Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a șasea, a șaptea, a opta, a noua, a zecea, a 11-a.

După mărturia lui Antioh, o zi din viața lui Dimitrie Cantemir se desfășura astfel: „Se scoală foarte devreme, la 5 dimineața. Înainte de a se așeza la masa de lucru, bea o cafea, trăgând din narghilea, după obiceiul turcesc. La miezul zilei, prânzește împreună cu familia, se odihnește și lucrează apoi până la 7 seara, oră la care se alătură din nou familiei. Cina se ia târziu în familia Cantemireștilor, cam pe la 10 seara, iar principele merge la culcare la miezul nopții” (p. 101).

Soția lui Dimitrie, Casandra, a trecut prin mari traume cu ocazia plecării în exil alături de acesta: fiind însărcinată, a născut doi gemeni care au murit la câteva luni, iar în mai 1713 moare și ea. Pentru Dimitrie au urmat 6 ani de văduvie (Ibidem).

Fiii lui Dimitrie Cantemir (Șerban, Antioh, Matei și Constantin) vor intra corpul de elită al gărzii imperiale. O fiică, Smaranda, moare de ftizie în 1720, la 17 ani. Cu câteva luni înainte, Dimitrie s-a căsătorit pentru a doua oară, cu Anastasia, fiica prințului Ivan Trubețkoi, renumită pentru frumusețea ei, țarul fiind naș. „Căsătoria este celebrată  pe 14 ianuarie 1720, în prezența cuplului imperial. Pe 8 noiembrie 1720, Anastasia va da naștere unei fiice, numită Smaranda, în memoria fiicei lui Dimitrie decedate în luna iulie a aceluiași an. […] După cum cerea tradiția ortodoxă, martorii la căsătorie vor îndeplini și rolul de nași ai celui dintâi născut” (p. 102-103).

Dimitrie angajează preceptori erudiți pentru copiii săi: Atanasie Condoide, profesor de greacă, latină și italiană, Johann Gotthilf Vockerodt, profesor de limbi vechi, care îi învață inclusiv ebraica, Ivan Ilinski, care le predă limba și literatura rusă și latina (cu ajutorul căruia Antioh „face primii pași în arta versificației”) și preotul Liverios Koletios (p. 104-106).

Țarul Petru cel Mare îl numește pe Dimitrie Cantemir „consilier secret și membru al Senatului, cea mai importantă instituție a imperiului” (p. 106).

„Ca răspuns la o întrebare pusă de cancelarul imperiului, Gavil Golovkin, scrie, sub formă de scrisoare, un scurt eseu despre conștiință” (p. 107).

Ambasadorii străini „sunt impresionați de manierele și cultura lui” (Ibidem).

Cantemir „asistă, pe 10 septembrie 1721, la momentul cel mai glorios al domniei lui Petru cel Mare: semnarea tratatului de pace de la Nystad, care pune capăt războiului de la nord, ratifică înfrângerea Suediei și atestă creșterea puterii Rusiei pe litoralul Mării Baltice” (p. 108).

În 1722, țarul îl numește „în statul major restrâns care trebuia să-l însoțească în expediția din Caucaz. Dimitrie se află acum cel mai aproape de vârful puterii; va fi însă și ultima aventură din viața lui” (p. 110).

Did you like this? Share it: