Pagina 62:

În limba latină:

interjecția este o propoziție exclamativă în sine;

conjuncțiile leagă în propoziții nume sau verbe. Subordonarea în propoziții se face cu prepoziții iar în frază cu conjuncții.

Substantivul arată lucrul în sine, esența lucrului.

Adjectivul arată o însușire a substantivului. O însușire calitativă, adică cum e substantivul.

Numeralul este tot un fel de adjectiv, care arată numere, cifre.

Pronumele e un reductor de redundanță/ o economie de efort.

*

Limba latină nu are articol. Va trebui să fim atenți când traducem pentru a nimeri felul articolului românesc.

*

Pagina 63:

Când avem cuvinte omografe (care se scriu la fel) trebuie să privim contextul pentru a alege sensul cuvântului în traducere.

*

Categoriile gramaticale ale numelui: 1. gen; 2. nr.; 3. caz.

Ex. dominum

domin = radicalul

u = vocala tematică

m = desinența

*

Radicalul numelui indică sensul cuvântului și nu are funcție morfologică.

Vocala tematică indică tipul de flexiune/ declinarea.

Genul trebuie învățat pe dinafară sau îl deducem din declinare.

Desinența indică numărul și cazul numelui.

*

Pagina 64:

Aflăm că un cuvânt e substantiv din dicționar. Dacă nu e nume propriu sau numele unei localități e un substantiv comun.

De unde provine aflăm tot din dicționar.

Dicționarul ne oferă: sensul de bază, rădăcina, cât și formele de N și G. sg.

Declinarea o aflăm din vocala tematică.

Iar faptul că avem de-a face cu declinarea a III-a imparisilabică sau parisilabică observăm din ce spune dicționarul despre originea lui („vine de la…).

Ne ajută și număratul silabelor…

Genul îl putem deduce uneori din declinare iar desinența îmi oferă numărul și cazul.

Analiza morfologică se face de la radical spre desinență.

Latina are 5 declinări.

*

Pagina 65:

Declinarea e o clasă formală morfologică care ne ajută să memorăm.

Declinările I și V sunt pentru feminine, II și IV pentru masculine și neutre iar III e o declinare problematică. La fel, în limba greacă, declinarea a III-a trebuie memorată integral.

La început genul ținea de rădăcină. Mai apoi s-a adăugat vocala tematică.

Genul e categoria gramaticală specifică numelui și ea clasifică numele în inanimate (neutru) și animate (masculin și feminin).

Aristotel a fost cel care a inventat udeteronul/ neutrul.

Declinarea I, deși e a femininelor, prezintă câteva excepții masculine: nume de bărbați, ocupații bărbătești, râuri, vânturi.

*

Pagina 66:

Latina nu suportă cuvintele compuse.

*

Declinarea a II-a are –us pentru masculine și –um pentru neutre. Prezintă și ea excepții de feminine: nume de plante, de arbori, diverse lucruri pe care omul le face să crească din pământ.

*

Declinarea a III-a o căutăm în dicționar.

*

Declinarea a IV-a are –us– pentru masculine și –u– pentru neutre. Prezintă excepții de feminine: nume de zile, acus, domus, manus, porticus.

*

Declinarea a V-a e pentru feminine, cu excepția lui diēs, care e un masculin ce tinde să devină feminin.

*

Aflăm genul prin numărare/ acord sintactic.

*

Cazul e specific numelui și indică funcția acestuia în propoziție.

*

Nominativ = Dominativ

*

Pagina 67:

Ablativul e cazul latin, un caz circumstanțial, care are 3 funcții: 1. separativ, 2. instrumental, și 3. locativ.

Pentru a stabili ce funcție are complementul circumstanțial din Ablativ îl trecem prin cele 3 funcții ale sale.

*

În latină

Nominativul este subiect;

Genitivul e atribut (determină un alt nume/ adnominal);

Dativul e terțul implicat (către cine?);

Acuzativul e complementul de obiect dar și circumstanțial (arătând numai mișcarea);

Vocativul este o propoziție exclamativă.

*

Pagina 68:

Cu radicalul se caută în dicționar forma de bază.

Vocala specifică pe lângă declinare poate indica și conjugarea.

Desinențele indică: genul, numărul, cazul, persoana, diateza.

*

Pagina 69:

Terminațiile la decl. I la N și G sg. sunt unice, la fel și vocala tematică.

Nominativul dec. a II-a poate fi identic cu N declinării a IV-a (us), dar se observă ce declinare are substantivul după forma de G. sg, pentru că terminația dec. a II-a la G. sg. este –i, pe când la a IV-a este –us.

Orice substantiv cu term. de G sg în –i este de declinarea a II-a.

*

Pagina 70:

Neutre apar în declinările a II-a, a III-a și a IV-a.

Terminația de N sg. –es a declinării a II-a este identică cu terminația de N sg. a declinării a V-a dar diferă terminația de G sg.

Putem avea N și G sg. –is în declinarea a III-a, după cum N și G sg. al substantivelor masculine de declinarea a IV-a au terminația –us.

*

Latina are 3 clase de adjective.

Adjectivul se acordă în gen, nr. și caz cu substantivul despre care vorbește.

Adjectivele își schimbă forma și în cazul gradelor de comparație.

În dicționar găsim adjectivul la gradul pozitiv.

Dacă adăugăm sufixul de intensitateius (Neutru) și –ior (Feminin și Masculin) obținem gradul de comparativ al adjectivelor.

*

Pagina 71:

Dacă adjectivul primește sufixul –ius după radical capătă formă asemănătoare cu a substantivelor de declinarea a III-a. Ex: tempus-oris.

Dacă primește sufixul –ior, adjectivul la comparativ capătă tot forme asemănătoare cu declinarea a III-a. Ex: arbor-is.

În concluzie: comparativul adjectivului urmează declinarea a III-a.

*

Paradigmă:

altus, -a, -um = gradul pozitiv = înalt, -ă

altius / altior = gradul comparativ (N)/ (M și F)= mai înalt,-ă

*

s-ul din sufixul comparativului pentru neutre [-ius], când se găsește între două vocale se transformă în r (se rotacizează) și deschide vocala dinaintea sa.

Did you like this? Share it: