O recitire atentă a Criticii rațiunii pure [7]

Prima parte, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a și a 6-a

*

Fenomenele temporale sunt „schimbări, adică o existență și o non-existență succesivă a determinărilor substanței care persistă”, p. 208.

*

De ce persistă substanța însă? De ce materia nu se autodesființează? Pentru că ea este susținută de slava lui Dumnezeu. Pentru că rădăcinile materiei sunt în har.

*

Schimbarea de stare, spune Kant, este „schimbare de existență”, Ibidem. Înțelegem diversul fenomenelor numai în mod succesiv, p. 209.

Aprehensiunea/ înțelegerea e legată de ordinea succesiunilor, p. 211. Și derivăm „succesiunea subiectivă a aprehensiunii din succesiunea obiectivă a fenomenelor”, Ibidem.

Înțelegem fenomenele tocmai în cadrul succesiunii fenomenelor, p. 211.

*

Regula descoperită: „anumite evenimente urmează totdeauna anumitor fenomene”, p. 213.

Regulă care ajută la conceptul de cauză, pe care autorul vrea să îl scoată din sfera empiricului, Ibidem.

„numai în fenomene putem noi cunoaște empiric această continuitate în înlănțuirea timpurilor” personale, p. 215.

*

Intelectul nu clarifică reprezentarea obiectelor ci face posibilă reprezentarea unui obiect în general, p. 215.

*

„Timpul absolut…nu e un obiect al percepției” umane, p. 215.

*

Cunoașterea obiectivă a fenomenelor se leagă de raportul lor în succesiunea timpului, 216.

„raportul dintre cauză și efect este condiția valabilității obiective a judecăților noastre empirice”, experențiale, p. 216.

Însă Kant vorbește și despre simultaneitatea cauzei și a efectului: „efectul și cauza pot exista în același timp”, p. 217.

Ex: soba aprinsă din cameră este cauza căldurii, căldura fiind efectul sobei și astfel ambele (cauza și efectul) sunt prezențe simultane, Ibidem.

Și constată, din acest exemplu, că conceptul de cauzalitate nu este contrazis de simultaneitatea cauzei și a efectului, Ibidem.

O primă concluzie: „succesiunea de timp este…unicul criteriu empiric al efectului în raport cu cauzalitatea cauzei ce precede”, p. 217.

Logica conceptelor pentru Kant: Cauzalitatea „conduce la conceptul de acțiune, acesta la conceptul de forță, și, prin aceasta, la conceptul de substanță”, p. 217.

Adică un efect produce acțiunea, acțiunea există pentru că a existat o forță care a inițiat-o și ca un obiect să se miște el trebuie să aibă substanță, adică greutate și formă.

„Unde este acțiune, prin urmare activitate și forță, acolo este și substanță” și sediul fenomenelor e văzut de el în substanță, p. 218.

*

Kant recunoaște că nu e lucru ușor întrebarea ce este substanța, p. 218. Iar originea „ca efect al unei cauze străine…se numește creație”, p. 219.

Simultaneitatea este existența diversului în același timp”, p. 222. Pentru că toate lucrurile din lume există simultan. Ele sunt contemporane cu noi.

Simultaneitatea e o caracteristică a temporalității, p. 223.

„comunitate dinamică”, p. 223.

Gemeinschaft = communio dar și commercium, p. 224.

Commercium = „comunitate dinamică”, p. 224.

„nu putem schimba empiric niciun loc”, Ibidem.

*

Fenomenele, în simțirea noastră, stau „într-o comunitate (communio) a apercepției”, p. 224.

Fenomenele sunt „exterioare unele față de altele [de ce nu pot fi interioare în mod reciproc?] și totuși stau în legătură”, p. 225. Ele formează un compus produs de „raporturile de inerență, de consecință și de compoziție”, Ibidem.

*

Cele 3 postulate ale gândirii empirice în general:

1. ceea ce se acordă cu condițiile formale ale experienței (adică cu intuiția și conceptele) este posibil;

2. ceea ce se acordă cu condițiile materiale ale experienței (adică cu senzațiile) este real;

3. ceea ce este determinat ca fiind în acord cu realul după condițiile universale ale experienței este necesar, p. 227.

*

Însă Kant reduce realul la simpla senzație și necesarul îl reduce la materie. Posibilul însă întrece puterea noastră de receptare a realității.

Conceptul unui lucru nu indică realitatea existenței lui: „în simplul concept despre un lucru nu se poate găsi absolut niciun caracter al existenței lui”, p. 231.

*

De la p. 232 începe „respingerea idealismului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *