Zi: 5 iulie 2011

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Eminescu –

cel

care

mă

incită

***

Producătorul, sublinia Mihail, „plătește totul” [XII, 238] și țăranilor li s-a cerut la un moment dat, pe nepregătite, „o dare înzecită”, fapt care i-a făcut să aibă întotdeauna datorii.

Țăranii sunt supuși „unei înspăimântătoare uzure” [Ibidem] fizice și morale. Pentru că munca lor e întotdeauna „foarte rău plătită”.

*

Cei din „partidul roșu” (liberalii) sunt „cei mai cruzi şi mai lacomi proprietari sau arendaşi…pentru că sunt parveniţi şi n-au nicio legătură cu pământul şi populaţiunile” [Ibidem]. Și când nu iubești pământul și oamenii în mijlocul cărora locuiești te iubești numai pe tine, numai propriul tău profit.

*

Autorul vorbește și despre darea numită ierbărit, luată țăranilor de unii falși „patrioți” pentru iarba mâncată de păsările lor din curte [Ibidem].

*

Poporul și falșii lui intelectuali: „poporul incult, dar încolo sănătos şi foarte inteligent e dat în prada tuturor acelora care ştiau a înşira două slove pe hârtie şi-l încurcau în paragrafii unui drept formal, copiat de la popoare civilizate, şi la redigerea [redigerarea] căruia alte trebuinţe, alt neam de oameni, alte condiţii economice [stau decât cele care le] prezidaseră” [Ibidem].

*

Preluarea de legi și de tabieturi neconforme cu viața și mentalitatea românilor. Practică care continuă să fie „implementată” de oameni care nu gândesc și simt prea românește.

*

Înșiră două-trei cuvinte/ slove pe hârtie…

Abia știu să scrie…nu înțeleg ceea ce scriu…dar propun legi care schimbă/ modifică profund viața românilor.

*

Și Mihail Eminescu atinge problema capitalului în mentalitatea românească tradițională, ortodoxă, în comparație cu mentalitatea occidentală unde el este impersonal și se câștigă prin forță.

Capitalul „mobiliar”, spun el, „avea înainte un caracter istoric tradiţional şi personal.

Legăturile între boieri şi ţărani erau istorice, tradiţionale, personale. E nenatural a admite ca oameni de aceeaşi rasă, cari neam de neamul lor trăiseră şi lucraseră împreună, să nu aibă un sentiment de cruţare şi de omenie între ei. Boierul cel mai avar, cel mai lacom de avere n-ar fi îngăduit să i se esploateze ţăranii din partea slugilor lui.

Astăzi capitalul e impersonal. O moşie străveche încape pe mâna unui patriot, în genere străin de origine, care caută să scoaţă lapte din piatră.

Puţin [î]i pasă de soarta lucrătorului, puţin de biserică ori de şcoală. Omul e pentru el nu un compatriot, nu un conaţional, nu ostaş sau cetăţean; e un instrument de muncă, o vită trebuitoare pentru un timp mărginit, până ce o vinde sau o arendă altuia moşia.

Rău hrănit, rău îmbrăcat, având locuinţă rea, maiestatea poporului român, norodul, cum zicea Matei Basarab, naţia a ajuns în stare mai rea decât sub fanarioţi, a ajuns la sapă de lemn” [Ibidem].

*

Averea și munca erau văzute relațional, prin prisma respectului față de înaintași, cu sentimentul că suntem de-un neam și de-o credință, și că numai împreună suntem un popor puternic.

Din acest motiv nu exista conștiința muncii de exploatare, de exterminare. Muncitorul nu era doar o șaibă de care ne puteam dispensa când vrem ci o persoană, care are nevoie să fie răsplătită și cinstită pentru munca și viața ei.

*

Conștiința capitalului impersonal a apărut în lipsa relațiilor personale. Când nu l-a mai legat nimic esențial pe angajator de angajat munca a devenit un lucru în sine, mai important decât angajatul, care poate fi oricine și de care ne folosim cât vrem.

*

Din nou Matei Basarab…și conștiința decăderii standardului de viață al românilor în modernitate.

*

Însă s-a ajuns la desființarea respectului față de om când înavuțirea a ajuns să se facă fără Dumnezeu, printr-o viață scandaloasă din punct de vedere moral. Numai când credința, iubirea, respectul, relațiile interumane s-au degradat foarte mult au devenit importante capitalul și imaginea de sine retușată.

*

Poporului „i se ia, i se tot ia, şi lui nu i se dă nimic în schimb” [Ibidem], pentru că „reformele” sunt făcute împotriva lui, fără să se ia în considerare adevăratele lui nevoi.

*

„lefuri si sinecure” [Ibidem]

*

De ce am ajuns rău? Pentru că „lipsa de simţ istoric şi naţional ne-au adus unde suntem şi au prefăcut o ţară veche, cu trecutul ei cinstit, cu datinele ei oneste, într-un han de oaspeţi străini în care toată organizaţia s-a făcut în favorul străinilor şi pentru a le face traiul cât de neted şi de moale în ţara nimărui, căci numai ca firmă[1] mai e a noastră” [Ibidem].

*

Doar cu numele România mai e „a românilor”, pentru că au cumpărat-o oameni străini de noi și, mai ales, de interesul nostru național. Și acesta era, de fapt, ofoul cel mare al lui Mihail: că cei care ne cumpără avuțiile și pe noi nu fac ceva pentru noi ci împotriva noastră.

Pentru că nu străinii onești sunt un pericol…ci străinii cu scopuri mârșave.

*

Și acum, ca cetățeni europeni cu drepturi depline, observăm cât de atente sunt statele europene la „elementele nefaste” modului lor de-a fi.

Nu te agreează oricum, cu orice fel de credință și de comportament.

Nu te asimilează, chiar dacă ești o persoană comunicativă, dacă nu cedezi lucruri esențiale din modul tău de a fi.

A merge în altă parte înseamnă, cel mai adesea, a vrea să fii ca ei. Dacă ești altfel…nu ești binevenit în mod real.

*

Ce ne cere Eminescu? Să nu ucidem, de dragul străinilor care vor să locuiască cu noi [Ibidem], „existenţa fizică şi morală a rasei române” [XII, 239].

*

„se esplică” pentru se explică [Ibidem]

*

Poporul român pare un popor condamnat la nefericire și de aceea are tendința de a renunța la propria sa personalitate [Ibidem].

*

Era în mod firesc împotriva scrierilor „cosmopolite și nihiliste ieşite din pene române, [care] încearcă a dovedi deja că sentimentele de patrie şi naționalitate sunt mofturi şi că apăsaţii de pe faţa întregului pământ sunt fraţi şi aliaţii naturali în contra formaţiunilor istorice actuale” [Ibidem].

*

Și scriitorii români, care nu știu cine sunt…dar ar vrea să fie alții…sunt „la modă” și astăzi.

Ei neagă fără să pună ceva în loc.

Ei destituie trecutul într-o carte fără a înțelege că luptă împotriva propriei lor împliniri.

Pentru că numai când îți asumi trecutul, când ți-l asumi pentru că îl cunoști, te înțelegi în mod profund.

*

Însă sentimentele de patrie și de naționalitate nu exclud înțelegerea altor nații ci o presupun. Numai cine își cunoaște și își iubește neamul, trecutul, limba, credința, tradițiile poate înțelege nevoia vitală a altora de a se raporta în același fel la valorile lor.

*

E vorba de un articol din 10 iulie 1881.

---

[1] Cuvânt cu tradiție…și nu un împrumut postdecembrist…cum pot să creadă unii.