Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 2 august 2011

Despre teologia lui Ioan Calvin cu Wilhelm Niesel [1]

Prof. Dr. Wilhelm Niesel, The Theology of Calvin, Translated by Harold Knight, Ed. The Westminster Press, Philadelphia, 1956 (apărută în germană, la München, în 1938), 254 p.

*

După stadiul cercetărilor încep capitolele dogmatice: 1. Cunoașterea lui Dumnezeu, 2. Treimea, 3. Creație și Providență, 4. Păcatul, 5. Legea lui Dumnezeu, 6. Vechiul și Noul Testament, 7. Mijlocitorul [nostru], 8. Harul lui Hristos dinăuntru nostru, 9. Viața omului creștin, 10. Rugăciunea, 11. Alegerea veșnică a lui Dumnezeu [predestinația], 12. Biserica, 13. Sacramentele/ Tainele, 14. Stăpânirea/ forma de guvernământ seculară, 15. Concluzii, 16. Index de nume.

*

Autorul ne oferă o lucrare de sinteză făcută doar pe textele sursă ale lui Calvin[1].

*

Și textele sursă sunt 3:

*

Autorul consideră Învățătura credinței creștine a lui Calvin drept cartea sa fundamentală (p. 22), în care a vrut să ofere „esența a ceea ce Dumnezeu a vrut să ne învețe pe noi în Cuvântul Său” (p. 23). Adică a vrut să facă „o sinteză a conținutului Scripturii” (Ibidem).

Însă mintea umană e prea slabă pentru a cuprinde ființa lui Dumnezeu, spune Calvin (Ibidem). Și de aceea tot ce putem spune despre Dumnezeu și relația Sa cu umanitatea suntem învățați de către Însuși Dumnezeu (p. 23-24).

Calvin își considera teologia „o <filosofie creștină> pe care Dumnezeu ne-a dat-o nouă în Scriptură” (p. 24). Totul se reduce pentru Calvin la Scriptura ruptă/ despărțită/ scoasă din Tradiție, adică din casa unde s-a născut Scriptura.

Ca să citim Scriptura cu adevărat trebuie să ne întoarcem spre Dumnezeu, spune Calvin, ca El să ne schimbe prin Duhul Său (Ibidem). Iar Sfântul Duh era considerat de el ca „singurul interpret adevărat al Scripturii” (Ibidem). Adică n-avem nevoie de Biserică…ci ne învață numai Dumnezeu, în mod exclusiv.

Scriptura nu era pentru Calvin un spațiu în care putem să ne satisfacem tot felul de „curiozități prostești/ nebunești” ci e locul unde putem să Îl cunoaștem pe El (p. 27).

Iisus Hristos e considerat de către autor: „Mijlocitorul întru Care Dumnezeu Însuși Se comunică pe Sine nouă” (Ibidem) și „sfârșitul Legii și esența Evangheliei” (Ibidem).

Cuvântul Scripturii, spune Calvin, plin de puterea Duhului, când atinge inima noastră devine „un cuvânt al vieții, care convertește sufletul” (p. 28) nostru. De unde autorul nostru trage concluzia, că în ultimă instanță Scriptura „se ocupă de Hristos Cel viu” (Ibidem).

Și Calvin nu și-a dorit o teologie „extrasă din Scriptură” (Ibidem), precizează autorul, ci un mijloc de a trăi adevărata evlavie, care „constă în cunoașterea lui Hristos” (p. 29).

Autorul subliniază și faptul, că pentru Calvin „adevăratul teolog nu poate fi decât un slujitor” (Ibidem) și că el a oferit în teologia lui „un compendium/ o adunare de învățături dumnezeiești culese/ selectate din Scriptură” (Ibidem).

Calvin a afirmat că în Scriptură noi stăm față în față cu Dumnezeu Însuși (Ibidem). Dumnezeu ne vorbește și azi prin cuvintele Sale și întotdeauna ne revelează pe Dumnezeu Însuși (Ibidem).

Exclusivismul lui Calvin, ca al tuturor falșilor „reformatori”, care trebuie să nege, să rupă, să se despartă tot mai mult de Tradiția Bisericii: „Sfânta Scriptură este singurul criteriu/ singura judecată/ singura normă a învățăturilor Bisericii” (p. 30). Și, ca urmare, a negat orice lucru despre care nu s-a scris în Scriptură.

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, precizează Calvin nu trebuie să devină în teologia noastră „un principiu formal” (p. 30), adică o învățătură teologică indiferentă față de relația cu persoana Lui.

Autorul spune că Calvin nu înțelegea inspirația Scripturilor drept „una mecanică” (p. 31) însă nici nu și-a pus problema să demonstreze inspirația ei pentru toată lumea (Ibidem).

Peter Brunner[2] a atras atenția că Calvin a comparat cuvântul Scripturii cu o oglindă (Ibidem) iar oglinda reflectă o imagine care nu e identică cu ea însăși (p. 31-32).

Calvin considera „cuvântul [literalitatea] Scripturii drept un instrument al Duhului” (p. 32). Duhul Sfânt se folosește de cuvintele Scripturii fără a se identifica cu cuvintele ei ci doar le pătrunde pe ele (Ibidem), le umple de har.

La fel ca în cazul cuvintelor Scripturii și a relației dintre cuvintele ei și Duhul Sfânt, și în cazul Euharistiei Calvin afirma că „Euharistia este instrumentele prin care Duhul Sfânt se folosește pentru ca să lucreze în sufletele noastre alegerea” (Ibidem), alegere care la Calvin înseamnă predestinare spre viață sau spre moarte.

Ideea fatală de instrumentalizare a cuvintelor și a materiei, de aici, mai departe, și a oamenilor și a ființelor și a întregii creații…Când ele sunt folosite ca și când nu ar însemna nimic.

Calvin ne amintește că cuvântul Scripturii e „mort” pentru noi dacă nu suntem „înviați/ renăscuți dumnezeiește” (Ibidem).

Iar Scriptura, subliniază autorul, nu poate renunța la literele și cuvintele ei dar „nici nu se identifică cu aceste cuvinte” (p. 32-33).

Autorul spune: „Iisus Hristos este sufletul Legii, punctul focal/ de focalizare/ de convergență al întregii Sfintei Scripturi…Căci Domnul Cel viu nu Se identifică cu cuvintele scrise ale Scripturii! Dacă s-ar petrece astfel lucrurile, El nu ar fi decât o simplă idee sau anumite lucruri, dar nu Hristos Însuși. Cuvântul lui Dumnezeu, Logosul întrupat trebuie să Se distingă/ să Se deosebească [să fie de altă esență n.n.] față de cuvintele Scripturii” (p. 33). Și asta te face să privești transcendent cuvintele Sale, să le vezi ca pe o cale de intrare în relație cu Dumnezeul treimic.

Autorul oferă un pasaj din Calvin în p. 34, în care acesta spunea că turcii/ mahomedanii nu se închină Dumnezeului cerului și al pământului ci unui idol, pentru că nu acceptă Chipul [ipostatic] al lui Dumnezeu, Care este Domnul nostru Iisus Hristos. Însă nici evreii nu sunt departe de mahomedani, afirma Calvin, pentru că și ei neagă faptul că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu (p. 34).

De aceea Calvin, precizează autorul, mărturisea faptul că „noi ne întâlnim cu Dumnezeu în mod personal numai în Iisus Hristos, Care în realitatea personală a vieții Sale este Chipul lui Dumnezeu Tatăl” (p. 35).

Tot autorul spune: Iisus Hristos „este oglinda lui Dumnezeu, după cum cuvântul Scripturii ne reflectă harul și adevărul lui Hristos” (Ibidem).

Și autorul recunoaște faptul că „a învăța despre inspirația literală [a Scripturii, în sensul că Dumnezeu ne-ar fi predat cuvânt cu cuvânt Scriptura, fără legătură cu Sfinții ei scriitori n.n.] duce la Scriptolatrie/ Bibliolatrie” (p. 36).

Calvin: nu putem să înțelegem Scriptura dacă „Dumnezeu Însuși nu-Și face simțită prezența Sa dumnezeiască în năuntrul nostru” (p. 37).

Și autorul vorbește la Calvin, după cum prevăzusem, tot în mod instrumentalist și despre Profeți, ei fiind doar instrumentele lui Dumnezeu pentru a Se revela și nu intimii Lui (Ibidem).

Calvin vorbește și despre cunoașterea lui Dumnezeu în creație și istorie (p. 40), despre „cunoașterea naturală” ca fiind proprie tuturor (p. 49) Însă avem nevoie neapărată de cunoașterea lui Hristos (Ibidem).


[1] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/John_calvin.

[2] Idem: http://de.wikipedia.org/wiki/Peter_Brunner.

Clopotele: inamicul „regenerării” umane

„Revoluția franceză, încercând să regenereze specia umană, a considerat de la bun început că ar trebui să anihileze” clopotele care, timp de secole, „au sfințit timpul” în Franța și au definit „peisajul sonor” în toată Europa.

„Respectul și iubirea față de cei adormiți (un fundament al tuturor societăților tradiționale de pe glob), solemnitatea ritualurilor și a riturilor de trecere, încredințarea auditivă a emoțiilor umane și diviziunile temporale [sacre] au devenit obiective de distrugere.

Pas cu pas, pe perioada unui deceniu, mișcarea revoluționară, cu toate puterile ei, mai întâi a reușit să limiteze folosirea clopotelor și mai târziu le-a demontat la propriu, a topit clopotele și le-a transformat în monede sau arme, în timp ce, prin[tr-o nouă] legislație, interzicea folosirea lor”.

Abia în 1802, împăratul Napoleon, prin decret imperial, a îngăduit din nou utilizarea lor și „sunetul clopotelor a fost primit cu bucurie, ca o eliberare[1].


[1] Traducere din: Virgil Nemoianu, Sacrality and the Aesthetic in the Early Nineteenth Century, în vol. A Companion to European Romanticism, edited by Michael Ferber, Blackwell Publishing Ltd, 2005, p. 408. Traducerea ne aparține.

Evanghelia după Matei (cap. 24)

Evanghelia după

Matei

*

Traducere și note de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Traducerea noastră s-a făcut din limba greacă veche, conform: The Greek New Testament (GNT), ed. Kurt Aland, Matthew Black, Carlo M. Martini, Bruce M. Metzger and Allen Wikgren, Ed. Münster/Westphalia, 1966, inclusă în ediția electronică BibleWorks v. 6.

***

Capitolul 24


1. Și Iisus a ieșit din templu [și] s-a dus, și s-au apropiat Ucenicii Lui [pentru] a-I arăta Lui zidirile templului.

2. Iar [Iisus] răspunzând a spus lor: „Nu vedeți [voi] acestea toate? Adevărat vă spun vouă, aici nu va fi lăsată/ îngăduită/ iertată piatră pe piatră, care să nu fie distrusă”.

3. Și șezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El Ucenicii, deoparte, [și] au spus: „Spune-ne nouă, când vor fi acestea și care este semnul venirii [Tale][1] și al plinirii/ sfârșitului veacurilor?”.

4. Și Iisus a răspuns [și] a spus lor: „Vedeți să nu vă rătăcească/ înșele/ amăgească [planisi] cineva pe voi!

5. Căci mulți vor veni în numele Meu, spunând: «Eu sunt Hristos!», și pe mulți îi vor rătăci/ înșela/ amăgi.

6. Și veți auzi de războaie și de vești ale războaielor! Vedeți că nu [trebuie] să vă necăjiți/ temeți/ înspăimântați [mi troiste] [de acestea]! Căci [acestea] trebuie să fie, dar încă nu este sfârșitul [to telos].

7. Căci se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție și vor fi [vremuri] de foamete [limi][2] [și ciume][3] și cutremure pe alocuri![4]

8. Dar toate acestea sunt începutul durerilor/ al suferințelor [arhi odinon].

9. Atunci vă vor da pe voi întru necazuri și vă vor ucide pe voi, și veți fi urâți de toate neamurile pentru[5] numele Meu.

10. Și atunci mulți se vor scandaliza/ se vor sminti și se vor vinde unii pe alții și se vor urî unii pe alții!

11. Și mulți profeți falși/ mincinoși [psefdoprofite] se vor scula[6] și îi vor rătăci pe mulți!

12. Iar din cauza înmulțirii fărădelegilor, se va răci dragostea [psighisete i agapi] multora.

13. Dar cel [care] va îndura/ răbda/ suporta/ suferi [o ipominas] [până] întru sfârșit [telos][7], acela se va mântui.

14. Și această Evanghelie[8] a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea [locuită] [ti icumeni], întru mărturie la toate neamurile, și atunci va veni sfârșitul [to telos].

15. De aceea, când veți vedea rușinea/ urâciunea/ scârba/ monstruozitatea pustiirii/ a părăsirii/ a singurătății   [to vdeligma tis erimoseos], care s-a spus prin Profetul Daniil [Daniil tu Profitu][9], stând în locul cel sfânt – cel care citește să înțeleagă! –,

16. atunci cei din Iudea [ti Iudea] să fugă întru munți,

17. cel de pe casă[10] să nu coboare ca să ia din casă pe ale lui,

18. și cel din țarină să nu se întoarcă înapoi ca să-și ia veșmântul lui.

19. Și, vai, de cele care au luat în pântec[11] și de cele care alăptează în zilele acelea!

20. Și rugați-vă ca să nu fie fuga/ pribegia/ refugierea voastră [i foghi imon] iarna și nici sâmbăta.

21. Căci va fi atunci necaz/ supărare/ strâmtorare mare [tlipsis megali], care nu a mai fost de la începutul lumii [și] până acum, și nici nu va mai fi.

22. Și dacă nu s-ar fi scurtat acele zile, nu s-ar fi mântuit tot trupul! Dar pentru cei aleși vor fi scurtate zilele acelea[12].

23. Atunci, dacă cineva vă spune vouă: «Iată, aici e Mesia!» sau: «Acolo [este]!», să nu credeți!

24. Căci se vor scula hristoși falși/ mincinoși [pseufdohristi] și profeți falși/ mincinoși [psefdoprofite] și vor da[13] semne mari și minuni care să rătăcească/ să amăgească, dacă se poate, și pe cei aleși.

25. Iată, vă vestesc vouă de mai înainte [proirica]!

26. Astfel, dacă vă spun vouă: «Iată, este[14] în pustie!», să nu ieșiți[15]! [Iar dacă vă spun]: «Iată, este în cămări!», să nu credeți!

27. Căci precum fulgerul iese de la răsărit și luminează/ se arată până la apus, astfel va fi venirea [i parusia] Fiului omului!

28. Căci unde este trupul cel mort [to ptoma]/ stârvul, acolo se vor aduna [și] vulturii.

29. Și îndată după necazul/ durerea/ strâmtorarea acelor zile soarele se va întuneca, și luna nu își va mai da lumina ei, și stelele vor cădea din cer iar puterile cerurilor se vor clătina.

30. Și atunci va străluci/ se va arăta în cer semnul Fiului omului [to simion tu Iu tu antropu], și atunci vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și slavă multă!

31. Și va trimite pe Îngerii Lui cu sunet mare de trâmbiță, și vor aduna pe cei aleși ai Lui din cele patru vânturi[16], de la marginile cerurilor până la celelalte margini.

32.  Iar de la smochin învățați parabolă/ pildă! Când mlădița lui deja se face fragedă/ delicată și scoate/ odrăslește frunze, cunoașteți că vara este aproape!

33. La fel și voi, când vedeți toate acestea să cunoașteți că este aproape, la uși.

34. Adevărat vă spun vouă că nu va trece generația/ neamul acesta până nu vor fi toate acestea.

35. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

36. Iar despre ziua și ceasul acela nimeni nu știe, nici Îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.

37. Căci precum a fost[17] în zilele lui Noe, astfel va fi venirea Fiului omului.

38. Căci după cum era în zilele [acelea] de dinainte de potop, [când oamenii] mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua în care a intrat Noe întru arcă,

39. și nu au cunoscut[18] până a venit potopul și i-a luat pe toți, astfel va fi [și] venirea Fiului omului.

40. Atunci, [din] doi [care] vor fi în țarină, unul va fi luat și celălalt lăsat.

41. [Și din] doi [care] vor măcina în moară, unul va fi luat și celălalt lăsat.

42. De aceea privegheați, că nu știți în ce zi vine Domnul vostru!

43. Și cunoașteți aceasta, că dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă vine tâlharul/ hoțul/ furul, ar priveghea și nu ar da voie să i se spargă casa lui.

44. De aceea și voi fiți gata/ pregătiți, căci în ceasul în care nu gândiți va veni Fiul omului!

45. Cine este oare slujitorul credincios și înțelept, care a fost pus de stăpânul peste casnicii lui, [pentru] a le da lor hrană la timp?

46. Fericit este slujitorul acela, pe care venind stăpânul lui îl va afla făcând în acest fel!

47. Adevărat vă spun vouă că peste toate avuțiile lui îl va pune pe el.

48. Iar dacă acel slujitor, [fiind] rău, va spune în inima lui: «Stăpânul meu întârzie»,

49. și începe a-i bate pe cei împreună slujitori cu el, și să mănânce și să bea cu cei care beau[19],

50. va veni stăpânul slujitorului aceluia în ziua în care nu se așteaptă și în ceasul pe care nu îl cunoaște,

51. și îl va tăia pe el în două și partea lui o va pune[20] cu cei ipocriți/ fățarnici! Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților”.


[1] Pronumele nu e regăsibil în GNT ci în MGK, cât și în ed. Biblia 1688, Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998], BOR 1914, 1939, 1988 și 2001, Biblia de la Blaj [1795], GBV 2001, VUL, SCR, TIS.

[2] În limba greacă veche foamete cunoștea forme de plural…și aici avem forma de nominativ, feminin, plural. De aceea am spus vremuri de foamete.

[3] Fragment din MKG.

[4] În ed. Biblia 1688: „și vor fi morți și foameț [formă de plural] și cutremure pre-alocurea”. În ed. Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998]: „și vor fi ciume și foamete și cutremure pre toate locurele [prin toate locurile/ părțile lumii]”.

În ed. BOR 1914: „și vor fi foamete și ciumă și cutremure pre alocurea”. În ed. BOR 1939, 1988 și 2001 se vorbește tot despre foamete, ciumă și cutremure.

În ed. Biblia de la Blaj [1795]: „și vor fi ciume și foameți și cutremuri pe alocurea”, respectându-se astfel formele de plural prezente în textul grecesc existent în GNT, MGK, BNT, SCR.

[5] Din cauza Mea.

[6] Vor începe să propovăduiască mărturia lor falsă, mincinoasă.

[7] Până la sfârșitul vieții lui pământești, până la moarte.

[8] Această carte e plină de vești bune, de noutățile mântuirii, potrivit morfemelor care compun cuvântul grecesc.

[9] La Dan. 9, 27 și 12, 11.

[10] Care se află pe acoperișul casei…

[11] Care sunt însărcinate.

[12] Vor fi mai puține zilele de chin, de suferință, din cauza rugăciunilor Sfinților.

[13] Oamenilor să vadă…

[14] Hristos este…

[15] În pustie.

[16] Din cele patru colțuri ale lumii/ din toată lumea.

[17] Potopul, care a venit deodată…

[18] Ce urmează să se petreacă cu viața lor.

[19] Adică cu bețivii.

[20] Și va fi socotit un ipocrit, un impostor.

Visul de 2 august

Am visat că lucram în vie, la țară, cu mai mulți oameni necunoscuți. Însă cu toții erau entuziaști. Săpam la vie…

La un moment dat a venit să vadă cum lucrăm bunicul meu, adormit de peste 7 ani. A vorbit cu mine, era bucuros…

O copilă de vreo 3-4 ani, foarte atentă și isteață, era cu noi…și era a unui cuplu de tineri căsătoriți, față de care eu aveam o bucurie aparte…dar fără să îi cunosc. Știam numai că sunt ucenicii mei acești tineri…și că această copilă e a lor

După ce a venit tataie Marin în vie și am vorbit cu el…m-am uitat în dreapta mea…și l-am văzut pe Crin Antonescu, îmbrăcat la cravată și costum…că lucra împreună cu noi la vie…și era bucuros să o facă.

Irina, fiica lui, îmbrăcată în alb ca și prima copilă, a apărut și ea, deodată, în vie, în fața mea…

Săpam la vie și eram foarte entuziaști…deși nimeni nu venise să mă ajute pentru că îl invitasem. În afară de tataie Marin, Crin și Irina nu mai cunoșteam pe nimeni pe nume…dar toți, se pare, că mă cunoșteau…și la toți le plăcea viața în aer liber, cu muncă și bucurie sufletească.

Nu știu cât am muncit…

Am ajuns însă într-o casă imensă, cu toții, după munca în vie, pe care iarăși nu o cunoșteam…și Crin era întins pe un pat, în apropierea mea. Era obosit…dar bucuros…

A venit spre mine copila ucenicilor mei, pe care am luat-o în brațe și i-am spus: „Dacă nu mă asculți o să fie greu pentru tine!”. Și ea părea să fi înțeles…despre ce vorbeam…deși eu nu știam nimic despre ea.

Însă fiind în genunchi, cu fata în brațe, mi-am dat seama că e Crin

Și atunci, în acea clipă, când mi-am dat seama că el venise să mă ajute…m-am ridicat și m-am îndreptat spre el, ca să îi mulțumesc.

Însă el s-a ridicat mult mai repede, a venit spre mine și mi-a spus, cu mâna pe umărul meu stâng: „Îți mulțumesc că mi-ai dat posibilitatea să trăiesc ceea ce spui adesea: cum e să muncești până să cazi jos…dar să te simți împlinit!”…

M-am găsit singur…și eram uimit de ceea ce îmi spusese Crin.

Nu mi-am pus problema viei, a casei, a faptului că l-am văzut pe bunicul meu…ci numai a faptului de unde știa Crin că eu spun adesea acest lucru.

Și atunci mi-am adus aminte că eu scriu online…și că am scris adesea despre cum eu muncesc până cad lat, seara, de atâta oboseală…și că el mă citește…și că a venit să muncim împreună în vie…pentru că îmi respectă munca de preot și de scriitor, după cum și eu i-o respect pe a lui, de politician.

Însă tot nu am înțeles de ce am mai săpat încă odată în vie…cine erau cei din jurul meu…cum au ajuns cu toții acolo…și de ce ne simțeam atât de bine împreună.

*

Eu cred că e un vis parabolic…a ceea ce face din tine creația online. Poți fi cunoscut de toți, care te cunosc, nu te cunosc, care te iubesc sau te detestă…dar care se umplu de tine, de prezența ta.

Atâta timp cât tu ești o prezență…ajungerea la tine înseamnă o descoperire a ta continuă.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno