Cf. Clifford Hugh Lawrence, Medieval monasticism: Forms of Religious Life in Western Europe in the Middle Ages, Pearson Education, 2001, p. 1-13.

Chemarea deșertului/ pustiei

Ieronim, unul dintre primii convertiți apuseni la viața monastică, îi explica unui alt convertit, Paulin de Nola: „Dacă vrei să practici slujirea de preot, trăiește în cetăți și orașe și fă din mântuirea altora câștigul sufletului tău. Dar dacă dorești să fii ceea ce se numește monah, adică retras, ce cauți în cetăți, care nu sunt spații de locuit pentru cei retrași, ci pentru cei mulți?”. […]

Unii, inclusiv Ieronim (c. 331-420) au spus că primii creștini anahoreți au fost refugiați care au căutat un loc de retragere în pustietate din fața persecuției lansate împotriva Bisericii sub regimul lui Decius și Dioclețian.

Alții au argumentat că mișcarea [de retragere în pustia Palestinei și a Egiptului] a constituit un simptom al moleșirii fibrei morale a comunității creștine, după ce [Sfântul] Constantin Cel Mare a dat pace Bisericii în 313. Văzută din acest unghi, ascetismul sihaștrilor pustiei reprezintă reacția celor mai fine spirite împotriva unor standarde laxe și a carierismului care s-a strecurat în Biserică odată ce decretul imperial i-a conferit respectabilitate [publică] și i-a permis înzestrări [materiale]. […]

Renunțarea la lume creștină era înrădăcinată în Evanghelie [în exemplul Sfântului Ioan Botezătorul și al lui Hristos care ]. […]

Sulpicius Severus îi scria Sfântului Martin de Tours, participant la mișcarea monastică din Galia secolului al IV-lea: „a posti, a priveghea, a chinui carnea, și acestea înseamnă martiriu”. Îi răspundea, ca un ecou, în secolul al IX-lea, starețul Smaragdus de Verdun: „Fraților, nimeni să nu spună că în timpurile noastre nu există lupte pentru mucenicii. Pentru că și pacea noastră își are martirii”. […]

Egiptul era leagănul mișcării monastice, care s-a răspândit apoi treptat în toate ținuturile în care s-a extins Biserica. […]

Conducătorul recunoscut și inspiratorul [mișcării monastice] a fost Sfântul Antonie [cel Mare], un creștin vorbitor de limbă coptă din Alexandria. […]

Tradiția deșertului/ pustiului transmisă în Vest

Cunoștințele despre mișcarea monastică, care s-a răspândit în provinciile răsăritene ale Imperiului [Roman] în secolul al IV-lea, s-au transmis în Europa de Vest pe mai multe canale. Interesul a fost trezit de răspândirea literaturii despre monahii pustiei, prin migrația către Vest a unor episcopi refugiați precum Atanasie și a unor asceți precum Cassian și prin relatările făcute de către pelerini și martori oculari cuvioși care se reîntorc [de acolo].

Literatura monahismului egiptean a produs primul val de convertiți. Mai mult decât oricare altele, lucrarea care a făcut cea mai adâncă și mai trainică impresie asupra cititorilor apuseni a fost Viața Sfântului Antonie [cel Mare, scrisă] de [Sfântul] Atanasie [cel Mare]. El explică faptul că a scris-o pentru a insufla curaj fraților de dincolo de mare. […] A fost repede tradusă în latină. […]

A fost citită cu multă pasiune în cercurile creștine la Roma, Milano și Trier, unde se afla curtea imperială. În casa sa din Milano, în vara anului 386, [Sfântul] Augustin a auzit o relatare din ea de la un călător care venea din Trier și această povestire despre anahoreții din pustie i-a mișcat conștiința care a dus la criza ce i-a provocat convertirea.

Era primul dintr-un lung șir de creștini apuseni care aveau să cadă sub vraja deșertului antonian.

În deceniile care au urmat, alte lucrări scrise despre viața Părinților pustiei au devenit accesibile cititorilor de limbă latină. […]

[Sfântul] Ieronim a scris o Viață a lui Pavel Sihastrul [Sfântul Pavel Tebeul] plină de culoare, și a tradus regulile [Sfântului] Pahomie.

Prietenul său, Rufinus de Aquileia, care s-a așezat într-o mănăstire la Ierusalim, a tradus Istoria monahilor în Egipt din greacă în latină. […]

Cu timpul, o mulțime de tradiții orale acumulate și treptat notate în scris formează diferite versiuni de Apoftegmata sau Cuvintele Părinților – colecții de sentințe care au circulat în greacă și coptă și au fost eventual traduse și în latină.

Dar cu mai multă evlavie decât oriunde în altă parte, etosul deșertului și învățăturile celebrilor stareți au fost cuprinse în Prelegerile monahului scit [Sfântul] Ioan Cassian. […]

Cassian a fost maestrul ale cărui scrieri i-au făcut cunoscute [Sfântului] Benedict [de Nursia] și urmașilor acestuia învățăturile ascetice ale Răsăritului.

Primii monahi din Apus

După Ieronim, călătoria [Sfântului] Atanasie la Trier și la Roma, în timpul anilor săi de exil (335-337 și 339-346) este cea care a dat monahismului apusean sărutul vieții. […]

Probabil că [și Sfântul] Ilarie de Poitiers (c. 315-367) a jucat un rol la fel de important în transplantarea practicilor monahale răsăritene în ținuturile Imperiului de Apus. Ilarie […] a devenit părintele și învățătorul Sfântului Martin de Tours, care s-a stabilit în Galia în jurul anului 360.

[Sfântul] Martin este prima figură majoră a monahismului galic. […] După anul 372 și-a organizat ucenicii într-o comunitate de eremiți [el însuși devenise anahoret] la Marmoutier, în afara orașului Tours. […]

Cu certitudine, Viața Sfântului Martin de Sulpicius Severus, ca și Dialogurile, trădează influența Nitriei și a Sketis-ului [din pustiul Egiptean] pe fiecare pagină. […]

Biografia lui Sulpicius s-a dovedit a fi o lucrare clasică a hagiografiei medievale și un bestseller. […]

În primul val de convertiți a fost o văduvă romană bogată, Melania [Sfânta Melania Romana] care și-a propus să-i viziteze pe anahoreții egipteni în 372. În timpul șederii ei în Nitria, l-a întâlnit pe Rufinus, prietenul lui Ieronim, care se afla într-un pelerinaj similar. Amândoi s-au așezat la Ierusalim, unde au înființat și au condus două mănăstiri cenobitice, una pentru femei și alta pentru bărbați, pe Muntele Măslinilor. […]

Ieronim însuși a făcut mari eforturi pentru a promova la Roma idealurile monahismului oriental.

Did you like this? Share it: