Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a șasea, a șaptea, a opta, a noua, a zecea, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a.

Cantemir joacă un rol important în această expediție: „face parte din consiliul restrâns care-l însoțește pe împărat, alături de amiralul Fedor Apraxin, comandantul armatei, și de iscusitul diplomat Piotr Tolstoi, fost ambasador rus la Istanbul” (p. 132-133).

El are și rolul de interpret, cunoscând tătara, turca și persana, dar și „responsabilitatea de a pregăti manifestele pe care țarul vroia să le distribuie populației caucaziene pentru a-i câștiga sprijinul” (p. 133).

Armata rusă poartă cu sine și o „tipografie itinerantă”, alături de care sunt 7 tipografi. Ajuns la Astrahan, împăratul ordonă o „difuzare masivă de manifeste ieșite de sub tiparniță” (Ibidem).

Ținând cont de respectul acordat de musulmani pentru tot ceea ce era scris, „documentele ieșite de sub tipar aveau o splendidă caligrafie cu ornamente și formule protocolare asemenea celor din tugra” (Ibidem).

Textele își au efectul lor, iar armata rusă nu e nevoită să ducă nicio luptă importantă, ci doar „expediții punitive” împotriva rebelilor, una dintre acestea fiind condusă de Dimitrie Cantemir (p. 134).

„Dimitrie este cuprins, ca toată lumea, de frenezia cercetării”, iar „traversarea Caucazului îi trezește curiozitatea pentru vestigiile Antichității”, între care zidul caucazian care ar fi fost construit de Alexandru cel Mare, și pe care Cantemir s-a aventurat ca să-l observe de aproape, realizând și câteva crochiuri și însemnări (p. 135).

Cantemir se va simți însă din ce în ce mai rău, suferind de diabet avansat. Dar „mai găsește puterea să aștearnă pe hârtie un ultim proiect: un catehism menit evanghelizării musulmanilor din Caucaz, mai ales a tătarilor”, care este scris în rusă și în turco-arabă, „ceea ce dovedește că autorul era însuflețit de un țel politico-religios: cel de a lucra pentru convertirea la ortodoxie a populațiilor musulmane trăitoare pe noile teritorii. În fața morții, credința lui Dimitrie sporește în intensitate” (p. 138).

Întors din expediția militară, „pe 5 iulie petrece 3 zile la mănăstirea Stolbov, nu departe de proprietatea sa de la țară”. Pe 15 august este cuprins de febră, care durează până pe 21 august, când moare, după ce, după mărturia lui Antioh, fiul său, mai întâi s-a spovedit și s-a împărtășit. De la 11 dimineața n-a mai putut vorbi și și-a dat sufletul la șase seara (mărturia lui Antioh) sau la șapte și douăzeci (mărturia lui Ilinski) (p. 140).

Trupul a fost adus la Moscova, „pentru a fi înmormântat cu mare simplitate, după cum dorise în testament, în cripta familiei, alături de prima soție, Casandra, și de Smaranda, fiica sa” (Ibidem).

Did you like this? Share it: