Ratarea unui învingător [7]
Partea întâi, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a și a 6-a…
*
De la p. 111 cap. IV: Vraiște Vodă.
În art. Rața de unică trebuință, autorul îl numește pe Traian Băsescu: „acest Petrache Lupu[1] al mai tuturor maglaviturilor guvernamentale postdecembriste” (113) pentru celebra zicere „profundă”: „iarna nu-i ca vara” (113).
Vara e anotimpul „gargarelor” iar iarna al „scadențelor” (113). Iar România e „în derivă” (113).
Politica noastră e o „struțo-cămilă”[2] (113).
„anasâna”[3] (113); „copan sindicalist” (113); „pană minoritară” (113); „balastul majoritar” (113); „desinențe economice” (113); „mercerizat”[4] (114); „cum vor interacționa urbanitatea dlui Tăriceanu cu suburbanitatea dlui Băsescu” (114); „indecent de mulți” (114).
*
„căruțe Rolls Royce” (114), pentru că la noi „șefii” fură ca cu căruța, adică în sistem infractorial/infracțional de cea mai jegoasă speță.
*
„Dacă va continua să privească cu un ochi la făina populistă și cu celălalt la slănina liberală, dl [Traian] Băsescu riscă să devină sașiu” (115).
Iar sașiu = se uită cruciș/încrucișat.
Există și șasiu/șasiuri, la mașină, care asigură mișcarea roților.
*
Populism = satisfacerea dorințelor poporului în momentul când acestea contravin intereselor sale reale.
Numai că la noi se practică doar retorica populistă. Îi promiți cu carul în campania electorală și nu faci nimic pentru popor când ai fost ales de popor.
Dacă s-ar fi făcut o politică populistă la această dată în România, atunci coaliția la guvernare le-ar fi mărit la toți salariile și pensiile, ar fi redus prețurile, taxele și impozitele (că asta vrea poporul) indiferent de cât de mare ar fi fost datoria noastră ca țară.
Însă, dimpotrivă, România ca țară se împrumută în detrimentul poporului român și împotriva voinței lui.
*
Traian Băsescu, spune autorul, „își exersează până la leșin [leșinul celor care îl ascultă, nu al lui n.n.] numai darul vorbirii, lăsându-și darul gândirii pradă abstinenței totale” (115).
Adică darul gândirii, dat de Dumnezeu omului, e în inactivitate totală la încă președintele României…în timp ce pe gură scoate inteligențe/tâmpenii cu duiumul…în așa fel de multe încât poporul român e în „jale patriotică” (115).
*
Poporul își plânge de milă…
„Nu se aștepta nimeni”, continuă autorul, „ca dl Băsescu să se dovedească o trestie gânditoare [și nici să-l fi citit pe Pascal n.n.], dar ipostaza de bâtă cinică prezintă multe riscuri” (115).
Iar faptul că vorbim, după câțiva ani de la revoluție, despre o altă bâtă sau despre un „tătuc” 2 sunt întrebări serioase pentru cei care așteaptă înzdrăvenirea democrației în România (115).
Din nou „viforos” (115), la final…Jurnalul Național, 14 ianuarie 2005.
*
În Trabantu’ și Levantu’, Dorin Tudoran crede că puteam „evita varianta Băsescu” dacă aveam la prezidențiale „un Năstase mai puțin și o vadră de noroc mai mult” (116).
Eu cred că ne trebuia o vadră de furt la voturi mai puțin…de două ori la rând la alegerile prezidențiale.
„Soluția Băsescu”, spune autorul, ne-a făcut să ne „trezim cu un [Andrei Gabriel] Pleșu[5] cam mult [în prim-planul societății n.n.] și cu un [Horia Roman] Patapievici[6] cam teleportat” în funcția de conducere a ICR-ului[7].
Și nu știu cum se face, zice autorul, că „dl Pleșu a trudit cu entuziasm pentru președintele Ion Iliescu. A trudit răbdător și pentru președintele Emil Constantinescu. Azi se spetește pentru președintele Băsescu” (p. 116).
Și când te spetești…te dor spetele. Adică cei doi umeri și spatele, pentru că te istovești de muncă grea. Cari saci cu spatele și te spetești de-atâta muncă.
*
Patapievici l-a „înlocuit” pe Augustin Buzura[8] la conducerea ICR [Institutul Cultural Român].
De fapt a fost numit, pe motive politice, odată cu prima președinție a României a lui Traian Băsescu.
Pleșu și Buzura „au fost buni prieteni” (116), spune autorul, până la președinția lui Băsescu.
Dar când a venit Băsescu la conducere, „potrivit dlui Buzura, dl Pleșu îi cere să-i transfere Dilema[9] din proprietatea statului în proprietate personală, iar Buzura, din motive legale, refuză” (116-117). Și acum e privată ilegal sau doar…privată?!…
Pleșu l-a destituit „pe dl Buzura printr-o hotărâre a dlui Băsescu” (117), adică prin intermediar.
„Prietenia [dintre Pleșu și Buzura n.n.] se strepezește” la dinți (117) iar „mârlănia spiciulețului și cinismul râsului prezidențial rămân profund băsesciene” (117).
Adică, după cum rezultă din aserțiunile autorului, băsescianismul e un profund cinism mârlănesc.
*
Băsescu l-a slujit pe Pleșu (adică invers) și s-a pus batista pe țambal (117).
Și când pui batista peste corzile țambalului…muzica e în surdină.
Toate mârșăviile se fac pe tăcute…și ele trebuie demascate în gura mare. Pentru că mai devreme sau mai târziu toate vor sta descoperite/ goale/ clare în fața Dreptului Judecător.
*
șifon (117)[10]
*
Deși „dl Patapievici este unul dintre intelectualii proeminenți ai României” (117), totuși intrarea sa pe poarta ICR nu a produs „bucurie” (117).
De ce? Pentru că „dedesubturile rocadei” care l-a adus la ICR „au creat o situație deplorabilă” (117).
*
Autorul avea o relație de „Alaska” cu Buzura, adică cu fostul președinte ICR (117). Iar „soții Pleșu erau angajații voioși” ai lui Buzura (117). Voioși…la bani?
Dar acum, când „oameni cărora dl Buzura le-a asigurat un acces substanțial la o plăcintă de lux îi regizează o ieșire din scenă atât de umilitoare, n-ai cum să nu te întrebi [în sinea ta n.n.] de unde Dumnezeu [unii zic aici: de unde dracu] vin aceste reflexe de lumpenelită” (117) la soții Pleșu?
Însă prin lumpenelită, Dorin Tudoran ne-a lăsat în ceață…în mod voit.
Eu le-aș fi zis: reflexe de neam prost…că tot acolo ajungi dacă spun: de grobieni, de neserioși, de neoameni.
Îl dai în gât…pe cel care te-a ajutat.
*
De unde, totuși, lumpenelită? Avem în română: lump[11]…de la care am avea „reflexe…de rocă sau de epoca de piatră”. Adică nimic de bine.
*
Și în finalul p. 117 autorul se declară „un simpatizant…bine temperat” al lui Traian Băsescu. Numai că până acum autorul nu ne-a exemplificat cu nimic „simpatia” pentru T. Băsescu.
*
Autorul însă nu ne dă motive de simpatie în continuare…ci ne vorbește despre „pupin-băsism” (118), prezentat ca „nou sport național”. Pe românește i se spune: „pupincurism” sau „interesul poartă fesul”. Și nu e vorba despre un sport…ci despre un mod nenorocit de degradare umană…
Jurnalul Național, 11 februarie 2005.
[1] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Petrache_Lupu.
[2] Aluzie la Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir.
A se vedea textul ei: http://ro.wikisource.org/wiki/Istoria_ieroglific%C4%83.
Despre autor: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Cantemir.
[3] A se vedea: http://dexonline.ro/definitie/anas%C3%A2na.
[4] Idem: http://dexonline.ro/definitie/mercerizat.
[5] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Ple%C8%99u.
[6] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Horia-Roman_Patapievici.
[7] Idem: http://www.icr.ro/bucuresti/despre-noi/conducerea-icr/horia-roman-patapievici-presedinte-1.html.
[8] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Augustin_Buzura.
[9] Idem: http://www.dilemaveche.ro/.