Prima parte, a doua, a treia, a 4-a și a 5-a
***

Principiile matematice sunt scoase „din intuiție și nu din conceptul pur al intelectului”, p. 182.

*

Condiția generală a tuturor judecăților noastre în general, spune Kant, este aceea de a nu se contrazice pe ele însele, Ibidem.

*

Principiul contradicției este „un criteriu universal, deși numai negativ, al oricărui adevăr”, Ibidem.

Însă autorul spune că principiul contradicției aparține exclusiv domeniului logicii, p. 182, „fiindcă el este valabil pentru cunoștințe considerate numai ca cunoștințe în genere, independent de conținutul lor”, p. 182-183.

Kant spune însă că principiul contradicției poate fi folosit și pozitiv, nu doar negativ ca în logică, pentru a cunoaște adevărul, p. 183.

Dacă avem o judecată analitică, adevărul ei poate fi „recunoscut suficient după principiul contradicției”, p. 183. Pentru că „se va nega totdeauna în mod corect contrariul a ceea ce va fi fost deja pus sau gândit ca concept în cunoașterea obiectului, în timp ce conceptul însuși va trebui în mod necesar să fie afirmat de acest obiect, deoarece contrariul acestui concept ar fi în contradicție cu obiectul”, p. 183.

Consideră principiul contradicției „principiu inviolabil”, Ibidem, dar nu așteaptă din partea lui „vreo lămurire cu privire la adevărul acelei specii de cunoștințe”, Ibidem.

Și introduce în cadrul principiului contradicției condiția „în același timp”, p. 184. Adică un bărbat nu poate fi tânăr și bătrân, mare și mic, bogat și săracîn același timp. El poate fi doar una sau alta.

*

Logica transcendentală are menirea de „a determina întinderea și limitele intelectului pur”, p. 185.

*

Obiectele trebuie să existe pentru că altfel conceptele lor sunt goale, p. 185.

Posibilitatea experienței este…ceea ce dă tuturor cunoștințelor a priori realitate obiectivă”, p. 186.

*

Intelectul pur e decretat de autor drept izvorul principiilor, p. 187. Iar principiile sunt pentru el „reguli ale folosirii obiective a categoriilor”, p. 188.

Kant vorbește de existența a 4 principii ale intelectului pur:   1. axiome ale intuiției,

2. anticipații ale percepției,

3. analogii ale experienței și

4. postulate ale gândirii empirice în general, p. 188-189.

*

Și ne spune că a ales denumirile lor cu grijă pentru a preciza diferențele dintre ele, p. 189.

Pe primele două (axiomele și anticipațiile) le denumește principii matematice iar pe celelalte două (analogiile și postulatele) principii dinamice, p. 189.

*

Principiul axiomelor este: „toate intuițiile lor sunt mărimi extensive”, p. 190.

Conceptul mărimii e compus din „conștiința omogenului divers”, Ibidem. De unde concluzionează că „fenomenele sunt [cu toatele] mărimi, și anume mărimi extensive, pentru că ele, ca intuiții pure în spațiu sau în timp, trebuie să fie reprezentate prin aceeași sinteză prin care sunt determinate în genere spațiul și timpul”, p. 190.

Mărime extensivă = „aceea în care reprezentarea părților face posibilă reprezentarea întregului”, p. 190.

*

Geometria se bazează în crearea figurilor pe „sinteza succesivă a imaginației productive”, p. 191.

*

Axiomele sunt „judecăți sintetice a priori” pentru Kant, p. 191.

*

„7 + 5 = 12 nu e o judecată analitică. Căci eu nu gândesc nici în reprezentarea de 7, nici în cea de 5, nici în reprezentarea reunirii ambelor numere numărul 12”, p. 191.

*

Fenomenele nu sunt lucruri în sine”, p. 192.

*

Principiul anticipațiilor percepției este: realul, în toate fenomenele, care este „un obiect al senzației”, are mărime intensivă, adică un grad anume, p. 193.

„Percepția este conștiința empirică”, adică conștiința senzației, p. 193.

Fenomenele nu sunt pentru Kant „intuiții pure” ca spațiul și timpul, Ibidem, ci ele conțin intuiție și materiile pentru un obiect, Ibidem.

Mărimea intensivă = gradul de influență asupra simțului, p. 194.

Anticipația este definită de autor drept „orice cunoaștere prin care pot cunoaște și determina a priori ceea ce aparține cunoașterii empirice”, p. 194.

Însă senzația, care e „materia percepției”, nu poate fi anticipată, p. 194.

Senzația se poate diminua și poate dispărea în mod treptat, p. 194.

realul în fenomen are totdeauna o mărime”, p. 194, dar una intensivă și nu extensivă, p. 195.

Culoarea, căldura, greutatea au diverse grade, p. 195.

Concluzie: „toate fenomenele în genere sunt…mărimi continui, atât în ce privește intuiția lor, ca mărimi extensive, cât și în ce privește simpla percepție…ca mărimi intensive”, p. 195-196.

*

„din experiență nu poate fi scoasă niciodată dovada unui spațiu sau a unui timp vid”, p. 197.

*

Principiul analogiilor: experiența e posibilă doar „prin reprezentarea unei legături necesare a percepțiilor”, p. 199.

Experiența este o cunoaștere empirică”, adică o cunoaștere sintetică a percepțiilor, Ibidem.

Analogia în filosofie exprimă egalitatea a două „raporturi calitative”, pe când în matematică exprimă egalitatea a două „raporturi cantitative”, p. 202.

*

Kant pleda pentru „principiul permanenței substanței”, p. 203.

„Timpul nu poate fi perceput în sine”, p. 203.

Substratul a tot ce e real e substanța pentru Kant, p. 204. De ce nu spiritul sau energia lui Dumnezeu? Pentru că Kant pledează în subsidiar pentru materialismul idealist al lui Platon. Pentru materia eternă.

Și iată ce spune Kant: „substanța nu poate…să se schimbe în existența ei, nici cuantumul ei în natură nu poate nici crește, nici scădea”, p. 204. De ce nu?

permanentul este obiectul însuși, adică substanța (fenomenon în gr.), dat tot ce se schimbă sau se poate schimba nu aparține decât modului cum există această substanță”, p. 205, aceasta fiind opinia lui Aristotel.

*

Pentru că Aristotel separa materia de forma materiei, pentru că nu vedea niciun dinamism al materiei și, în consecință, nicio schimbare/ transfigurare a materiei.

Însă Ortodoxia vorbește despre dinamismul interior al materiei și de personalizarea materiei în om și prin om, de transfigurarea/ îndumnezeirea materiei, pentru că materia e vie și nu moartă, pentru că e străbătută de harul Dumnezeirii.

*

În p. 207, accidentul aristotelian e numit „schimbare de aspect” și vorbește aici, în mod surprinzător, despre permanentul/ substanța schimbabilă.

Did you like this? Share it: