Prima parte

***

Contemplarea duhovnicească în vis (p. 20), pe lângă cea extatică. Profeții le văd și pe cele prezente nu numai pe cele viitoare (Ibidem). Cunoașterea prin vise e și ea profeție (Ibidem).

Profețiile iconomice (p. 21). Harul dumnezeiesc nu ne orbește ci ne ridică, pe măsura curăției personale, la contemplarea celor dumnezeiești (Ibidem).

*

Nu e corectă, din punctul de vedere al realității extazului, alegerea traductorială prin care ecstasis a fost tradus cu tulburare (p. 21 și n. 54), chiar dacă urmările extazului sunt pline de bucurie. Extazul nu e o tulburare cauzată de emoție, pentru că atunci e ceva natural, chiar clinic și nu dumnezeiesc. Astfel de deformări voite, premeditate ale unui astfel de text duhovnicesc duc la aberații de interpretare nebănuite.

*

„să ne întâlnim fără poticneală cu Scripturile” (p. 22). Umbrirea/ greutatea Scripturilor e spre folosul minții noastre și nu spre defavoarea noastră (Ibidem).

firea viselor este neclară și piezișă, având nevoie nu de puțină dibăcie a minții” (p. 23). Conținutul viselor e greu de înțeles…

*

Sfinții Iosif și Daniel ai VT au cunoscut visele prin harisma profeției pe care o aveau (Ibidem). Sfânta Scriptură se înțelege prin curăția vieții personale și prin cercetarea ei cu evlavie (Ibidem).

*

Studiul teologic e pentru toată viața (Ibidem). Sfântul Moise a devenit văzător de Dumnezeu la vârsta de 80 de ani (Ibidem).

*

„căutarea adevărului este trudită de către Sfinți” (Ibidem); cercetarea amănunțită a unei probleme teologice (p. 23-24); „răul se înmulțise peste măsură” (p. 24); mânia lui Dumnezeu (Ibidem): unul dintre atributele dumnezeiești peste care cercetarea dogmatică trece foarte ușor deși datele despre ea sunt împânzite în toată Scriptura; istoria și tainica lucrare a lui Dumnezeu (Ibidem)

*

Iar odată cu p. 25 se începe discuția asupra cărții Sfântului Isaia. Vederea ochilor = simțul nostru cel mai eficient (p. 25).

Contemplarea celor adevărate”, adică a celor dumnezeiești, pe care Sfântul Vasile o numește și vedere este extazul (Ibidem). Tocmai de aceea ecstasisul nu e o tulburare ci o ieșire/ ridicare spre adevărata vedere/ contemplare, aceea întru lumina dumnezeiască.

Iar toate vedeniile comentate de Sfântul Vasile la Sfântul Isaia sunt extaze/ vederi dumnezeiești, descoperiri ale lui Dumnezeu întru slava Sa, mai presus de orice imaginație și temporalitate.

*

Profeții sunt numiți de Sfântul Vasile înainte-văzători iar văzătorii de Dumnezeu sunt numiți văzători (p. 25). Harul Duhului e cel care ne luminează spre a contempla tainele lui Dumnezeu (Ibidem). Și Sfântul Vasile le-o ia înainte cititorilor prin precauția sa, pentru că subliniază faptul că vedenia lui Isaia nu e primită „prin auz”, adică în mod material, cu urechea, ci ea vorbește/ narează despre lucrurile întipărite de harul lui Dumnezeu în mintea sa (Ibidem).

*

Și extinde, în mod aplicat, explicația: „Dumnezeu, punând stăpânire [în extaz n.n.] pe partea conducătoare [a sufletului] (mintea) celor vrednici, le întipărește acestora cunoașterea propriei Sale voințe” (p. 25-26). Iar cunoașterea voii Sale e vedenia, în cazul Sfântului Isaia.

*

Este interesantă, în p. 26 și 27, opțiunea traducătorului nostru de a egala pe prorocie cu încredințare.  Pentru că astfel se merge pe aceeași egalizare a credinței cu vederea dumnezeiască/ extatică, din Evr. 11, 1.

*

Necesitatea observării aspectului temporal al scrierii sau al vedeniei (p. 28). Sporirea grijii lui Dumnezeu pentru mărturia scripturală atunci când s-a înmulțit peste măsură slăbiciunea umană (Ibidem).

Trecerea sub tăcere a neamurilor neînsemnate (Ibidem). Sfântul Vasile spune aici că Sfântul Amos nu e tatăl Sfântului Isaia (Ibidem). Iar Sfântul Osea a profețit înaintea Sfântului Isaia (Ibidem).

*

Simțirea cerului aproape (p. 30); „tronul înțelegerii” (Ibidem); „Pavel [îi] naște prin Evanghelie” pe creștini (p. 31); boul ascultă de stăpân și îl recunoaște (p. 32); asinul se grăbește spre locul de odihnă (Ibidem); pentru noi s-a scris Scriptura și nu pentru ființele iraționale (Ibidem); sentimentele sufletului sunt pline de „povara păcatului” (Ibidem); Israelul e boul de la Is. 1, 3 iar asinul e chipul neamurilor (Ibidem).

*

„urcușul în virtute” (p. 33); „șuvoiul răutății” (Ibidem).

Did you like this? Share it: