Iubiților,

Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost evrei. Ei se trag dintr-un neam bine definit, din care și Domnul S-a născut după trup…și nu sunt veniți din cer și, tocmai din acest motiv, ne-ar întrece pe noi, pe toți, în evlavie, în cunoștință sau în muncă. Dar s-au făcut, prin harul Treimii, îndurând multe și punându-și toată nădejdea în Dumnezeu, Apostolii Bisericii lui Hristos, vestitorii mântuirii tuturor.

Nu și-au redus activitatea la propriul popor.

Nu au devenit ultra-naționaliști, revanșarzi sau indiferenți față de celelalte națiuni…pe premisa că sunt Apostolii lui Hristos Dumnezeu.

Ci ei au vizat binele extins, binele universal…pentru care și noi trebuie să învățăm cât mai multe limbi și tradiții pentru a înțelege cum gândesc alte neamuri și cum le putem ajuta, ajutându-ne în același timp.

Adică nu putem fi ortodocși fără să avem perspectivă soteriologică mondială, universală, fără să ne pese de mântuirea întregii Biserici și de întreaga lume și creație, fără ca prin asta să fim indiferenți față de propria noastră Biserică, de propria noastră casă sau de propria noastră limbă.

De aceea, Petru nu este al Apusului, pentru că pe baza lui se fabulează „primatul papal”, și Pavel al ortodocșilor, pentru că trebuie să avem și noi o marcă, ci ambii sunt ai Bisericii.

Ei sunt nedespărțiți și de nedespărțit, așa după cum ni-i arată și iconografia Bisericii noastre.

Iar dacă gândim ortodox, adică universalist, dacă gândim binele mântuirii ca fiind binele tuturor neamurilor, al întregii existențe, ne asumăm întreaga Tradiție a Bisericii timp de 2000 de ani, inclusiv pe Sfinții și Tradiția ortodoxă scrisă și păstrată în Occident.

Tradiția ortodoxă a Occidentului nu e mai puțin Tradiția Bisericii Ortodoxe.

Dacă renunțăm la ea, dând Scriptura protestanților să o interpreteze, iar catolicilor lăsându-le pe Sfinții Părinți să îi îndosarieze…noi, ortodocșii, ne dăm din mână Tradiția, adică modul de a respira normal pe pământ și rămânem numai cu slujbele.

Dar slujbele nu se explică pe ele însele decât în Biserică, prin Tradiție, acolo unde Scriptura și Părinții Bisericii sunt la un loc și ne vorbesc despre conținutul și exigențele slujbelor ortodoxe.

Pentru că observăm drama noastră, a ortodocșilor, peste tot în lume cât și în România: nu mai înțelegem ce se cântă la strană și în altar, nu știm cum s-au format slujbele noastre, ce ne aduc ele și ce ne spun ele, pentru că am pierdut obișnuința de a gândi prin Scriptură, prin Sfinți, prin asceză, prin rugăciune cultul Bisericii.

E cel mai normal lucru să îi cinstim pe Sfinți și să vrem să îi cunoaștem. Însă Sfinții se vor cunoscuți integral. Adică cunoscuți în viețile lor, în cărțile lor, în slujbele lor, în icoanele lor, în rugăciunea către ei, în închinarea la Sfintele lor Moaște…în apropierea de locurile unde au trăit pe pământ și de epoca în care ei au trăit.

Numai așa, numai îmbinând cultul cu munca de cercetare ne împrietenim cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel și cu toți Sfinții.

Cărțile lor trebuie traduse, citite, aprofundate personal, incluse în Tradiție, adică unite cu toată Tradiția Bisericii.

Trebuie puse în relație Icoanele lor, cu Moaștele lor și cu cărțile și viața lor pentru ca să le vezi frumusețea interioară și să te îndrăgostești de ei și de relația duhovnicească cu ei.

Mai ales dacă le purtăm numele…Purtarea numelui lor e un motiv în plus de apropiere de Sfinții Apostoli Petru și Pavel pentru a le vedea prietenia și dragostea sfântă.

Însă nici aici nu trebuie să exagerăm! Chiar dacă nu le purtăm numele…avem nevoie de ei. Avem nevoie de cunoașterea tuturor Sfinților. Și fiecare vine cu autenticitatea și cu aportul lui la credința și cunoașterea noastră teologică.

De aceea nu e de ajuns doar să te închini la Sfintele lor Moaște. Trebuie să vrei să îi cunoști și mai mult. Dacă le asculți acatistul, slujbele, dacă le vezi Icoanele…iar nu e de ajuns…dacă nu vrem să ne rugăm lor.

Rugăciunea către ei ne face poftă tainică de scrierile lor și de pilda vieții lor. Și până nu ne îndulcim duhovnicește de mâncarea vieții lor, de cuvintele lor, de prezența lor duhovnicească nu putem să înțelegem importanța lor în Biserică, rolul lor în viața noastră, nu îi simțim lângă noi.

Da, marea noastră dramă, a multora, e că vorbim despre Dumnezeu fără să Îl cunoaștem, fără să fi avut o atingere reală cu El și fără să îi fi văzut și simțit pe Sfinții Lui. Și acesta e motivul pentru care mulți dintre noi se îndoiesc, își pun întrebări, își fac calcule cu privire la una sau la alta din Biserică pentru că nu văd întreaga ambianță a Bisericii, întreaga minune a prezenței lui Dumnezeu în toți și în toate.

Și cu Sfinții Petru și Pavel s-au întâmplat multe căderi…până când L-au văzut profund pe Dumnezeu, adică în fiecare fibră a creației Sale.

Unul L-a trădat, celălalt L-a prigonit…însă ambii au suferit enorm și s-au bucurat enorm întru lucrul mâinilor lor. Pentru că au lucrat în lume, în mijlocul unei lumi reci, respingătoare, neprimitoare, indiferentă, avidă doar pentru ceea ce se vede și produce plăcere, ca și cea de acum…preoția lui Hristos.

Au făcut lucruri imposibile tocmai pentru faptul că au îndrăznit întru Domnul și I-au cerut Lui să îi ajute în toate ale lor. Și Domnul i-a ajutat! Însă Domnul ne ajută și pe noi tot la fel de mult ca pe Petru și pe Pavel…și nu mai puțin!

Trăim în aceeași Biserică în care au trăit și ei, în aceeași lume și avem același sprijin ca și ei de la Domnul. Ce ne lipsește?! Doar voința și determinarea lor zilnică spre a-I sluji Domnului. Doar atât…Și vedem că acest lucru stabilește distanța enormă dintre ei și…noi.

Însă Ortodoxia nu e o luare la întrecere cu Sfinții!

Ci Ortodoxia e viața sfântă a lui Dumnezeu cu oamenii, în Biserica lui Dumnezeu, fapt pentru care avem aceleași căutări profunde ca și Părinții noștri.

În Biserica Ortodoxă fiecare credincios se împărtășește de sfințenia Prea Sfintei Treimi și e chemat să trăiască sfânt, în măsura în care înțelege și poate să trăiască cu Dumnezeu.

Rolul Sfinților (și de aici praznicele lor continue) e acela de a ne învăța cum să trăim și cum să simțim și ce bucurii și pericole sunt pe calea vieții ortodoxe.

Însă tot ce aflăm de la ei le aplicăm la viața noastră concretă, într-un mod nespus de concret…fără să trăim cu fantezia că suntem ca ei, sau că le retrăim viața sau că îi înțelegem deplin.

Nu, noi nu trăim viața lor, ci doar viața noastră! Și depinde cât de conștient trăim propria noastră viață, scurtimea și exigențele ei.

Pentru că într-un timp foarte scurt trebuie să ne venim în fire, și să ne curățim de patimi, și să ne sfințim și să ne umplem de normalitatea abisală și plină de viață a Ortodoxiei.

Nu avem la dispoziție un mileniu pentru ca să ne mântuim ci doar 10, 20, 40, 60, 90 de ani…

Totul e în contra timp.

Totul e foarte rapid. Și ceea ce facem e bun făcut…iar ceea ce nu facem…nu mai putem să facem niciodată.

De aceea, ca să nu avem regrete enorme sau regrete eterne, trebuie să facem ceea ce Dumnezeu ne îndeamnă, în conștiința noastră, să facem pe fiecare zi. Și, mai mult decât sigur, că dacă Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne conducă viața El ne va învăța, clipă de clipă, ce e cel mai bine să facem.

Iar Sfinții noștri Părinți, Apostolii Petru și Pavel ne învață că viața întru sfințenie nu e o rușine ci cea mai mare rațiune pentru care trebuie să exiști. Pentru că cel ce trăiește și adoarme întru Domnul nu e mort, ci viu și plin de nemurirea Treimii, a Căreia fie slava și puterea și cinstea în vecii vecilor. Amin!

Did you like this? Share it: