Luând distanță față de subiect. Ca să râzi…trebuie să fii serios cu subiectul…serios până la îngroșarea fiecărui detaliu caracterologic aflat în om ca nuca în perete.
Pentru că râsul e moralizator.
Râsul serios educă.
Bășcălia doar terfelește subiectul, doar îl jigodește.
Acesta e motivul pentru care râsul jigodit nu depășește stadiul mentalității omului prost.
Căci ce e prostia altceva decât să te bucuri că nu știi, că nu ești, că nu faci nimic?
Omul prost râde de defectele vizibile ale oamenilor.
„Hă, hă, hă…nu are o mână, nu are un ochi, e cocoșat, are nasul strâmb, s-a împiedicat, are un muc la nas!…” = râs de prost.
Râsul serios e râsul de metehnele/neputințele ascunse ale oamenilor, ale acelor oameni care încearcă să le ascundă.
Râsul serios îți pune în palmă falsitatea ta interioară.
Cum să mai fugi de ea…când cel care te-a ironizat a intuit-o?
Și pentru aceasta a intuit-o: pentru că tu vroiai să o escamotezi, să o bagi ca pisica…în nisip.
Iar dacă vrei să nu fii subiect de râs fin…trebuie să nu joci niciodată la cacealma, să nu te dai altul decât ești.