Zi: 28 iunie 2011

Plecare din loc…

Leave a comment

Între pământul se mișcă și se mișcă pământul există o diferență semantică semnificativă, instrumentată numai din sintaxă.

Pământul se mișcă pentru că se învârte în cosmos, dar se mișcă și pentru că istoria se schimbă și viața nu stă pe loc.

Se mișcă și la propriu, atunci când e cutremur, însă pământul se cutremură și atunci când lumea își modifică fundamentele sociale, morale, spirituale.

Cu alte cuvinte, lumea nu stă în loc în niciun sens…

Rău e să crezi că nu există dinamism în această realitate care pare eleată.

Rău e să crezi că aceeași dimineață va veni întotdeauna, că nu se poate schimba din temelii perspectiva din care vezi viața și lumea.

Cutremurele te surprind când crezi că nu mai are ce să te surprindă. Dar existența noastră este prin excelență una a metamorfozei (dacă nu a metanoiei).

Împietrirea e străină nu numai de starea de lucruri actuală (adică a acestei existențe), dar și de evoluția în veșnicie a lumii.

Rămânerea în loc e un semn al nerezolvării spaimelor interioare, al nedepășirii vârstei întrebărilor nedezlegate.

Întrebările născute livresc în noi nu sunt întrebările noastre. De aceea nici răspunsurile autentice nu sunt livrești.

Numai din viteza alergării duhovnicești se vede realitatea care stă în loc.

Accesări recente pe TPA

One comment

Bineînțeles: doar o selecție (subiectivă).

Pentru că îi încurajăm pe cei care ne citesc lucrările…și nu pe cei care vin să vadă dacă le-am citat lucrările.

Imaginea-exces

poezia lui Ion Barbu

teoria vederii la G. Berkeley

Jurnal de scriitor (16)

Bibliografia tezei doctorale a doamnei preotese

Dorin Streinu, vol. 12 de poezie…Mai am foarte mult de publicat din opera mea de scriitor esențialist. Online sunt doar 2 volume publicate…

geniul în lirica eminesciană

culori și forme

cei 6 psalmi ai Utreniei în Ceaslovul de la Râmnic (1781)

Cărțile online ale familiei Picioruș

Jud. 9, 23: Dumnezeu trimite duh rău.

La mormântul lui Nichita Stănescu

Cunoașterea de sine la Sfântul Isaac Sirul

Însemnări despre Fericiți Părinți recenți

femeia activia…sau despre scatologie

Sofisme, prostii, baliverne

Cuvintele duhovnicești (I. 6)

ideologia porno

despre orbii cu inima

Recursul la memorie

Dictatorii noștri…marginali…

Reveriile filmului documentar

Despre zidirea catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol

Tăcerea argumentului

Adjectiv pronominal negativ

Întrebări printre răspunsuri

14 grade de februarie

Doar cu o singură telecomandă…

+

Cărțile pe care le-am editat în 2011:

47. Traduceri patristice (vol. 3) (288 pagini)

48. Dorin Streinu, Opere alese (vol. 2) (160 pagini)

49. Epilog la lumea veche (I. 3) (256 pagini)

50. Studii de Teologie Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) (237 pagini)

51. Cuvintele duhovnicești (vol. 1) (390 pagini)

52. Bucuria vine de departe (carte dialogică cu Prof. Otilia Kloos) (55 pagini)

53. Cuvintele duhovnicești (vol. 2) (558 pagini)

54. A vedea și a fi văzut (vol. 1) (460 pagini)

55. Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete (vol. 8 ) (549 pagini)

56. Praedicationes (vol. 1) (199 pagini)

***

Libertatea nu te face normal. Pentru că normalitatea e starea în care te bucuri împreună cu alții în propria ta libertate interioară.

Constatări din cuvinte

Leave a comment

Limba, în familie, se moștenește precum casa și lucrurile din ea: o auzi…și ți se pare că o știi. Însă când începi să studiezi propria-ți limbă, tradiție, cultură, credință…limba devine o abisalitate…în interiorul căreia îți constați experiențele.

Pentru că a constata ceva anume, o anume realitate, un anume adevăr înseamnă a trăi la propriu experiențele pe care le descriu cuvintele.

Viață, moarte, Dumnezeu, casă, iubire, dor etc. n-au niciun sens sau au unul exterior ție…până nu devin realitățile experienței tale. Până nu devin tu.

Și asta e de fapt marea lucrare a vieții noastre, oricare am fi noi cei luați în calcul: să trăim realitatea cuvintelor în viața noastră. Să ne facem cuvintele propria noastră viață…pentru ca să nu mai existe o discrepanță/ ruptură între noi și cuvinte.

Numai că cuvintele, pe de altă parte, nu închid în ele însele realitățile vieții noastre. Cuvintele doar indică spre Dumnezeu, spre casă, spre iubire, spre libertate.

Cu ele exprimăm și nu exprimăm în același timp propriile noastre experiențe, pentru că experiențele sunt dincolo de cuvinte, de tăcere, de ceea ce se vede…fiind realități ale abisului nostru interior.

Însă pentru alții noi ne nevoim să ne punem în cuvinte…pentru ca abisul nostru să iradieze în abisul lor. Iar dacă cuvintele poartă amprenta ta, ea amprentează și pe alții într-un mod foarte subtil.