit [1, 11; 1, 15; 5, 6; 18, 3; 21, 43; 23, 13; 24, 33], adică ţara unde curge lapte şi miere [5, 6].

Raav [Raav]/ Rahab[3] [2, 3] ştia că Domnul îi va da lui Israel pământul în care ea locuieşte din frica pe care o simţea faţă de fiii lui Israel [2, 9; 2, 40]. Ea ştia şi despre faptul că Domnul a secat Marea Roşie şi că i-a învins pe Sion[4] şi Og, regii amorei [2, 10]. Aceasta mărturiseşte, în cele din urmă, că Domnul Dumnezeu este Dumnezeu atât în cer, cât şi pe pământ [2, 11].

Domnul este Cel care face minuni în Israel [3, 5], pentru că El este Dumnezeu viu [Teos zon] [3, 10].

Sintagma scripturală înaintea Domnului [enantion Chiriu] apare în carte, pentru prima dată, la 4, 13 şi apoi la: 6, 8; 6, 26; 7, 20; 18, 6 ; 18, 10; 19, 51; 22, 16 ; 22, 22 ; 22, 31; 24, 1.

Din momentul când Iisus a trecut poporul prin Iordan, Domnul a început să crească personalitatea acestuia înaintea  Israelului şi a făcut ca poporul să se teamă de el ca de Moise [4, 14]. Domnul a fost Cel care a secat Iordanul, după cum secase şi Marea Roşie [4, 23] şi prin aceasta a arătat că puterea Domnului este puternică [i dinamis tu Chiriu ishira estin] [4, 24] şi că trebuie să ne temem de El în tot timpul [4, 24].

Omul care stă înaintea lui Iisus la 5, 13 îi mărturiseşte despre sine: „eu sunt arhistrategul Puterilor Domnului” [ego arhistratigos Dinameos Chiriu][5, 14], făcând prin aceasta referire la Puterile cereşti. Locul pe care a apărut arhistrategul Puterilor cereşti a devenit un loc sfânt [5, 15].

Domnul Ierihonul lui Israel [6, 16], cât şi alte cetăţi [8, 1; 8, 18; 10, 10; 10, 12; 10, 19; 10, 30; 10, 32; 10, 35; 11, 8; 23, 5; 24, 8].

În 6, 17 găsim sintagma scripturală Chirio Savaot [Domnul Savaot/ al Oştirilor (cereşti)], care apare aici pentru prima dată în LXX.

În 6, 19 se stabilesc metalele şi vasele care sunt „sfinţenia Domnului” [aghion Chirio], sintagma de faţă având aici singura ocurenţă în aceasta carte. Cele care erau sfinţenia Domnului se aduceau în vistieria Domnului [tisavron Chiriu] [6, 19; 6, 24].

Domnul Se mânie însă, când se ia din cele anatematizate [anatematos] [7, 1]. În rugăciunea sa, Sfântul Iisus al lui Navi se declară robul Domnului [7, 7] şi mărturiseşte că numele Său este mare [7, 9].

Domnul e împotriva păcatului şi a călcării legământului cu Sine [7, 11; 7, 15]. Iar cei care cad sub anatema Sa[5] trebuie să strice anatema dintre ei [7, 12]. El cere ca poporul să se sfinţească, pentru ca să se strice anatema din popor [7, 13], arătându-se prin aceasta că anatema/ blestemul lui Dumnezeu e o realitate dureroasă, care este experiată de popor şi pe care acesta o trăieşte în urma păcatelor lui.

Domnul îi arată/ îi dezvăluie pe cei care au păcătuit [7, 14]. Oamenii trebuie să dea slavă lui Dumnezeu şi să facă mărturisire a păcatelor înaintea Domnului şi a robilor Săi, cum cere Iisus la 7, 19.

Din mărturisirea lui Ahar/ Acan[6] de la 7, 20 rezultă că păcatul este făcut întotdeauna înaintea Domnului Dumnezeu. Păcatul se face înaintea Domnului şi e o întoarcere de la Sine [22, 16; 22, 18; 22, 29].

Până nu a fost omorâtă casa lui Ahar [7, 24-25] nu a încetat mânia Domnului [7, 26]. Despre mânia lui Dumnezeu găsim şi la 22, 18.

Iisus zideşte jertfelnic Domnului în muntele Gheval [Gheval]/ Ebal[7] [9, 2. 1], conform Legii lui Moise.

