El scria pe fiecare zi câte un secol,
pentru ca în fiecare secol, el, să fie prezent cu fiece mileniu,
pentru ca în orice mileniu, el, să fie o carte pentru fiecare zi.
Cărțile se înmulțeau.
Sertarele lui se înmulțeau de cărți înmulțite.
Prin parcuri numai cărți,
chiar și numai dorințe de cărți
și oameni care mâncaseră din cărțile lui atât de intens încât se transformaseră în iubitori de el.

Oriunde, în parcuri sau sub parcuri,
erau cărțile lui, vorbele lui, atât de multe și atât de dese
încât nimeni nu mai știa când le-a spus,
dacă le-a spus,
pentru cine le-a spus
și cât de multe lacrimi vărsase pe pâinea lui,
în acea zi,
în care el scria capodopere.
Cărțile lui erau monumentale.
Cărțile lui erau exasperant de multe și de monumentale. El însuși era ca un cuier cu nori monumentali, peste care zburau cărțile lui citite sau nescrise, scrise sau rescrise…pentru că tot ce se scria era magnific.

Și cel mai important dintre toate lucrurile interesante despre el, despre acest colos, era că el se reinventa mereu.

El își găsea mereu o față ascunsă sau o inimă și mai joasă ca să intre în viața noastră,
a tuturor, dintr-un motiv ușor de înțeles: ne iubea.

El scria pentru că ne iubea.
El scria pentru că ni se explica.
El scria pentru că ne dorea.
El scria pentru că nouă ne plăcea.
El scria pentru că era un imens care ne
încerca inimile,
dorințele,
gândurile,
toate butonierele ființei noastre
ca să vadă dacă ne arcuim în aspirații mari
sau suntem doar niște gândaci
penibili
,
care mâncăm doar murdărie.

El scria la ani lumină față de noi. Pentru că nouă ne-a trebuit câteva secole ca să îl înțelegem…așa…vag

Și asta pentru că el era literatura.
Cu el se năștea și murea literatura.
Pentru că literatura nu se naște din pocnet de degete ci din
viața lui
, a celui care scriindu-și viul vieții lui
ne scrie viața noastră,
știută sau neștiută,
aflată sau neinteligibilă.

De aceea, când deschideți onlineul sau vreo carte rătăcită pe la voi prin casă, să știți că
el, cel care scrie cărți e însăși literatura
și că ea moare și se naște odată cu el
și că voi nu știați cine sunteți până când el nu v-a ajutat să vă recunoașteți în el
ca într-o oglindă.

Și cu cât oglinda prinde mai multe detalii
și voi, cei care vă hrăniți din viața lui,
observați ce detalii de taină are mintea și inima voastră.

Did you like this? Share it: