Apropo de Bogdan Ota, care a fost invitat special aseară al Antenei 3, și de lipsa de complexe neroade, pentru care nu se poate face nimic, iată cum gândea, cu ceva timp în urmă, un alt român care nu s-a lăsat intimidat de implacabilul condiției sau al etniei sale:

Și în istoria Europei s-a petrecut un fenomen similar: hegemonia Spaniei (Extremul Occident european) a fost urmată de hegemonia Franței, a Angliei – și pare-se că exa se apropie cât mai mult de centru (Germania) pentru a trece, poate, într-un viitor apropiat, asupra țărilor central-răsăritene (Polonia, România). […]

Orientul reintră în istorie, autonomia politică și economică a Asiei va răsturna actualul raport de forțe […]; iar, pe de altă parte, într-un viitor nu prea îndepărtat, prăpastia între România și țările apusene nu va fi atât de adâncă.

Mircea Eliade, „Orientul viu”, în „Cuvântul”, XV/ 3203, 14 aprilie 1938, p. 3.

Nu punem în discuție aici clarviziunea lui Mircea Eliade sau gradul în care s-au împlinit sau s-ar putea vreodată împlini cele intuite de el.

Însă remarc lipsa de jenă și de frisoane în a putea gândi cu optimism și curaj despre viitorul nației sale, ca și despre viitorul său personal.

Dacă fiecare ar cumpăni ce poate să facă și ar dori să facă ceva bun acolo unde se simte în stare, altfel ar sta lucrurile…

Did you like this? Share it: