Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [2]
Scrisoarea nr. 5 (29 august 1944)
Scrisă la 29 august 1944
și expediată
la 8 septembrie 1944.
Expeditor: Lu[cică]/ M. Popescu,
Compania nr. 3,
Regimentul 21 infanterie,
Mihăilești,
Vlașca.
Destinatar: Domnișoarei Florica Ivan,
str. Griviței,
nr. 67,
orașul Turnu Măgurele,
județul Teleorman.
Frumoasă cu ochi verzi,
De ieri mă găsesc pe malurile Argeșului. Numai tu lipsești din toată frumusețea [din jur]. Nu știu de ce am impresia că te voi vedea curând.
Prin zări te văd totuși de acum.
Dacă din motive [pe] care le înțeleg și le socotesc demne și frumoase nu mi-ai mărturisit unele lucruri, eu am înțeles multe din atitudinea și purtarea ta, care mi-au dat speranțe și încredere în ființa pe care o stimez mai mult decât [pe] propria-mi persoană.
Aseară era lună și am stat pe malul apei…Eram așa de mulțumit că râul curgea chiar auzit.
Tu ești la fel [ca el]: trăiești în mine. Dar de-abia te aud și mi-e așa necaz că nu te-am văzut până acum.
Atâtea gânduri îmi trec prin cap…Tu ești aceea care reprezinți măsura pentru toate amintirile* mele. Entuziasmul și nădejdea unei împliniri viitoare ești tu.
Îți scriu…deși îmi dau seama că nu-ți pot trimite această scrisoare. Sunt atât de fericit când mă gândesc la curățenia sufletească și trupească a noastră, a amândurora, având în vedere vârsta [pe care o avem].
E atâta necunoscut încă pentru noi…iar aceasta ne atrage și ne va limpezi sufletele și ne va înălța peste [toate] cu ajutorul Duhului Divin, până la înălțimea supremei iubiri, pe care prea puțini oameni au întâlnit-o și realizat-o pe acest pământ trecător.
Spre deosebire de ceilalți, care nu cred sau cred prea puțin, noi avem în plus credința în cele văzute cât și în cele nevăzute.
Noi avem deci mai multe speranțe, mai multe lucruri care ne pot aduce bucuria.
Precum nu te văd despărțită de mine nici aici, socotesc că nici după moarte nu vom fi astfel decât tot împreună. Noi știm că unirea definitivă nu atârnă decât de voința și hotărârea noastră. Și timpul acela va sosi odată cu limpezirea vremurilor.
Nu trebuie să crezi vreodată că prin sfințirea și legiferarea unirii noastre[1], idealul fiind atins, va înceta poate iubirea sau se va schimba ceva. Aceasta nu va fi decât un mijloc pentru desăvârșire.
Trebuie să știi că eu abia de atunci văd începutul unei vieți, care ne va înălța și ne va duce pe drumul adevărat, spre o altă fericire cu mult mai mare și spre Dumnezeu.
Câtă putere vom avea împreună se va vedea din tot ceea ce vom izbuti să creăm.
Căsătoria e un lucru ușor, dar a fi vrednic de ea e cu mult mai greu[2]. [Iar] noi cred că vom fi [vrednici de căsătoria noastră].
Pentru noi a trecut timpul când iubirea e o glumă dezinteresată, la ale cărei consecințe nu ne gândim, fiindcă nu mai suntem la vârsta în care judecata clară să aibă prea puțină importanță.
De aceea noi și, în special, eu vreau să privesc legătura dintre noi cu toată seriozitatea și [am] strângerea de inimă că nu o pot clarifica intim [în] cât mai scurt [timp].
Trebuie, poate, să-mi cer iertare pentru cuvintele și îndrăzneala mea de a vorbi despre acestea dar…(continui în cealaltă [scrisoare]).
*
Scrisoarea nr. 6 (30 august 1944)
Scrisă la 30 august 1944
și expediată
la 9 septembrie 1944.
Expeditor: Lu[cică]/ M. Popescu,
Compania nr. 3,
Regimentul 21 infanterie,
Mihăilești,
Vlașca[3].
Destinatar: Domnișoarei Florica Ivan,
str. Griviței,
nr. 67,
orașul Turnu Măgurele,
județul Teleorman.
Iubită cu ochii albaștri,
…așa cred că e cinstit. Și apoi așa concep eu [lucrurile]. Altfel totul nu și-ar avea niciun rost.
Trebuie, în orice caz, să fim perfect de acord pentru binele nostru.
Ce mult aș dori să nu te supăr cu niciun cuvânt, nu numai azi, ci viața întreagă. Că așa nădăjduiesc eu că va fi.
Trebuie să trăiesc din amintire [persoana ta], deși tinerețea nu-i pentru așa ceva. Împrejurările însă ne obligă.
Mă gândesc cu ce convingere ai fi vrut să mergi cu mine oriunde. Vreau să ai aceeași convingere: că și eu te voi urma totdeauna, în orice loc.
Dar iată vine timpul când o tristețe de moarte mă pătrunde. Îmi pare că niciodată n-am avut elan îndeajuns [de mult], că viața a fost prea zgârcită [cu noi] și că de acum înainte va fi și mai mult. Par că toate elanurile mi s-au stins.
Cine va avea puterea să mi le reînvie în afară de tine?
Nu știu pentru a câta oară îți spun că tu îmi ești singura nădejde și salvare. Ești piatra de încercare.
Prin tine și cu tine înainte sau prăbușirea, decăderea totală.
Azi am încă tăria să doresc moartea în locul dizolvării morale. Mâine, poate, când tu mă vei ignora, nu voi mai avea nici această putere.
Mă întreb uneori de ce mă mușcă șarpele neîncrederii chiar [și] în tine, pe care te văd, uneori, cu înfățișare de înger.
Îmi zic: „Să fie oare sinceră? Să-i încredințez dragostea mea așa cum am început sau sunt un naiv copil, care merită o pedeapsă aspră din partea destinului prin tine?”.
Vreau să cred că mă tem pe nedrept.
Pentru ce oare mă înfricoșez? Nu am niciun motiv…Și, în al doilea rând, voi fi fericit de orice durere venită din pricina ta. Și [cred că] doar sunt însetat de chinurile iubirii pentru tine. Vor veni [și chinurile]. Nu mă îndoiesc!
De ce? Pentru că nu pot crede în atât noroc [pentru noi doi].
[Vreau însă] să mă iubească cineva așa cum aspir eu: profund, veșnic și sublim. E posibil oare?…
Uneori, dacă cineva merită cu adevărat această iubire unică, îl împiedică soarta?…
Nenorocirea și toate surorile ei sunt unelte ale destinului, care te urcă sau te coboară, care îți dau viață sau moarte.
De aceea eu mă tem de noroc mai mult decât de o nenorocire. Oricât de mari ar fi deziluziile mă bucur că le voi avea, pentru că vor veni amestecate cu iubire[a ta].
Iubirea unică și totală, iubirea care singularizează și înalță spre Dumnezeu. [Pe aceasta o] aștept de la tine.
Ești datoare să mi-o inspiri. Și ascunde-mi, ascunde-mi [te rog], dacă mai ai în suflet vreo reminiscență [de la o altă iubire] sau altă dragoste paralelă, pentru cineva.
Nu vreau să fiu decât eu stăpânul tău, al dragostei tale, precum voiesc ca numai tu să fii stăpâna mea și a iubirii mele.
O singură iubire admit alături de a mea: cea față de Dumnezeu. Aceasta o cer chiar și cred că nu te supără.
P.[ost] S.[criptum]: Până[4] nu vei primi adresa mea precisă poți să nu-mi scrii, deoarece nu sunt încă lămurit [asupra faptului] unde voi fi repartizat. Cu drag.
[1] Prin căsătoria noastră.
[2] E lucru ușor să te căsătorești civil și religios, pentru că ceremonia și slujbă durează puțin. Exigențele căsătoriei, ale vieții împreună, însă sunt grele și sunt pentru toată viața.
[3] Pe plic însă apare că e trimisă de pe frontul din Moldova.
[4] Textul frazei de față a fost tăiat de către autor.