Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [22]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Teologia Dogmatică
Ortodoxă
O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe în contextul religios,
cultural și științific al lumii de astăzi
*
vol. 1
*
Teologie pentru azi
București
20**
***
2. 3. Cartea Rut
Prima referinţă a cărţii la Dumnezeu se face la 1, 6, unde se vorbeşte despre faptul că Domnul a cercetat [epeschepte] pe poporul Său şi i-a dat pâini[1].
Domnul este Cel care Se milostiveşte de cei care s-au milostivit de cei vii şi de cei adormiţi [1, 8] şi El le odihneşte pe soţii în casa soţilor lor [1, 9]. El este, cu alte cuvinte, Cel care dă bunăstare materială şi spirituală poporului Său şi Cel care este fundamentul înţelegerii şi al bunei convieţuiri în familie.
Noemin e conştientă de faptul că mâna Domnului a fost aceea care a scos-o afară [1, 13] dintre moabiţi. Rut alege să meargă cu Noemin şi să aibă acelaşi Dumnezeu şi popor ca şi soacra ei [1, 16]. Rut vrea ca Domnul să facă ceea ce va dori cu ea [1, 17].
Noemin recunoaşte faptul că Domnul a întors-o în Israel cu mâinile goale, deşi a plecat cu multe lucruri în Moab, şi aceasta s-a petrecut pentru că El a umilit-o [1, 21]. Domnul a umilit-o, tocmai pentru că a rănit-o cu putere [Ibidem].
Boos îi salută pe secerători printr-o binecuvântare: Domnul [să fie] cu voi! – pentru că El este Cel care ne ajută în munca noastră – iar aceştia îi răspund printr-o rugăciune: Domnul să te binecuvinteze!, pentru că binecuvântarea Domnului înseamnă sporirea în orice lucru bun.
Ca şi Noemin, şi Boos binecuvintează ascultarea lui Rut faţă de soacra sa. În binecuvântarea acestuia faţă de Rut găsim faptul că Domnul îi răsplăteşte pe deplin fapta cea bună şi că Domnul Dumnezeul lui Israel îi are pe cei care fac binele sub aripile Sale [ipos tas pterigas Aftu] [2, 12].
Aici, la Rut 2, 12, se vorbeşte pentru a doua oară în LXX despre aripile lui Dumnezeu, sintagmă care este un corelativ al slavei dumnezeieşti sau al lucrărilor providenţiatoare ale lui Dumnezeu cu lumea. Prima vorbire despre aripile lui Dumnezeu în LXX s-a făcut la Deut. 32, 11.
Noemin recunoaşte că Boos e binecuvântat de către Dumnezeu, Cel care n-a lipsit de mila Lui nici pe cei vii şi nici pe cei adormiţi [2, 20]. De aceea, ascultând de soacra sa, Rut se culcă la picioarele lui Boos [3, 1-8] şi i se supune ca roabă, pentru ca acesta să o ia de soţie [3, 9].
Boos mărturiseşte despre ea că este binecuvântată de către Domnul Dumnezeu şi socoteşte această faptă şi mai bună de milă, pentru că şi-a ales soţul prin ascultare faţă de soacra sa [3, 10].
În făgăduinţa sa către Rut, Boos mărturiseşte că Domnul este viu [3, 13] şi, implicit, că făgăduinţa de căsătorie s-a făcut în faţa Sa.
Cei care au fost martori la cererea în căsătorie a lui Rut de către Boos, pe baza legii leviratului [4, 10], s-au rugat ca Domnul să o facă rodnică pe Rut, ca pe Rahil şi pe Lia [4, 11] şi au mărturisit că Domnul este Cel care dă urmaşi celor căsătoriţi [4, 12].
Domnul îi dă lui Rut să aibă zămislire [chiisin] şi să nască fiu [4, 13]. În LXX, substantivul i chiisis, -eos, care înseamnă zămislire sau concepere, este un unicat şi Rut 4, 13 reprezintă dovada revelaţională că omul este om de la zămislire, pentru că Dumnezeu e Cel care dă femeii să zămislească şi apoi să nască prunci.
Femeile binecuvântau pe Noemin pentru că Domnul nu a lăsat-o fără moştenitori [4, 14], socotind astfel copilul lui Rut ca pe propriul ei copil, deşi ea era soacra lui Rut.
Fiul lui Rut primeşte numele de Ovid [Ovid][2], care a fost tatăl lui Iesse, care, la rândul său, a fost tatăl împăratului David [4, 17] și prin aceasta Rut contribuie la naşterea din Fecioară a Fiului lui Dumnezeu întrupat.
Rut. 4, 17-22, prin accentuarea genealogiei lui David, subliniază tocmai acest lucru: că genealogia Mântuitorului se intersectează şi cu persoana lui Rut din Moab, care o ascultă pe Noemin, soacra sa, întru toate.
[1] S-a folosit pluralul: dune aftis artus.
[2] Numele său e o prescurtare de la Iovid, care este o transliterare a numelui ebraic care înseamnă robul lui Iehova, cf. Thayer Greek Lexicon, apud BW 0.6.