Despre teologia lui Ioan Calvin cu Wilhelm Niesel [2]

Prima parte

***

Cu p. 54 începe cap. al 3-lea al cărții, cel dedicat Treimii.

Și autorul ne spune că Calvin nu a folosit cunoașterea Scripturii pentru ca să „producă vreo descriere originală a ființei lui Dumnezeu” (Ibidem). Pentru că Calvin vorbea despre Dumnezeu ca despre Unul în Care Se disting trei persoane dumnezeiești (Ibidem).

Însă pentru Calvin, Dogmaticele trebuie să treacă testul Scripturii (p. 55) și, pentru noi, și pe al Tradiției și al experienței mistice. Numai că el nu era un rob al expresiilor scripturale, avertizând că nu trebuie să idolatrizăm textualitatea Scripturii (p. 56).

Și autorul ne spune că noi trebuie să exprimăm teologicadevărul pe care Scriptura ni-l dă mărturie” (Ibidem).

El afirmă și faptul că Ioan Calvin a preluat din tradiția patristică dogma Treimii cu tot vocabularul teologic (Ibidem).

Însă nu e un adevăr deplin, cinstit, pentru că Calvin a preluat doar ideea de o ființă și trei persoane și nu toată pledoaria triadologică a Bisericii una.

Calvin a apărat dumnezeirea Fiului (p. 57) și a afirmat că unitatea lui Dumnezeu permite distincția personală (p. 58).

Fiul întrupat Se distinge de Cel care L-a trimis la nivel personal și nu ființial (Ibidem). Iar Calvin definea persoana dumnezeiască drept „modul de a exista în ființa lui Dumnezeu” (Ibidem). Caracteristicile personale ale persoanelor dumnezeiești sunt incomunicabile (Ibidem).

Calvin îl susține pe Filioque, ca și teologia romano-catolică (p. 59), deși Filioque contravine Scripturii. După cum „numai Scriptura” contravine și ea Scripturii, pentru că Scriptura vorbește despre paternitatea Bisericii și a Tradiției asupra ei.

*

Cap. 4, Despre creație și providență, începe cu p. 61.

Autorul spune că răscumpărarea nu a constituit pentru Calvin locul central în teologia sa, ci locul central l-a ocupat cunoașterea lui Dumnezeu și cunoașterea de sine a omului credincios (Ibidem). Iar cunoașterea lui Dumnezeu, în mod fundamental, e la Calvin strict scripturală (Ibidem).

Calvin, spune autorul, face și distincția între cunoașterea generală a Scripturii și cunoașterea pentru mântuirea noastră (Ibidem), fapt pentru care vorbește mai întâi despre Dumnezeul creației apoi despre Dumnezeul răscumpărării (p. 62), deși e unul și același.

Motivația lui? Pentru că numai prin Hristos primim străfulgerarea/ luminarea că Dumnezeu e Creatorul lumii (p. 62).

Însă reducerea Revelației la răscumpărarea în Hristos ține de ideologia protestantă, care supraevaluează ceva în detrimentul a altceva, ca și când am putea să vorbim despre mântuire fără creație.

La Calvin, ca și la alți „reformatori”, Revelația nu e un continuum, de la Dumnezeu, Cel din veci, Care creează lumea, pentru ca lumea să se îndumnezeiască întru El pentru veci, ci, mai degrabă, episodică și, episodul principal e Crucea…și punct!

Calvin vorbește și despre Fiul în mod instrumentalist, desemnându-L drept instrumentul prin Care Tatăl a creat cerul și pământul (p. 62). Dumnezeu Tatăl a creat toate prin Fiul Său (p. 63).

Omul e format din trup și suflet și prin rațiunea și voința lui se distinge de creaturile neraționale (p. 65). Sufletul este esențial în om și el se distinge de trup (Ibidem).

Imortalitatea sufletului vs. mortalitatea trupului (Ibidem).

A susținut creația din nimic (p. 66). Sufletul nostru e creat de Dumnezeu pentru fiecare în parte, negând astfel preexistența sufletelor (Ibidem).

Nemurirea sufletului era pentru Calvin „darul harului lui Dumnezeu” (Ibidem) și el afirma și faptul că doar Biserica „înțelege adevărata ființă a omului” (Ibidem).

Nemurirea sufletului nostru însă, afirma Ioan Calvin, nu este aceeași cu nemurirea lui Dumnezeu iar noi nu suntem trecători ca animalele câmpului (Ibidem).

Autorul: „Asemănarea omului cu Dumnezeu nu consistă în faptul că omul este înzestrat cu rațiune și voință, ci în faptul că aceste facultăți, în omul original, erau direcționate/ îndreptate în întregime spre cunoașterea și ascultarea lui Dumnezeu” (p. 68).

Și autorul nostru vorbește despre teologia lui Calvin despre asemănare în termeni romano-catolici, spunând că sufletul și trupul sunt darurile naturale primite de om de la Dumnezeu, pe când asemănarea cu Dumnezeu este „un dar supranatural…care este supraadăugat constituției psiho-fizice a omului și care-i este împărtășit din afară” (p. 68).

Însă prin această teologie mincinoasă se scoate harul lui Dumnezeu din om, nu mai e văzut harul ca fiind constitutiv omului, cum că așa a făcut Dumnezeu pe om: plin de har. Și atunci căderea omului în păcat nu mai e văzută ca o cădere reală, care produce schimbări dramatice în om…dacă harul vine din afară…și nu ne aparține.

În p. 70 autorul vorbește despre antropologie ca nefiind separată de hristologie, pentru că Hristos a restaurat în Sine firea noastră căzută.

Calvin ne atrage atenția că trebuie să Îl vedem pe Dumnezeu ca fiind Creator și la timpul prezent și nu numai la trecut (Ibidem). Lucru specificat de către autor în secvența dedicată providenței dumnezeiești.

Iar purtarea Sa de grijă față de creația Sa se manifestă prin aceea că o susține (Ibidem). El conduce întreaga creație spre împlinirea/ sfârșitul ei (Ibidem).

Autorul spune că Ioan Calvin și-a început teologia providenței plecând de la Deut 22, 8, văzând-o ca purtare de grijă a Lui față de creația Sa (Ibidem).

Dumnezeu susține și stăpânește toate lucrurile (p. 71).

Protecția paternală a lui Dumnezeu față de Biserica Sa (p. 74), Biserica fiind văzută ca „obiect al providenței dumnezeiești” (Ibidem).

Însă Biserica nu era pentru Calvin „țelul final al providenței lui Dumnezeu” (Ibidem).

Cei care fac rele sunt văzuți și ei ca instrumente ale providenței dumnezeiești (p. 77), însă Dumnezeu nu e responsabil de rău (Ibidem).

Evanghelia după Matei (cap. 25)

Evanghelia după

Matei

*

Traducere și note de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Traducerea noastră s-a făcut din limba greacă veche, conform: The Greek New Testament (GNT), ed. Kurt Aland, Matthew Black, Carlo M. Martini, Bruce M. Metzger and Allen Wikgren, Ed. Münster/Westphalia, 1966, inclusă în ediția electronică BibleWorks v. 6.

***

Capitolul 25

1. „Astfel, va fi asemănată Împărăția Cerurilor cu zece fecioare [deca partenis], care luându-și făcliile[1]/ felinarele[2] [tas lampadas]/ candelele[3] lor au ieșit întru întâmpinarea mirelui.

2. Dar cinci dintre ele erau nebune/ proaste și cinci înțelepte.

3. Și cele nebune luându-și felinarele/ candelele lor nu au luat cu ele ulei/ untdelemn.

4. Iar  cele înțelepte au luat untdelemn în vase [odată] cu candelele lor.

5. Și mirele întârziind, au ațipit toate și au adormit.

6. Dar la miezul nopții s-a făcut strigare: «Iată mirele [vine][4], veniți întru întâmpinarea [lui]!».

7. Atunci s-au sculat toate fecioarele acelea și și-au împodobit candelele lor.

8. Iar cele nebune au spus celor înțelepte: «Dați-ne nouă din untdelemnul vostru, căci se sting candelele noastre!».

9. Și cele înțelepte le-au răspuns [și] le-au spus: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă! Mai degrabă mergeți către vânzători și cumpărați-vă vouă!».

10. Și ieșind ele ca să cumpere, a venit mirele și cele pregătite/ cele [care erau] gata au intrat cu el întru nunți [is tus gamus][5] și a fost închisă ușa.

11. Și mai pe urmă au venit și fecioarele nebune [și] au spus: «Doamne, Doamne, deschide nouă!».

12. Iar [el] a răspuns [și] a spus: «Adevărat vă spun vouă, nu vă cunosc pe voi!».

13. De aceea privegheați, căci nu știți ziua și nici ceasul [când vine Fiul omului][6]!

14. Iar [Împărăția Cerurilor mai este] asemenea omului, care, plecând departe[7], a chemat pe slujitorii lui și le-a dat lor avuțiile sale,

15. și unuia i-a dat cinci talanți, și altuia doi, și altuia unul, fiecăruia după puterea lui [ecasto cata din idian dinamin], și a plecat departe. Îndată,

16. mergând cel care luase cinci talanți, a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci!

17. În același fel a făcut și cel cu doi și a câștigat alți doi.

18. Iar cel care a luat unul, s-a dus [și] a săpat groapă în pământ și a ascuns argintul stăpânului său.

19. Iar după multă vreme a venit stăpânul slujitorilor acelora și s-a socotit în cuvânt [sinere logon] cu ei.

20. Și s-a apropiat cel care luase cinci talanți [și] a adus alți cinci talanți, spunând: «Doamne, cinci talanți mi-ai dat! Iată, alți cinci talanți am câștigat!».

21. [Și] i-a spus lui stăpânul său: «Bine, slujitorule bun și credincios, peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune! Intră întru bucuria domnului tău!».

22. [Și] s-a apropiat și cel cu doi talanți [și] a spus: «Doamne, doi talanți mi-ai dat! Iată, alți doi talanți am câștigat!».

23. [Și] i-a spus lui stăpânul său: «Bine, slujitorule bun și credincios, peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune! Intră întru bucuria domnului tău!».

24. Și s-a apropiat și cel care primise un talant [și] a spus: «Doamne, te-am știut că ești om aspru, [care] seceri unde nu ai semănat și [care] aduni unde n-ai împrăștiat,

25. [și] temându-mă, m-am dus [și] am ascuns talantul tău în pământ! Iată [ce] ai al tău!».

26. Și a răspuns stăpânul lui [și] i-a spus lui: «Slujitor rău și leneș, știai că secer de unde nu am semănat și [că] adun de unde n-am împrăștiat?

27. De aceea, trebuia ca tu să pui argintul meu la schimbătorii de bani, și venind eu aș fi luat ce este al meu cu dobândă [sin toco]

28. Luați așadar de la el talantul și dați-l [celui] care are zece talanți!

29. Căci la tot care are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel care nu are și ce are i se va lua de la el.

30. Și pe slujitorul nevrednic aruncați-l întru întunericul cel mai din afară! Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților».

31. Iar când vine Fiul omului în slava Lui și toți Îngerii [împreună] cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Lui!

32. Și vor fi adunate înaintea Lui toate neamurile, și îi va despărți pe unii de alții, precum păstorul desparte oile de capre.

33. Și va pune oile de-a dreapta Lui, iar caprele de-a stânga.

34. Atunci va spune Împăratul celor de-a dreapta Lui: «Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, [și] moșteniți Împărăția pregătită vouă de la întemeierea/ fundarea lumii [apo catavolis cosmu]!

35. Căci am fost flămând și Mi-ați dat să mănânc, am fost însetat și Mi-ați dat să beau, am fost străin și M-ați primit,

36. gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați vizitat/ cercetat, în temniță am fost și ați venit către/ la Mine».

37. Atunci Drepții Îi vor răspunde Lui [și] vor spune: «Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit sau însetat și Ți-am dat să bei?

38. Și când Te-am văzut străin și Te-am primit sau gol și Te-am îmbrăcat?

39. Și când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit către/ la Tine?».

40. Și Împăratul răspunzând va spune lor: «Adevărat vă spun vouă, întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici/ neînsemnați [ton elahiston], Mie Mi-ați făcut».

41. Atunci va spune și celor de-a stânga: «Plecați de la Mine, blestemaților, întru focul cel veșnic [to pir to eonion], care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui!

42. Căci am fost flămând și nu Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau,

43. străin am fost și nu M-ați primit, gol am fost și nu M-ați îmbrăcat, bolnav și în temniță și nu M-ați vizitat/ cercetat».

44. Atunci vor răspunde și ei, spunând: «Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat sau străin sau gol sau bolnav sau în temniță și nu Ți-am slujit Ție?».

45. Atunci le va răspunde lor, zicând: «Adevărat vă spun vouă, întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici/ neînsemnați, nici Mie nu Mi-ați făcut».

46. Și vor merge aceștia întru pedeapsa veșnică [colasin eonion], iar Drepții întru viața veșnică [zoin eonion]”.


[1] În ed. Biblia 1688.

[2] În ed. Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998]: „lămpașăle” și în n. a, p. 162: fănărele. Iar lămpaș și fănăr înseamnă felinar.

[3] În ed. BOR 1914, 1939, 1988, 2001, Biblia de la Blaj [1795] („candilele”), GBV 2001.

[4] Cuvânt existent în MGK și prezent în Biblia 1688, Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998], BOR 1914, 1939, 1988, 2001, Biblia de la Blaj [1795].

[5] Aceeași formă de plural ca și la Mat. 22, 2, 3, 4, 9.

[6] Fragment din MGK, care există și în ed. Biblia 1688, Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998], BOR 1914, 1939, 1988, 2001, Biblia de la Blaj [1795], KJG, SCR, PNT, NKJ dar nu și în GNT, NAB, GBV 2001, VUL, WHO, NJB. În NLT găsim chiar forma: „because you do not know the day or hour of My return” [fiindcă voi nu cunoașteți ziua și ceasul reîntoarcerii Mele”].

[7] Cu sensul: care fiind pe punctul de a pleca departe de casă…și-a chemat slujitorii…

Sfântul Ioan Damaschin, Predică la Schimbarea la față a Domnului

72.6 MB

Lectură și comentariu la Omilia Sfântului Ioan Damaschin, după traducerea noastră inclusă în Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologia vederii lui Dumnezeu. Studii și traduceri, Teologie pentru azi, București, 2009, p. 209-231.

Filă în format audio, 1. 45. 46 minute, regăsibilă aici.