Poezia Ionică este în stilul icoanelor poetice ale lui Goga, folosind însă, pe alocuri, o stilistică la care aderă și Arghezi: El crescuse în rând cu viermii de mătase, / Ei mâncau frunzele și dudele, / De aceea părul lui era ca borangicul, / Încâlcit, parcă se jucase-n el pisicul.

Poemul e o scurtă nuvelă în versuri, al cărui erou face parte din familia personajelor cu caracter minunat, fiu unei vădane, care neam de neamul lui nu ieșise din sat afară.

De aceea, biografia sa se împletește cu elemente de hagiografie și de basm, în sensul de nevinovăție a copilăriei și a faptelor sale: În glasul lui cânta stolul de granguri / Cu care-mpărțea frățește cireșile coapte / (Căci da șarpelui casei blidul lui cu lapte) /…/ Toată vara colinda poienile Muncelului / Și păzea boabele de aur ale mușețelului, / Să nu le fure vântul, de la gât, horbota cu colțișori, / Parcă satul l-ar fi pus vătaf peste flori. / Seara i se părea că este un roi de albine / Ce zboară încărcate din pajiștile cu sulfine / Și duc toată mierea zilei – lumina de sus – / În fagurii amurgului din munții în apus.

Pentru el, venea o toamnă săracă / Fără mângâiere și fără făină, / Doar c-o poală de gutui de la o vecină

Natura, creația lui Dumnezeu, este locul întâlnirii cu El și al revelării Sale în inima copilului curat la suflet: Atunci a cunoscut întâi pe Dumnezeu: / Când a intrat în codrul adânc și greu! / Umbla uluit, ca pe un alt tărâm, aiurea, / Basmul nu era mai frumos ca pădurea, / Sau pădurea era basmele toate la un loc! /…/ Dar ce lucește ca jarul într-un rug din viroagă? / Doamne, Tu Te-ai întrupat în zmeură și fragă [în sensul conștientizării bunătății lui Dumnezeu]! / Ionică gusta carnea căpșunii plină de mireasmă / Cu smerenia cu care lua anafură și aiasmă[1].

La școală, Da răspunsuri ca din cărțile sfinte / Înainte de a sloveni abecedarul. / Din toată făptura lui se revărsa harul /…/ Era adânc și putea să tacă /…/ Purta vitele fără băț, căci îi ascultau glasul, / Lăsa dorul zălog, oriunde-i călca pasul.

Crescând în cunoaștere și în fapte bune, împărăția gândului se-ntărea cu temei în el.

Moare de anghină[2], moarte pe care poetul o prezintă ca pe o luptă cu balaurul blestemat, care îl sugrumă, și este plâns de tot satul, parcă le murise împăratul.

Putem încadra și această poezie într-un program poetic, prin care ni se pare că Vasile Voiculescu încerca să atingă toate temele poeziei și ale literaturii tradiționaliste.

Reamintesc: este vorba de poezie tradiționalistă numai prin atitudinea de reverență față de trecut și de tradiția spirituală și literară, nu și prin estetică și poetică, care aparțin epocii moderne.

Sigur că tratarea unor teme comune poate lăsa impresia de formare a unor stereotipuri, dar o astfel de clișeizare, dacă este sesizată, se poate în egală măsură constata și în cazul poeziei moderniste și avangardiste. Am mai discutat subiectul și nu mai insist.

Poemul Prin sita zilelor persistă în aceeași gamă a copilăriei fericite (diferența o face doar persoana întâia a relatării), în aceeași atmosferă patriarhal㸠chiar dacă nu mai este vorba de un caz extraordinar, ca cel anterior.

Poezia Somnul la margine de codru este un fel de Fiind băiet păduri cutreieram voiculescian, în care rememorează vraja nopților codrene : Dormeam pe pajiști la marginea pădurii, afară. / Codrii aromeau ușor în poala cerului de vară.

Lăstunii scrijeleau pe cerul de fildeș vechi și acesta se albăstrea lin ca bruma prunii.

Eminescian, poetul sta trântit pe-un polog de fân, cu ochii în stele, care răsăreau ca niște flori prinse în al cerului plaur, și se îmbăta de aerul înmiresmat al înserării: aerul tremurat îmbăta ca un vin tare.

Evocarea eminesciană și recursul la re-stilizarea imaginii poetice romantice nu îmi par întâmplătoare.

Tot o stilistică și o simbolistică tradițională indică și versurile: Din apele nopții scoteau căușul lunii de aur, / Să adape nevăzut păsări din rai.

O înrudire sau interferențe cu Blaga se văd aici: Gândurile mi-ereau de stele / Numai lumină, fără grai. /…/ Jos pe plaiuri unduia o fâneață de ceață, / Pe care sorele o cosea cu o rază. / O strângea pale-pale cu pază


[1] O variantă folosită mai adesea la țară pentru aghiasmă.

[2] Amigdalită.

Did you like this? Share it: