Dezlimitarea pentru rău

Limitless (2011) pledează pentru aditivi, pentru adjuvante, pentru pastilele care te fac supraom. Devii un geniu al intuiției, care profiți de tot ceea ce constați/ înțelegi/ percepi înainte de alții.

Informația care te face important.

Informația care te scoate din trecut, care te propulsează în centru…și toți se minunează de capacitățile tale extraordinare.

Numai că puterea ta de a percepe detalii, de a învăța noi limbi, de a te despărți de frică și de insuccese stă într-o pastilă revoluționară, încă neapărută pe piață…și pe care tu ai găsit-o în casa unuia care fusese ucis. Probabil din cauza ei

Geniul nemilos, pus pe îmbogățire vs oamenii înfricoșați că își pierd posturile, că își pierd acalmia, că își pierd atuurile din cauza lui.

De ce prostia nu e o frică, un lucru care te înspăimântă că zace în tine…și e numai genialitatea?

De ce nu se rușinează oamenii comuni de propria lor prostie?

De ce nu ne înfricoșează păcatul, decăderea pe care o simțim în noi?

Numai că geniul care înghite pastile a devenit extraordinar numai din cauza lor.

Pastilele înlocuie harul lui Dumnezeu și munca în cazul scriitorului Eddie Morra. Și când primește un asemenea „dar” uită de scris…

Primul mit: să facem bani dacă tot suntem…extraordinari.

„Producătorii americani nici măcar nu îndrăznesc să gândească dincolo de aspirațiile lor înguste, telurice”…a fost regretul soției mele după film.

De ce să faci bani, în primul rând…dacă ești extraordinar? Dacă poți să înveți zeci de limbi, zeci de lucruri în câteva secunde?

De ce să nu inventezi ceva extraordinar dacă tot ai devenit „special”?

Însă Bradley Cooper a făcut un rol esențial aici și a subliniat cât de ușor e să devii cameleon într-o societate care se uită doar la aparențe.

Suntem o societate de oameni care dorim să fim mințiți…pentru că nu mai credem că există și oameni adevărați.

Robert de Niro joacă în persoana lui Carl Van Loon cartea sincerității în afaceri. Pentru că omul de afaceri, spune el, e omul care și-a călcat în picioare conștiința, s-a căsătorit pentru ca să parvină, a făcut lucruri în care nu a crezut dar care au fost profitabile…în comparație cu geniul pastilei…care a furat succesul într-o clipă.

Pentru că al doilea mit al filmului e acesta: trăim doar pentru mari tunuri…și nu pentru o viață organică, în care am călcat treaptă cu treaptă în împlinirea noastră profesională.

Totul sau nimic: este ideologia filmului.

Și scriitorul ratat…devenit geniu prin pastile vrea totul…pentru ca să câștige nimic.

Pentru că și senatorii își trăiesc nimicul…ca pe o vocație.

Evanghelia după Matei (cap. 14)

Evanghelia după

Matei

*

Traducere și note de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Traducerea noastră s-a făcut din limba greacă veche, conform: The Greek New Testament (GNT), ed. Kurt Aland, Matthew Black, Carlo M. Martini, Bruce M. Metzger and Allen Wikgren, Ed. Münster/Westphalia, 1966, inclusă în ediția electronică BibleWorks v. 6.

***

Capitolul 14

1. În vremea aceea, Irodis, tetraarhisul [o tetraarhis][1]/ tetrarhul[2], a auzit vestea lui Iisus,

2. și a spus slujitorilor lui: „Acesta este Ioannis Botezătorul! Acesta s-a ridicat dintre morți și de aceea se lucrează puterile întru el”.

3. Căci Irodis l-a prins pe Ioannis, l-a legat [pe el] și l-a pus în temniță pentru Irodias[3]/ Irodiada[4], femeia lui Filippos, fratele lui!

4. Căci Ioannis îi spunea lui: „Nu ți se cuvine ție să o ai pe ea[5]”.

5. Și vrând a-l ucide pe el[6] s-a temut de mulțime, pentru că îl aveau pe el Profet.

6. Și făcându-se zilele de naștere ale [ghenesiis][7] lui Irodis a dansat/ jucat fiica Irodiasei în mijloc și i-a plăcut lui Irodis,

7. când cu jurământ a mărturisit ei a-i da ceea ce va cere.

8. Și fiind îndemnată de mama ei a spus: „Dă-mi mie, aici, pe disc/ tipsie, capul lui Ioannis Botezătorul!”.

9. Și regele s-a întristat, [dar] din cauza jurământului și a celor care ședeau cu el la masă, a poruncit să-i fie dat,

10. și a trimis de i-a tăiat capul lui Ioannis în temniță.

11. Și a fost purtat capul lui pe disc și a fost dat fetei, și [ea] l-a dat mamei sale.

12. Și ucenicii lui au venit și au luat trupul[8] și l-au îngropat pe el și au venit să-i vestească lui Iisus[9].

13. Și Iisus auzind a plecat de acolo în corabie, în loc pustiu, de unul singur! Și auzind mulțimile I-au urmat Lui pe jos, din cetăți.

14. Și [Iisus] ieșind a văzut mulțime mare [de oameni] și I S-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor.

15. Iar făcându-se târziu, au venit la El Ucenicii Lui și au spus: „Locul este pustiu și ceasul/ vremea deja a trecut! Eliberează/ trimite mulțimile, pentru ca să meargă în sate și să-și cumpere lor mâncare”.

16. Dar [Iisus] le-a spus lor: „Nu au nevoie să se ducă, [ci] voi dați-le să mănânce!”.

17. Și ei i-au spus Lui: „Aici nu avem decât numai cinci pâini și doi pești”.

18. Și [Iisus] le-a spus: „Aduceți-Mi-le aici pe acelea!”.

19. Și poruncind mulțimilor să se așeze pe iarbă, a luat cele cinci pâini și doi pești, a privit în cer [anavlepsas is ton uranon][10], a binecuvântat și a frânt [și] a dat pâinile Ucenicilor, iar Ucenicii mulțimilor.

20. Și toți au mâncat și s-au săturat, și au ridicat belșugul sfărâmăturilor[11] [în] doisprezece coșuri pline.

21. Iar [cei] care mâncaseră erau bărbați ca la cinci mii, fără/ în afară de femei și copii[12].

22. Și [Iisus] îndată i-a forțat/ silit pe Ucenici să se îmbarce/ să intre în corabie și să treacă înaintea Lui în cealaltă parte, până ce va elibera/ va da drumul mulțimilor.

23. Și eliberând/ dând drumul mulțimilor, S-a urcat în munte pentru a Se ruga de unul singur. Și făcându-se târziu era acolo singur.

24. Iar acum corabia era la multe stadii depărtare de pământ, tulburată de valuri, căci vântul îi era împotrivă.

25. Iar la a patra strajă a nopții, [Iisus] a venit către ei umblând pe mare.

26. Iar Ucenicii văzându-L pe El umblând pe mare s-au înspăimântat spunând că Este fantasmă [fantasma]/ nălucă!, și au strigat de frică.

27. Dar [Iisus] îndată le-a vorbit lor, spunând: „Îndrăzniți, Eu sunt! Nu vă temeți”.

28. Și Petros i-a răspuns Lui și i-a zis: „Doamne, dacă Tu ești, poruncește-mi să vin spre Tine pe ape!”.

29. Și [Iisus] i-a spus lui: „Vino!”. Și Petros coborând din corabie a umblat pe ape și a venit către Iisus.

30. Dar văzând [puterea] vântului, [Petros] s-a înfricoșat, și începând a se scufunda a strigat spunând: „Doamne, mântuiește-mă!” [Chirie, soson me].

31. Și Iisus îndată i-a întins mâna și l-a apucat pe el și i-a spus lui: „Puțin-credinciosule [oligopiste], întru ce te-ai îndoit?”.

32. Și urcându-se ei[13] în corabie a încetat vântul.

33. Iar cei din corabie I s-au închinat Lui, spunând: „Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu [Teu Iios]!”.

34. Și traversând [marea] au venit pe pământ în Ghennisaret [Ghennisaret].

35. Și cunoscându-L pe El oamenii locului aceluia au trimis [veste] în tot ținutul acela și i-au adus Lui pe toți bolnavii pe care-i aveau

36. și Îl rugau pe El ca numai să se atingă de marginea[14] veșmântului Lui! Și câți se atingeau se vindecau.


[1] În ed. Biblia 1688 avem o traducere a substantivului compus grecesc: „al patrulea biruitoriu”, pentru că e vorba aici despre o formă de conducere statală cu patru regi. A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Tetrarhie.

În ed. Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998]: „tetrarha biruitoriu” și, în n. a, p. 142 găsim explicația: „al patrulea biruitoriu de lume”.

În ed. BOR 1914 se traduce în mod și mai propriu: „cel a patra parte stăpânitor”, adică unul dintre cei patru care sunt la conducerea statului.

[2] În ed. BOR 1939, 1988 și 2001.

[3] Transliterarea N. sg.: Irodias.

[4] E transliterarea formei de Ac. sg.: Irodiada. Sub această formă găsim numele acestei femei (Irodiada) în ed. Biblia 1688, Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998], BOR 1914, 1939, 1988 și 2001.

[5] În ed. Biblia 1688 se traduce versiunea LXX: „Nu ți să cade să o aibi pre ea”. În ed. Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998] apare adăugat și substantivul muiere: „Nu ți să cade să o aibi pre ia ție muere”. În ed. BOR 1914 se urmează LXX și lipsește muiere. În ed. BOR 1939 apare nevastă în loc de muiere. În ed. BOR 1988 și 2001 găsim: „de soție”.

Nu apare însă soție în ed. MGK, VUL, RST, NKJ, GNV, KJV, MNT, L45, KJG, NRV, SCR. Dar apare de femeie în LSG („Il ne t’est pas permis de l’avoir pour femme”) și în RVA („No te es lícito tenerla por mujer”).

[6] Pe Sfântul Ioan Botezătorul.

[7] Probabil sărbătoarea pentru ziua lui de naștere dura mai multe zile.

[8] Sfântului Ioan Botezătorul.

[9] Cum a fost martirizat Sfântul Ioan, cum i-au luat trupul și l-au îngropat.

[10] Doar ed. Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998] urmează aici GNT: „caută în ceriu”. În ed. Biblia 1688, is cu Ac. e tradus „căutând la ceriu”. În ed. BOR 1914: „căutând la cer”. În ed. BOR 1939: „a căutat spre cer”. În ed. BOR 1988 și 2001: „și privind la cer”.

Însă Domnul privește în cer, adică la Tatăl și la Duhul Sfânt, pentru ca să arate că Prea Sfânta Treime e Cea care face minuni sau pentru a arăta că Tatăl și Duhul Sfânt sunt în toate de acord cu Fiul, pentru că Fiul lucrează neîncetat, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, toate cele ale mântuirii noastre.

[11] În ed. Biblia 1688: „prisoseala fărămiturilor”. În ed. Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998]: „rămășițe de fărămituri”. În ed. BOR 1914: „rămășițele de sfărâmituri”. În ed. BOR 1939: „prisosul de fărămituri”. În ed. BOR 1988 și 2001: „rămășițele de fărâmituri”.

[12] Femeile și copiii nu au fost numărați.

[13] Domnul și Petros, pentru că El l-a mântuit din valuri.

[14] În ed. Biblia 1688: „poala veșmântului Lui”. În ed. Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998] și ed. BOR 1914: „de poalele veșmântului Lui”. În ed. BOR 1939, 1988 și 2001: „de poala hainei Lui”.

Poezia lui Vasile Voiculescu [11]

Cu volumul Urcuș (1937) începe și recunoașterea literară a lui Vasile Voiculescu și dezvoltarea unui timbru poetic unic în peisajul liric românesc.

