Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

*

Vol. 9

(Corespondență)

*

Corespondența îndrăgostirii unui Sfânt

Prima secțiune a cărții de față e formată de corespondența Fericitului Ilie cu viitoarea sa soție, Florica Ivan, ținută între 5 iulie 1944-11 mai 1947.

Corespondența unei iubiri unice. Mi le-a dăruit, după adormirea soției sale, ca pe un cadou de suflet și ca pe un dar de nuntă, eu căsătorindu-mă în 2004.

Le-am primit în luna septembrie 2004, în forma lor originală, fiecare scrisoare fiind inclusă în plicul cu care a fost trimisă și pe care le-am xeroxat, și le-am înapoiat, pentru că ele au rămas în custodia fiicei sale, Green Mocanu.

Corespondența primită a format 78 de foi xeroxate, a 79-a fiind o scrisoare către soția sa, după ce aceasta adormise…datată 17 februarie 2004 și pe care a scris-o domnișoara Green după dictarea sa.

În pagina de titlu, data de 21 septembrie 2004 reprezintă ziua în care corespondența Fericitului Ilie a devenit manuscrisul primei părți a cărții de față.

Ca și în cazul scrierilor anterioare pe care le-am publicat, Dumnezeiescul Ilie ne-a luat total pe nepregătite. Ni le-a dat într-o zi, fără să pregătească deloc terenul sau fără să ne fi spus până atunci despre existența acestor scrisori.

Această corespondență reprezintă ultimele texte pe care le-am primit de la el. Iar tot ceea ce am publicat până acum a respectat ordinea în care le-am primit și care reprezintă o derulare firească a unei opere complete.

Mi le-a dat sub forma unui pachet, scrisorile fiind aranjate cronologic…și fără să îmi indice ce să fac cu ele.

Însă Dumnezeiescul Ilie cred că a văzut înainte viitorul scrierilor sale și faptul că le vom publica cu dragoste și recunoștință.

Așa se explică modul minunat în care am alcătuit și editat primele 8 volume din Operele sale complete.

Scrisorile care urmează reprezintă inima lui tânără, după ce venise din război, dar mai înainte de experiența sa maritală și, mai ales, mai înainte de marea sa experiență duhovnicească pe care a trăit-o în închisoare.

Din ele putem vedea verticalitatea și loialitatea sa în relația cu femeia de care s-a îndrăgostit, pe care a iubit-o și respectat-o toată viața și fără de care nu a putut să mai trăiască foarte mult timp după adormirea ei.

O lecție unică de fidelitate și împlinire duhovnicească, din care putem învăța că trebuie să ne susținem dragostea și împlinirea interioară prin toate eforturile.

*

Cartea poștală nr. 1 (5 iulie 1944)

Destinatar[1]: Domnișoarei Florica Ivan,

str. Griviței,

nr. 61,

orașul Turnu Măgurele,

județul Teleorman.

Domnișoară,

Fiind întâmplător vara trecută prin Turnu [Măgurele] am văzut pe cineva care mi-a plăcut mult de tot.

Interesându-mă mai târziu [despre ea] am aflat o adresă neprecisă.Totuși, în caz că vei primi această c.[arte] p.[oștală], te rog foarte mult să-mi răspunzi orice vei crede de cuviință, pentru că îmi va face o neasemuit de mare bucurie.

Îmi cer dinainte iertare dacă aceasta îți va produce vreo neplăcere, deoarece vina nu-i decât a mea, care după atâta timp abia acum îndrăznesc să-mi mărturisesc simpatia ce o am pentru o persoană, care la rândul ei mă cunoaște din vedere, fără a ști nimic mai mult și care, probabil, a gândit că totul este un joc sau o glumă.

Adresa pe care îmi puteți răspunde este a unui prieten de-al meu, deoarece astfel răspunsul îl pot primi cu mai multă repeziciune și siguranță.

Te rog iarăși să mă scuzi pentru faptul că vreau să rămân necunoscut până la primirea unui răspuns. Aștept; [semnătură].

*

Scrisoarea nr. 3 (20 august 1944)

Fără nume la expeditor.

Destinatar: Domnișoarei Florica Ivan,

str. Griviței,

nr. 67,

orașul Turnu Măgurele,

județul Teleorman.

Blue Eyes[2],

Erai domniță mie, ca o icoană moștenită, dragă și sfântă, cu aromă de hrană divină.

Nu știam de ce să mă bucur mai întâi, [atunci] când te vedeam: de ochi, de frunte, de părul lăsat dulce în voie, de piciorul pur și stăpânit[3], de buzele atotștiutoare[4] ale sufletului [tău] ales, [de] spiritul fin, de trupul întreg, plăpând și mic[5], nemărginit [însă] în farmec și desăvârșire.

Când mă gândesc că dragostea și iubirea noastră nu vor trece, totuși nu pot uita că trupurile, ca [la] orice ființe muritoare, se vor strica, vor pieri, mă îngrozesc!

Aceasta n-o înțeleg[6], pentru că tu meriți să fii nemuritoare, [și] veșnic să luminezi pe pământ.

Ce bine era să te fi născut zână!….

Singura mângâiere mi-e dată de credința ta nemărginită în Dumnezeu, El, Care păstrează ființa ta, [ca pe] fecioară a întâilor minuni.

Eu, alături de tine, voi deveni nemuritor, ca să fim asemenea unul altuia.

Iubirea noastră, [chiar] dacă ar fi numai durere și chin, totuși va fi mai bună decât orice pe lume.

Nimeni nu știe cât ești de frumoasă mai bine decât mine, care n-am adorat până azi, ca pe tine, decât zânele și îngerii!…

Și cât vei fi de frumoasă în viitor, când eu îți voi descoperi toate zările sublime pe care nu le-ai bănuit, peste care noaptea voia să se lase.

Dar am sosit la vreme. Cine sunt eu? O umbră care încearcă să[-ți] dea contur și viață, din duhul ei frământat, ție, formă perfectă, ție, [pentru] ca să te preschimbe în zână fără de bătrânețe și fără de moarte.

Cum să te fac să auzi sufletul meu, care îți grăiește din depărtare? Ascultă-mi [inima], cum toată puterea îmi tremură când vreau să te închipui cum ești.

Cerurile în fața cărora îngenuncheam le-am uitat, ochii nu le mai văd, nu mai au timp pentru ele de când te cunosc, [pentru că] tu ești mai prețioasă decât viața și eternitatea mea, la care mă închinam odinioară.

De ce nu vii plutind spre mine, cu mersul sigur și blând? Ești zână și înger.

Vino în visul meu când dorm sau atunci când plâng.

Răsai în fața mea și spune-mi: „Tu ești chiar copil!”.

[Vreau] să te aud, să te văd, să plâng de bucurie.

*

Scrisoarea nr. 4 (25 august 1944)

Scrisă la 25 august 1944

și expediată

la 2 septembrie 1944.

Expeditor: Lu[cică]/ M. Popescu,

Compania nr. 3,

Regimentul 21 infanterie,

Mihăilești,

Vlașca.

Destinatar: Domnișoarei Florica Ivan,

str. Griviței,

nr. 67,

orașul Turnu Măgurele,

județul Teleorman.

Blue Eyes,

Noi nu vom muri niciodată. Iar de vom muri, atunci împreună, deodată se va întrerupe firul vieții la amândoi.

Poate te întrebi încă, dacă totul nu va fi dat uitării odată [cu moartea noastră]…Tu trebuie să știi, și cred că ai observat ce puternice sentimente de încredere și admirație mă leagă de tine.

În afară de toate celelalte însă este convingerea mea că atunci când te voi fi părăsit, voi deveni un om care nu mai merită niciun respect din partea nimănui.

În primul rând, tu, dacă rămâi aceeași ca azi și altădată, vei fi mândră și fericită și vei avea puterea și dreptul să disprețuiești pe cel ce nu-și respectă nici cuvântul, nici sentimentele, nici corpul.

De asemenea, va fi cazul [și] pentru mine. [La fel], dacă lucrurile se vor întâmpla invers, adică atunci când părăsirea va veni din partea ta.

În plus trebuie să afli că acest lucru ar aduce pentru mine distrugerea pentru totdeauna a încrederii într-o femeie.

Tu ești singura și ultima fată în care mai cred și căreia îi acord totul. Dincolo de tine va înceta orice speranță în căutarea și găsirea unei ființe pe care s-o accept total, cu gânduri curate și simțiri adevărate.

Ție, pentru prima oară în gândul meu, ți-am spus logodnica mea. Iar cuvântul meu a repetat acest adevăr cu toată bucuria și nădejdea.

Acest cuvânt trebuie să-l crezi, dacă-ți face plăcere, așa cum îmi face mie. Trebuie să încercăm să credem.

Iar cum altădată nu ne venea a crede că stăm alături și că suntem noi [cei care facem asta], tot așa într-o zi nu vom crede că este adevărat [faptul] că suntem legați unul de altul pe veci prin binecuvântarea Bisericii.

Așa, mereu, viața întreagă nu vom putea crede nimic [din ce se întâmplă], chiar când va fi realizat. Poate unde dorința e prea mare, iar noi atât de nepregătiți pentru darul cel mare al iubirii veșnice pe care Dumnezeu ni-l face fără să ne dăm seama.

Îmi vine a repeta [întruna] că Dumnezeu ne-a păstrat unul pentru altul și ne-a dăruit unul altuia, pentru ca noi să-L slăvim pe El prin dragostea noastră curată unul față de altul și, împreună, față de El.

Vom fi în[tr-]adevăr vrednici de Dumnezeu cât timp nu vom avea gânduri și sentimente decât pentru noi și El. Orice gând sau simțire, care vor face abstracție de noi și El, vor fi greșite.

Aceasta nu înseamnă că noi vom rămâne izolați, ci, dimpotrivă, [vom nutri] o largă simpatie pentru toți și toate, însă în măsura cuvenită respectului [față] de noi înșine și perfecțiunii legăturii dintre noi doi și, apoi, între noi doi și Dumnezeu.

Voi continua altădată cu lucruri mai vesele, dar acum trebuie întărită și sfințită unirea noastră, cel puțin prin hotărâri cinstite [încă] de la început.


[1] A fost trimisă pe data de 6 iulie 1944 și a ajuns la destinație pe data de 12 iulie 1944.

[2] În engleză: Ochi albaștri. Unul dintre modurile în care o alinta Fericitul Ilie pe soția lui.

[3] De mersul tău atent, cumpănit, stăpânit de minte.

[4] Se pare că Fericitul Ilie a pus-o pe Green să îi recitească textele scrisorilor mai înainte ca să mi le dea. El nu mai vedea…Astfel se explică de ce a fost tăiat atotștiutoare și înlocuit cu ațâțătoare…scrisul fiind al lui Green.

[5] Doamna Floarea era mai mică de statură decât Fericitul Ilie.

[6] Nu înțeleg moartea ta…Nu vreau să mori

Did you like this? Share it: