Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 23 iulie 2011

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [4]

Scrisoarea nr. 8 (27 septembrie 1944)

Expeditor: Lu[cică]/ M. Popescu,

Compania nr. 3,

Regimentul 21 infanterie,

P. A.

Destinatar: Domnișoarei Florica Ivan,

str. Griviței,

nr. 67,

orașul Turnu Măgurele,

județul Teleorman.

Înger [*][1],

Trebuie să ne rezemăm unul de altul cu toată încrederea și, chiar de ne vom prăbuși, va fi o fericire, căci vom suferi împreună.

Iată că sunt curios să știu ce faci sau ce-ai mai făcut.

Trebuie să înțelegi că în vremurile acestea tu ești preocuparea mea cea mai de seamă.

Iar atunci când sentimentul pentru tine slăbește îmi pare că sunt o ființă inferioară, că avântul spre sfere mai înalte se stinge, că sufletul [meu] se pierde în materia amorfă.

Tu ești plusul meu de înălțare, ești elementul necesar zborului [meu] spre cer. Și dacă pieri din conștiința mea pentru câtva timp, revii cu mai multă intensitate [în] vremea ce urmează.

Ești o fată care cumpănește lucrurile intime, mod care m-a impresionat plăcut.

Te cunoșteam numai din vedere și eram neliniștit în ceea ce privește simțirea, glasul, inteligența [pe care le ai].

Pentru mine acestea valorează foarte mult. Singură frumusețea [fizică] nu este de ajuns.

Încă de înainte [de a te întâlni] mă gândeam cu toată seriozitatea la calitățile pe care trebuie să le aibă o fată ce îți este dragă prin înfățișare.

Fără complimente – de obicei mie îmi place să spun adevărul, chiar [de e] crud – tu ai fost o revelație pentru mine și ai confirmat întru totul așteptările și dorințele mele.

Sunt multe fete sau băieți foarte drăguți dar vorba lor te dezgustă ca și ideile lor.

Tu mi-ai plăcut vorbind dar și tăcând.

Unele cuvinte pe care [mi] le-ai rostit tu le repet și azi ca pe un cântec, nu ți le spun acuma, ci [atunci] când mă vei întreba tu. Le voi ține minte mereu.

Nu-mi închipuiam [ca] o fată să dorească simplitatea cum am observat la tine. Auzindu-te vorbind despre unele lucruri, am înțeles că multe din[tre] cele pe care lumea vulgară le-a făcut urâte și fără rost, pot fi schimbate, pot deveni frumoase, pot însemna o culme și un ideal.

Tu le-ai prins și le-ai priceput nu știu de ce așa și cu ce senzație. Eu le-am pătruns însă adâncimea și m-am văzut înviorat de prospețimea și puritatea gândurilor tale. De aceea vreau să te păstrez [lângă mine] mai mult decât îți [poți] închipui.

Sunt atât de prozaic uneori…Eu care mă simțeam în unele clipe, altădată, arta și poezia și farmecul acestui univers.

Cuvintele mele aș vrea să lumineze ca niște diamante. Dar îmi dau seama că nu sunt decât bulgări de pământ, aruncați în mocirlă ca să sporească noroiul.

Cuvântul și simțirea mea se pierd în lucruri fără rost, zadarnice…De aceea, abia aștept să te văd, să începem o viață nouă, înainte de a se stinge și izvoarele și flăcările fermecate ale tinereții, pe care am visat-o [a fi] eternă.

Noi amândoi vom fi tineri în veci și [în mod] nemărginit.

***

Scrisoarea nr. 9 (27 septembrie-9 octombrie 1944)

Expeditor: Lu[cică]/ M. Popescu,

Compania nr. 3,

Regimentul 21 infanterie,

P. A.

Destinatar: Domnișoarei Florica Ivan,

str. Griviței,

nr. 67,

orașul Turnu Măgurele,

județul Teleorman.

Iubire din lumină vie,

Îndepărtarea divinizează*[2] și umple de lumină lucrurile ca și faptele. Stelele strălucesc și sunt așa de frumoase pentru că sunt departe. Ar trebui deci să înțelegem [depărtarea] și să nu urâm depărtarea în timp și spațiu, care se așază, cu zi ce trece, întru noi.

Nu ți-am destăinuit până acum nimic din cele ce continui să cred încă, deși tu mi-ai mărturisit contrariul.

Vezi, eu (să nu te superi) nu cred că tu n-ai înțeles nimic încă de anul trecut. Mă întemeiez aici pe unele cuvinte pe care le-ai spus, dar pe care apoi le-ai tăgăduit. Nu ți le spun, pentru că ar trebui să le explic pe fiecare în parte.

Și poate urechile mele n-au auzit bine, deși, spre fericirea mea, cred că nu m-am înșelat sau n-am uitat așa de repede ceea ce ai spus tu odată. Mai ales că am fost foarte atent la orice cuvânt al tău.

De ce vrei să reții numai pentru tine bucuria, că din privire ne-am înțeles din primele clipe în care ne-am văzut, cu ochi copleșiți de tristeți și de trăirile* pe care le încercasem fără să știm sau să ne gândim mai profund unul la altul.

Blue eyes nu se poate să nu mă fi auzit, când de atâtea ori am chemat-o, când inima mea era mai plină și mai arzătoare.

Ar fi o deziluzie să nu fi priceput, să nu fi prins nimic.

De aceea nu pot da crezare celor spuse de tine că n-ai bănuit nimic. O știai, [și] eu aveam siguranța aceasta ca și azi. Apoi cine, întreb, se poate hotărî așa repede și definitiv?!…

Te ispitesc…Dar numai pe cel care ți-e drag îți place să-l descoși, să nu-l lași în pace deloc. Dar, fără să vreau, vorbesc de lucruri trecute, din amintire, și mie de obicei îmi place să tăinuiesc[3] [lucrurile] despre viitor.

Dacă ești de aceeași părere și gust cu mine, atunci să începem!

Acum plouă afară și e toamnă. Să zicem [că] într-o astfel de zi eu sosesc acasă.

O casă nu prea mare, potrivită, ca și noi, lucrurile sunt albe, perdelele întunecate vioriu de ploaie și nor, mobila e veselă și tânără, tu tocmai te duceai să cauți ceva, dar te-ai răzgândit, te-ai oprit ca să faci altceva…

Eu apar în ușă căutându-ți ochii și mângâindu-ți cu sufletul deschis înfățișarea ta ce îmbobocește și înflorește treptat venind spre mine.

E un extaz în trupurile și sufletele noastre.

Nu se vede decât sângele care ne urcă în obraji.

Nu mai vedem decât o singură ființă și care se stinge și ea într-o lumină.

Ne trezim înviind ca dintr-un somn de poveste și ne mirăm că ne revedem și ne regăsim două persoane, după ce fusesem una singură și dispăruserăm chiar.

Ne pipăim mâinile și nu ne vine să grăim nimic.

Cuvântul, oricât de duios, strică farmecul, iar noi vrem să dureze vraja [aceasta]. Și încântarea ține încă!

[Pentru că] fruntea și părul tău sunt minuni ce-mi iau ochii și dacă le ating tot nu le pot pricepe.

Atunci nu știu ce să mai fac și-mi ascund fața în părul tău risipit, cu dorința neînfrântă de a muri.

Și iată pier, căci nu mai simt că sunt. Ci doar tu exiști, eternă, nesfârșită frumusețe. Tu ești întruparea frumuseții, iar eu cel ce vede, înțelege. Îmbrățișarea noastră nu se termină niciodată, nici când ne despărțim…

E altădată, e ziuă și cald, soarele abia a răsărit, [și noi] plecăm spre Dunăre. Să ne închipuim [asta]! Tu pari că te-ai născut din zorile nopții, acum ești melodioasă ca un cântec însuflețit încă de noaptea care piere.

În chipul tău privesc un trandafir ce mă îmbată. Și [ești] schimbătoare cu orice clipă, fața ta abia oprește zâmbetul și bucuria ce te răpește și te avântă spre ceruri, spre florile câmpului, spre zarea apelor.

Cu un gest ai lăsat mâna să spună mai mult decât orice cuvânt [despre] nestăpânirea și sănătatea din trup.

Rochia plutește ca un val, ca un surâs dând farmec corpului tău, proaspăt și curat ca lumina lunii…

[9 octombrie 1944]

Abia după 10 zile pot continua sau, mai bine zis, reîncepe a vorbi cu tine, scriind [aici] deși mergând pe drumuri de toamnă și de munți[4].

În orice zi te-am avut prezentă în minte ca în orice oră.

Peste atâtea lucruri trebuie să pomenim* indiferența sau să aruncăm zâmbetul ironic peste cele mai gingașe, mai plăpânde și mai adânci sentimente.

E atât de aspră lumea în care trăim încât mai totdeauna mă gândesc (sincer spun) cu plăcere la un sfârșit cât mai grabnic, deci frumos și pur.

Poate [că] viața aceasta nu este pentru anumite ființe, deși mi-e atât de drag să o înțeleg. Căci [nu] am cunoscut din viață aproape nimic. Și prin tine aș vrea să cunosc viața aceasta. Dar poate voia destinului este să trăim împreună în altă lume.

***

Scrisoarea nr. 10 (29 septembrie 1944)

Expeditor: Lu[cică]/ M. Popescu,

Compania nr. 3,

Regimentul 21 infanterie,

P.M.N. 670.

Destinatar: Domnișoarei Florica Ivan,

str. Griviței,

nr. 67,

orașul Turnu Măgurele,

județul Teleorman.

Lumină viorie,

Toate așteptările mele vor avea un sfârșit și toate speranțele mele o împlinire: tu. Sunt trist de fiecare clipă ce trece fără tine.

Mă cutremură revolta, când mă gândesc la timpul trecut, înainte de a ne cunoaște. Erai atât de aproape, și mă chinuiesc să-mi închipui cum erai copilă[5].

Câte farmece[6] și bucurii, care trebuiau să fie pentru amândoi, s-au dus și poate s-au pierdut pe veci!

Să le aducem înapoi e imposibil? Nu!…Când vom fi împreună, vom cânta copilăria noastră, o vom petrece împreună, o vom amesteca în tinerețea noastră, care va începe chiar atunci.

Tinerețea noastră va fi veșnică[7]. Noi nu vom îmbătrâni. Inimile care nu se tem de moarte, nici de primejdii, sufletele care iubesc adânc și se înalță continuu [spre Dumnezeu], corpurile care se păstrează curate[8] și [în mod] cumpătat[9], au dreptul să li se hărăzească[10] tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

Povestea este adevărată pentru cei care au tăria să trăiască în altă lume, pe care eu ți-o voi arăta și descoperi treptat, fără să bănuiești [cum va fi], fără ca eu însumi să-mi dau seama [cum va fi][11]. Căci împreună ne vom îndrepta spre ea.

Este lumea de zei și zâne, de frumuseți și de plăceri mai vii și adevărate decât oricare altele[12]. Dar această lume stă ascunsă pentru majoritatea oamenilor fiindcă n-o caută, n-o doresc, și nici nu o merită. Pentru că trupurile și sufletele lor sunt decăzute și nu mai înțeleg unde se găsesc viața și lumina.

Din puținele cuvinte [pe care mi le-ai spus] am înțeles limpezimea viselor și a gândurilor tale.

Asemenea unei zâne din timpurile vechi, sub lumină de lună, plutești viorie, scăldată de albăstrimea ce coboară dinspre stelele* vii ale zorilor.

În zori nu te-am văzut niciodată cum arăți și cum privești zâmbind prietenos și înțelept. Dar mi-am imaginat adeseori [acest lucru].

Nu te cunosc îndeajuns [de mult] și nu știu cum privești viața. Dar mi-a plăcut ca totdeauna să sting orice tristețe și orice apăsare, [ori]cât de mare, într-un surâs, care iartă și împăciuește totul[13] sau într-o bucurie neașteptată, spontană, ce îmi stoarce lacrimi.

Așa vom fi noi!

Orice supărare – căci greșelile sunt inevitabile – și un cuvânt necugetat poate strica dispoziția minunată. Dar noi însă orice supărare o vom întoarce imediat într-o bucurie.

Căci dacă ne înțelegem unul pe altul ne vom putea ierta[14]. A înțelege înseamnă a ierta.

Eu voiesc să te înțeleg și te voi înțelege. Deci orice vei face tu este de înainte[15] bine pentru mine, și de înainte iertat, dacă vei greși [cu ceva].

