Încercări surprinzătoare
Lua cartea în mână, încerca să citească două rânduri…și iar își aducea aminte că afară e mai bine decât în casă, că în apă e mai rece decât în casă, că învățătura e o tortură…dacă patru ani nu a învățat nimic iar acum vrea să ia BAC-ul în toamnă.
Își muncea creierii.
Își muncea creierii…și tu, ca mamă, că na, ești sensibilă…te uitai la el și îți ziceai: „vai, puiul mamei, cu ce muncă îl muncește Băsescu. Că, da, Băsescu e de vină că copilul meu a luat nota 2 și nu nota 10! De ce tocmai anul ăsta să pună camere…și anul trecut n-a pus. Că n-a pus camere decât anul acesta…an fatal…2011”.
În mod indubitabil statul pe net e mai dulce decât statul cu nasul în carte. Căci cartea, cu multe litere…și cu înțelesuri dincolo de litere…trebuie reprodusă pe foaia de examen. Și, la urma urmei, de unde să știu eu cât să reproduc pe foaie…și cu ce culoare să scriu…și în ce fel să folosesc verbele…și câte puncte să pun?
Însă, în afară de toate astea, mai e și canicula…Cum să înveți la 40 de grade la umbră?! Și mai ales, mă gândesc că iar îmi va tremura picioarele…și îmi va asuda mâinile…că am transpirat mult data trecută…
Mă tot uitam la profesoara aia tânără, cu rochia ei cu volănașe, care întrevedea tot felul…de ecuații și de verbe…unele mai tranzitive decât altele…
Ce să fac? Cum să scap de nenorocirea asta?! Că nu mai merge cu copiatul. Ne buzunăresc ca la poliție. Și ochiul din perete e necruțător…
Am să învăț…Dar cu ce să încep?
Îi înțeleg emoțiile. Îi înțeleg însă și imaturitatea.
Înțeleg că ori nu știe că viața nu te iartă dacă ești prost cu tine…ori nu vrea să știe că toate se fac la timpul lor și că timpul nu se mai întoarce.
„Din clasa mea mai sunt doar eu…în situația asta. Eu, prostul clasei…Bine că s-a făcut tevatură la TV și mai pot să scot capul în lume…Că aici, la noi, mândria e mai tare decât sărăcia…”.
Madam Geta, sensibilă, mai mereu delicată…îi mai pune câte un sirop (făcut chiar de ea!), cu cuburi de gheață. Și îi mai schimbă prosoapele…
Curge de pe el…neștiința…
Învață…și iar învață…și totuși nu reușește să însăileze niște fraze, niște expuneri, măcar niște pledoarii de trecere a examenului…
Că la televizor și pe net oamenii știu să vorbească…și când îi citești parcă știi ce spun…dar e greu cu reprodusul.
Și înțelese, o, ce clipă: că nefolosirea minții pe fiecare zi te face un tont care nu știe să folosească, în mod coerent, cuvintele. Că mintea trebuie unsă cu citiri, cu vorbiri, cu dialoguri…pentru ca să nu scârțâie din balamale ca o ușă hodorogită.
Îi veni să își dea cu apă pe față. Chiar să zbiere. Și pentru că se precipită…Geta, parcă înlemni pe scaunul din sufragerie..pentru că ea credea că o să se sinucidă…și nu că merge să se spele…pentru că era bucuros.
Dar el îi spuse, cu mândrie, că totul va fi bine!
Geta se liniști. Așa dulce, cum o știm toți, o poți confunda cu o înghețată cu fructe de pădure.