Evanghelia după Matei (cap. 18)

Evanghelia după

Matei

*

Traducere și note de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Traducerea noastră s-a făcut din limba greacă veche, conform: The Greek New Testament (GNT), ed. Kurt Aland, Matthew Black, Carlo M. Martini, Bruce M. Metzger and Allen Wikgren, Ed. Münster/Westphalia, 1966, inclusă în ediția electronică BibleWorks v. 6.

***

Capitolul 18

1. În ceasul acela, Ucenicii lui Iisus s-au apropiat [și] au spus: „Oare cine este mai mare în Împărăția Cerurilor?”.

2. Și chemând la Sine un prunc, l-a pus pe el în mijlocul lor

3. și a spus: „Adevărat vă spun vouă, dacă nu vă veți întoarce și să fiți ca pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor.

4. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este mai mare în Împărăția Cerurilor.

5. Și cine a primit un prunc ca acesta întru numele Meu, pe Mine M-a primit.

6. Iar cine a scandalizat/ a smintit pe unul dintre aceștia mici, care cred întru Mine, mai bine i-ar fi lui dacă și-ar atârna/ și-ar spânzura de gâtul lui piatra de moară a măgarului [milos onicos][1] și să fie afundat/ înecat în adâncul mării.

7. Vai lumii din cauza smintelilor/ a scandalizărilor [ton scandalon][2]! Căci e nevoie să vină smintelile, însă vai omului prin care vine smintela[3].

8. Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te smintește, taie-l pe el și aruncă-l de la tine! Bine îți este ție să intri întru viață ciung sau șchiop, decât având două mâini sau două picioare să fii aruncat întru focul cel veșnic [to pir to eonion][4].

9. Și dacă ochiul tău te smintește, scoate-l pe el și aruncă-l de la tine! Bine îți este ție să intri întru viață [cu] un singur ochi, decât având doi ochi să fii aruncat întru gheenna focului [tin gheennan tu piros][5].

10. Vedeți să nu disprețuiți [mi catafronisite] pe vreunul dintre aceștia mici! Căci vă spun vouă, că Îngerii lor, în ceruri, văd întotdeauna fața Tatălui Meu, Care este în ceruri.

11.*[6] Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască pe cel pierdut[7].

12. Ce vi se pare[8] vouă? Dacă ar avea vreun om o sută de oi și s-ar rătăci una dintre ele, nu ar lăsa pe cele nouăzeci și nouă în munți și n-ar merge să caute pe cea rătăcită?

13. Și dacă ar fi să o găsească pe ea, adevărat vă spun vouă că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci și nouă care nu s-au rătăcit.

14. Astfel nu este voință înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri, ca să piară vreunul dintre aceștia mici.

15. Iar dacă îți va păcătui/ greși [ție] fratele tău, mergi [și] mustră-l[9] pe el numai între tine și el[10]. Dacă te va asculta, [atunci] ai câștigat pe fratele tău!

16. Iar dacă nu va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, pentru ca din gura a doi sau trei martori să stea/ să se statornicească tot cuvântul!

17. Iar dacă nu va asculta [nici] de ei, spune-l Bisericii! Iar dacă și de Biserică nu va asculta, să-ți fie ție ca un păgân [o etnicos] și un vameș [o telonis].

18. Adevărat vă spun vouă! Oricâte[11] ați legat pe pământ vor fi legate în cer, și oricâte ați dezlegat pe pământ vor fi dezlegate în cer.

19. Iarăși, [adevărat] vă spun vouă că, dacă doi dintre voi s-au învoit [simfonisosin] pe pământ pentru vreun lucru pe care l-au cerut, li se va da lor de la Tatăl Meu, Care este în ceruri.

20. Căci unde sunt doi sau trei adunați [sinigmeni] întru numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.

21. Atunci Petros s-a apropiat [și] i-a spus Lui: „Doamne, de câte ori va păcătui/ greși față de mine fratele meu și îi voi ierta lui? Până la șapte ori?”.

22. [Și] Iisus i-a spus lui: „Nu spun ție până la șapte ori ci până la șaptezeci de ori câte șapte.

23. De aceea a fost asemănată Împărăția Cerurilor unui om împărat, care a vrut să se socotească în cuvânt [sinare logon][12] cu slujitorii lui.

24. Și el a început a se socoti [cu ei și] i s-a adus lui un datornic/ debitor [ofiletis] cu [datoria de] zece mii de talanți [mirion talanton][13].

25. Dar neavând acesta să plătească, stăpânul lui a poruncit să fie vândut el și soția și copiii și toate câte are, și [astfel] să plătească.

26. Astfel a căzut slujitorul și s-a închinat lui[14], spunând: «[Doamne/ Stăpâne][15], îngăduie-mă pe mine și îți voi plăti ție toate!».

27. Dar ieșind slujitorul acela a găsit pe unul dintre împreună-slujitorii [ton sindulon] cu el, care îi datora lui o sută de dinari [ecaton dinaria][16], și apucându-l pe el îl sugruma, zicând: «Plătește-mi ce ești dator!».

28. Astfel, a căzut cel împreună-slujitor cu el și se ruga lui, zicând: «Îngăduie-mă pe mine și îți voi plăti ție!».

30. Dar el nu dorea [să-l asculte], ci a mers [și] l-a aruncat întru închisoare, până va plăti ce datora.

31. De aceea, împreună-slujitorii cu el văzând cele petrecute s-au întristat foarte [mult] și venind au spus stăpânului lor toate cele petrecute.

32. Atunci stăpânul lui chemându-l la sine pe el, i-a spus lui: «Slujitorule viclean, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat!

33. Nu trebuia ca și tu să ai milă de împreună-slujitorul cu tine, după cum și eu am avut milă de tine?».

34. Și s-a mâniat stăpânul lui [și] l-a dat pe el pe mâna chinuitorilor [tis vasanistes] până ce va plăti ce datora.

35. În același fel și Tatăl Meu, Cel din ceruri, vă va face vouă, dacă nu veți ierta, fiecare fratelui său, din inimile voastre”.


[1] Pentru că un măgar era pus să rotească piatra cu care se râșnea la moară.

În edițiile românești sinodale nu se amintește deloc despre măgar în acest context ci numai despre piatra de moară. Pentru că așa apare și în MGK: „milu petra”.

Însă, ca și GNT, și VUL vorbește despre piatra de moară a măgarului: „mola asinaria”. La fel apare și în VUO, STE, BNT.

[2] Care se produc în ea.

[3] Prin exemplul căruia și alții își găsesc motiv/ îndreptățire/ curaj să păcătuiască. Vai de exemplul rău, cu alte cuvinte.

[4] Tot despre focul cel veșnic vorbește și VUL: ignem aeternum.

[5] La fel și în VUL: gehennam ignis.

[6] Versetul de față lipsește în mod total din GNT. Dar și din BNT, TOB, NLT, NAB, FBJ, TIS, NIV, BGT.

[7] Varianta propusă de MGK. În SCR găsim: „ilte gar o Ios tu antropu sose to apololos” [Căci Fiul omului a venit să mântuiască pe cel pierdut]. În VUL: „venit enim Filius hominis salvare quod perierat” [Căci Fiul omului a venit să mântuiască pe cel care era pierdut].

În ed. Biblia 1688: „Că au venit Fiiul Omenesc să mântuiască pre cel pierdut”. În ed. Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998]: „Că au venit Fiiul omenesc să caute și să mântuiască ce era perit [pierit/ pierdut]”. În ed. BOR 1914: „Că au venit Fiul Omului să mântuiască pre el pierdut”. În ed. BOR 1939: „Căci Fiul omului a venit ca să mântuiască pe cel pierdut”. În ed. BOR 1988: „Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut”. În ed. BOR 2001: „Fiindcă Fiul Omului a venit să-l mântuiască pe cel pierdut”.

Observăm faptul că în ed. Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998] și în ed. BOR 1988 există și expresia: „să caute”, pe care nu am mai găsit-o în vreo altă ediție scripturală.

[8] Ce gândiți voi/ ce părere aveți cu privire la chestiunea despre care am să vă vorbesc?

[9] Arată-i modul în care a păcătuit/ greșit față de tine. Arată-i cu ce te-a îndurerat și cum ai receptat gesturile lui.

[10] În mod intim, frățește, prietenește.

[11] Păcate.

[12] Aceeși sintagmă regăsim și în BNT. În MGK avem sintagma: „teorisi logariasmon” [să se socotească pe față]. Și ambele sintagme vorbesc despre o convorbire directă dintre împărat și slujitorii săi.

[13] Despre talant a se vedea: http://www.livius.org/w/weights/weights.html.

[14] Stăpânului său.

[15] Cuvântul „Doamne/ Stăpâne” nu apare în GNT, BNT, VUL dar apare în MGK, SCR, TNT. El apare și în ed. Biblia 1688, Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998], BOR 1914, 1939, 1988 și 2001. Cât și în ed. Biblia de la Blaj [1795] (greco-catolică) și ed. GBV 2001 (neoprotestantă).

[16] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Denarius.

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [6]

Scrisoarea nr. 14 (14 iulie 1945)

Plic în alb.

Îmbucurat extaz,

Ieri nu te-am văzut și azi mi-e așa [de] dor de tine, că de te voi întâlni…am să te sărut

Dar cum?…Te voi săruta din ochi cu privirile, din chip cu surâsul gurii.

Tu vei zâmbi spunându-mi: „Am ghicit! Știu ce vrei și ce-ai făcut”…

Atunci bucuria ne tresaltă pașii și ne plecăm din umeri.

Unul către altul frunțile ni le îndreptăm, lin și insesizabil, [pentru] ca nimeni să nu observe, în afară de sufletele noastre care se alipesc doritor pe deasupra trupurilor noastre.

Ca să te am mai mult prezentă, iată îți transcriu ceva de altădată, când era primăvară și tu erai departe.

*

E ziua ta, Blue eyes,

și poate gându-ți

va fi ca o salcie-nflorită

primindu-L pe Iisus

în fluturări sau așternută.

*

Simțirea ta neprihănită,

în simplitate pură,

asemeni exalării

din florile pletoasei,

duios, plecatei sălcii,

oare în taina lină,

ce crește printre denii,

ce se aud pășind

spre turle de Biserici,

de lună argintie;

oare în lina taină

simțirea înviată*

de lacrimile sfintei,

uitatei așteptări,

tu n-o supui visând

și tremurând de drag

asemuitei umbre,

ce umblă în văzduh,

părelnic și real?…

*

Blue eyes, poate [că] merit să mă uiți. Căci eu n-am putut să-ți dau decât durere și așteptare chinuitoare.

De nu voi muri, câți ani să mai aștepți?!…

De ce să-ți pierzi tinerețea, frumusețea vieții pentru mine?

Mă doare nespus cântecul tău: „am rătăcit firul vieții, farmecul tinereții, de dragul ochilor tăi”.

Să pierd numai eu sensul vieții, dacă destinul[1] e prea aspru. De ce să te chinui cu mine?

Te iubesc prea mult ca să nu-ți doresc decât fericirea.

De aceea, dacă [îți] găsești fericirea și iubirea altundeva, uită-mă!

Căci așa mi-a fost soarta: toate minunile dragi să-mi treacă pe dinainte ca umbrele, să nu le pot opri, și până la moarte să doresc, să plâng cu mâinile întinse în zadar.

Deci, ești dezlegată [de mine][2] să faci ce vei voi atunci când nu voi mai fi sau chiar de voi fi, [dacă] voi fi departe [de tine], fără putință de întoarcere. Desigur, [asta] fără voia mea, ispășindu-mi îndrăzneala de a fi acționat și trăit conform credinței mele[3].

Chinul pustietății va fi îndoit mai greu pentru mine.

Când nici pe tine nu te voi avea (aci scriind acestea, ochii mi se umplură de lacrimi), nici speranțe că te voi regăsi.

Însă voi încerca să mă bucur auzind că tu ești fericită, oriunde, oricând, oriunde și cu oricine.

Mă voi ruga pentru voi, pentru fericirea ta.

Anii întunecați[4], care vor urma pentru mine, de ce să-i înduri și tu, care nu porți nicio vină?

Ar fi nedrept să suferit tu din cauza destinului meu[5].

Nu ți-am spus [acest lucru până acum]. Dar și pentru aceasta n-am vrut să te cunosc mai demult: pentru motivul că știam ce chinuri trebuie să îndure[6] (pe care eu nu am puterea să le înlătur) femeia care va trebui să-mi stea alături.

Mă întreb [de unul] singur acum și mă frâng[7]: „De ce tocmai pe tine, la care [eu] țin mai mult decât la mine, Dumnezeu a voit să te aleg să împărtășești din întunecatul, nemilosul meu drum spre țări de lumină și ceruri[8], dar drum ce trece prin prăpăstii și moarte?”.

Blue eyes, de aceea trebuie să mor…Iar tu, prin moartea mea, vei câștiga puterea vieții mele. Căci ți-o dăruiesc ție, ca să trăiesc [tot] înainte prin tine, și tu să fii întruparea fericirii mele de a trăi și a contempla frumusețea, a bucuriei, care realizată nu și-a găsit liniștea încă, iar mormântul n-o poate cuprinde, precum nici moartea n-o poate reține.

Doamne, fă să fie altfel de cum prevăd!

Și dragostea ce mi-ai dăruit-o să ne-o binecuvintezi într-o zi, când vom fi doar noi doi!

Și Tu, sub forma unui călugăr bătrân, [care vorbește] în cuvinte de miere, să ne așezi pe frunte și în inimi Tainele Sfintei Tale încuviințări, unindu-ne pentru aici și pentru vecie.

***

Scrisoarea nr. 15 (30 iulie 1945)

Plic în alb.

Blue Eyes,

nu mai pune întrebări!…Căci [atunci] și eu voi întreba.

De ce privești așa insistent către un bărbat? Ca să vezi dacă devin gelos sau fiindcă simți nevoia de a[-i] privi și pe alții, fiindcă eu nu îți satisfac toată setea de viață și iubire?…

Dacă îmi amintești mereu de „rusul” de astă iarnă, [atunci] îți închipui că eu cred că numai l-ai privit și simpatizat.

Eu pot bănui [de aici] că v-ați sărutat și îmbrățișat.

Știu, este omenește să nu reziști naturii, imperativelor ei, farmecelor ei…[Însă] de ce provoci asemenea situații? Ca eu să mă destăinui? Ca eu să mă turbur și să te iubesc cu înverșunarea și teama că te voi pierde?

Se poate [însă] să provoci contrariul[9]. Adică iubirea mea să se transforme în sete[a] de a te zdrobi, în ură sau să mă faci să te trec în rândul tuturor celorlalte [fete], care nu merită nici iubire, nici sacrificiu, nici măcar o privire!

Vom suferi amândoi…Căci chiar în ura mea voi simți iubire neîmplinită și fără sfârșit mă voi consuma[10].

Și voi fi atunci, totuși, fără putința de a reveni la tine. Căci hotărârile mele odată luate nu mai revin asupra lor[11].

Mai repede aș muri de dragul și de dorul tău decât să mai încerc a doua oară iubirea pe care mi-ai respins-o sau pe care acum o disprețuiești.

Căci eu am hotărât odată [pentru totdeauna] că tu ești singura mea iubire și [că] nu te voi părăsi niciodată. Și o voi păstra chiar [și] atunci când mă vei părăsi, cu singura deosebire că nu-ți voi mai vorbi de[spre] dragostea mea pentru tine [și] nici nu ți-o voi mai arăta prin nimic.

Căci glasul și privirile îmi vor amuți și nu te vor mai cânta când ne vom vedea. Și totuși, [în inima mea] te voi cânta și [voi] privi în visul meu din trecut.

Dacă vrei să mă încerci, [atunci] ia aminte să nu dai naștere la sentimente nepotrivite și inutile, dăunătoare fericirii noastre, din cauza destăinuirilor pe care le vei face și le voi face fără să vrem!

Dacă încerci să lupți cu mine în felul acesta, eu voi fi biruitor totdeauna.

Tu mă poți ucide, dar nu-mi vei putea ucide iubirea.

Tu poți pieri și cădea între ființele fără inimă și credință (ceea ce ar fi pentru tine mai rău decât moartea) dar iubirea noastră va trăi înainte, în puritatea și sfințenia pe care am făurit-o și o voi întreține eu, veșnic îndurerat, fără noroc în dragoste și viață, dar mereu prin durere spiritualizat[12], urcând spre iubirea Celui de sus[13].

Dacă ai știi cât tremur[14] pentru această iubire, pe care am pus-o prag și împărtășanie[15] între viață și moarte, ai înțelege de ce mă simt atât de aproape de moarte când te privesc.


[1] Viața mea.

[2] Îți dau voie, consimt să faci ce vrei cu viața ta.

[3] A încrederii mele că trebuie să fac ceea ce simt să fac, ceea ce conștiința mea mă învață.

[4] Și iarăși o presimțire/ o vedere înainte a viitorului său, cu prea greii și dureroșii ani de închisoare.

[5] Atenționăm din nou asupra faptului, că Fericitul Ilie nu credea în ideea de destin/ de soartă în sens păgân, în care viața omului e cu totul prestabilită și el nu poate face nimic să o schimbe, ci folosește pe destin cu sensul de viață, de propria-i viață socială, care e dură, nemiloasă cu el.

[6] Să îndure…au fost subliniate de autor în manuscris.

[7] Mă chinui să înțeleg.

[8] Din nou vederi înainte cutremurătoare…pentru că experiența extatică, dumnezeiască a început să se petreacă după 20-30 de ani în viața lui.

[9] Dragostei.

[10] Mă voi întrista, necăji interior toată ziua.

[11] Și așa a trăit toată viața: fiind cu totul determinat în hotărârile pe care le lua!

[12] Din nou o vedere înainte a vieții sale.

[13] A lui Dumnezeu.

[14] Cât mă îngrijorez.

[15] Cu sensul de legătură între viață și moarte.