Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [21]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Teologia Dogmatică
Ortodoxă
O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe în contextul religios,
cultural și științific al lumii de astăzi
*
vol. 1
*
Teologie pentru azi
București
20**
***
2. 2. Cartea Judecătorilor
În momentul când Israelul Îl întreabă pe Domnul despre conducătorul lor [1, 1], El le indică pe Iudas [1, 2], pentru că Domnul Se revelează în continuare poporului Său [2, 1; 10, 11].
Domnul e Cel care dă în mâinile lui Israel pe duşmanii săi şi pământul moştenirii lui Israel [1, 4; 1, 19; 1, 22; 2, 2; 3, 28; 4, 7; 4, 9; 4, 14; 4, 15; 4, 23; 6, 9; 7, 7; 7, 8; 7, 14; 7, 15; 8, 3; 8, 7; 8, 34; 11, 21; 11, 23; 11, 32]. Iar Adonivezec recunoaşte că Domnul i-a răsplătit, în sens negativ, pentru faptele sale [1, 6-7].
Cap. 2 al cărţii începe cu urcarea Îngerului Domnului [2, 1] şi cu revelarea cuvintelor Domnului către Israel prin intermediul acestuia [2, 1-3]. Îngerul îi mustră pentru că nu au ascultat glasul Domnului [2, 2] şi le spune că Domnul nu va mai muta dintre ei pe celelalte popoare, ci acelea vor deveni spaima/ chinul [sinohas] lor iar dumnezeii lor vor fi piatră de încercare [scandalon] pentru Israel [2, 3; 2, 20-23].
Poporul ridică glasul şi plânge la auzul revelaţiei Domnului [2, 4] şi ridică jertfelnic Domnului la Locul plângerii [Clavtmones] [2, 5].
Domnul doreşte să fie slujit [edulefsen] de poporul Său [2, 7], care a văzut lucrurile cele mari ale Domnului [2, 7]. Iisus, fiul lui Navi, e numit şi în cartea Judecători „sluga Domnului” [2, 8].
Cine nu cunoaşte pe Domnul şi lucrurile Sale începe să facă rele înaintea Domnului [2, 11; 3, 7; 3, 12**; 4, 1; 6, 1; 10, 6; 13, 1] şi să se închine la idoli [2, 10-13; 2, 17; 2, 19; 3, 7; 10, 6]. Slujirea la idoli stârneşte mânia Domnului [2, 12; 2, 14; 2, 20; 3, 8; 10, 7] şi ea se concretizează în aceea că sunt lăsaţi pe mâna vrăjmaşilor lor [2, 14-15; 3, 12; 4, 2; 6, 1; 10, 7; 31, 1].
Mâna Domnului era peste ei şi asta le provoca multe rele şi erau foarte apăsaţi de către El [2, 15]. În acest context, Domnul îi ridică lui Israel judecători [critas] [2, 16] şi El era cu aceştia [2, 18], dar poporul nu asculta nici de ei [2, 17].
Popoarele păgâne din mijlocul lui Israel se constituiau într-un mijloc de ispitire al lui, ca să se vadă dacă erau sau nu pe calea Domnului [tin odon Chiriu] [2, 22; 3, 1].
În urma strigării lui Israel către Domnul [3, 9; 3, 15; 4, 3; 6, 6; 10, 10], Acesta trimite un mântuitor lui Israel [sotira to Israil] [3, 9; 3, 15; 4, 3] sau un Profet [6, 8].
Întru Gotoniil [Gotoniil][1], judecătorul ales de către Domnul, era Duhul Domnului [Pnevma Chiriu] [3, 10].
Aod, tot ca judecător al Domnului, îi spune regelui Eglom „cuvântul lui Dumnezeu” [logos Teu] [3, 20].
Debbora[2] [Debbora], ca prorociţă a lui Israel, îi spune lui Barac [Barac] ceea ce Domnul Dumnezeu îi porunceşte acestuia [4, 6]. Barac însă e convins că dacă Debbora va fi împreună cu el va înţelege când va veni şi va fi cu el Îngerul Domnului [4, 8].
Cântarea Debborei şi a lui Barac de la cap. 5 are elemente teologice importante. Trebuie să binecuvântăm pe Domnul [5, 2; 5, 9] şi să cântăm cântare Domnului Dumnezeu [5, 3]. Pe unde trece Domnul pământul se cutremură, cerurile picură rouă şi norii ploaie [5, 4]. Munţii se cutremură de la faţa Domnului [5, 5], cum a făcut muntele Sina/ Sinai[3].
Domnul face să se înmulţească dreptatea în Israel [5, 11] iar Îngerul Domnului îi blesteamă pe cei care nu au venit întru ajutorul Domnului [voitian Chiriu] [5, 23].
Dacă Iail e binecuvântată pentru că l-a ucis pe Sisara [5, 24], tocmai de aceea cei doi se roagă Domnului să fie nimiciţi vrăjmaşii Domnului iar cei care Îl iubesc pe El să fie ca ieşirea soarelui întru putere [5, 31].
Domnul Dumnezeu este Dumnezeul lui Israel [6, 8; 6, 10] şi El l-a scos din Egipt, din casa robiei [6, 8; 6, 9; 6, 13].
Îngerul Domnului vine [6, 11] şi i se arată lui Ghedeon [Ghedeon] şi îi spune că Domnul este cu el [6, 12; 6, 16] şi îl trimite să lupte [6, 14].
Domnul este Cel care face minuni [ta tafmasia] cu oamenii [6, 13]. Ghedeon pregăteşte Îngerului Domnului un dar [6, 17-19] şi acesta scoate foc din piatră şi mistuie jertfa, pentru ca apoi să plece de la faţa ochilor săi [6, 21]. În acel moment, Ghedeon a conştientizat faptul că a văzut pe Îngerul Domnului faţă către faţă [prosopon pros prosopon] [6, 22].
Domnul i-a dăruit pacea Sa lui Ghedeon şi i-a prorocit faptul că nu va muri din cauza vedeniei pe care o avusese [6, 23]. În amintirea acestei vedenii, Ghedeon zideşte un jertfelnic Domnului numindu-l: Pacea Domnului [Irini Chiriu] [6, 24].
Noaptea însă, Domnul îi vorbeşte lui Ghedeon şi îi spune să dărâme jertfelnicul lui Baal şi să facă altul Domnului Dumnezeu [6, 25-26]. Ghedeon ascultă de Domnul şi împlineşte voia Sa [6, 27]. Când Duhul Domnului l-a întărit [Pnevma Chiriu enedinamosen] pe Ghedeon [6, 34] acesta a cerut de două ori minuni de la Domnul şi Domnul l-a ascultat [6, 36-40] şi a înţeles prin acestea că Domnul este cu el.
Ghedeon pleacă la luptă împotriva madiamiţilor şi Domnul îi vorbeşte pe câmpul de luptă [7, 1-2]. Domnul însă îi spune că nu vrea să meargă tot poporul lui Israel la luptă, pentru ca să nu considere că ei înşişi s-au mântuit din faţa madiamiţilor [7, 2]. Domnul îi triază pe luptători [7, 2-7], până când oastea lui Israel ajunge la 300 de bărbaţi şi apoi îi dă pe madiamiţi în mâinile lor [7, 7].
Oastea lui Israel se consideră a Domnului şi a lui Ghedeon [7, 18] sau sabia Domnului şi a lui Ghedeon [romfea to Chirio che to Ghedeon] [7, 20] în faţa madiamiţilor, însă Domnul e Cel care câştigă lupta [7, 22].
Tot Domnul e Cel care domneşte/ stăpâneşte peste oameni [8, 23]. Iar când oamenii nu-şi mai aduc aminte de Domnul atunci încep să păcătuiască [8, 34]. Lucrul cel mai important pentru noi este acela de a fi auziți de către Dumnezeu [9, 7].
Când Dumnezeu trimite un duh rău [pnevma poniron] în mijlocul lui Abimeleh şi a bărbaţilor din Sichima aceştia nu îl mai sprijină pe Abimeleh [9, 23]. E pentru prima dată când Scriptura vorbeşte despre faptul că Domnul a îngăduit unui duh rău ca să strice o legătură rea între oameni.
Dumnezeu a răsplătit răul făcut de către Abimeleh [9, 56] şi, la fel, toate celelalte rele ale locuitorilor din Sichima [9, 57]. Întoarcerea lui Israel de la dumnezeii cei străini şi trăirea numai în slujirea Domnului au slăbit sufletul [oligoti i psihi] Domnului pentru suferinţele poporului [10, 16][4].
Domnul este Cel care dă ajutor în luptă [11, 9] şi El e martor la făgăduinţele oamenilor [11, 10], pentru că acestea se fac înaintea Domnului [11, 11] sau către Domnul [11, 35; 11, 36]. Tot El este Cel care dă moştenire [11, 24] şi este Judecător al oamenilor [11, 27].
Şi peste Ieftae a fost Duhul Domnului [11, 29] şi el a făcut făgăduinţă Domnului [11, 30] şi prin el Domnul S-a răzbunat pe vrăjmaşii lui Israel [11, 36]. Tot la fel, Domnul S-a răzbunat prin Sampson [14, 4].
Îngerul Domnului se arată femeii lui Manoe şi îi proroceşte faptul că va naşte un copil, deşi este stearpă, care va fi nazireu al lui Dumnezeu [nazir Teu] din pântecele ei [11, 3-5].
Domnul ascultă rugăciunea lui Manoe şi femeia sa îl vede din nou pe Îngerul lui Dumnezeu [13, 9]. Îngerul îi spune lui Manoe că numele său e minunat [tafmaston] [13, 18] şi se înalţă în flacăra de pe jertfelnic [13, 20] făcându-se nevăzut [13, 21].
Domnul l-a binecuvântat pe Sampson [Sampson] [13, 24] şi el a fost condus de către Duhul Domnului [13, 25]. Când a ţâşnit în el Duhul Domnului [ilato ep′ afton Pnevma Chiriu][5], Sampson a primit o mare putere de la Dumnezeu [14, 6; 14, 19; 15, 14].
Sampson strigă către Domnul şi Domnul îi dă apă din falca asinului [15, 18-19]. El se roagă apoi ca Domnul Dumnezeu să-Și aducă aminte de sine şi să-l întărească [16, 28] şi e ascultat.
Despre venirea către Domnul sau către faţa Domnului sau înaintea Domnului pentru sfătuire se vorbeşte şi la 20, 1; 20, 2; 21, 2; 21, 5. Iar când poporul Îl întreabă pe Domnul, atunci El le răspunde, cf. 20, 18; 20, 23; 20, 28.
Domnul îi loveşte pe fiii lui Veniamin pentru un anume păcat [20, 35; 21, 15] şi la 21, 7 se vorbeşte despre jurământul întru Domnul [omosamen en Chirio].
[1] În ed. BOR 1988 şi 2001: Otniel.
[2] Ibidem: Debora.
[3] Ibidem.
[4] În ed. BOR 1988: „…Şi S-a îndurat Domnul de suferinţele lui Israel”, pe când în ed. BOR 2001: „…Căruia I-a părut rău de necazurile lor”.
[5] În ed. BOR 1988: „S-a coborât peste el Duhul Domnului”.
În ed. BOR 2001: „Duhul Domnului S-a repezit asupră-i”.
În ed. Biblia 1688: „Şi-l îndireptă preste el Duhul Domnului”.
În VUL: „inruit autem Spiritus Domini”.