Zi: 26 iunie 2011

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Teologia Dogmatică

Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe în contextul religios,

cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

*

Teologie pentru azi

București

20**

***

2. 3. Cartea Rut

Prima referinţă a cărţii la Dumnezeu se face la 1, 6, unde se vorbeşte despre faptul că Domnul a cercetat [epeschepte] pe poporul Său şi i-a dat pâini[1].

Domnul este Cel care Se milostiveşte de cei care s-au milostivit de cei vii şi de cei adormiţi [1, 8] şi El le odihneşte pe soţii în casa soţilor lor [1, 9]. El este, cu alte cuvinte, Cel care dă bunăstare materială şi spirituală poporului Său şi Cel care este fundamentul înţelegerii şi al bunei convieţuiri în familie.

Noemin e conştientă de faptul că mâna Domnului a fost aceea care a scos-o afară [1, 13] dintre moabiţi. Rut alege să meargă cu Noemin şi să aibă acelaşi Dumnezeu şi popor ca şi soacra ei [1, 16]. Rut vrea ca Domnul să facă ceea ce va dori cu ea [1, 17].

Noemin recunoaşte faptul că Domnul a întors-o în Israel cu mâinile goale, deşi a plecat cu multe lucruri în Moab, şi aceasta s-a petrecut pentru că El a umilit-o [1, 21]. Domnul a umilit-o, tocmai pentru că a rănit-o cu putere [Ibidem].

Boos îi salută pe secerători printr-o binecuvântare: Domnul [să fie] cu voi! – pentru că El este Cel care ne ajută în munca noastră – iar aceştia îi răspund printr-o rugăciune: Domnul să te binecuvinteze!, pentru că binecuvântarea Domnului înseamnă sporirea în orice lucru bun.

Ca şi Noemin, şi Boos binecuvintează ascultarea lui Rut faţă de soacra sa. În binecuvântarea acestuia faţă de Rut găsim faptul că Domnul îi răsplăteşte pe deplin fapta cea bună şi că Domnul Dumnezeul lui Israel îi are pe cei care fac binele sub aripile Sale [ipos tas pterigas Aftu] [2, 12].

Aici, la Rut 2, 12, se vorbeşte pentru a doua oară în LXX despre aripile lui Dumnezeu, sintagmă care este un corelativ al slavei dumnezeieşti sau al lucrărilor providenţiatoare ale lui Dumnezeu cu lumea. Prima vorbire despre aripile lui Dumnezeu în LXX s-a făcut la Deut. 32, 11.

Noemin recunoaşte că Boos e binecuvântat de către Dumnezeu, Cel care n-a lipsit de mila Lui nici pe cei vii şi nici pe cei adormiţi [2, 20]. De aceea, ascultând de soacra sa, Rut se culcă la picioarele lui Boos [3, 1-8] şi i se supune ca roabă, pentru ca acesta să o ia de soţie [3, 9].

Boos mărturiseşte despre ea că este binecuvântată de către Domnul Dumnezeu şi socoteşte această faptă şi mai bună de milă, pentru că şi-a ales soţul prin ascultare faţă de soacra sa [3, 10].

În făgăduinţa sa către Rut, Boos mărturiseşte că Domnul este viu [3, 13] şi, implicit, că făgăduinţa de căsătorie s-a făcut în faţa Sa.

Cei care au fost martori la cererea în căsătorie a lui Rut de către Boos, pe baza legii leviratului [4, 10], s-au rugat ca Domnul să o facă rodnică pe Rut, ca pe Rahil şi pe Lia [4, 11] şi au mărturisit că Domnul este Cel care dă urmaşi celor  căsătoriţi [4, 12].

Domnul îi dă lui Rut să aibă zămislire [chiisin] şi să nască fiu [4, 13]. În LXX, substantivul i chiisis, -eos, care înseamnă zămislire sau concepere, este un unicat şi Rut 4, 13 reprezintă dovada revelaţională că omul este om de la zămislire, pentru că Dumnezeu e Cel care dă femeii să zămislească şi apoi să nască prunci.

Femeile binecuvântau pe Noemin pentru că Domnul nu a lăsat-o fără moştenitori [4, 14], socotind astfel copilul lui Rut ca pe propriul ei copil, deşi ea era soacra lui Rut.

Fiul lui Rut primeşte numele de Ovid [Ovid][2], care a fost tatăl lui Iesse, care, la rândul său, a fost tatăl împăratului David [4, 17] și prin aceasta Rut contribuie la naşterea din Fecioară a Fiului lui Dumnezeu întrupat.

Rut. 4, 17-22, prin accentuarea genealogiei lui David, subliniază tocmai acest lucru: că genealogia Mântuitorului se intersectează şi cu persoana lui Rut din Moab, care o ascultă pe Noemin, soacra sa, întru toate.

[1] S-a folosit pluralul: dune aftis artus.

[2] Numele său e o prescurtare de la Iovid, care este o transliterare a numelui ebraic care înseamnă robul lui Iehova, cf. Thayer Greek Lexicon, apud BW 0.6.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Teologia Dogmatică

Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe în contextul religios,

cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

*

Teologie pentru azi

București

20**

***

2. 2. Cartea Judecătorilor

În momentul când Israelul Îl întreabă pe Domnul despre conducătorul lor [1, 1], El le indică pe Iudas [1, 2], pentru că  Domnul Se revelează în continuare poporului Său [2, 1; 10, 11].

Domnul e Cel care dă în mâinile lui Israel pe duşmanii săi şi pământul moştenirii lui Israel [1, 4; 1, 19; 1, 22; 2, 2; 3, 28; 4, 7; 4, 9; 4, 14; 4, 15; 4, 23; 6, 9; 7, 7; 7, 8; 7, 14; 7, 15; 8, 3; 8, 7; 8, 34; 11, 21; 11, 23; 11, 32]. Iar Adonivezec recunoaşte că Domnul i-a răsplătit, în sens negativ, pentru faptele sale [1, 6-7].

Cap. 2 al cărţii începe cu urcarea Îngerului Domnului [2, 1] şi cu revelarea cuvintelor Domnului către Israel prin intermediul acestuia [2, 1-3]. Îngerul îi mustră pentru că nu au ascultat glasul Domnului [2, 2] şi le spune că Domnul nu va mai muta dintre ei pe celelalte popoare, ci acelea vor deveni spaima/ chinul [sinohas] lor iar dumnezeii lor vor fi piatră de încercare [scandalon] pentru Israel [2, 3; 2, 20-23].

Poporul ridică glasul şi plânge la auzul revelaţiei Domnului [2, 4] şi ridică jertfelnic Domnului la Locul plângerii [Clavtmones] [2, 5].

Domnul doreşte să fie slujit [edulefsen] de poporul Său [2, 7], care a văzut lucrurile cele mari ale Domnului [2, 7]. Iisus, fiul lui Navi, e numit şi în cartea Judecători „sluga Domnului” [2, 8].

Cine nu cunoaşte pe Domnul şi lucrurile Sale începe să facă rele înaintea Domnului [2, 11; 3, 7; 3, 12**; 4, 1; 6, 1; 10, 6; 13, 1] şi să se închine la idoli [2, 10-13; 2, 17; 2, 19; 3, 7; 10, 6]. Slujirea la idoli stârneşte mânia Domnului [2, 12; 2, 14; 2, 20; 3, 8; 10, 7] şi ea se concretizează în aceea că sunt lăsaţi pe mâna vrăjmaşilor lor [2, 14-15; 3, 12; 4, 2; 6, 1; 10, 7; 31, 1].

Mâna Domnului era peste ei şi asta le provoca multe rele şi erau foarte apăsaţi de către El [2, 15]. În acest context, Domnul îi ridică lui Israel judecători [critas] [2, 16] şi El era cu aceştia [2, 18], dar poporul nu asculta nici de ei [2, 17].

Popoarele păgâne din mijlocul lui Israel se constituiau într-un mijloc de ispitire al lui, ca să se vadă dacă erau sau nu pe calea Domnului [tin odon Chiriu] [2, 22; 3, 1].

În urma strigării lui Israel către Domnul [3, 9; 3, 15; 4, 3; 6, 6; 10, 10], Acesta trimite un mântuitor lui Israel [sotira to Israil] [3, 9; 3, 15; 4, 3] sau un Profet [6, 8].

Întru Gotoniil [Gotoniil][1], judecătorul ales de către Domnul, era Duhul Domnului [Pnevma Chiriu] [3, 10].

Aod, tot ca judecător al Domnului, îi spune regelui Eglom „cuvântul lui Dumnezeu” [logos Teu] [3, 20].

Debbora[2] [Debbora], ca prorociţă a lui Israel, îi spune lui Barac [Barac] ceea ce Domnul Dumnezeu îi porunceşte acestuia [4, 6].  Barac însă e convins că dacă Debbora va fi împreună cu el va înţelege când va veni şi va fi cu el Îngerul Domnului [4, 8].

Cântarea Debborei şi a lui Barac de la cap. 5 are elemente teologice importante. Trebuie să binecuvântăm pe Domnul [5, 2; 5, 9] şi să cântăm cântare Domnului Dumnezeu [5, 3]. Pe unde trece Domnul pământul se cutremură, cerurile picură rouă şi norii ploaie [5, 4]. Munţii se cutremură de la faţa Domnului [5, 5], cum a făcut muntele Sina/ Sinai[3].

Domnul face să se înmulţească dreptatea în Israel [5, 11] iar Îngerul Domnului îi blesteamă pe cei care nu au venit întru ajutorul Domnului [voitian Chiriu] [5, 23].

Dacă Iail e binecuvântată pentru că l-a ucis pe Sisara [5, 24], tocmai de aceea cei doi se roagă Domnului să fie nimiciţi vrăjmaşii Domnului iar cei care Îl iubesc pe El să fie ca ieşirea soarelui întru putere [5, 31].

Domnul Dumnezeu este Dumnezeul lui Israel [6, 8; 6, 10] şi El l-a scos din Egipt, din casa robiei [6, 8; 6, 9; 6, 13].

Îngerul Domnului vine [6, 11] şi i se arată lui Ghedeon [Ghedeon] şi îi spune că Domnul este cu el [6, 12; 6, 16] şi îl trimite să lupte [6, 14].

Domnul este Cel care face minuni [ta tafmasia] cu oamenii [6, 13]. Ghedeon pregăteşte Îngerului Domnului un dar [6, 17-19] şi acesta scoate foc din piatră şi mistuie jertfa, pentru ca apoi să plece de la faţa ochilor săi [6, 21]. În acel moment, Ghedeon a conştientizat faptul că a văzut pe Îngerul Domnului faţă către faţă [prosopon pros prosopon] [6, 22].

Domnul i-a dăruit pacea Sa lui Ghedeon şi i-a prorocit faptul că nu va muri din cauza vedeniei pe care o avusese [6, 23]. În amintirea acestei vedenii, Ghedeon zideşte un jertfelnic Domnului numindu-l: Pacea Domnului [Irini Chiriu] [6, 24].

Noaptea însă, Domnul îi vorbeşte lui Ghedeon şi îi spune să dărâme jertfelnicul lui Baal şi să facă altul Domnului Dumnezeu [6, 25-26]. Ghedeon ascultă de Domnul şi împlineşte voia Sa [6, 27]. Când Duhul Domnului l-a întărit [Pnevma Chiriu enedinamosen] pe Ghedeon [6, 34] acesta a cerut de două ori minuni de la Domnul şi Domnul l-a ascultat [6, 36-40] şi a înţeles prin acestea că Domnul este cu el.

Ghedeon pleacă la luptă împotriva madiamiţilor şi Domnul îi vorbeşte pe câmpul de luptă [7, 1-2]. Domnul însă îi spune că nu vrea să meargă tot poporul lui Israel la luptă, pentru ca să nu considere că ei înşişi s-au mântuit din faţa madiamiţilor [7, 2]. Domnul îi triază pe luptători [7, 2-7], până când oastea lui Israel ajunge la 300 de bărbaţi şi apoi îi dă pe madiamiţi în mâinile lor [7, 7].

Oastea lui Israel se consideră a Domnului şi a lui Ghedeon [7, 18] sau sabia Domnului şi a lui Ghedeon [romfea to Chirio che to Ghedeon] [7, 20] în faţa madiamiţilor, însă Domnul e Cel care câştigă lupta [7, 22].

Tot Domnul e Cel care domneşte/ stăpâneşte peste oameni [8, 23]. Iar când oamenii nu-şi mai aduc aminte de Domnul atunci încep să păcătuiască [8, 34]. Lucrul cel mai important pentru noi este acela de a fi auziți de către Dumnezeu [9, 7].

Când Dumnezeu trimite un duh rău [pnevma poniron] în mijlocul lui Abimeleh şi a bărbaţilor din Sichima aceştia nu îl mai sprijină pe Abimeleh [9, 23]. E pentru prima dată când Scriptura vorbeşte despre faptul că Domnul a îngăduit unui duh rău ca să strice o legătură rea între oameni.

Dumnezeu a răsplătit răul făcut de către Abimeleh [9, 56] şi, la fel, toate celelalte rele ale locuitorilor din Sichima [9, 57]. Întoarcerea lui Israel de la dumnezeii cei străini şi trăirea numai în slujirea Domnului au slăbit sufletul [oligoti i psihi] Domnului pentru suferinţele poporului [10, 16][4].

Domnul este Cel care dă ajutor în luptă [11, 9] şi El e martor la făgăduinţele oamenilor [11, 10], pentru că acestea se fac înaintea Domnului [11, 11] sau către Domnul [11, 35; 11, 36]. Tot El este Cel care dă moştenire [11, 24] şi este Judecător al oamenilor [11, 27].

Şi peste Ieftae a fost Duhul Domnului [11, 29] şi el a făcut făgăduinţă Domnului [11, 30] şi prin el Domnul S-a răzbunat pe vrăjmaşii lui Israel [11, 36]. Tot la fel, Domnul S-a răzbunat prin Sampson [14, 4].

Îngerul Domnului se arată femeii lui Manoe şi îi proroceşte faptul că va naşte un copil, deşi este stearpă, care va fi nazireu al lui Dumnezeu [nazir Teu] din pântecele ei [11, 3-5].

Domnul ascultă rugăciunea lui Manoe şi femeia sa îl vede din nou pe Îngerul lui Dumnezeu [13, 9]. Îngerul îi spune lui Manoe că numele său e minunat [tafmaston] [13, 18] şi se înalţă în flacăra de pe jertfelnic [13, 20] făcându-se nevăzut [13, 21].

Domnul l-a binecuvântat pe Sampson [Sampson] [13, 24] şi el a fost condus de către Duhul Domnului [13, 25]. Când a ţâşnit în el Duhul Domnului [ilato ep′ afton Pnevma Chiriu][5], Sampson a primit o mare putere de la Dumnezeu [14, 6; 14, 19; 15, 14].

Sampson strigă către Domnul şi Domnul îi dă apă din falca asinului [15, 18-19]. El se roagă apoi ca Domnul Dumnezeu să-Și aducă aminte de sine şi să-l întărească [16, 28] şi e ascultat.

Despre venirea către Domnul sau către faţa Domnului sau înaintea Domnului pentru sfătuire se vorbeşte şi la 20, 1; 20, 2; 21, 2; 21, 5. Iar când poporul Îl întreabă pe Domnul, atunci El le răspunde, cf. 20, 18; 20, 23; 20, 28.

Domnul îi loveşte pe fiii lui Veniamin pentru un anume păcat [20, 35; 21, 15] şi la 21, 7 se vorbeşte despre jurământul întru Domnul [omosamen en Chirio].

[1] În ed. BOR 1988 şi 2001: Otniel.

[2] Ibidem: Debora.

[3] Ibidem.

[4] În ed. BOR 1988: „…Şi S-a îndurat Domnul de suferinţele lui Israel”, pe când în ed. BOR 2001: „…Căruia I-a părut rău de necazurile lor”.

[5] În ed. BOR 1988: „S-a coborât peste el Duhul Domnului”.

În ed. BOR 2001: „Duhul Domnului S-a repezit asupră-i”.

În ed. Biblia 1688: „Şi-l îndireptă preste el Duhul Domnului”.

În VUL: „inruit autem Spiritus Domini”.