Spiritului i se pretinde să depășească lutul, să ridice minunea la zenit, în cerească cetățuie, să ajungă: Unde n-ajung piatră, nici braț bont / Peste vastul vânt zvârlit avuzuri / Să culeagă-naltele auzuri / Ochi zămislitori de orizont (Imn sufletului).

Deși are încă de înfruntat ceea ce învățătura filocalică numește încredere în sine/ părere de sine (sămânța încă grea de sine / Cade-n trist pământ interior), auzul și văzul spirituale reprezintă în același timp un telos și o răsplătire.

Începe să simtă aerul unei alte lumi și dimensiuni spirituale: pustiul este tivit cu dor și răsună de plecare căderile de ape (pentru că aceste cascade/ căderi ale apelor sufletului vor să se mute la înălțime: „Adânc pe adânc cheamă în glasul căderii apelor Tale”, Ps. 41, 9). Dar mai ales dorește apropierea a ceea ce nu vede încă: de dorul nopții pure colorile se roagă (Plecare).

Versurile Iau lumea, tristă soră, ca pe-n copil, cu mine / În grava reverie acolo sub pământ pot să semnifice fie că nu se poate despărți încă de amintirea lumii în rugăciune (când coboară în iadul de sub pământ al smereniei și pocăinței), fie că se adâncește/ coboară duhovnicește în rugăciunea pentru lume.

Numește reverie contemplarea/ filosofarea duhovnicească, convertind semnificația contrară a termenului. Este unul din trucurile poetice, defel nou, prin care un mesaj încărcat conceptual cu o perspectivă existențială arhaică este primenit lingvistic și re-vestit cu conotații în stare să traverseze câmpurile de înaltă tensiune ale conștiinței.

Amorul și-a pierdut pielea răpciugoasă a sălbăticiei, a violenței pasionale, dar forța lui nu s-a tocit de tot, numai că poetul îi îndoaie fierul în forme artistice care îi deconcentrează materia grea și îl fac translucid. Acum începe ceea ce va dărui unicitate personalității poetice a lui Voiculescu, exprimarea misticii în imagini ale erosului, ale erotismului învins și convertit în iubire mistică:

Nu mă cunoaște moartea. /…/ Vreau tânără durere cu proaspete minuni. // Îmi pipăi amintirea, doar marmoră și oase / De-aș mai avea vedenii, iubita din trecut / Cu avuții de plete și stinse mâini frumoase / S-o culc între imagini și somnul să-i sărut /…/ Chemarea strălumească zăvoarele-a deschis: / O văd, pe fruntea-i, albă acropolă a minții, / Păstrează trăinicia ruinii unui vis. // O, inima plesnească în copciile humii, / Plecat întreg de-acuma pe-al vremilor nisip / Domol plimb clarul deget al gândului și lumii, / Din linii adorate îi plăsmuiesc un chip (Artă târzie).

Zăgazurile chemării strălumești (de dincolo de lume) s-au deschis și nu mai pot fi astupate. Făptura nouă a vieții spirituale e tânără durere cu proaspete minuni. Acesteia, credem, dorește din linii adorate să-i plăsmuiesc un chip.

Iubita din trecut poate reprezenta rememorarea concretă a unei îndrăgostiri de altădată sau doar metafora unor experiențe tot de natură spirituală, pe care le revalorizează.

Faptul că alba acropolă a minții păstrează trăinicia ruinii unui vis denotă dificultatea demersului filocalic, ceea ce se numește lupta pentru curăția minții.

Nu mă cunoaște moartea înseamnă, de fapt: vreau să mă cunoască moartea, moartea minții, golirea ei de gânduri și imagini ale patimilor, moartea omului vechi. De aceea și iubita din trecut trebuie s-o culc între imagini și somnul să-i sărut, un sărut de adio, prin care ucizi în tine doar amintirea pasionată/ pătimașă a unei ființe dragi fără să ucizi iubirea de oameni din tine.