Am visat că lucram în vie, la țară, cu mai mulți oameni necunoscuți. Însă cu toții erau entuziaști. Săpam la vie…

La un moment dat a venit să vadă cum lucrăm bunicul meu, adormit de peste 7 ani. A vorbit cu mine, era bucuros…

O copilă de vreo 3-4 ani, foarte atentă și isteață, era cu noi…și era a unui cuplu de tineri căsătoriți, față de care eu aveam o bucurie aparte…dar fără să îi cunosc. Știam numai că sunt ucenicii mei acești tineri…și că această copilă e a lor

După ce a venit tataie Marin în vie și am vorbit cu el…m-am uitat în dreapta mea…și l-am văzut pe Crin Antonescu, îmbrăcat la cravată și costum…că lucra împreună cu noi la vie…și era bucuros să o facă.

Irina, fiica lui, îmbrăcată în alb ca și prima copilă, a apărut și ea, deodată, în vie, în fața mea…

Săpam la vie și eram foarte entuziaști…deși nimeni nu venise să mă ajute pentru că îl invitasem. În afară de tataie Marin, Crin și Irina nu mai cunoșteam pe nimeni pe nume…dar toți, se pare, că mă cunoșteau…și la toți le plăcea viața în aer liber, cu muncă și bucurie sufletească.

Nu știu cât am muncit…

Am ajuns însă într-o casă imensă, cu toții, după munca în vie, pe care iarăși nu o cunoșteam…și Crin era întins pe un pat, în apropierea mea. Era obosit…dar bucuros…

A venit spre mine copila ucenicilor mei, pe care am luat-o în brațe și i-am spus: „Dacă nu mă asculți o să fie greu pentru tine!”. Și ea părea să fi înțeles…despre ce vorbeam…deși eu nu știam nimic despre ea.

Însă fiind în genunchi, cu fata în brațe, mi-am dat seama că e Crin

Și atunci, în acea clipă, când mi-am dat seama că el venise să mă ajute…m-am ridicat și m-am îndreptat spre el, ca să îi mulțumesc.

Însă el s-a ridicat mult mai repede, a venit spre mine și mi-a spus, cu mâna pe umărul meu stâng: „Îți mulțumesc că mi-ai dat posibilitatea să trăiesc ceea ce spui adesea: cum e să muncești până să cazi jos…dar să te simți împlinit!”…

M-am găsit singur…și eram uimit de ceea ce îmi spusese Crin.

Nu mi-am pus problema viei, a casei, a faptului că l-am văzut pe bunicul meu…ci numai a faptului de unde știa Crin că eu spun adesea acest lucru.

Și atunci mi-am adus aminte că eu scriu online…și că am scris adesea despre cum eu muncesc până cad lat, seara, de atâta oboseală…și că el mă citește…și că a venit să muncim împreună în vie…pentru că îmi respectă munca de preot și de scriitor, după cum și eu i-o respect pe a lui, de politician.

Însă tot nu am înțeles de ce am mai săpat încă odată în vie…cine erau cei din jurul meu…cum au ajuns cu toții acolo…și de ce ne simțeam atât de bine împreună.

*

Eu cred că e un vis parabolic…a ceea ce face din tine creația online. Poți fi cunoscut de toți, care te cunosc, nu te cunosc, care te iubesc sau te detestă…dar care se umplu de tine, de prezența ta.

Atâta timp cât tu ești o prezență…ajungerea la tine înseamnă o descoperire a ta continuă.

Did you like this? Share it: