Pachetul de memorare (62-71)

Pagina 62:

În limba latină:

interjecția este o propoziție exclamativă în sine;

conjuncțiile leagă în propoziții nume sau verbe. Subordonarea în propoziții se face cu prepoziții iar în frază cu conjuncții.

Substantivul arată lucrul în sine, esența lucrului.

Adjectivul arată o însușire a substantivului. O însușire calitativă, adică cum e substantivul.

Numeralul este tot un fel de adjectiv, care arată numere, cifre.

Pronumele e un reductor de redundanță/ o economie de efort.

*

Limba latină nu are articol. Va trebui să fim atenți când traducem pentru a nimeri felul articolului românesc.

*

Pagina 63:

Când avem cuvinte omografe (care se scriu la fel) trebuie să privim contextul pentru a alege sensul cuvântului în traducere.

*

Categoriile gramaticale ale numelui: 1. gen; 2. nr.; 3. caz.

Ex. dominum

domin = radicalul

u = vocala tematică

m = desinența

*

Radicalul numelui indică sensul cuvântului și nu are funcție morfologică.

Vocala tematică indică tipul de flexiune/ declinarea.

Genul trebuie învățat pe dinafară sau îl deducem din declinare.

Desinența indică numărul și cazul numelui.

*

Pagina 64:

Aflăm că un cuvânt e substantiv din dicționar. Dacă nu e nume propriu sau numele unei localități e un substantiv comun.

De unde provine aflăm tot din dicționar.

Dicționarul ne oferă: sensul de bază, rădăcina, cât și formele de N și G. sg.

Declinarea o aflăm din vocala tematică.

Iar faptul că avem de-a face cu declinarea a III-a imparisilabică sau parisilabică observăm din ce spune dicționarul despre originea lui („vine de la…).

Ne ajută și număratul silabelor…

Genul îl putem deduce uneori din declinare iar desinența îmi oferă numărul și cazul.

Analiza morfologică se face de la radical spre desinență.

Latina are 5 declinări.

*

Pagina 65:

Declinarea e o clasă formală morfologică care ne ajută să memorăm.

Declinările I și V sunt pentru feminine, II și IV pentru masculine și neutre iar III e o declinare problematică. La fel, în limba greacă, declinarea a III-a trebuie memorată integral.

La început genul ținea de rădăcină. Mai apoi s-a adăugat vocala tematică.

Genul e categoria gramaticală specifică numelui și ea clasifică numele în inanimate (neutru) și animate (masculin și feminin).

Aristotel a fost cel care a inventat udeteronul/ neutrul.

Declinarea I, deși e a femininelor, prezintă câteva excepții masculine: nume de bărbați, ocupații bărbătești, râuri, vânturi.

*

Pagina 66:

Latina nu suportă cuvintele compuse.

*

Declinarea a II-a are –us pentru masculine și –um pentru neutre. Prezintă și ea excepții de feminine: nume de plante, de arbori, diverse lucruri pe care omul le face să crească din pământ.

*

Declinarea a III-a o căutăm în dicționar.

*

Declinarea a IV-a are –us– pentru masculine și –u– pentru neutre. Prezintă excepții de feminine: nume de zile, acus, domus, manus, porticus.

*

Declinarea a V-a e pentru feminine, cu excepția lui diēs, care e un masculin ce tinde să devină feminin.

*

Aflăm genul prin numărare/ acord sintactic.

*

Cazul e specific numelui și indică funcția acestuia în propoziție.

*

Nominativ = Dominativ

*

Pagina 67:

Ablativul e cazul latin, un caz circumstanțial, care are 3 funcții: 1. separativ, 2. instrumental, și 3. locativ.

Pentru a stabili ce funcție are complementul circumstanțial din Ablativ îl trecem prin cele 3 funcții ale sale.

*

În latină

Nominativul este subiect;

Genitivul e atribut (determină un alt nume/ adnominal);

Dativul e terțul implicat (către cine?);

Acuzativul e complementul de obiect dar și circumstanțial (arătând numai mișcarea);

Vocativul este o propoziție exclamativă.

*

Pagina 68:

Cu radicalul se caută în dicționar forma de bază.

Vocala specifică pe lângă declinare poate indica și conjugarea.

Desinențele indică: genul, numărul, cazul, persoana, diateza.

*

Pagina 69:

Terminațiile la decl. I la N și G sg. sunt unice, la fel și vocala tematică.

Nominativul dec. a II-a poate fi identic cu N declinării a IV-a (us), dar se observă ce declinare are substantivul după forma de G. sg, pentru că terminația dec. a II-a la G. sg. este –i, pe când la a IV-a este –us.

Orice substantiv cu term. de G sg în –i este de declinarea a II-a.

*

Pagina 70:

Neutre apar în declinările a II-a, a III-a și a IV-a.

Terminația de N sg. –es a declinării a II-a este identică cu terminația de N sg. a declinării a V-a dar diferă terminația de G sg.

Putem avea N și G sg. –is în declinarea a III-a, după cum N și G sg. al substantivelor masculine de declinarea a IV-a au terminația –us.

*

Latina are 3 clase de adjective.

Adjectivul se acordă în gen, nr. și caz cu substantivul despre care vorbește.

Adjectivele își schimbă forma și în cazul gradelor de comparație.

În dicționar găsim adjectivul la gradul pozitiv.

Dacă adăugăm sufixul de intensitateius (Neutru) și –ior (Feminin și Masculin) obținem gradul de comparativ al adjectivelor.

*

Pagina 71:

Dacă adjectivul primește sufixul –ius după radical capătă formă asemănătoare cu a substantivelor de declinarea a III-a. Ex: tempus-oris.

Dacă primește sufixul –ior, adjectivul la comparativ capătă tot forme asemănătoare cu declinarea a III-a. Ex: arbor-is.

În concluzie: comparativul adjectivului urmează declinarea a III-a.

*

Paradigmă:

altus, -a, -um = gradul pozitiv = înalt, -ă

altius / altior = gradul comparativ (N)/ (M și F)= mai înalt,-ă

*

s-ul din sufixul comparativului pentru neutre [-ius], când se găsește între două vocale se transformă în r (se rotacizează) și deschide vocala dinaintea sa.

Însemnări ieșene (III), nr. 6, iunie 2011

Acest număr al revistei poate fi citit și downloadat în format PDF de aici. Are 79 de pagini.

***

Alexandru Dobrescu vorbește despre intelectualul de TV în p. 1 și spune că rolul său e acela de a produce impresie artistică. El are o operă „străvezie până la transparență” dar e lăudat frenetic.

Acad. Viorel Barbu, matematician, a împlinit 70 de ani. Articole elogiatoare începând cu p. 2.

Ion Mureșan: „Când scriu o poezie nu mai sunt un om neajutorat”, p. 9.

Despre Fănuș Neagu începând cu p. 21.

Nichita Danilov, În preajma puterii (p. 24…).

„priviri încărcate de reproș” (p. 26)

Simona Modreanu, Politica și condeierii (p. 36-37).

Doina Uricariu de la p. 38. Aici găsiți blogul ei.

Despre Sfântul Toma, Apostolul, despre Ion Creangă…și la p. 58-61, Nicolae Georgescu vorbește despre arestarea lui Mihail Eminescu la 28 iunie 1883.

Mihail Eminescu a locuit la Slavici, pe strada Amzei, nr. 6 (p. 59).

Alexandru Zub vorbind despre Gheorghe Platon.

Pachetul de memorare (55-61)

Pagina 55:

ille, illa, illud (rad. ill)

sg.

M: N. ille, G. illius, D. illi, Ac. illum, Abl. illo, V. ille!

F: N. illa, G. illius, D. illi, Ac. illam, Abl. illa, V. illa!

N: N. illud, G. illius, D. illi, Ac. illud, Abl. illo, V. illud!

pl.

M: N. illi, G. illorum, D. illis, Ac. illos, Abl. illis, V. illi!

F: N. illae, G. illarum, D. illis, Ac. illas, Abl. illis, V. illae!

N: N. illa, G. illorum, D. illis, Ac. illa, Abl. illis, V. illa!

*

is, ea, id

sg.

M: N. is, G. eius, D. ei, Ac. eum, Abl. eo, V. is

F: N. ea, G. eius, D. ei, Ac. eam, Abl. ea, V. ea

N: N. id, G. eius, D. ei, Ac. id, Abl. eo, V. id

pl.

M: N. ii, G. eorum, D. iis, Ac. eos, Abl. iis, V. ii

F: N. eae, G. earum, D. iis, Ac. eas, Abl. iis, V. eae

N: N. ea, G. eorum, D. iis (eis), Ac. ea, Abl. iis (eis), V. ea

*

Pagina 56:

Dacă la formele cazuale ale lui is, ea, id adăugăm particula dem obținem formele declinării pentru idem, eadem, idem.

*

idem, eadem, idem = pronume sau adjectiv pronominal de identitate

sg.

M: N: isdem, G. eiusdem, D. eidem, Ac. eudem, Abl. eodem, V. isdem

F: N. eadem, G. eiusdem, D. eidem, Ac. eadem, Abl. eadem, V. eadem

N: N: idem, G eiusdem, D. eidem, Ac. idem, Abl. eodem, V. idem

pl.

M: N. iidem, G. eorundem, D. iisdem, Ac. eosdem, Abl. iisdem, V. iidem

F: N. eaedem, G. earundem, D. iisdem, Ac. easdem, Abl. iisdem, V. eaedem

N: N. eadem, G. eorundem, D. iisdem (eisdem), Ac. eadem, Abl. iisdem (eisdem), V. eadem

*

Pagina 57:

qui, quae, quod (r. qu / cu la G. și D. sg) = cel/ cea care. Pronume relativ.

sg.

M: N. qui, G. cuius, D. cui, Ac. quem, Abl. quo, V. qui

F: N. quae, G. cuius, D. cui, Ac. quam, Abl. qua, V. quae

N: N. quod, G. cuius, D. cui, Ac. quod, Abl. quo, V. quod

pl.

M: N. qui, G. quorum, D. quibus, Ac. quos, Abl. quibus, V. qui

F: N. quae, G. quarum, D. quibus, Ac. quas, Abl. quibus, V. quae

N: N. quae, G. quorum, D. quibus, Ac. quae, Abl. quibus, V. quae

*

Pagina 58:

aliqui, alique, aliquod (r. aliqu/ alicu la G. și D. sg.)

sg.

M: N. aliqui, G. alicuius, D. alicui, Ac. aliquem, Abl. aliquo, V. aliqui

F: N. aliquae, G. alicuius, D. alicui, Ac. aliquam, Abl. aliqua, V. aliquae

N: N. aliquod, G. alicuius, D. alicui, Ac. aliquod, Abl. aliquo, V. aliquod

pl.

M: N. aliqui, G. aliquorum, D. aliquibus, Ac. aliquos, Abl. aliquibus, V. aliqui

F: N. aliquae, G. aliquarum, D. aliquibus, Ac. aliquas, Abl. aliquibus, V. aliquae

N: N. aliquae, G. aliquorum, D. aliquibus, Ac. aliquae, Abl. aliquibus, V. aliquae

*

Pagina 59:

Pronumele posesive sunt formate prin derivare de la rădăcina pronumelor personale și reflexive, cu ajutorul celor trei terminații de gen, împrumutate de la adjectiv.

Pronumele personal are forme numai pentru pers. I și a II-a sg. și plural.

I sg. ego, I pl. nos

II sg. tu, II pl. vos

*

pers. I:

sg.

N: ego (eu)

G: mei (de mine)

D: mihi / mi (îmi/ mie)

Ac: me / m (mă); mene (pe mine)

Abl: mē

V: –

pl.

N: nos (noi)

G: 1. nostri (de noi)/ 2. nostrum (dintre noi) = Genitiv partitiv

D: nobis (nouă)

Ac: nos (pe noi)

Abl: nobis

V: –

*

pers. a II-a:

sg.

N: tu (tu)

G: tui (de tine)

D: tihi/ tibi/ ti (îți/ ție)

Ac: te/ tene (tine)

Abl: tē

V: tu!

pl.

N: vos (voi)

G: 1. vestri (de voi) 2. vestrum (dintre voi)

D: vobis (vouă)

Ac. vos (pe voi)

Abl: vobis

V: vos!

*

Pagina 6061:

Pronumele reflexiv are aceleași terminații ca și pronumele personal dar pe radical –s.

Formele de singular se utilizează și la plural, conform uzanței limbii române: el se duce/ ei se duc.

sg. și pl:

N: –

G: sui (de sine)

D. sibi/ si (și sau sieși)

Ac: se (se/s) / sene (sine)

Abl: se

V: –

*

Pronumele posesiv = radical + ter. Indică posesorul. La persoana I, a II-a și a III-a sg. și plural.

me:

me+us (dec. a II-a); -i

me +a (dec. I); -ae

me+um (dec. a II-a); -a

*

me = posesor (pers. I sg.), un singur posesor

meus, mea, meum = obiectul posedat

mea = obiecte podesate.

*

tu:

tu +us; -i

tu+ a; -ae

tu+um; -a

*

nos

nos+ter + us, -i

nos+ter+ a, -ae

nos+ ter+ um, -a

*

vos

vos+ ter+ us, -i

vos + ter+ a, -ae

vos+ ter+ um, -a

*

voster: vester/ vestrum

*

Când după sufixul ter apare o vocală, sufixul pierde pe e. Fenomenul de sincopă/ tăiere.

Locaș iconoclast

Când ereticii iconoclaști au astupat/ stricat/ răzuit pictura teologică în Biserică au pictat pe pereți peisaje din natură.

Aici aveți un locaș de cult baptist din România, unde se poate vedea această constantă iconoclastă: un râu, o pădure, niște munți reprezintă toată „arta teologică” a locașului.

„Dumnezeu este dragoste” și „Isus Cristos este Domnul” reprezintă singurele cuvinte pe care le văd în fața lor credincioșii baptiști care intră în acest locaș.

Monogramul de deasupra frescei („Iisus Hristos e Alfa și Omega”) și candelabrul aprins sunt elemente „împrumutate” din podoaba Bisericilor noastre ortodoxe.

În rest: plante, bănci, scaune, lipsa iconismului teologic, lucruri care nu te invită la evlavie adevărată ci doar la audiție.

Pentru că baptiștii sunt oamenii literei, ai sunetelor…dar nu și ai vederii în ceea ce privește structura compozițională a locașului de cult.

Însă, pe cât sunt de iconoclaști baptiștii în ceea ce privește pereții locașului…pe atât doresc să își vadă chipul peste tot. Ceea ce e un non sens, nu?

Ar trebui să își acopere fețele la slujbele lor…sau să stea în întuneric (ca o prefigurare a iadului)…dacă nu vor să vadă fețe, nici măcar o față a Domnului.

Pentru noi însă atât cuvintele, cât și imaginile, cât și mirosurile liturgice (ale tămâiei, ale pâinii, ale vinului, ale mirului, ale untului de lemn sfințit) și gesturile (închinăciunile, metaniile) sunt acte care ne predispun la contemplație, la depășirea lor spre relația cu Prea Curata Treime.

Pentru că Biserica lui Dumnezeu ne propune văzutul iconografic, vizual, liturgic pentru a ne întâlni cu nevăzutul abisal al slavei Sale.

Toate simțurile trebuie eclesializate/ îmbisericite,  pentru că toate trebuie sfințite!

Iar când Sinodul al VII-lea Ecumenic a restaurat cultul Sfintelor Icoane, al Sfintei Cruci, al Sfintelor Moaște a restaurat sfințirea integrală a trupului și a sufletului nostru.

Atunci s-a resturat hieratismul teologic în Biserică în locul aspectului de muzeu sau de loc comun pe care îl implementase iconoclasmul.

Lipsa iconografiei de pe pereți explică închiderea ochilor la rugăciune în cultul neoprotestant și, în același timp, inapetența lor pentru dimensiunea duhovnicească a cuvintelor, a imaginilor, a gesturilor, care ne fac să simțim harul lui Dumnezeu prin cele sfințite în Biserică.

Diagnostic cu sânge rece

Dorin Tudoran, în articolul de ieri, 1 iulie 2011, intitulat: Haimanalâcul fosforescent, trece în revistă poziții recente ale haimanalelor fosforescente, adică ale cărăbușilor de iulie care poartă același mesaj…sau care vorbesc cu aceeași gură.

Primul luat în calcul e Vladimir Tismăneanu, care a încercat s-o dreagă stilistic. Odată cu el a început „campania de stilizare” a vorbelor președintelui României, în ideea că noi nu am înțeles prea bine…ceea ce a spus de fapt. Dar noi am înțeles foarte bine…ceea ce s-a spus.

Tismăneanu însă îi calcă pe urme lui Gabriel Liiceanu în dorința de cosmetizare a vorbelor lui T. Băsescu. Pentru că acesta este „distinsul intelectual”, care a dorit să ne spună, că atunci când acela a spus:„ Avem nevoie de tinichigii și chelnări, nu de filozofi, Traian Băsescu nu dorise să spună ce spusese şi ne traducea, din română în română, vorbele preşedintelui României, ca şi cum ar fi continuat să traducă din Platon”.

Însă dacă intelectualii trebuie să traducă poporului cuvintele președintelui înseamnă că nu avem președintele care trebuie atâta timp cât nu știe să vorbească pe înțelesul oamenilor.

Numai că, conchide autorul, T. Băsescu „spune ce crede și crede în ce spune”, în comparație cu intelectualii săi care spun lucruri în care nu cred.

Tom Gallagher își începe impostura încă din titlul articolului, precizează autorul. El vorbește despre tragedia casei regale și nu despre tragedia prezidențială. E un stilist cu tupeu.

Mihail Neamțu este „propagandistul prezidențial” sau „pupinul [formă restrânsă a lui: pupincurist] prezidențial”, care vrea să ne explice, dincolo de orice nerușinare, de ce confundă Băsescu România cu un vapor.

Însă „cu colacul de salvare în jurul gâtului și buzunarele pline de sinecuri, băieții de mingi ai lui Traian Băsescu ne spun povești pe care le-am mai auzit; fie că erau despre ucenicul vrăjitor într-ale cizmăriei, fie că erau despre emanații revoluției (vezi Marele șoc din finalul unui secol scurt, convorbiri hiper-cordiale între Ion Iliescu și Vladimir Tismăneanu)”.

Adică așa cum l-au lăudat pe marele cizmar Nicolae Ceaușescu și pe marele emanat din revoluție Ion Iliescu, tot la fel îl laudă intelectualii sinecuriști acum pe marele vaporean…care o să se ducă și el pe aceeași apă călătoare

Și dacă ne mirăm cum a fost posibil să îl laude toată lumea pe analfabetul de Ceaușescu iată că Dumnezeu ne dă o rescriere a istoriei prin multa lăudare a inculturii lui Băsescu.

De aici și titlul articolului: haimanale morale și nu la propriu.

Pentru că haimana = om de nimic, fără căpătâi, derbedeu, vagabond.

Însă intelectualii sinecuriști nu au probleme cu banii, ci cu conștiința, cu morala, pentru că sunt autointitulați directori de conștiință ai nației…pentru ca să țină în orbire nația.

Și haimanalâcul dă semnale luminoase, indică o cale…numai că ea e întunecată.

Andrei Pleșu vorbește într-un articol recent despre pierderea libertății interioare a intelectualilor care „apreciază” puterea. Dorin Tudoran însă vine și precizează: „Nu Traian Băsescu i-a obligat să-şi piardă libertatea interioară. În cel mai rău caz, i-a cumpărat. Şi când un om hotărăşte că vrea să se comercializeze pentru o funcţie, un favor, o sinecură, un institut, o grădină cu vedere la Mediterana etc., cumpărătorii apar fără întârziere”.

T. Băsescu nu numai a primit susținerea unor intelectuali dar i-a și plătit pentru asta. I-a plătit „uneori foarte mult”.

Și „lucrurile au căpătat deja un caracter grotesc [în ultimele două-trei zile]: în vreme ce Traian Băsescu reiterează că nu are ce și de ce să retracteze, camarila stilistică continuă să încerce dregerea busuiocului. Între sinceritatea președintelui și prefăcătoria camarilei stilistice o aleg pe cea dintâi. Nu fiindcă ar fi răul cel mai mic, ci pentru că e răul cel mai sincer dintre cele două”.

Ironia finală: „Haimanalâcul fosforescent al camarilelor continuă să fie singura sursă de lumină în bezna tranziției post-decembriste”.

Și meritau un astfel de diagnostic? Da!

Pentru că prin astfel de voci vândute se susține un sistem politic care omoară, îmbolnăvește, distruge viețile și speranțele multor români.