Eu cred că voi fi la fel [de mult] înțeles [de către tine] și deci [și] iertat de tine.

E vorba și de greșeli mari ca și de cele mici.

Eu sper și sunt convinsgreșeli mari nu vom face niciunul dintre noi. Dar din cele mici, poate [că vom face], pentru că suntem copii ai lui Dumnezeu și, fără să vrem, cine știe?, unul [va] spune una și celălalt [va] înțelege altceva.

Dar nu vom desluși repede [lucrurile] și atunci vom râde și ne vom săruta.

Parcă te văd zicând: „O…te-ai apucat să vorbești prostii!”.

De ce nu ești însă [acum], să te ascult ce zici?

Este a 9-a scrisoare de când am tot spus atâtea și, probabil, multe ai avea să-mi răspunzi. Iar, în scris, ai de multe ori mare nevoie de libertate și curaj să spui tot ce socotești.

Să nu-ți fie frică [să vorbești][16], chiar dacă nu-mi răspunzi nimic [în scris]. [Și așa] tot voi avea ce să-ți scriu o viață întreagă.

Da, pentru că ceea ce [Îl] rog pe Dumnezeu este să te iubesc mereu! Iubirea e darul Divinității și nu toți îl merită.

Ca să fim vrednici de cer eu voi păstra acest dar al ființei iubitei mele fără alte considerațiuni.

În fiecare seară eu spun, alături de rugăciunea pentru mine și o rugăciune pentru tine. Te-ai rugat lui Iisus pentru mine vreodată? Și ce anume? Dacă nu sunt indiscret, spune-mi!…

***

Scrisoarea nr. 11 (30 septembrie 1944)

Expeditor: Lu[cică]/ M. Popescu,

Compania nr. 3,

Regimentul 21 infanterie,

P.M.N. 670.

Destinatar: Domnișoarei Florica Ivan,

str. Griviței,

nr. 67,

orașul Turnu Măgurele,

județul Teleorman.

Florica,

Până azi [nu am primit] niciun răspuns din partea ta. Împrejurările [poate că] nu au permis [acest lucru]. Totuși, sper ca în curând voi avea și această bucurie.

Este bine oricum. Și adevărata iubire este un har ce se dăruie fără încetare, indiferent de rezultatele la care va ajunge. Iar eu mă mulțumesc cu atât în clipele de față.

Ieri dimineață m-am sculat cu impresiate-am visat toată noaptea. În[tr-]adevăr te visasem de mai multe ori în aceeași noapte.

Azi e luni și azi noapte te-am visat tristă, aproape supărată. În ochi doar aveai o uimire a nevederii* pe care nu puteam s-o înțeleg. Nu știam ce să-ți spun și atunci te-am invitat la noi acasă.

Mi-ai promis că vei veni pe la 4 sau 5. Era prea devreme la 6, trebuia să-ți spun.

De când am plecat n-am mai citit nimic și oboseala care se adaugă acestui fapt face ca gândul [meu] să nu mai poată fi liber.

Iată de ce, când am început această scrisoare, mi-a fost teamă că nu mai am ce să-ți spun în cele 4 pagini. Iar plăcerea pe care o simt scriindu-ți mă face să țiu plicul și hârtia în față (chiar dacă nu am nimic de scris) pentru a trăi impresia că stăm de vorbă și că mă apropii [astfel] de tine.

Să nu crezi însă că teamanu voi avea ce să-ți scriu provine din faptul că nu mă mai gândesc la tine.

Dimpotrivă, atâtea am cugetat despre toate. Și parcă m-aș apuca uneori să le înșir[17]…Dar iar mă opresc, căci îmi zic: „poate nu-i încă timpul să vorbesc și [trebuie] să nu fac nimic”.

Mă prind alteori tristeți adânci ca niște nemărginiri și [aceasta ca și când] nimic parcă nu mi-ar ajunge în lume. Nici moartea nu-mi potolește această sete și neliniște.

Atunci mă întreb: „Blue eyes, tu vei avea puterea să-mi dai acea împăcare și acea dorință permanentă de a exista cu orice preț, pe care numai iubirea e cu putință[18] s-o dea?”.

Atunci mi te închipui în viața noastră comună viitoare și îmi ești atât de dragă gândindu-mă [la tine], încât îmi vine să sărut și să strâng la piept vântul care trece și mă răcorește.

Iar dacă până la urmă nu-mi vei răspunde în scris niciodată, eu voi continua, totuși, [să îți scriu], deși un trist gând își va face loc în inima mea, acela că poate îți sunt indiferent, că tot ceea ce îți mărturisesc deschis e primit cu neîncredere.

Nu voiesc [însă] să fie așa [să se petreacă astfel lucrurile], fiindcă ar însemna că totul se clădește pe temelii care se clatină.

Adresa de pe plic este justă [corectă], așa că îmi poți răspunde.


[1] Cuvânt eliminat de autor.

[2] Face frumoase, fără termeni de comparație.

[3] Să nu vorbesc despre viitor.

[4] Fiindcă încă înrolat în armată.

[5] Cum arătai când erai copilă.

[6] Desfătări.

[7] Da, tinerețea lor sufletească a fost veșnică și nu a îmbătrânit niciodată!

[8] Cei care își păstrează trupurile curate, în feciorie, în sfințenie.

[9] Care au o viață cumpătată, modestă, ascetică.

[10] Să li se dăruiască.

[11] Și aici Dumnezeiescul Ilie a profețit tocmai ceea ce avea să se petreacă cu el: descoperirea/ revelarea în ființa sa a Împărăției lui Dumnezeu, pe care a explicat-o soției sale și nouă cu multă dragoste.

[12] Și cu toate că Fericitul Ilie preia sau vorbește în graiul povestirilor românești el nu se referă decât la experierea Împărăției lui Dumnezeu, la care se referă ca la ceva cunoscut…deși acest lucru se va petrece după două-trei decenii de la momentul redactării scrisorii.

[13] Împacă totul…Mă împacă cu tot ce există…

[14] Dacă vom înțelege de ce unul sau altul au făcut un anume lucru…vom ști să ne iertăm reciproc.

[15] De dinainte.

[16] Să mi te confesezi în față, chiar dacă nu poți să îmi spui în scris ceea ce ai în inimă.

[17] Să scriu despre toate pe care le gândesc.

[18] Poate să o dea…

Evanghelia după Matei (cap. 17)

Evanghelia după

Matei

*

Traducere și note de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Traducerea noastră s-a făcut din limba greacă veche, conform: The Greek New Testament (GNT), ed. Kurt Aland, Matthew Black, Carlo M. Martini, Bruce M. Metzger and Allen Wikgren, Ed. Münster/Westphalia, 1966, inclusă în ediția electronică BibleWorks v. 6.

***

Capitolul 17

1. Și după șase zile a luat Iisus pe Petros și pe Iacovos și pe Ioannis, fratele lui, și i-a urcat pe ei într-un munte înalt [oros ipsilon], deoparte/ în singurătate [cat′ idian][1].

2. Și S-a schimbat la față/ S-a transfigurat [metemorfoti] înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.

3. Și, iată!, au fost văzuți de către ei[2] Moisis [Moisis] și Ilias [Ilias] vorbind cu El.

4. Și a răspuns Petros și a spus lui Iisus: „Doamne, bine ne este nouă a fi aici! Dacă vrei, voi face aici trei corturi [tris schinas][3], unul Ție, unul lui Moisis și unul lui Ilias”.

5. Și încă vorbind el, iată!, nor luminos [nefeli fotini] i-a umbrit pe ei și, iată!, glas din nor spunând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit! Pe Acesta să-L ascultați!”.

6. Și Ucenicii auzind [acestea] au căzut pe fața lor și s-au înfricoșat foarte [mult].

7. Și Iisus S-a apropiat și S-a atins de ei, spunând: „Ridicați-vă și nu vă temeți!”.

8. Iar ridicându-și ochii lor nu au văzut pe nimeni decât numai pe El, pe Iisus singur.

9. Și coborând ei din munte, Iisus le-a poruncit lor, zicând: „Nimănui să nu spuneți vederea/ vedenia [to orama] [aceasta] până ce Fiul omului se va ridica dintre [cei] morți”.

10. Și Ucenicii Lui L-au întrebat [pe El], zicând: „Așadar, de ce spun cărturarii că mai întâi trebuie să vină Ilias?”.

11. Și [Iisus] a răspuns, zicând: „Într-adevăr Ilias vine și va restaura [apocatastisi]/ va aduce înapoi toate!

12. Dar Eu vă spun vouă că Ilias deja a venit, și nu l-au cunoscut pe el ci au făcut cu el tot ce au vrut! Așa și Fiul omului pătimește[4] de la ei.

13. Atunci Ucenicii [Lui] au înțeles că despre Ioannis Botezătorul le-a spus lor [Iisus].

14. Și mergând ei către mulțime, s-a apropiat de El un om, care a căzut în genunchi [înaintea] Lui

15 și a spus: „Doamne, ai milă de fiul meu, că este lunatic/ epileptic [seliniazete] și pătimește rău! Căci adesea[5] cade în foc și adesea în apă.

16. Și l-am adus pe el la Ucenicii Tăi, și nu au putut a-l vindeca pe el”.

17. Și a răspuns Iisus [și] a spus: „O, generație necredincioasă și pervertită/ denaturată/ depravată [O, ghenea apistos che diestrammeni], până când voi fi cu voi? Până când vă voi îndura/ vă voi răbda [anexome] pe voi? Aduceți-l pe el aici, la Mine!”.

18. Și Iisus l-a mustrat pe el[6] și demonul a ieșit din el[7] și copilul s-a vindecat din ceasul acela.

19. Atunci Ucenicii lui Iisus s-au apropiat deoparte [și] au spus: „De ce noi nu am putut a-l scoate pe el?”.

20. Și [Iisus] le-a spus lor: „Pentru puțina voastră credință! Căci adevărat vă spun vouă, dacă aveți credință cât un grăunte de muștar, veți spune muntelui acestuia: «Mută-te de aici acolo!» și se va muta! Și nimic nu va fi vouă cu neputință.

21. Dar neamul acesta [de demoni] nu iese, decât numai prin rugăciune și post[8]”.

22. Și venind ei împreună în Galilea le-a spus lor Iisus: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor,

23. și Îl vor omorî pe El, și a treia zi va învia”. Și s-au îndurerat/ întristat foarte [mult].

24. Iar ei venind în Cafarnaum [Cafarnaum], s-au apropiat de Petros cei care luau didrahmele și au spus: „Învățătorul vostru nu plătește didrahmele[9]?”.

25. „Ba, da!”, a spus el[10]. Și [Petros] intrând în casă, Iisus i-a luat [vorba] înaintea lui, spunând: „Ce ți se pare[11], Simone? Regii pământului de la cine iau dare [teli] ori impozit [chinson]? De la fiii lor sau de la străini?”.

26. Și [Petros] i-a spus: „De la străini”. [Și] Iisus i-a spus lui: „Așadar, fiii sunt scutiți.

27.  Dar ca să nu îi scandalizăm pe ei, mergi în mare, aruncă undița și ia primul pește prins, și deschizând gura lui vei găsi un statir[12]! Pe acela ia-l și dă-l lor pentru Mine și tine!”.


[1] În ed. Biblia 1688: osebi [de o parte]. În ed. Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998]: „de eiși” [de sine]. În ed. BOR 1914: „deosebi” [separat]. În ed. BOR 1939: în singurătate. În ed. BOR 1988: „de o parte”. În ed. BOR 2001: „ei între ei”.

GNT este identic cu MGK în această problemă.

[2] De către cei trei Sfinți Apostoli, în mod extatic.

[3] În ed. românești sinodale: colibe.

[4] E vorba de un verb la infinitiv prezent activ și nu de unul cu nuanță de viitor, ca în edițiile românești sinodale.

[5] În mod frecvent.

[6] Pe demon.

[7] Din fiul bărbatului.

[8] Versetul al 21-lea lipsește în mod integral din GNT și îl redăm aici după MGK. Nu apare versetul nici în BNT, TIS, NJB, NIB. Însă el apare în TNT, în NRV (care vorbește despre: „specie di demòni”), în PNT, R60, NKJ, NEG („sorte de démon”), în ed. Biblia 1688 („acest fealiu [fel] nu iase [nu iese], ce numai [ci numai] cu rugăciunea și cu postul”), ed.  Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998] („feal [fel] de draci”), ed. BOR 1914, 1939 („soi de demoni”), 1988 („neam de demoni”), 2001 („soiul acesta de demoni”).

[9] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Greek_drachma.

[10] Sfântul Apostol Petru.

[11] Ce gândești cu privire la acest lucru?

[12] O monedă care valora două didrahme sau patru dinari. A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Stater.

Evanghelia după Matei (cap. 16)

Evanghelia după

Matei

*

Traducere și note de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Traducerea noastră s-a făcut din limba greacă veche, conform: The Greek New Testament (GNT), ed. Kurt Aland, Matthew Black, Carlo M. Martini, Bruce M. Metzger and Allen Wikgren, Ed. Münster/Westphalia, 1966, inclusă în ediția electronică BibleWorks v. 6.

***

Capitolul 16

1. Și s-au apropiat fariseii și sadducheii[1] ispitindu-L [pe Iisus și] i-au cerut Lui să le arate lor semn din cer [simion ec tu uranu].

2. Iar El a răspuns și a spus lor: „[Când] se face târziu [opsias][2], spuneți: «Vreme bună [Evdia][3], căci cerul este roșu!».

3. Și dimineața devreme [proi] [spuneți]: «Astăzi este furtună [himon], căci cerul este roșu mohorât/ trist/ întunecat [stignazon]![4]». [Ipocriților/ fățarnicilor,][5]fața cerului [to prosopon tu uranu] cunoașteți a judeca, dar semnele timpurilor [ta simia ton cheron] nu le puteți?

4. Generația vicleană și adulteră [ghenea ponira che mihalis] cere semn, și semn nu îi va fi dat ei decât numai semnul lui Ionas”. Și lăsându-i pe ei, [Iisus] a plecat [de acolo].

5. Și Ucenicii venind în cealaltă parte au uitat să ia pâini.

6. Iar Iisus le-a spus lor: „Căutați și păziți-vă de aluatul fariseilor și al sadducheilor!”.

7. Iar ei[6] cugetau în sinea lor zicând, că: „Nu am luat pâini”.

8. Și Iisus cunoscând [gândul lor] a spus: „Puțin-credincioșilor, ce cugetați în voi înșivă, că nu ați luat pâini?

9. Încă nu înțelegeți, și nu vă amintiți [de cele] cinci pâini [la cei] cinci mii și cât de multe coșuri [cofinus] ați luat?

10. Și nici [de cele] șapte pâini [la cei] patru mii și cât de multe coșuri largi/ încăpătoare [spuridas] ați luat?

11. Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am spus vouă? Ci păziți-vă de aluatul fariseilor și al sadducheilor”.

12. Atunci au înțeles că nu le-a spus să se păzească de aluatul pâinilor ci de învățătura [tis didahis] fariseilor și a sadducheilor.

13. Și a venit Iisus în părțile Cesariei[7] lui Filippos [și] a întrebat pe Ucenicii Lui, zicând: „Cine spun oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”.

14. Și ei au spus: „Unii, Ioannis Botezătorul, iar alții, Ilias, iar alții Ieremias sau unul dintre Profeți”.

15. Și [Iisus] le-a spus: „Dar voi cine spuneți că sunt Eu?”.

16. Și a răspuns Simon Petros [Simon Petros] [și]

a spus: „Tu ești Hristos [o Hristos], Fiul lui Dumnezeu Celui viu [o Ios tu Teu tu zontos]”.

17. Și a răspuns Iisus și i-a spus lui: „Fericit ești, Simone, bar Ionas [Simon Bariona] / Simone, fiul lui Ionas, că [aceasta] nu ți-au descoperit ție trup și sânge, ci Tatăl Meu, Care este în ceruri.

18. Și Eu îți spun ție că tu ești Petros, și pe această piatră/ stâncă [ti petra] Îmi voi zidi Biserica Mea [Mu tin ecclisian] și porțile iadului [pile adu] nu o vor copleși/ învinge/ birui/ înfrânge pe ea.

19. Îți voi da ție cheile Împărăției Cerurilor [clidas tis Vasilias ton Uranon], și ce ai legat[8] pe pământ va fi fost legat[9] în ceruri, și ceea ce ai dezlegat[10] pe pământ va fi fost dezlegat[11] în ceruri”.

20. Atunci [Iisus] a poruncit Ucenicilor [Lui] să nu spună nimănui că El este Hristos.

21. De atunci a început Iisus să arate Ucenicilor Lui că El trebuie să meargă în Ierusalime [Ierosolima][12] și să pătimească multe de la bătrâni și [de la] arhierei și cărturari și să fie omorât și a treia zi să învieze.

22. Și Petros luându-L deoparte a început să Îl mustre pe El, zicând: „Doamne, ai milă de Tine! Să nu Îți fie Ție aceasta”.

23. Dar [Iisus] întorcându-Se din loc i-a spus lui Petros: „Mergi înapoia Mea, Satanas/ Satano! Sminteală Îmi ești, că nu cugeți pe cele ale lui Dumnezeu ci pe cele ale oamenilor[13].

24. Atunci Iisus a spus Ucenicilor Lui: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să renunțe la sine/ să se lepede de sine și să-și ia crucea lui [ton stavron aftu] și să-mi urmeze Mie.

25. Căci cine va vrea să-și mântuiască sufletul lui îl va pierde pe el! Iar cine își va pierde sufletul lui pentru Mine îl va afla pe el.

26. Căci ce îi va folosi omului, dacă a câștigat lumea întreagă [ton cosmon olon], iar sufletul lui și l-a pierdut? Sau ce va da omul în schimb [antallagma] pentru sufletul lui?

27. Căci vine Fiul omului, vine întru slava Tatălui Lui, cu Îngerii Lui, și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui [apodosi egcasto cata tin praxin aftu].

28. Adevărat vă spun vouă, că sunt unii care stau aici[14], care nu vor gusta moartea [u mi ghefsonte tanatu] până nu vor vedea pe Fiul omului venind întru Împărăția Lui”.


[1] Transliterare a N. pl.: Sadduchei.

[2] Seară, în ed. Biblia 1688, Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998], ed. BOR 1914, 1939, 1988 și 2001.

[3] Pentru ziua de mâine.

[4] În ed. Biblia 1688: „să rușaște ceriul posomorându-să” [se roșește cerul posomorându-se]. În ed. Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998]: „să rușiaște ceriul nuoros” [se roșește cerul noros]. În ed. BOR 1914, 1939, 1988 și 2001: „posomorât”.

[5] Fraza de față nu începe în GNT cu „ipocriților/ fățarnicilor” așa cum începe în MGK. Găsim începutul din MGK și în ed. Biblia 1688, ed. Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998], ed. BOR 1914, 1939, 1988 și 2001, în L45, LUV, PNT, KJV, TNT, WEB.

Nu apare însă „ipocriților/ fățarnicilor” în VUL, NAB, NJB, NRV, LSG, FBJ, TIS, VUO, WHO.

[6] Sfinții Apostoli.

[7] Transliterare a N. sg.: Cesaria.

[8] Verb la conjunctiv aorist activ.

[9] Verb la participiu perfect pasiv.

[10] Verb la conjunctiv aorist activ.

[11] Verb la participiu perfect pasiv. Adică nu avem de-a face cu o acțiune la viitor, ci cu trecutul pasiv, Domnul arătând prin aceasta că odată cu actul ținerii sau al iertării păcatelor se produc și urmările lor.

[12] Nominativ, acuzativ, neutru plural.

[13] Și când cugetăm omenește și nu ca Dumnezeu vrem să ne păstrăm viața pentru noi și nu să o aducem jertfă lui Dumnezeu.

[14] Care sunt acum de față.

Minutul unui veac

  • Cristian Bădiliță a devenit greco-catolic, sub jurisdicția episcopiei greco-catolice de Oradea. Motivarea dezicerii sale de Biserica Ortodoxă Română: „Mundanizarea instituţiei BOR, politizarea ei până-n măduvă, îndepărtarea de mesajul Evangheliei şi al vieţii creştine adevărate, menţinerea unei atmosfere de ură şi primitivism confesional m-au determinat să iau această hotărâre cât se poate de firească”.
  • Mie mi se pare tardivă asumarea reconvertirii de către Cristian Bădiliță atâta timp cât a scris teologie în ultimii ani ca un romano-catolic.
  • Radu Varia și amintirile sale referitoare la Salvador Dali. Prezentare de carte, 22 iulie 2011.
  • Articolul lui Dorin Tudoran in memoriam lui Mircea Ivănescu. Care a murit pe 21 iulie 2011.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno