Și-au închiriat un apartament…și vorbesc ore întregi. Nu contează ce…ci doar unde și în ce mod.
Ies pe balcon și vorbesc în gura mare, râd, se comportă ca în țara nimănui…pentru că cred că aici pot să facă orice.
Însă ceea ce nu știu ei e că au vecini de treabă, care înțeleg atât prostia, cât și orgoliul franțuzesc venit în capitală românească.
să nu știi ce îți trebuie și să îți aduci aminte ce n-ai învățat niciodată atent, select, circumspect. Pentru că, în orice caz, indiferent de ce spun alții și unii, e important să compari cele mai mari lucruri numai cu tine. Adică să te crezi sfârșitul pământului, și să îți spui, că așa frumos și deocheat ca tine nu mai e, nu va mai fi, că nici n-a fost vreunul.
Pentru că, în definitiv, așa e când trăiești! Că când trăiești parcă visezi. Stai cu coatele pe masă și visezi, ca și când gândești. Că dacă gândești…nu ai timp să îți dai seama că dormi. Că dacă dormi, întotdeauna gerunziul e la perfect, după cum tuberculii mici de amoniac…zboară, în cele mai bune dintre zile…peste tot prin tine…
Sunt numai gând…cum ești tu numai flori.
Deși florile întotdeauna înfloresc când nici nu-ți dai seama. Și când înfloresc chiar că înfloresc.
Pluralul de la gânduri…e vise. Visezi vise, narcise, permise, promise, așa-zise…
Că atunci, într-o zi, când vei gândi, vei înflori. Fiindcă, momentan, chiar dacă nu înțelegi nimic…înseamnă că totuși trăiești ca să nu înțelegi și mai mult. Că nici să înțelegi nu mai poți să nu înțelegi…de fiecare dată când calci ca hipopotamul…pe liniștea altora.
Ce liniște fragilă într-un cuvânt, într-o silabă!…Îți vine să te pierzi în sunetul lor…
Dar când nu visezi…nici nu înțelegi. Pentru că nu vrei să înțelegi că sunt multe neînțelesuri. Da, chichițe ale vieții!…Pe care nu ți le spune nimeni și tu, ca dromaderul, trebuie să le cari în spinare…prin pustiu, prin ceață, prin zăpadă…prin moarte…
Măi, tovarășe de drum, important e să nu fii…știi tu! Să nu fi…chiar atât de gros…Da, e păcat!…Mă uit la tine (înalt, frumos, și degeaba…) și nu văd decât o nebuloasă cât Calea Lactee.
Chiar așa, să nu îți vină niciodată, da niciodată, să te sui, să te muți, să zbori, să…renaști?! Vai, e incredibil pentru mine!…Și cu ce îți ocupi timpul, viața, adică așa…tot timpul?!
O, nu-mi spune că…cu nimic! Că eu vreau să fac studii despre nimic, chiar despre făcut și nefăcut, despre refăcut, despre stilul smuls, despre panglicării de tot felul…dar să le fac! Îmi vine să le fac praf, tăieței pe toate…adică să le cunosc.
Că când cunoști…parcă ești așa: plin de energie! Și mie îmi place energia…inimii, energia vieții, zvâcnetul gândului bun…
În definitiv, așadar, autorul spunea că întotdeauna, dar întotdeauna, când nu știi nimic să începi cu ceva nasturi. Să îți aduci aminte tot ce ai uitat tu, tot ce ai înțeles prost, nătâng, să te faci de bahaos cu ele, pentru că o viață avem și pe aceea o trăim prost. Iar dacă tot o trăim măcar să o…învățăm pe de rost.
Că mie așa îmi spunea, cineva, o persoană…că mai bine uiți…decât să îți aduci aminte. Că atunci când îți aduci aminte…îți vine să reții tot ce nu ai uitat…sau tot ce ți-ai amintit. Ca întotdeauna de altfel…
Pentru că în cea mai mare parte, de altfel într-o parte din toate părțile, noi nu ne dăm seama că suntem lucizi tot la fel de mult ca stricorătoarea. Și că de noi depinde, cu siguranță, distrugerea oricărui lucru bun, până la ultimul, că dacă nu distrugi parcă nu te simți complet idiot…
E important…fără doar și poate, să fii de dreapta ca de stânga, de stânga ca de centru, să mănânci porumbi fierți, să ți se pară că ești normal la cap, să fii ranchiunos și când îți gâlgâie în gând intoleranța, e bine să plouă peste tine, să îți vină peri albi pe la nas, pe la anotimpuri…
O, câte nu înveți în tot atâtea clipe de uitare, de prostire de sine, de pipe trase pe nas, de filme date în reluare!
Câte nu înveți din băgarea ta la apă, din scuipatul primit în ochi, din recunoștința pe care nu o primești niciodată, din tot atâtea cuvinte, care, inevitabil, se pierd…pentru că nu transpiră deloc…
Întotdeauna…îți dai seama că n-ai timp decât ca să mori…cum nu ți-ai imaginat niciodată.
Cf. Clifford Hugh Lawrence, Medieval monasticism: Forms of Religious Life in Western Europe in the Middle Ages, Pearson Education, 2001, p. 1-13.
Chemarea deșertului/ pustiei
Ieronim, unul dintre primii convertiți apuseni la viața monastică, îi explica unui alt convertit, Paulin de Nola: „Dacă vrei să practici slujirea de preot, trăiește în cetăți și orașe și fă din mântuirea altora câștigul sufletului tău. Dar dacă dorești să fii ceea ce se numește monah, adică retras, ce cauți în cetăți, care nu sunt spații de locuit pentru cei retrași, ci pentru cei mulți?”. […]
Unii, inclusiv Ieronim (c. 331-420) au spus că primii creștini anahoreți au fost refugiați care au căutat un loc de retragere în pustietate din fața persecuției lansate împotriva Bisericii sub regimul lui Decius și Dioclețian.
Alții au argumentat că mișcarea [de retragere în pustia Palestinei și a Egiptului] a constituit un simptom al moleșirii fibrei morale a comunității creștine, după ce [Sfântul] Constantin Cel Mare a dat pace Bisericii în 313. Văzută din acest unghi, ascetismul sihaștrilor pustiei reprezintă reacția celor mai fine spirite împotriva unor standarde laxe și a carierismului care s-a strecurat în Biserică odată ce decretul imperial i-a conferit respectabilitate [publică] și i-a permis înzestrări [materiale]. […]
Renunțarea la lume creștină era înrădăcinată în Evanghelie [în exemplul Sfântului Ioan Botezătorul și al lui Hristos care ]. […]
Sulpicius Severus îi scria Sfântului Martin de Tours, participant la mișcarea monastică din Galia secolului al IV-lea: „a posti, a priveghea, a chinui carnea, și acestea înseamnă martiriu”. Îi răspundea, ca un ecou, în secolul al IX-lea, starețul Smaragdus de Verdun: „Fraților, nimeni să nu spună că în timpurile noastre nu există lupte pentru mucenicii. Pentru că și pacea noastră își are martirii”. […]
Egiptul era leagănul mișcării monastice, care s-a răspândit apoi treptat în toate ținuturile în care s-a extins Biserica. […]
Conducătorul recunoscut și inspiratorul [mișcării monastice] a fost Sfântul Antonie [cel Mare], un creștin vorbitor de limbă coptă din Alexandria. […]
Tradiția deșertului/ pustiului transmisă în Vest
Cunoștințele despre mișcarea monastică, care s-a răspândit în provinciile răsăritene ale Imperiului [Roman] în secolul al IV-lea, s-au transmis în Europa de Vest pe mai multe canale. Interesul a fost trezit de răspândirea literaturii despre monahii pustiei, prin migrația către Vest a unor episcopi refugiați precum Atanasie și a unor asceți precum Cassian și prin relatările făcute de către pelerini și martori oculari cuvioși care se reîntorc [de acolo].
Literatura monahismului egiptean a produs primul val de convertiți. Mai mult decât oricare altele, lucrarea care a făcut cea mai adâncă și mai trainică impresie asupra cititorilor apuseni a fost Viața Sfântului Antonie [cel Mare, scrisă] de [Sfântul] Atanasie [cel Mare]. El explică faptul că a scris-o pentru a insufla curaj fraților de dincolo de mare. […] A fost repede tradusă în latină. […]
A fost citită cu multă pasiune în cercurile creștine la Roma, Milano și Trier, unde se afla curtea imperială. În casa sa din Milano, în vara anului 386, [Sfântul] Augustin a auzit o relatare din ea de la un călător care venea din Trier și această povestire despre anahoreții din pustie i-a mișcat conștiința care a dus la criza ce i-a provocat convertirea.
Era primul dintr-un lung șir de creștini apuseni care aveau să cadă sub vraja deșertului antonian.
În deceniile care au urmat, alte lucrări scrise despre viața Părinților pustiei au devenit accesibile cititorilor de limbă latină. […]
[Sfântul] Ieronim a scris o Viață a lui Pavel Sihastrul [Sfântul Pavel Tebeul] plină de culoare, și a tradus regulile [Sfântului] Pahomie.
Prietenul său, Rufinus de Aquileia, care s-a așezat într-o mănăstire la Ierusalim, a tradus Istoria monahilor în Egipt din greacă în latină. […]
Cu timpul, o mulțime de tradiții orale acumulate și treptat notate în scris formează diferite versiuni de Apoftegmata sau Cuvintele Părinților – colecții de sentințe care au circulat în greacă și coptă și au fost eventual traduse și în latină.
Dar cu mai multă evlavie decât oriunde în altă parte, etosul deșertului și învățăturile celebrilor stareți au fost cuprinse în Prelegerile monahului scit [Sfântul] Ioan Cassian. […]
Cassian a fost maestrul ale cărui scrieri i-au făcut cunoscute [Sfântului] Benedict [de Nursia] și urmașilor acestuia învățăturile ascetice ale Răsăritului.
Primii monahi din Apus
După Ieronim, călătoria [Sfântului] Atanasie la Trier și la Roma, în timpul anilor săi de exil (335-337 și 339-346) este cea care a dat monahismului apusean sărutul vieții. […]
Probabil că [și Sfântul] Ilarie de Poitiers (c. 315-367) a jucat un rol la fel de important în transplantarea practicilor monahale răsăritene în ținuturile Imperiului de Apus. Ilarie […] a devenit părintele și învățătorul Sfântului Martin de Tours, care s-a stabilit în Galia în jurul anului 360.
[Sfântul] Martin este prima figură majoră a monahismului galic. […] După anul 372 și-a organizat ucenicii într-o comunitate de eremiți [el însuși devenise anahoret] la Marmoutier, în afara orașului Tours. […]
Cu certitudine, Viața Sfântului Martin de Sulpicius Severus, ca și Dialogurile, trădează influența Nitriei și a Sketis-ului [din pustiul Egiptean] pe fiecare pagină. […]
Biografia lui Sulpicius s-a dovedit a fi o lucrare clasică a hagiografiei medievale și un bestseller. […]
În primul val de convertiți a fost o văduvă romană bogată, Melania [Sfânta Melania Romana] care și-a propus să-i viziteze pe anahoreții egipteni în 372. În timpul șederii ei în Nitria, l-a întâlnit pe Rufinus, prietenul lui Ieronim, care se afla într-un pelerinaj similar. Amândoi s-au așezat la Ierusalim, unde au înființat și au condus două mănăstiri cenobitice, una pentru femei și alta pentru bărbați, pe Muntele Măslinilor. […]
Ieronim însuși a făcut mari eforturi pentru a promova la Roma idealurile monahismului oriental.
cineva l-a văzut mâncând dintr-o clanță,
un dictator cu ochi de faianță,
vai, ce miros de vacanță!,
cu siguranță că era-n performanță.
El niciodată nu știa,
el niciodată nu-ncăpea,
nici măcar într-o blondissimă stea,
care avea formă de peruzea.
Pentru că el era ca o smântână,
ca o floare de pixeli, vrăjită,
ce zbura ca mingea lui Pelé
chiar peste plită.
Oximoron, cu siguranță, într-o zi de-nserare,
peste tot gâlgâind a narcisică vervă,
stă în cap și sta în picioare,
când pe-un ram…când pe-o beznă.
Vai, magnifică prostie fudulă!
Vai, continent de telurică larmă!
Cu siguranță era beat ca o rimă,
cu siguranță n-avea niciun geniu de barbă.
Pentru că suferea de nu știu ce rictus,
pentru c-avea ochi de pisică,
în lumea întreagă, fantomă,
râdea ca o mare amică.
S-a dus!…Ca tot icsul cu-o tonă de toane,
a rămas în urmă vreo două vagoane,
de teribile, năucitoare, palavre meschine,
peste care vremea tot vine, tot vine…
Că nu mai e sol,
că nu mai e sărut,
că nu mai e apă
din care-am băut,
că nu mai e, cu siguranță, nimic dintr-o pară,
pe care-a mâncat-o mărfarul în gară.
Pagina 88:
Participiul viitor pasiv = gerundivul în -nd + -us, -a, -um + sum, esse, fui = a trebuit să fie.
Subiectul pretinde a beneficia de acțiunea altuia sau de una care i se dedică.
Ex: lauda-nd-us sum = eu trebuie să fiu lăudat.
*
Conjugările perifrastice sunt subiective, pe când celelalte sunt obiective. La diateza activă subiectul este activ, pe când la medio-pasivă subiectul e pasiv.
*
Paradigmele verbale, în DEX, prezintă indicativul prezent, infinitivul prezent, indicativul perfect și supinul. Ex: laudo, laudare, laudavi, laudatum.
Indicativul prezent e important pentru a se observa faptul, dacă la pers I verbul pierde sau nu VT.
La infinitiv prezent, VT = a; conjugarea se face prin eliminarea lui -re/-ri. Tema durativului.
La indicativ perfect eliminăm pe -i terminal și obținem tema finitului.
De la supin eliminăm pe -um final și tema supinului e participiul perfect, cu term. -us, -a, -um.
*
Pagina 89:
Indicativ prezent activ = temă cu aspect de durativ (laud) + VT (a) + desinențe principale.
Ex: laud-o (eu laud); laud-a-s; laud-a-t / laud-a-mus; laud-a-tis, laud-a-nt. Schema conjugării: R +VT + D. Nu are S1 și S2.
*
Indicativ prezent pasiv = temă cu aspect de durativ + VT + desinențe medio-pasive.
Ex: laud-or (eu sunt lăudat/-ă); laud-a-ris; laud-a-tur/ laud-a-mur; laud-a-mini; laud-a-ntur. Schema conjugării: R + VT + D. Nu are S1 și S2.
*
Pagina 90:
Perifrază activă: participiul viitor activ + tur+ us, -a, -um + sum, esse, fui (auxiliar la prezent).
Ex: laud-a-ø-tur-us/-a/-um sum (eu am de gând/ sunt gata să laud); laud-a-ø-tur-us/-a/-um es; laud-a-ø-tur-us/-a/-um est; laud-a-ø-tur-i/-ae/-a sumus; laud-a-ø-tur-i/-ae/-a estis; laud-a-ø-tur-i/-ae/-a sunt.
Schema: R + VT + SA + STM+ desinențele cazuale + auxiliarul la prezent.
*
Perifraza pasivă: participiul viitor pasiv + nd+ us, -a, -um + sum, esse, fui (auxiliar la prezent).
Ex: laud-a-ø-nd-us/-a/-um sum (eu trebuie să fiu lăudat, -ă); laud-a-ø-nd-us/-a/-um es; laud-a-ø-nd-us/-a/-um est; laud-a-ø-nd-i/-ae/-a sumus; laud-a-ø-nd-i/-ae/-a estis; laud-a-ø-nd-i/-ae/-a sunt.
Schema: R + VT + SA + STM + D. cazuale + auxiliarul la prezent.
Evanghelia după
Matei
*
Traducere și note de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
***
Traducerea noastră s-a făcut din limba greacă veche, conform: The Greek New Testament (GNT), ed. Kurt Aland, Matthew Black, Carlo M. Martini, Bruce M. Metzger and Allen Wikgren, Ed. Münster/Westphalia, 1966, inclusă în ediția electronică BibleWorks v. 6.
***
Capitolul 26
1. Și a fost, când Iisus a sfârșit toate aceste cuvinte, [că] a spus Ucenicilor Lui:
2. „Știți că peste două zile este Paștile [to Pasha], și Fiul omului este dat întru a fi răstignit”.
3. Atunci, arhiereii și bătrânii poporului s-au adunat întru curtea arhiereului, care se numea Caiafa [Caiafa],
4. și s-au sfătuit ca, [prin] înșelăciune/ viclenie [dolo], să-L prindă pe Iisus și să-L omoare!
5. Dar spuneau [aceștia]: „Nu în sărbătoare, ca să nu fie tulburare/ neliniște/ dezordine [torivos] în popor!”.
6. Iar Iisus fiind în Bitania, în casa lui Simon leprosul,
7. s-a apropiat de El o femeie având un alabastron [alabastron][1] cu mir foarte scump [miru varitimu] și l-a turnat pe capul Lui, [pe când Iisus] stătea la masă.
8. Dar Ucenicii văzând s-au mâniat/ indignat [și] au spus: „Pentru ce pierderea [i apolia][2] aceasta?
9. Căci acesta[3] se putea vinde cu mult și s-ar fi dat săracilor”.
10. Dar Iisus cunoscând [ce gândeau] a spus lor: „Ce dați osteneli [copus] femeii? Căci lucru bun a făcut pentru Mine!
11. Căci pe săraci întotdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu mă aveți întotdeauna [pantote]!
12. Căci ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea.
13. Adevărat vă spun vouă, căci unde se va propovădui Evanghelia aceasta, în întreaga lume, se va spune și ce a făcut ea, întru pomenirea ei”.
14. Atunci s-a dus unul dintre cei doisprezece, care s-a numit Iudas Iscariotis [Iudas Iscariotis]/ Iscarioteanul[4], către arhierei
15. [și] a spus: „Ce vreți să-mi dați, și eu Îl voi da pe El vouă?”. Iar ei i-au pus lui [în mână] treizeci de arginți [triaconta arghiria].
16. Și de atunci, [Iudas] căuta timp bun/ potrivit/ nimerit [efcherian][5] ca să-L dea pe El.
17. Și în prima [zi] a azimilor [proti ton azimon], Ucenicii au venit la Iisus [și] I-au spus: „Unde vrei să-Ți pregătim să mănânci Paștile?”.
18. Și [Iisus] a spus: „Mergeți întru cetate, către cutare [om] și spuneți-i lui: «Învățătorul spune: Timpul Meu [O cheros Mu] este aproape, la tine fac Paștile cu Ucenicii Mei!»”.
19. Și Ucenicii au făcut cum le-a poruncit lor Iisus și au pregătit Paștile.
20. Și, târziu, [Iisus] a stat la masă cu cei doisprezece [Ucenici ai Săi].
21. Și mâncând ei, [Iisus] a spus: „Adevărat vă spun vouă, că unul dintre voi Mă va vinde/ trăda/ înșela”.
22. Și [Ucenicii] întristându-se/ mâhnindu-se foarte [mult], au început a-I spune Lui, unul [sau] altul: „Nu cumva eu sunt, Doamne?”.
23. Și [Iisus] a răspuns [și] a spus: „Cel care a băgat cu Mine mâna în vas/ blid, acela Mă va vinde/ trăda/ înșela”.
24. Căci Fiul omului merge după cum a fost scris despre El[6], dar, vai, omului aceluia prin care Fiul omului va fi vândut! Bine era lui, dacă omul acela nu s-ar fi născut”.
25. Și a răspuns Iudas, cel care L-a vândut pe El, și a spus: „Nu cumva eu sunt, Învățătorule?”. Și [Iisus] a spus lui: „Tu ai zis”.
26. Și mâncând ei, Iisus a luat pâinea și binecuvântând a frânt și a dat Ucenicilor [Lui], spunând: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu [to Soma Mu]!”.
27. Și luând paharul și mulțumind le-a dat lor, spunând: „Beți dintru acesta toți,
28. căci acesta este Sângele Meu [to Ema Mu], al Legământului [tis Diatichis] [celui nou][7], care pentru mulți se varsă întru iertarea păcatelor [afesin amartion].
29. Și vă spun vouă, că nu mai beau de acum din acest rod al viței până în ziua aceea, când pe acesta îl beau cu voi, nou [chenon], în Împărăția Tatălui Meu”.
30. Și au cântat imne/ laude [imnisantes], [după care] au ieșit întru Muntele Măslinilor.
31. Atunci Iisus a spus lor: „Toți vă veți scandaliza/ sminti în Mine [scandalistiseste en Emi][8], în noaptea aceasta, căci a fost scris/ s-a scris: «Voi bate păstorul și se vor risipi/ împrăștia oile turmei»[9].
32. Dar după ridicarea Mea [dintre cei morți]/ învierea Mea, voi merge înaintea voastră întru Galilea”.
33. Și Petros răspunzând a spus Lui: „Dacă toți se vor scandaliza/ sminti în Tine, eu niciodată nu mă voi scandaliza/ sminti”.
34. [Și] Iisus i-a spus lui: „Adevărat îți spun ție că în această noapte, înainte [de] a cânta cocoșul, de trei ori te vei lepăda[10] de Mine”.
35. [Și] Petros a spus Lui: „Și dacă îmi trebuie cu Tine a muri, nu mă voi lepăda de Tine”. Și la fel au spus toți Ucenicii [Lui].
36. Atunci Iisus a venit cu ei întru locul care se cheamă Ghetsimani [Ghetsimani] și a spus Ucenicilor [Lui]: „Ședeți aici, până [ce] Mă duc acolo să Mă rog!”.
37. Și luând pe Petros și pe cei doi fii ai lui Zevedeos, [Iisus] a început a Se întrista și a Se mâhni.
38. Atunci [Iisus] a spus lor[11]: „Foarte întristat [perilipos] este sufletul Meu până la moarte[12]! Rămâneți aici și privegheați împreună cu Mine!”.
39. Și mergând puțin [mai încolo], a căzut pe fața Lui, rugându-Se și spunând: „Tatăl Meu, dacă este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta! Dar nu după cum Eu vreau, ci după cum [vrei] Tu”.
40. Și a venit către Ucenicii [Lui] și i-a găsit pe ei dormind, și i-a spus lui Petros: „Astfel, nu ați putut [nici] un ceas a priveghea împreună cu Mine?
41. Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați întru ispită [pirasmon]! Căci duhul este râvnitor/ înflăcărat/ zelos/ ardent/ osârduitor [protimon][13] dar trupul este slab/ neputincios [astenis]”.
42. [Și] iarăși, pentru a doua oară S-a dus, rugându-Se și spunând: „Tatăl Meu, dacă nu este cu putință să treacă [paharul][14] acesta, ca să nu îl beau pe el, să se facă voia Ta!”.
43. Și venind iarăși, i-a găsit pe ei dormind, căci ochii lor erau îngreuiați [afton i oftalmi vevarimeni].
44. Și lăsându-i pe ei, S-a dus iarăși să Se roage, pentru a treia oară, spunând iarăși același cuvânt.
45. Atunci a venit către Ucenici și a spus lor: „Dormiți de acum și vă odihniți! Iată, s-a apropiat ceasul și Fiul omului va fi dat întru mâinile păcătoșilor!
46. Sculați-vă [și] să mergem! Iată, s-a apropiat cel care Mă vinde!”.
47. Și încă spunând [El] aceasta, iată!, Iudas, unul dintre cei doisprezece, a venit, și cu el mulțime multă, cu săbii și lemne [xilon][15], de la arhierei și de la bătrânii poporului.
48. Și vânzătorul acela a dat lor semn, spunând: „Pe care-L sărut Acela este, prindeți-l pe El!”.
49. Și îndată apropiindu-se de Iisus, a spus: „Bucură-Te, Învățătorule!”, și L-a sărutat pe El.
50. Și Iisus a spus lui: „Prietene, pentru ce ai venit?”. Atunci, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus și L-au prins pe El.
51. Și, iată!, unul dintre cei care erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia lui și, lovind pe slujitorul arhiereului, i-a tăiat urechea lui.
52. Atunci Iisus a spus lui: „Întoarce sabia ta întru locul ei! Căci toți cei care scot sabia în sabie [en maheri] vor pieri.
53. Sau ți se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu, și Îmi va trimite Mie acum mai mult de doisprezece legiuni de Îngeri [legionas Anghelon]?
54. Dar cum se vor împlini Scripturile, căci astfel trebuie să fie?”.
55. În ceasul acela, Iisus a spus mulțimilor: „Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii și lemne, ca să Mă prindeți! În [fiecare] zi am stat în templu învățând și nu M-ați prins.
56. Dar toată aceasta s-a făcut ca să se împlinească Scripturile Profeților”. Atunci, toți Ucenicii lăsându-L pe El au fugit.
57. Iar cei care L-au prins pe Iisus, L-au dus către Caiafas, arhiereul, unde erau adunați cărturarii și bătrânii.
58. Iar Petros Îi urma Lui de departe, până la curtea arhiereului, și a intrat înăuntru [și] a stat cu slujitorii, ca să vadă sfârșitul[16].
59. Iar arhiereii [și bătrânii][17] și tot sinedrionul [to sinedrion][18] căutau mărturie mincinoasă [psefdomartirian] împotriva lui Iisus, ca să-L omoare pe El,
60. și nu au găsit, [deși] veniseră mulți martori mincinoși [psefdomartiron]. Dar apoi au venit doi,
61. [care] au spus: „Acesta a spus: «Pot a dărâma templul lui Dumnezeu și în trei zile să-l zidesc»”.
62. Și sculându-se arhiereul a spus Lui: „Nu răspunzi nimic la ce aceștia mărturisesc împotriva Ta?”.
63. Dar Iisus tăcea. Și arhiereul a spus Lui: „Te jur pe Dumnezeul Cel viu, ca să ne spui nouă dacă Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu”.
64. [Iar] Iisus a spus: „Tu ai zis! Căci vă spun vouă, [că] de acum veți vedea pe Fiul omului șezând de-a dreapta Puterii[19] și venind pe norii cerului”.
65. Atunci arhiereul și-a sfâșiat veșmintele lui, spunând: „A blasfemiat! Ce nevoie [mai] avem de încă [alți] martori? Iată, acum ați auzit blasfemia [Lui]!
66. Ce vi se pare vouă?”. Iar ei au răspuns [și] au spus: „Este vinovat de moarte”.
67. Atunci au scuipat întru fața Lui și L-au bătut pe El cu pumnii și L-au pălmuit,
68. spunând: „Profețește-ne nouă, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit!”.
69. Iar Petros sta afară, în curte! Și s-a apropiat de el o slujitoare, care a spus: „Și tu erai cu Iisus Galileosul[20]/ Galileanul”.
70. Iar [Petros] a negat/ s-a lepădat înaintea tuturor, spunând: „Nu cunosc ce spui”.
71. Și ieșind întru poartă, l-a văzut pe el altă [slujitoare] și a spus celor de acolo: „Acesta era cu Iisus Nazoreosul[21]/ Nazarineanul”.
72. Și, din nou, s-a lepădat cu jurământ [irnisato meta orcu], [spunând] că: „Nu cunosc omul [acesta]”.
73. Iar după puțin [timp], apropiindu-se cei care stăteau [acolo], i-au spus lui Petros: „[Cu] adevărat și tu ești dintre aceia[22], căci și vorbirea ta te vădește pe tine a fi [unul dintre ei]”.
74. Atunci [Petros] a început a se blestema și a se jura, [spunând] că: „Nu cunosc omul [acesta]”. Și îndată a cântat cocoșul.
75. Și Petros și-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, că [Acesta] spusese: „Înainte [de] a cânta cocoșul, de trei ori te vei lepăda[23] de Mine!”. Și ieșind afară a plâns cu amar [eclafsen picros].
[2] VUL vorbește, la fel, despre perditio. Însă substantivul grecesc, ca și cel latin, de altfel, are conotații mult mai catastrofice în prim-plan: distrugere, nimicire, pieire. Sensul folosit de noi în traducere e unul ponderat.
[3] Mirul. În MGK apare sintagma „acest mir” [tuto to miron], pe care o regăsim în ed. Biblia 1688 [„acestu miru”], Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998] [„aceasta unsoare”], ed. BOR 1914 [„acest mir”], 1939, 1988 și 2001 [„mirul acesta”].
[4] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Judas_Iscariot.
[5] Timp bun…pentru cea mai monstruoasă fărădelege a istoriei: vinderea și omorârea Fiului lui Dumnezeu întrupat.
[6] În Scriptura Vechiului Testament.
[7] În MGK avem sintagma: to tis chenis Diatichis [al Legământului celui nou], care apare în ed. Biblia 1688 [„al legii noao (al legii noi)”], Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998] [„al Legii noao”, în n. b, p. 165: „Testament Nou”], BOR 1914 [„al legii celei noui (noi)”], 1939 [„al legii celei noi”], 1988 [„al Legii celei noi”], 2001 [„al Legii celei Noi”, ÎPS Bartolomeu Anania recunoscând în n. c, p. 1491, că din punct de vedere literal avem forma „al Legământului” sau „al Testamentului” celui Nou, dar că traduce textul prin „al Legii celei Noi”, pentru că aceasta e sintagma încetățenită în cultul nostru liturgic].
[8] Toți vă veți sminti din cauza Mea. Toți vei găsi motive în Mine de cădere.
[9] Profeția mesianică de la Zah. 13, 7.
În LXX apare sub forma: „Bateți păstorul și risipiți oile [Pataxate tus pimenas che ecspasate ta provata]!”.
[10] Mă vei tăgădui, Mă vei renega, vei renunța la Mine.
[11] Celor 3 Sfinți Apostoli.
[12] Până în clipa morții.
[13] În ed. Biblia 1688: osârdios. În ed. Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998]: „sufletul e gata”, cu sensul: e mereu pregătit pentru a face binele. În ed. BOR 1914, 1939, 1988 și 2001: osârduitor.
[14] Apare în MGK și în ed. Biblia 1688, Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998], BOR 1914, 1939, 1988, 2001, Biblia de la Blaj [1795].
[15] Ed. Biblia 1688 traduce varianta GNT: „leamne [lemne]”. În ed. Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998] și ed. BOR 1914 și 1939: „fuști”, care înseamnă: sulițe de lemn cu vârf de fier, lănci. În ed. BOR 1988 și 2001: „ciomege”.
Dacă varianta fuști din edițiile sinodale românești provine din VUL, unde găsim pe fustibus, adică sulițe, varianta toiege/ ciomege e regăsibilă în WEB (staffs), SRV (palos), NRV (bastoni), NEG (de bâtons).
[16] Ce se va petrece cu Iisus.
[17] Fragment existent în MGK și prezent și în ed. Biblia 1688, Noul Testament-Bălgrad [1648/ ed. 1998], BOR 1914, 1939, 1988 și 2001.
[18] A se vedea: http://www.thesanhedrin.org/en/index.php/Historical_Overview.
[19] A lui Dumnezeu Tatăl.
[20] Transliterare a N. masculin: Galileos.
[21] Ibidem: Nazoreos.
[22] Dintre Ucenicii Domnului.
[23] Mă vei tăgădui, Mă vei renega, vei renunța la Mine.
