Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 11 iulie 2011

Ratarea unui învingător [11]

Partea întâi, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a și a 10-a

***

Dacă nu ar fi fost ucis, Ceaușescu ar fi putut ajunge președinte democrat, după cum a devenit dictatorul Boliviei Hugo Banzer Suárez (217-218).

„ghionții ridiculizărilor noastre” (272); politica e ca oamenii care o practică sau se folosesc de ea (Ibidem)

„România rămâne uneori o nedumerire cu vedere la deltă, alteori o tragedie cu vedere la mare” (219). Jurnalul Național, 16 iulie 2004.

*

N-am vrut să stopăm ascensiunea sinecuriștilor (221).

„actele de eroism ale temutului bișnițar” (Ibidem).

Revolta din 1989 „a fost deturnată în lovitură de palat” (222). În Jurnalul Național, 13 august 2004.

*

Afirmațiile Zoei Petre îi amintesc lui Tudoran de Urmuzd (224). Jurnalul Național, 29 octombrie 2004.

*

Revista 22 și România liberă au fost portavoci ale CDR[1] (226).

CDR = „o trupă de diletanți țâfnoși” (227).

„preaplinul repudierii” (Ibidem). Jurnalul Național, 5 noiembrie 2004.

*

De la cleptoman la „Cleptocratul politic” (p. 229), adică la cel care fură „legal” puterea politică într-un stat.

Corupția din fostele state comuniste (230).

Cleptocrații sunt cei care fură puterea în mod organizat (Ibidem). Jurnalul Național, 4 februarie 2005.

*

De unde îi vin lui Adrian Cioroianu „goma[2] și sictirul”? (231). Jurnalul Național, 11 martie 2005.

*

Tot despre Cioroianu.

„Mecanismul pamfletului este excesul” (234).

Iar pamfletul cinstit nu jignește…ci ajută (Ibidem).

Tudoran a fost consilier al PUR[3] (235).

Jurnalul Național, 8 aprilie 2005.

*

„scălămbăul” (237)

*

Eugen Uricaru = informator al Securității. Cod Udrea (240). Dedicațiile lui Breban pentru cuplul Ceaușescu (241). Jurnalul Național, 20 mai 2005.

*

Mentalitatea unei instituții este a oamenilor care o compun (243). Suntem „o umanitate șarmantă” și indiferentă (Ibidem).

Scriitorii români, deși corupți într-o bună măsură, au scos scânteile revoluției române (244). Jurnalul Național, 27 mai 2005.

*

„are mâinile încălțate în rolexuri[4] de aur” (246)

„Retoric ca un pisoar[5], contagios ca holera și etern ca moartea[6], de la o vreme pacientul național a început să semneze cu titlul de…Doctor” (248).

„reabilitarea conceptului de ticăloșie” (248). Jurnalul Național, 10 iunie 2005.

*

Cimentuirea ideii că nu e nimic de făcut (249). Despre cum Manila (Filipine) seamănă cu Bucureștiul la hoția la nivel înalt (250). Jurnalul Național, 25 noiembrie 2005.

*

Cap. VI. Presa vs presa (p. 253 sq.)

*

„umorul scremut” (255). Procesomania = o maladie de care suferim (Ibidem)

„prișnițe”[7] (Ibidem)

„Nu restabilirea unui adevăr agresat urmărește procesomanul, ci falimentarea adversarului” (256).

Jurnalistul procesoman e un găinar (Ibidem).

Articolul „senzațional” al lui Cristian Tudor Popescu (257). Cotidianul, 25 iulie 2002.


[1] Idem:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Conven%C8%9Bia_Democrat%C4%83_Rom%C3%A2n%C4%83.

[2] Idem: http://dexonline.ro/definitie/gom%C4%83.

[3] Idem: http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1259986-disidentul-anticomunist-dorin-tudoran-consilierul-pur.htm.

[4] O firmă de ceasuri: http://www.rolex.com/en.

[5] A se vedea: http://dexonline.ro/definitie/pisoar.

[6] Deși moartea…nu e veșnică…ci doar chinul conștiinței e veșnic

[7] A se vedea: http://dexonline.ro/definitie/pri%C8%99ni%C8%9B.

Locul morții lui

Pe strada Plantelor din București…

O recitire atentă a Criticii rațiunii pure [8]

Prima parte, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a

***

„Idealismul material” spune Kant „este teoria care declară existența obiectelor în spațiu în afară de noi, sau numai ca îndoielnică și indemonstrabilă, sau ca falsă și imposibilă”, p. 232.

Pe Descartes îl considera „un idealist problematic”/ problematizator, pe Berkeley „un idealist dogmatic”, Ibidem.

*

determinarea existenței mele în timp nu este posibilă decât prin existența lucrurilor reale pe care eu le percep în afara mea”, p. 233.

Iar dacă avem conștiință de sine avem și conștiința nemijlocită a existenței lucrurilor din afară de noi, Ibidem.

Împotriva idealismului, care susținea conștiința existenței de sine numai pe baza simțului intern, Kant spune că „experiența internă…nu este posibilă decât mijlocit, [adică]…cu ajutorul experienței externe”, p. 234.

*

Autorul definește conștiința de sine drept „o reprezentare intelectuală a spontaneității unui subiect care gândește”, p. 234.

*

„Pentru a ști dacă o pretinsă experiență sau alta nu este o simplă închipuire, trebuie să se afle cu ajutorul determinărilor ei particulare și al acordului ei cu criteriile oricărei experiențe reale”, p. 235. Cine determină însă toata plaja experiențelor reale? Cine poate experimenta tot ce este sau poate fi experiență reală?

*

„Tot ce se întâmplă este ipotetic necesar”, p. 236.

„Nicio necesitate în natură nu e o necesitate oarbă, ci condiționată, prin urmare inteligibilă”, rațională, p. 236.

„Ceea ce nu e posibil decât în condiții care ele însele sunt numai posibile nu e posibil în nicio privință”, p. 238.

*

E o judecată analitică precizarea că orice lucru contingent are o cauză, p. 241.

*

Kant susținea că „în simțul intern nu se găsește absolut nicio intuiție permanentă”, p. 242. Atunci cum se mai explică sentimentele vii, idealurile epuizante, credința înfocată, care au nevoie de o continuă privire spre țel?

*

Aducând discuția asupra faptului că Leibniz a avut nevoie de realitatea lui Dumnezeu pentru a explica existența unității creației (p. 242-243), Kant spune că se poate înțelege unitatea creației dacă ne reprezentăm substanțele lumii „în spațiu, deci în intuiția externă”, p. 243. Nu afirmă mai mult decât atât…în sensul să nege existența lui Dumnezeu.

Însă el se bazează în explicarea unității creației pe intuirea ei, fără să apeleze la Revelație.

*

„țara intelectului pur” este „o insulă, pe care natura însăși a închis-o în hotare imutabile”, p. 243. E „țara adevărului (un nume fermecător), împrejmuită de un ocean vast și furtunos, adevăratul sediu al iluziei”, p. 244.

*

Ceea ce intelectul scoate din sine, fără experiență, utilizează pentru „folosirea experienței”, p. 244.

Și autorul consideră că a făcut „cercetări adânci” în ceea ce privește limitele intelectului, p. 245.

*

„Conceptele pure ale intelectului nu pot avea niciodată o aplicare transcendentală, ci totdeauna numai o aplicare empirică”, p. 249, materializându-se astfel proiecțiile minții.

*

„Gândirea este acțiunea de a raporta o intuiție dată la un obiect”, p. 250.

Nu e o viziune mult prea simplistă reducerea capacităților minții doar la aceea de a face conexiuni între intuițiile obiectelor și obiecte, între nume și persoane? Gândirea e pentru Kant un fel de sistem securizat de detectare a fețelor după anumite indicii.

*

Categoriile „nu sunt decât forme ale gândirii, care conțin numai facultatea logică de a uni a priori într-o conștiință datul divers din intuiție”, p. 251. Esențializează diversitatea sau sunt expresia unitară a diversității.

*

Iar categoriile sunt singurele concepte ale intelectului, p. 252.

*

Prin numen, Kant înțelegea un lucru care nu e obiectul intuiției noastre sensibile, p. 253. Și definește numenul „un concept-limită”, pentru că el restrânge/ limitează „pretențiile sensibilității”, p. 256.

*

Astfel autorul ajunge să vorbească despre obiecte de două feluri: fenomene și numene, adică lucruri sensibile și lucruri intelectuale, p. 256.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno