Zi: 28 iulie 2011
O sensibilă
Sandra Bullock în Miss Congeniality 2.
Și mai întotdeauna ea creează personaje de o feminitate băiețoasă.
Mark Twain în verde
Sau Mark Twain de București…
Sau ca să avem parcuri, monumente, locuri curate…trebuie să le păstrăm ca atare…
Verdele e culoarea care odihnește ochiul.
Fiți verzi de har, adică plini de har!
Evanghelia după Matei (cap. 20)
Evanghelia după
Matei
*
Traducere și note de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
***
Traducerea noastră s-a făcut din limba greacă veche, conform: The Greek New Testament (GNT), ed. Kurt Aland, Matthew Black, Carlo M. Martini, Bruce M. Metzger and Allen Wikgren, Ed. Münster/Westphalia, 1966, inclusă în ediția electronică BibleWorks v. 6.
***
Capitolul 20
1. „Căci Împărăția Cerurilor este asemenea unui om, stăpân de casă [icodespoti], care a ieșit dis-de-dimineață să plătească/ să tocmească lucrători întru via lui.
2. Și învoindu-se cu lucrătorii pentru un dinarion pe zi i-a trimis pe ei întru via lui.
3. Și ieșind pe la ceasul al treilea a văzut pe alții care stăteau în piață fără lucru/ fără rost/ degeaba [argus].
4. Și a spus acelora: «Mergeți și voi întru vie și ce este drept [dicheon] vă voi da vouă!».
5. Și ei s-au dus. [Și] iarăși, ieșind pe la al șaselea și pe la al nouălea ceas a făcut asemenea.
6. Și ieșind pe la al unsprezecelea a găsit pe alții care stăteau și le-a spus lor: «De ce ați stat aici toată ziua fără lucru/ degeba?».
7. [Și] îi spun lui: «Fiindcă nimeni nu ne-a plătit/ tocmit». [Iar el] le spune lor: «Mergeți și voi întru vie [și ceea ce este drept veți lua/ primi[1]]!».
8. Dar făcându-se târziu, stăpânul viei a spus administratorului [to epitropo][2]/ ispravnicului[3]/ îngrijitorului[4] său: «Cheamă lucrătorii și dă-le lor plata începând de la ultimii [și] până la primii!».
9. Și au venit cei din ceasul al unsprezecelea [și] le-a dat la fiecare câte un dinarion.
10. Și au venit primii gândind că vor primi mai mult! Și au primit și ei câte un dinarion.
11. Iar după ce au luat [plata], au murmurat [egonghizon][5] împotriva stăpânului casei
12. [și] au spus: «Aceștia, ultimii, au făcut un ceas, și i-ai făcut pe ei egali nouă[6], care am purtat/ îndurat greutatea/ povara zilei [to varos tis imeras][7] și arșița[8]/ zăduful[9] [ton cafsona]».
13. Iar [el] a răspuns unuia dintre ei, spunând: «Prietene, nu îți fac nedreptate! Nu te-ai învoit cu mine[10] un dinarion?
14. Ia-l pe al tău și pleacă! Iar eu vreau să dau celui din urmă ca și ție!
15. [Sau] nu mi se cuvine să fac ce vreau cu ale mele? Sau ochiul tău este viclean/ rău fiindcă eu sunt bun?».
16. Astfel vor fi cei din urmă primii și cei dintâi ultimii. [Fiindcă sunt mulți chemați (i checlimeni), dar puțini aleși (i eclecti)[11]]”.
17. Și urcând Iisus întru Ierusalime a luat cu Sine pe [cei] doisprezece [Ucenici] și în/ pe cale le-a spus lor:
18. „Iată, ne urcăm întru Ierusalime, și Fiul omului va fi dat pe mâna arhiereilor și a cărturarilor, și-L vor judeca pe El spre moarte![12]
19. Și Îl vor da pe El pe mâna păgânilor întru batjocură, [ca] să-L biciuiască și să-L răstignească, însă a treia zi va învia”.
20. Atunci a venit la El mama fiilor lui Zevedeos, [împreună] cu fiii ei, închinându-se [Lui] și cerând ceva de la El.
21. Iar [El] i-a zis ei: „Ce vrei?”. [Și] a spus ea: „Spune ca să șadă acești doi fii ai mei, unul de-a dreapta Ta și altul de-a stânga Ta întru Împărăția Ta!”.
22. Și a răspuns Iisus [și] a spus: „Nu știți ce cereți. Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu [și să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu[13]]?”. I-au spus Lui: „Putem”.
23. Și [Iisus] a spus lor: „Paharul Meu veți bea [și cu botezul cu care Eu Mă botez vă veți boteza[14]]! Dar a sta de-a dreapta Mea și de-a stânga Mea [aceasta] nu este al Meu a da, ci [sunt ale celor] cărora s-au pregătit de [către] Tatăl Meu”.
24. Și auzind cei zece s-au mâniat/ supărat/ indignat pe cei doi frați.
25. Dar Iisus i-a chemat la Sine pe ei [și] a spus: „Cunoașteți că arhonții/ stăpânitorii neamurilor [i arhontes ton etnon] domnesc peste ele și cei mari [i megali] le stăpânesc pe ele.
26. Nu astfel va fi între voi, ci cel care vrea între voi să fie mare va fi slujitorul [diaconos] vostru,
27. și care vrea între voi să fie întâiul/ primul [protos][15] va fi slujitorul [dulos] vostru!
28. După cum Fiul omului nu a venit [pentru] a fi slujit ci [pentru] a sluji și [pentru] a-Și da sufletul Lui răscumpărare [litron] pentru mulți”.
29. Și plecând ei din Ieriho [Ieriho][16], I-a urmat Lui mulțime multă [de oameni].
30. Și, iată!, doi orbi, care ședeau lângă drum, auzind că trece Iisus [pe acolo], au strigat, spunând: „Miluiește-ne pe noi, [Doamne], Fiul lui David!”.
31. Dar mulțimea îi certa pe ei ca să tacă! Dar ei strigau și mai tare, spunând: „Miluiește-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David!”.
32. Și Iisus a stat[17], i-a chemat pe ei și a spus: „Ce vreți să vă fac vouă?”.
33. [Și] i-au spus Lui: „Doamne, ca să fie deschiși[18] ochii noștri!”.
34. Și făcându-I-se milă [de ei], Iisus S-a atins de ochii lor, și îndată au văzut și I-au urmat Lui.
[1] Fragmentul dintre paranteze nu există în GNT ci l-am tradus din MGK. Însă el e prezent în ed. Biblia 1688, Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998], BOR 1914, 1939, 1988, 2001, TNT, SCR („che o ean i dicheon lipseste”), SRV, NKJ, LUV („en wat recht is zal u geworden”). Nu se regăsește nici în VUL, BNT, RVA, NJB, NAU, NAB.
[2] De unde avem epitrop în limba română (de la epitropos), care înseamnă administrator al averii Bisericii.
[3] În ed. Biblia 1688 și BOR 1914.
[4] În ed. BOR 1939, 1988 și 2001.
[5] În ed. Biblia 1688: „răpștiră [murmurară/ cârtiră] spre domnul casei”. Aceeași formulare găsim și în ed. Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998]. În ed. BOR 1914 se schimbă doar timpul verbului: „răpșteau împotriva stăpânului casei”. În ed. BOR 1939, 1988 și 2001: „cârteau”. Însă verbul grecesc luat în cauză poate fi tradus în multe feluri: au bodogănit, au bombănit, au cârcotit, s-au plâns, s-au văietat, au protestat în șoaptă, au clevetit, au bârfit…
[6] La plată.
[7] În ed. Biblia 1688, Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998], BOR 1914, 1939 și 1988: „greutatea zilei”. În ed. BOR 2001: „greul zilei”.
[8] În ed. BOR 1939, 1988 și 2001.
[9] În ed. Biblia 1688, Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998] și BOR 1914.
[10] Pentru plată.
[11] Fragment inexistent în GNT și pe care l-am tradus din MGK. El există și în VUL („multi sunt enim vocati pauci autem electi”), în ed. Biblia 1688, Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998], BOR 1914, 1939, 1988, 2001, GBV 2001, CNS, DBY, GNV, KJG, KJV („for many be called, but few chosen”), RST („ибо много званых, а мало избранных”), R60 („porque muchos son llamados, mas pocos escogidos”) dar nu există în WHO, BNT, IEP, NAB.
[12] Îl vor condamna la moarte.
[13] Fragmentul dintre paranteze l-am tradus din MGK. El nu apare în GNT, VUL, BNT, DRA, ESV, GBV 2001, dar apare în ed. Biblia 1688, Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998], BOR 1914, 1939, 1988, 2001, SCR („che to baptisma o Ego baptizome baptistine;”), PNT („and to be baptized with the baptisme that I am baptized with?”), NKJ, R60 („y ser bautizados con el bautismo con que Yo soy bautizado?”).
[14] Din nou: un text tradus din MGK și inexistent în GNT. El există în ed. Biblia 1688, Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998], BOR 1914, 1939, 1988, 2001, TNT, WEB, PNT, ACF dar nu și în RVA, NJB, NLT, BNT, BGT, BFC, ASV, ARA.
[15] În compoziție cu acest cuvânt avem în titulatura bisericească: protosul slujbei, protosinghel, protoiereu, protopsalt…
[16] În ed. BOR 1988 și 2001: Ierihon.
[17] S-a oprit din mers ca să le asculte dorința.
[18] Să ni se deschidă/ să ni se redea puterea de a vedea.
O variantă a poemului „Înger și demon”…
Poartă titlul E îngerul tău or e umbra ta? și mi-a reținut atenția pentru că vorbește despre Hristos ca Regele iubirii și despre Maica Domnului ca despre Mama plângerilor:
Noaptea-n doma întristată pin lumini îngălbenite
Faclelor de ceară albă, cari ard lângă altare
Când altaru-n fundul domei stă întunecos şi mare
Nepătruns de ochii roşii a luminelor pălite
In biserica pustie lâng-altarul din părete
Genunchiată stă pe trepte o copilă îngerească
Când nainte-i pe icoană stă în gloria-i cerească
Maica regelui iubirei ce pe lume tristă vede.
In biserica cernită printre negri muri de jale
Nepătrunşi de-a nopţii stele ce asupra ei veghiază
Ingerul-copil stă, plânge şi la mama-ngenunchiază
Mama lumei, mama milei, mama plângerilor sale.
Cufundat în întuneric lâng-o cruce mărmurită
Coatele pe braţul crucei le distind şi le aşez
Şi din umbra mea cea deasă ca un demon eu veghez
Ochii mormântaţi în capu-mi, fruntea tristă şi-ncreţită.
Şi bărbia mea s-apasă pe a crucei umăr rece
Părul meu negru ca noaptea peste-al marmurei braţ alb
Pe când candela cea tristă cu reflectul ei rosalb
Faţa îngerului palid cu lumina-i vrea să-nnece.
Ea un înger ce se roagă, eu un demon ce turbează
Ea: o inimă de aur; eu un suflet apostat
Stau în umbra mea fatală de o cruce rezemat;
La picioarele Madonei tristă, pală, ea veghiază.
Pe un mur înalt şi rece de o marmură curată
Albă ca zăpada iernei, lucie ca apa lină
Vezi copila cum aruncă umbră tristă ce se-nclină
Umbra ei, ce ca şi dânsa stă în rugă-ngenunchiată.
Ce-ţi lipseşte oare ţie, copiliţă pală, tristă,
Decât aripile albe ca să fii un înger pal
Ce se pierde în privirea chipului cel ideal
A Madonei ce surâde peste lumea ateistă.
Ce-ţi lipseşte?…Aripi albe cătră ceruri înnălţate!
Dar ce văd?…Pe-a umbrei umeri ce se ‘nnalţă şi se ‘ntinde
Două umbre de aripe ce se mişcă tremurânde
Două aripe de umbră cătră ceruri ridicate!
O! Nu-i umbra ta aceea!…Este îngeru-ţi de pază
Care diafan… un suflet pe muri netezi se resfrânge
Cu aripi aeriane lângă tine el se plânge
Lângă tine îngenunchie, lângă tine el veghiază.
Dar de-i umbra ta aceea, atunci tu un înger eşti
Dară aripele-ţi sânte nu le vede lumea vană
Numai murii trişti şi palizi văd aripa-ţi diafană
Murii sânţi, ce le reflectă pentru ochi-mi pământeşti.
Este reprodusă în Opere, vol. I, ed. Perpessicius, p. 335-336.
În legătură cu asocierea unor adjective ce pare că n-ar putea fi juxtapuse unul altuia sau unui context anume, așa cum sunt triști, palizi și sânți, ce caracterizează zidurile/ murii bisericii, am mai discutat și am observat că reprezintă o tendință a epocii și a lui Eminescu însuși.
Sesizam altădată, în variantă antumă a poemului Înger și demon, versul Palidă și mohorâtă Maica Domnului se vede și precizam atunci că palid circula în epoca pașoptistă și cu sensul de strălucitor/ luminos, iar mohorâtă desemna, de fapt, veșmântul roșu-închis al Maicii Domnului din reprezentarea iconografică.
Exprimarea aceasta oximoronică, care poate să denumească murii ca fiind triști și sânți în același timp, nu este străină literaturii vechi patristice. Spre exemplu, Sfântul Ioan Scărarul vorbește despre „trista și luminoasa smerită cugetare” (Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Ed. IBMBOR, București, 1992, p. 44).
Adjectivele din sfera semantică a tristeții sunt numeroase în acest poem, însă nu pot fi puse în acest caz pe seama scepticismului.
Dimpotrivă, lumina interioară care țâșnește din lăuntrul a ceea ce par ruinele unei credințe vechi și sfinte (biserica pustie are filiații semantice evidente cu Melancolie) este într-un mod paradoxal și mai intensă radiind din negrul, jalea și întunecosul/ întunericul acestui lăcaș.
În acest poem, motivul pentru care Eminescu se deghizează în ipostaza unui demon este acela că se consideră nevrednic de iubirea unui înger (copila îngerească)…
Un demon, totuși, care se sprijină pe cruce…