Între exercițiile și variantele pe care le concepea Eminescu pentru Călin, se află și aceste versuri:

Idol crud al Afroditei
Şi al poftei cei mirene
Tipăritu-te-ai în suflet
Ş-ai trecut prin ochi prin gene.

Mântuirea vieţii mele
Chip sfinţit cu mii de lacrămi
Cu un zâmbet feciorelnic
Inima-mi din nou consacră-mi [sfințește-mi – vezi și Scrisoarea V].

Şi cu idol scoate idol
Şi cu mâna ta curată
Şterge de pe chipu [zugrăvit/ întipărit]-n suflet
A dorinţei neagră pată.

Cuiu cu cuiu se scoate-afară
Şi simţire prin simţire
Şi dorinţa pătimaşă
Prin un zâmbet de iubire
.

Sufletu-mi e azi sălbatec —
Spulberarea mea de gânduri
Puind mâna-ţi pe-a mea frunte
Alungaşi în multe rânduri.

Am reprodus din Opere, vol. I, ed. Perpessicius, p. 428.

Poezia valorifică un topos cunoscut din literatura patristică, conform căruia anumite patimi împiedică existența și dezvoltarea altora în suflet. Nu coexistă toate patimile la un loc și în același grad în suflet.

Este ceea ce Eminescu exprimă prin idol scoate idol: chipul femeii și iubirea curată pentru ea dezrădăcinează sentimentele febrile și amintirea/ imaginația pătimașă. Cel puțin așa susțin versurile…

Există mai multe locuri, mai ales în Filocalii, care precizează acest lucru. Momentan nu găsesc însă decât acest comentariu al Sfântului Ioan Scărarul: „Este un drac al iubirii de arginți care fățărește de multe ori smerenia [omul se preface că își ascunde virtutea, ca să nu dea milostenie]; și este un drac al slavei deșarte și al iubirii de plăceri, care îndeamnă spre milostenie. […] Unii au spus că dracii se împotrivesc dracilor [în sensul în care, spre exemplu, mizantropia și concupiscența nu conviețuiesc, de obicei, în același om], dar eu spun că toți caută pierzarea noastră” (Scara, Ed. IBMBOR, 1992, p. 339).

De asemenea, versurile lui Eminescu stau mărturie pentru faptul că proverbul binecunoscut cui pe cui se scoate provine din înțelepciunea patristică.

Multă vreme, mai ales în perioada comunistă, puteai auzi foarte des că, spre exemplu, cine sapă groapa altuia cade singur în ea este un proverb inventat în popor, când acesta are, de fapt, origine biblică. Paremiologia reproduce foarte adesea nu o înțelepciune populară, ci pe cea scripturală.

Did you like this? Share it: