Scrisoarea nr. 23 (24 decembrie 1945)

Plic în alb.

Blue Eyes,

Am sperat întotdeauna, mai mult decât am meritat. Poate nici atât cât mi se dă să merit.

Trebuie să mi se ia?

De ce nu mi se ia și viața?

Nicio fericire nu mă așteaptă în această lume. Singura fericire îmi erai tu, și singura mângâiere.

Dar presimt, văd clar, cum zi de zi pleci și tu, te îndepărtezi, fără regret și fără milă.

Dacă ai fi priceput vreodată cât de singur și fără alinare sunt în această viață, ai fi fost altfel. Dar, nu! Tu tot ce mi-ai dăruit, cu un singur cuvânt ai [și] distrus.

Pentru ce mi-ai mai dăruit [atunci] toată bucuria, când [mai] apoi, cu un singur cuvânt sau gest, ai șters-o?

Dacă vrei să [te] joci cu mine, așa cum poate erai obișnuită să [te] joci cu alții, ești liberă [să o faci]. Aș putea și eu [] joc…și aș juca atât de bine [acest rol] încât te-aș uimi. Dar nu vreau.

Departe de mine gândul și dorința de a chinui ceea ce am adorat. Ar fi ceva diabolic.

Nu voiesc să mă cobor la acest joc, care înseamnă lipsă de sinceritate, viclenie, minciună.

Am umblat totdeauna cu sufletul deschis, deschis și sincer în fața tuturor răutăților și a perfidiilor lumii, de aceea am [și] suferit și sufăr încă atât de mult.

N-am cerut de la nimeni să mă înțeleagă! Și cine nu te înțelege, nu te poate iubi.

Am fost prea mândru[1] în durerea mea, [pentru ca] să cer ceva oamenilor. Nu ceream[2] odată nici lui Dumnezeu!

Dar [pe] sufletul tău [I] l-am cerut lui Dumnezeu. [Și] El mi l-a dăruit! Și este al meu, orice vei face de acum înainte. [Pe] corpul tău nu sunt încă stăpân…și vei face ce vei crede de cuviință.

Totuși află [faptul], că, dacă nu mai sunt atât de mândru, adică m-am supus lui Dumnezeu, totuși nu pot primi mila cuiva. Nu voi putea accepta să fiu iubit de milă.

Prefer să mă arunc din nou în cele mai mari nenorociri și dureri decât să accept ca cineva să facă din mine o jucărie, o simplă distracție sau o unealtă.

Probabil nu pot fi făcut [astfel], pentru motivul că nu sunt așa ceva[3]. Pentru că înțeleg totul la timp, și atunci cel care crede, care are impresiase joacă sau mă joacă [pe degete] pe mine, se înșală pe el însuși. Devine el însuși un joc[4] la care eu privesc.

Privesc…atâta timp cât am răbdarea să îngădui a fi înșelat, pentru ca, la urmă, printr-un simplu gest, să renunț pentru totdeauna [la relația cu acel om].

Nicio nenorocire, nici moartea nu mă poate opri să fac ceea ce cred că este drept [să fac]. Dacă eu însumi merit pedeapsa cea mai aspră, [atunci] trebuie s-o primesc. Și o primesc tot cu fruntea sus[5].

De aceea mă întreb acum: Sunt, Dumnezeule, atât de vinovat, încât trebuie să iau de la capăt ispășirea și nenorocirile și chinurile, care nici bine n-au trecut? Trebuie să plătesc însutit clipele de fericire pe care mi le-ai dăruit alături de ea?

Aș primi, orice mi-ar fi dat să îndur. Chiar de ar fi de sute de ori mai mult decât ceea ce am pătimit până azi. Iar dacă fericirea pe care am avut-o ar fi fost întreagă, ar fi fost împlinirea în care m-aș fi pierdut, în care aș fi avut totul.

Nu, Dumnezeu nu mi-a dat prin tine tot ce putea să-mi dea! Totuși, de va fi nevoie, voi ști să renunț cu orice preț, oricât m-ar costa. Viața ar fi prețul cel mai ieftin.

Voi pleca să mă chinui dorindu-te. Voi pleca din nou spre cine știe ce zări, spre cine știe ce dureri, pe care tu nu le vei simți, dar [pe care] eu le voi trăi.

Iată ce poți face prin nesinceritate: mă poți goni de lângă tine dar nu mă poți înșela! Mă poți ucide dar nu mă poți umili, nu mă poți schimba.

De aceea cer de la tine sinceritate totală, așa cum îți dau și eu. Sau fiindcă eu nu pot să nu fiu sincer cu tine, cu mine însumi, eu îți voi spune hotărârea mea!…

Probabil lipsa de plăcere de a merge cu mine[6] are cauzele ei. Cerându-ți să mergi, [pentru tine] e o obligație. Nu-ți voi mai cere. Poate venirea mea la voi te stingherește! Ți-o voi respecta.

Să mă cert cu tine e groaznic. Nu-mi pot închipui [acest lucru]. Nu am vreun scop ascuns. Nici nu voiesc să te ameninț. Dar se poate [ca] odată să iau o hotărâre de la care nimic să nu mă mai întoarcă. Și nu îmi va fi milă [atunci] de mine, nici de tine…[iar] tu vei uita…Dar eu…eu mă voi [auto]distruge prin hotărârea aceasta.

***

Scrisoarea nr. 24 (28 decembrie 1945)

Plic în alb.

Blue Eyes,

Aș vrea să fiu numai bunătate față de tine. Numai surâs și voie bună. Dar uneori sunt rău, spun fleacuri și prostii și te supăr. Aceste fapte pe care le fac îmi umplu sufletul de amărăciune.

Dar tot ceea ce fac, nu este decât din cauza că te iubesc. Și tu mă ierți, pentru că mă înțelegi și mă iubești.

Când nu mă vei mai înțelege și nu mă vei mai iubi cu adevărat, atunci nu-mi voi mai ierta aceste răutăți pe care ți le predic și [care] sunt peste puterile mele.

Dacă am fi împreună ai vedea cât de bun și de supus ție mi-ar plăcea să fiu, [și] cât de mult urăsc discuțiile fără rost, certurile și înțepăturile vorbei.

Te iubesc!: e pentru prima dată când îți scriu acest cuvânt în forma aceasta directă. Te iubesc!

E oare destul atât?!…

Te iubesc pe măsură ce [tot] mai multe intimități le aflăm unul de la celălalt, pe măsură ce lucruri și fapte, care nu m-au legat de nimeni până acum, mă leagă de acum înainte de tine și numai de tine.

Îmi ard obrajii uneori, când gândesc unele lucruri ce se pot petrece între noi doi. Atunci îmi lipesc palmele strâns una de alta sau îmi ating și mângâi ușor obrazul cu mâna și îmi zic, simțindu-mi tulburarea: „E ea! E Blue eyes sub obrazul meu! Este ea în corpul meu! Și ea mă încălzește. Ea îmi tulbură sângele”.

Îmi pare [uneori] că tu plutești în mine. Și atunci mi-e drag și mie de mine. Și nu pentru altceva, decât pentru că tu, iubita mea, fecioara mea curată, vii lângă mine și nevăzut pătrunzi în trupul meu și îmi dai viață!

Și mi-e atât de drag că tu ai curajul să te dărui cu sufletul și cu trupul, mie, trupului meu, sufletului meu.

Trupul tău umed de dorință și de pasiune se lipește [de mine], parcă voind să dispară în corpul meu. Dacă aș fi cu sufletul pustiu și trist, veștejit, tu ai fi ca roua dimineții [pentru mine].

M-ai înviora și ai fi singura mea binecuvântare.

Dar eu sunt tot ca și tine. Mai mult chiar: sunt furtună de dorință și patimă. Căci te vreau soție și iubită [a mea].

Căci sunt îndrăgostit de tine.

Căci mă frământ și nu-mi găsesc liniștea în afară de sufletul și trupul tău.

E o vină dacă te doresc?…Nu!…Eu te vreau. Eu te doresc soție a mea.

Nu mi-e rușine de acest lucru. Căci dacă te-am iubit până acum mai mult cu spiritul, cu sufletul [meu], acum te vreau, te iubesc cu corpul.

Și sufletul meu curat mă îndeamnă și îmi spune că e tot atât de curat, de frumos și de sfânt să te doresc, să îți doresc și trupul, să vreau trupul tău pentru trupul meu, așa cum curat și sfânt a fost să-ți doresc sufletul tău. Să doresc să aparțină sufletul tău sufletului meu.

Până acum îți vorbeam și hotărâserăm ca noi amândoi să formăm o singură persoană, o singură ființă. Nu știu de ce, dar parcă mai mult sufletește s-a întâmplat acest lucru. Ne-am unit sufletele și am devenit o singură ființă.

Azi am impresia că și trupurile noastre au început să se unească[7]. Și unirea e mai mare și mai puternică acum, când și trupurile noastre se simt atrase, se simt contopindu-se, dispărând unul în altul.

E ceva care îmi dă credința că noi deja am aparținut unul altuia. Că faptul acesta nu s-a petrecut real[8][însă] nu are nicio importanță. Cu gândul, cu dorința, cu visul noi am fost unul al altuia. Noi am făcut, am realizat [deja], ceea ce ne e rușine să facem pe față.

E tot una însă. Ne lipsește curajul să mărturisim, că dacă împrejurările ne-ar permite, noi n-am mai putea fi cuminți ca altădată.

De aceea vezi tu este nevoie să ne căsătorim până la Paști și cât mai repede.

Altfel mă tem că vom îndrăzni să ne luăm drepturi unul asupra altuia[9], drepturi pe care doar căsătoria legitimă ți le dă.

Pentru că, dacă este un păcat ceea ce am făptuit[10], noi deja l-am făcut.

Dar nu este un păcat deloc fiindcă sufletele nostre sunt unite [și] trupurile noastre la fel[11].

Acum, dimpotrivă, păcat este dacă ne-am despărți, dacă nu ne-am mai iubi [pe mai] înainte, dacă nu ne-am aparține pentru totdeauna și față de toți.


[1] Cu sensul de: demn.

[2] Nu ceream nimic pentru mine nici de la Dumnezeu.

[3] Un om care să fiu manipulat.

[4] O priveliște lamentabilă.

[5] Cu demnitate.

[6] De a te căsători. De a merge cu mine…în viață.

[7] Simt dorința, nevoia să se unească.

[8] Că nu am avut o relație intimă până acum…

[9] Că am putea avea relații intime înainte de căsătorie.

[10]ne-am imaginat că avem relații sexuale.

[11] Nu e un păcat că ne iubim și că avem o atât de mare intimitate.

Did you like this? Share it: