Teologie pentru azi sau asumarea cotidiană a unei identități

Scrisesem peste 80 de cărți de literatură esențialistă (poezie, roman, nuvelă, teatru, aforistică), pictasem, desenasem, sculptasem, fusesem o prezență culturală și duhovnicească pentru un grup restrâns. Mă interesa să fiu, să experimentez și nu să pozez. Iar notorietatea era o povară pentru mine, pentru că scriam mai mult decât puteam să fiu editat.

Din 1999 am renunțat la literatură și artă (lăsând zeci de proiecte în aer) și m-am dedicat scrisului teologic, comentariului și traducerilor teologice. Și alături de cărțile de literatură și de arta mea au început să apară, în mod providențiat, cărțile de teologie, traducerile, comentariile teologice ale noii mele vieți.

Prea multe pentru prima perioadă…din ce în ce mai multe pentru a doua.

De aceea, 2006 (anul în care a început să se contureze fenomenul mediatic al blogului în spațiul românesc) m-a găsit cu multe cărți în arhivă, necunoscute de mulți și cu o experiență vastă de scriitor, artist, cititor, teolog, care mă făcea apt să fiu online.

Și din 6 decembrie 2006 platforma noastră Teologie pentru azi a început să surprindă pas cu pas, să uimească sau să enerveze rău de tot pe cei care nu știau cine suntem și de ce scriem cum scriem.

Și aceasta, pentru că atât eu, cât și soția mea, Gianina Maria-Cristina Picioruș, avem în spate o experiență scriitoricească amplă și apoi una academică, parcursă în mod existențial și nu prin sărirea treptelor, care ne fac capabili să dezvoltăm teme sau să ținem trează atenția prin ceea ce propunem la nivel online.

Din acest motiv, Teologie pentru azi (un proiect teologic și cultural în derulare) nu a avut niciodată imaginea unui exercițiu amatorist (pentru că nu a fost un experiment, o joacă, o intrare în trend) ci a profesionalizat un mod de a fi: al ortodoxului cu studii academice care trăiește în postmodernitate.

Și noi ne-am asumat dintru început, din perspectivă ortodoxă, să subliniem „o altfel de postmodernitate”, pentru că postmodernitatea, ca epocă istorică și nu ca ideologie, este și epoca ortodocșilor, ca unii care trăim aici și acum.

Cu alte cuvinte scriem pentru ortodocși postmoderni, adică pentru ortodocșii de secol 21, comentând și adâncind Tradiția și experiența Bisericii Ortodoxe, în ritmul și cu instrumentele media pe care le avem la îndemână.

Anii 2006-2007 au fost anii de pionierat pentru cei care au început să creeze online și eram priviți cu reticență și umor de către ziarele și televiziunile românești.

Păream a fi doar niște marginali care nu au nimic de creat pe gustul majorității românești.

Numai că în 2007-2008 au venit în onlineul românesc, datorită comunității din WordPressul românesc, din care Teologie pentru azi a făcut parte de la început, câțiva politicieni și oameni media care au introdus calul troian al blogului între preocupările rezervatei intelectualități românești.

Am asistat apoi la inflația de bloguri, la o schimbare radicală a percepției asupra rolului creatorului de online și a operei sale în societatea românească, la o auxiliere a lor la orice trust media și la o democratizare totală a accesului la creația online.

Însă cel mai neașteptat lucru dintre toate, din punctul meu de vedere, a fost acela că scriitori și intelectuali români cu notorietate (e de prisos să dăm nume…pentru că majoritatea nu au un spațiu online personal în care să creeze zilnic) s-au simțit incapabili pentru creația online.

Și nu atât incapabili la scris…ci incapabili la generozitate.

Pentru că blogul, acest nou canal media, pe lângă faptul că îți cere să fii o personalitate foarte creativă și care să se adapteze și să se extindă continuu pe măsura noilor abordări tehnologice ale onlineului, îți cere să fii generos.

Și orice creator de online generos (care nu caută în primul rând să facă bani din ceea ce prezintă online) e un ecologist al minții și al inimii, care se dăruie continuu tocmai pentru că vrea un alt aer interior în el și în societatea din jurul lui.

Și am spus toate acestea pe scurt, pentru a se înțelege de ce nu am început să ne publicăm cărțile începând cu 2006: pentru că ar fi părut creația online un lucru mult prea ușor, la îndemâna tuturor acelora care deja aveau o operă editată sau în sertar, iar noi doream să impulsionăm și pe alții la oboseala zilnică pentru un public.

De aceea între decembrie 2006-septembrie 2009 nu am publicat niciuna dintre scrierile noastre anterioare, ci am scris și creat aproape zilnic conținut de online.

Pe fiecare zi observam creșterea numărului acelora care ne vizitau dar, mai ales, al acelora care se abonau ca să ne urmărească prin RSS-uri.

Însă, în paralel cu traficul intern, observam numărul acelora care ne luau ca paradigmă de lucru sau al acelora care încercau să ne plagieze modul de a pune în pagină anumite lucruri.

Dacă la început agresivitatea și animozitățile la nivel online erau regăsibile pe scară largă, mai apoi a intervenit o tot mai mare cunoaștere reciprocă, care a temperat reacțiile.

Motivul care ne-a determinat, în 2009, să trecem la faza editării online a unei părți din opera noastră a fost acela de a arăta și mai pregnant rolul construirii serioase de sine.

Starea de spirit a acelora care ne vizitau și comentau cerea o lămurire asupra traseului nostru interior până în etapa online.

De aceea ne-am editat o parte din operă, în mod gratuit, până acum: pentru a face mult mai transparent demersul nostru de conștiință de la nivel online.

Pe fiecare zi scriem și vorbim universal despre lucruri particulare sau particular despre ceea ce ne apropie de o întreagă lume. Și dezintimizând anumite aspecte ale vieții noastre și făcându-le publice nu vrem altceva, prin intermediul lor, decât să creștem conștiința profunzimii și a unicității fiecăruia dintre noi.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Articol scris pe data de 6 mai 2011, la cererea lui Cristian Robu Corcan, pentru Obiectiv cultural din Brăila.