Conducătorii poporului greşesc în momentul când iau o hotărâre fără să-L întrebe pe Domnul [9, 14]. Despre jurământul pe Domnul Dumnezeu găsim la 9, 18; 9, 19 şi prin el se stabilea o înţelegere iar Domnul era Cel care alegea locul unde să I se slujească [9, 27].

Domnul produce uimire în gavaoniţi[8] la vederea lui Israel [10, 10] şi trimite peste ei grindină [10, 11]. Soarele şi luna stau în loc la rugăciunea lui Iisus, până ce Domnul îl ajută pe Israel [10, 12-13]. Această minune imensă s-a produs pentru că Dumnezeu l-a ascultat pe Iisus [10, 14] şi pentru că El a luptat împreună cu Israel [sinepolemisen to Israil] [10, 14; 10, 42; 23, 3; 23, 10].

Domnul a făcut să se întărească inima vrăjmaşilor lui Israel [11, 20], pentru ca să nu găsească milă în faţa lui şi să fie nimiciţi [11, 20]. Numai după ce Israel a intrat în moştenirea sa [11, 23; 22, 19], dată lui de către Domnul, „pământul s-a odihnit de război” [11, 23].

Domnul e Cel care ne ţine [14, 10] pe noi în viaţă şi ne odihneşte [21, 44; 22, 4; 23, 1]. Sorţii se aruncă înaintea Domnului [18, 6; 18, 10], pentru a se stabili dreptul de moştenire al fiecărei seminţii în parte. Domnul e Cel care i-a dat pe vrăjmaşii lor în mâinile lor [21, 44; 23, 9].

Toate cuvintele Domnului faţă de Israel s-au împlinit [21, 45; 23, 14; 23, 15].

La 22, 16 găsim, pentru prima dată în această carte, sintagma sinagoga Domnului [sinagoghi Chiriu], sintagmă care va mai apărea încă odată în carte şi anume la 22, 17.

Conform 22, 17, păcatul se curăţeşte în timp, prin aportul nostru continuu. Din 22, 19 reiese că singurul jertfelnic autenticcel al Domnului.

Domnul este Dumnezeul dumnezeilor [22, 22] şi El îi cercetează pe oameni [22, 23]. Domnul e Cel care stabileşte hotarele [22, 25] şi El trebuie binecuvântat [22, 33], pentru că El este Dumnezeul nostru [22, 34; 24, 17; 24, 18].

Israelul a văzut ceea ce a făcut Domnul Dumnezeu înaintea lor [23, 3]. La 23, 8 ni se cere să ne unim cu Domnul Dumnezeul nostru iar la 23, 11 să Îl iubim foarte mult.

Când Israelul se va amesteca cu popoarele, Domnul va folosi popoarele împotriva lui [23, 13].

Găsim sintagma „alţi dumnezei” la 23, 16; 24, 2; 24, 16; 24, 20; 24, 23.

Domnul l-a povăţuit pe Avraam şi a înmulţit sămânţa lui [24, 3]. El l-a scos pe Israel din Egipt [24, 5-7; 24, 17], pentru că nu a dorit să-l nimicească, ci l-a binecuvântat [24, 10].

Domnul ne cere să ne temem de El şi să-I slujim Lui cu dreptate şi credincioşie [24, 14; 24, 19; 24, 21; 24, 22; 24, 24], pentru că El este sfânt [24, 15] şi zelos [24, 19] şi nu va slăbi [uc anisi][9] păcatele şi nedreptăţile noastre [24, 19].

Trebuie să ne întoarcem inima către Domnul [24, 23] şi să ascultăm glasul Lui [24, 24].

După moartea lui Iisus, fiul lui Navi [Iisus, ios Navi] şi acesta e numit robul Domnului [dulos Chiriu] [24, 30].


[1] Iosua în ed. BOR 1988 şi 2001.

[2] La 14, 6 avem de fapt: Moise, omul lui Dumnezeu [antropon tu Teu].

[3] În ed. BOR 1988 şi 2001.

[4] Sihon în ed. BOR 1988 şi 2001.

[5] În ed. BOR 1988 şi 2001, anatemă s-a tradus cu blestem.

[6] În ed. BOR 1988 şi 2001.

[7] Ibidem. În ambele ediţii sinodale citate anterior acest lucru se confirmă în Iosua 8, 30.

[8] În ed. BOR 1988: Ghibeon, pe când în ed. BOR 2001: Gabaon. În LXX: Gavaon şi de aici: gavaoniţi.

[9] În ed. BOR 1988: nu va răbda, pe când în ed. BOR 2001: nu vă va trece cu vederea.

Did you like this? Share it: