Locaș iconoclast

Când ereticii iconoclaști au astupat/ stricat/ răzuit pictura teologică în Biserică au pictat pe pereți peisaje din natură.

Aici aveți un locaș de cult baptist din România, unde se poate vedea această constantă iconoclastă: un râu, o pădure, niște munți reprezintă toată „arta teologică” a locașului.

„Dumnezeu este dragoste” și „Isus Cristos este Domnul” reprezintă singurele cuvinte pe care le văd în fața lor credincioșii baptiști care intră în acest locaș.

Monogramul de deasupra frescei („Iisus Hristos e Alfa și Omega”) și candelabrul aprins sunt elemente „împrumutate” din podoaba Bisericilor noastre ortodoxe.

În rest: plante, bănci, scaune, lipsa iconismului teologic, lucruri care nu te invită la evlavie adevărată ci doar la audiție.

Pentru că baptiștii sunt oamenii literei, ai sunetelor…dar nu și ai vederii în ceea ce privește structura compozițională a locașului de cult.

Însă, pe cât sunt de iconoclaști baptiștii în ceea ce privește pereții locașului…pe atât doresc să își vadă chipul peste tot. Ceea ce e un non sens, nu?

Ar trebui să își acopere fețele la slujbele lor…sau să stea în întuneric (ca o prefigurare a iadului)…dacă nu vor să vadă fețe, nici măcar o față a Domnului.

Pentru noi însă atât cuvintele, cât și imaginile, cât și mirosurile liturgice (ale tămâiei, ale pâinii, ale vinului, ale mirului, ale untului de lemn sfințit) și gesturile (închinăciunile, metaniile) sunt acte care ne predispun la contemplație, la depășirea lor spre relația cu Prea Curata Treime.

Pentru că Biserica lui Dumnezeu ne propune văzutul iconografic, vizual, liturgic pentru a ne întâlni cu nevăzutul abisal al slavei Sale.

Toate simțurile trebuie eclesializate/ îmbisericite,  pentru că toate trebuie sfințite!

Iar când Sinodul al VII-lea Ecumenic a restaurat cultul Sfintelor Icoane, al Sfintei Cruci, al Sfintelor Moaște a restaurat sfințirea integrală a trupului și a sufletului nostru.

Atunci s-a resturat hieratismul teologic în Biserică în locul aspectului de muzeu sau de loc comun pe care îl implementase iconoclasmul.

Lipsa iconografiei de pe pereți explică închiderea ochilor la rugăciune în cultul neoprotestant și, în același timp, inapetența lor pentru dimensiunea duhovnicească a cuvintelor, a imaginilor, a gesturilor, care ne fac să simțim harul lui Dumnezeu prin cele sfințite în Biserică.