Scrisoarea nr. 7 (17 septembrie 1944)

Expeditor: Lu[cică]/ M. Popescu,

Compania nr. 3,

Regimentul 21 infanterie,

P. A.

Destinatar: Domnișoarei Florica Ivan,

str. Griviței,

nr. 67,

orașul Turnu Măgurele,

județul Teleorman.

Blue Eyes,

Ți-am scris și îți voi scrie mereu. Totuși mi-e atât de greu [să fac] lucrul acesta. [Și] nu pentru alt motiv în afară de acela că mi se pare atât de urât tot ceea ce scriu pe lângă frumusețea, [pe] care mi-o dăruiesc gândul și simțirea pentru tine.

Aș renunța [să scriu]…Dar cum să comunic cu tine altfel?!…Poate, în viitor, voi izbuti să scriu ceva frumos, care măcar să-mi dea iluzia că se apropie de ceea ce doresc să realizez pentru tine.

Toate cuvintele mi se opresc…și sunt atât de slabe și comune. Și câtă nemărginită sete de iubire mă atrage către tine!

Dacă ai fi de flacără m-aș nimici apropiindu-mă de tine, amețit și conștient [în același timp].

Trebuie să-ți mărturisesc că uneori ești un foc arzător, ce mă mistuie chinuindu-mă. Dar ce fericire!

Cred că vei fi observat ce des întrebuințez cuvântul „tine”. Mi-e atât de drag să-l spun.

A suferi pentru ființa adorată e una dintre cele mai sublime plăceri.

Aș vrea să ascult o muzică profundă alături de tine, ca sufletul să mi se deschidă și să vezi din ce adâncimi de simțire îmi ești uimire, durere și bucurie.

Noaptea trecută te-am visat…și atât am fost de mulțumit că te-am revăzut cel puțin așa!

E altă zi când încep acest rând. Și mi-am adus aminte că uneori ai ochii verzi.

Am rugat pe cineva care știe un cântec, să mi-l cânte. Dar poate nu-l știe tot…De aceea îl voi scrie aici, să vezi dacă este așa. Poate ca tu să îl știi altfel. Dacă da, te rog să mi-l comunici.

*

Frumoasa mea cu ochii verzi

Ca două mistice smaralde,

Te duci spre alte țări mai calde

Melancolia să ți-o pierzi…

*

Iar dacă vrei să mă dezmierzi

Fă-mă odată să mă scalde,

Priviri din ochii tăi cei vezi

Ca două mistice smaralde…

*

Veni-vor mulți să-ți spună versuri,

te iubesc, și cum și cât

Vor spune mai frumos ca mine

Dar nu te vor iubi atât[1].

*

E un cântec probabil învechit. Totuși, [el] îmi dă multă mângâiere când îl fredonez, deși nu am cine știe ce voce[2].

Iată că nu știu ce mă face să cuget că tu ești mai mult, [chiar] de tot[3], asemenea mie.

Vom termina[4] prin a fi una și aceeași ființă în cele din urmă[5].

Și dacă nu vom muri amândoi odată[6]?…Eu aș vrea să mor în aceeași clipă cu tine, dacă destinul[7] ar vrea să te răpească înaintea mea.

E atâta tristețe în toată viața și totdeauna mi-a părut că aceasta este esența existenței, deoarece m-a atras necunoscutul, căutarea, neliniștea, tăcerea.

Văd cum te-a cuprins adeseori această melancolie. Altfel cum ai fi înțeles așa de bine și [de] adânc, unele sensuri ale vieții, [care sunt] deosebite de altele, după cum am văzut [la tine]?

Azi, natura și toate culorile mi-au apărut pentru un timp ciudate[8] și proaspete, ca atunci când eram copil. M-a cuprins o dureroasă tristețe că soarta[9] și vremea[10] au șters, cu toată împotrivirea mea, multe [amintiri], care trebuia să fie vii ca în copilărie.

vis mi-ai fost turnat în aur, doar de argint învolburat. Singură tu pluteai fantomă[11], când tot realul a zburat…

Atunci din neguri tu strigai…

Blue eyes, nu știu când voi primi întâia scrisoare de la tine, fiindcă adresa nu o pot preciza nici acuma.

*

Scrisoarea nr. 8 (29 septembrie 1944)

Expeditor: Lu[cică]/ M. Popescu,

Compania nr. 3,

Regimentul 21 infanterie,

P.M.N. 670.

Destinatar: Domnișoarei Florica Ivan,

str. Griviței,

nr. 67,

orașul Turnu Măgurele,

județul Teleorman.

Lumină viorie,

Toate așteptările mele vor avea un sfârșit și toate speranțele mele o împlinire: tu. Sunt trist de fiecare clipă ce trece fără tine.

Mă cutremură revolta, când mă gândesc la timpul trecut, înainte de a ne cunoaște. Erai atât de aproape, și mă chinuiesc să-mi închipui cum erai copilă[12].

Câte farmece[13] și bucurii, care trebuiau să fie pentru amândoi, s-au dus și poate s-au pierdut pe veci!

Să le aducem înapoi e imposibil? Nu!…Când vom fi împreună, vom cânta copilăria noastră, o vom petrece împreună, o vom amesteca în tinerețea noastră, care va începe chiar atunci.

Tinerețea noastră va fi veșnică[14]. Noi nu vom îmbătrâni. Inimile care nu se tem de moarte, nici de primejdii, sufletele care iubesc adânc și se înalță continuu [spre Dumnezeu], corpurile care se păstrează curate[15] și [în mod] cumpătat[16], au dreptul să li se hărăzească[17] tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

Povestea este adevărată pentru cei care au tăria să trăiască în altă lume, pe care eu ți-o voi arăta și descoperi treptat, fără să bănuiești [cum va fi], fără ca eu însumi să-mi dau seama [cum va fi][18]. Căci împreună ne vom îndrepta spre ea.

Este lumea de zei și zâne, de frumuseți și de plăceri mai vii și adevărate decât oricare altele[19]. Dar această lume stă ascunsă pentru majoritatea oamenilor fiindcă n-o caută, n-o doresc, și nici nu o merită. Pentru că trupurile și sufletele lor sunt decăzute și nu mai înțeleg unde se găsesc viața și lumina.

Din puținele cuvinte [pe care mi le-ai spus] am înțeles limpezimea viselor și a gândurilor tale.

Asemenea unei zâne din timpurile vechi, sub lumină de lună, plutești viorie, scăldată de albăstrimea ce coboară dinspre stelele* vii ale zorilor.

În zori nu te-am văzut niciodată cum arăți și cum privești zâmbind prietenos și înțelept. Dar mi-am imaginat adeseori [acest lucru].

Nu te cunosc îndeajuns [de mult] și nu știu cum privești viața. Dar mi-a plăcut ca totdeauna să sting orice tristețe și orice apăsare, [ori]cât de mare, într-un surâs, care iartă și împăciuește totul[20] sau într-o bucurie neașteptată, spontană, ce îmi stoarce lacrimi.

Așa vom fi noi!

Orice supărare – căci greșelile sunt inevitabile – și un cuvânt necugetat poate strica dispoziția minunată. Dar noi însă orice supărare o vom întoarce imediat într-o bucurie.

Căci dacă ne înțelegem unul pe altul ne vom putea ierta[21]. A înțelege înseamnă a ierta.

Eu voiesc să te înțeleg și te voi înțelege. Deci orice vei face tu este de înainte[22] bine pentru mine, și de înainte iertat, dacă vei greși [cu ceva].

Eu cred că voi fi la fel [de mult] înțeles [de către tine] și deci [și] iertat de tine.

E vorba și de greșeli mari ca și de cele mici.

Eu sper și sunt convinsgreșeli mari nu vom face niciunul dintre noi. Dar din cele mici, poate [că vom face], pentru că suntem copii ai lui Dumnezeu și, fără să vrem, cine știe?, unul [va] spune una și celălalt [va] înțelege altceva.

Dar nu vom desluși repede [lucrurile] și atunci vom râde și ne vom săruta.

Parcă te văd zicând: „O…te-ai apucat să vorbești prostii!”.

De ce nu ești însă [acum], să te ascult ce zici?

Este a 9-a scrisoare de când am tot spus atâtea și, probabil, multe ai avea să-mi răspunzi. Iar, în scris, ai de multe ori mare nevoie de libertate și curaj să spui tot ce socotești.

Să nu-ți fie frică [să vorbești][23], chiar dacă nu-mi răspunzi nimic [în scris]. [Și așa] tot voi avea ce să-ți scriu o viață întreagă.

Da, pentru că ceea ce [Îl] rog pe Dumnezeu este să te iubesc mereu! Iubirea e darul Divinității și nu toți îl merită.

Ca să fim vrednici de cer eu voi păstra acest dar al ființei iubitei mele fără alte considerațiuni.

În fiecare seară eu spun, alături de rugăciunea pentru mine și o rugăciune pentru tine. Te-ai rugat lui Iisus pentru mine vreodată? Și ce anume? Dacă nu sunt indiscret, spune-mi!…


[1] Atât de mult ca mine.

[2] Și Fericitul Ilie a avut mereu tristețea că nu a putut să cânte și să se exprime prin cântec, pentru că nu avea o voce muzicală care să-l satisfacă.

[3] Cu totul.

[4] Sfârși.

[5] Ne vom căsători…și vom deveni un singur trup duhovnicesc.

[6] Și dacă nu vom muri în aceeași zi?

[7] Moartea. Fericitul Ilie nu folosea cuvântul destin în sensul lui păgân ci în sensul existenței personale, pe care Dumnezeu ne-o dăruie și care cuprinde și bucurii și drame personale.

[8] Minunate. Acesta e sensul vechi al cuvântului.

[9] Viața.

[10] Timpul.

[11] Miraj, încântare.

[12] Cum arătai când erai copilă.

[13] Desfătări.

[14] Da, tinerețea lor sufletească a fost veșnică și nu a îmbătrânit niciodată!

[15] Cei care își păstrează trupurile curate, în feciorie, în sfințenie.

[16] Care au o viață cumpătată, modestă, ascetică.

[17] Să li se dăruiască.

[18] Și aici Dumnezeiescul Ilie a profețit tocmai ceea ce avea să se petreacă cu el: descoperirea/ revelarea în ființa sa a Împărăției lui Dumnezeu, pe care a explicat-o soției sale și nouă cu multă dragoste.

[19] Și cu toate că Fericitul Ilie preia sau vorbește în graiul povestirilor românești el nu se referă decât la experierea Împărăției lui Dumnezeu, la care se referă ca la ceva cunoscut…deși acest lucru se va petrece după două-trei decenii de la momentul redactării scrisorii.

[20] Împacă totul…Mă împacă cu tot ce există…

[21] Dacă vom înțelege de ce unul sau altul au făcut un anume lucru…vom ști să ne iertăm reciproc.

[22] De dinainte.

[23] Să mi te confesezi în față, chiar dacă nu poți să îmi spui în scris ceea ce ai în inimă.

Did you like this? Share it: