Scrisoarea nr. 25 (31 decembrie 1945)
Plic în alb.
Blue Eyes,
Când ai impresia că frumusețea ta e întrecută de altă persoană, gândește mai întâi că:
– sufletul și puterea iubirii tale n-o poate întrece nimeni și atunci îți vei da seama că aceasta e frumusețea ta, pe care n-o poate întrece nimeni.
Apoi trebuie să știi că:
– iubirea mea nu e condusă de gust și de o impresie momentană ci de rațiune și de credință;
– înainte de a te iubi te-am visat, te-am ales, am gândit asupra ta, [și] abia în [cele din] urmă întâmplarea mi te-a scos în cale și mi-am dat seama că tu ești femeia, unica femeie care îmi trebuie;
– eram trist, mâhnit, fără speranță, nu mai credeam în iubire;
– tu erai la fel, am citit asta în ochii tăi, în înfățișarea ta: renunțarea și așteptarea fără speranță;
– atunci am crezut și voi crede mereu că noi trebuie să fim alături pentru a ne mângâia sufletele, pentru a jertfi unul altuia bunătate, pentru a ne dărui credința, pentru a ne sprijini unul pe altul în drumul nostru.
Suntem triști și neîncrezători. Ne temem de răutatea lumii, de răutatea din noi. Dar avem datoria să luptăm contra nenorocirilor din afară[1], contra neîncrederii și a greșelilor noastre.
Niciunul nu suntem perfecți.
Eu sunt cu slăbiciunile mele, tu ești cu slăbiciunile tale de femeie. Mai mari slăbiciuni decât ale bărbatului[2], căci așa este hotărât de Dumnezeu, de la Eva, care a greșit înaintea lui Adam.
Blue eyes, să știi: eu am hotărât să te iau[3]! Să te primesc așa cum ești, așa cum Dumnezeu te-a creat, cu slăbiciunile tale de femei.
Voi suferi și eu din cauza slăbiciunilor tale.
Dar bucuria ce o câștig atunci când tu vii și-mi mărturisești că ai fost slabă, că vrei să fii altfel, că deja ai început să te simți schimbată înspre mai bine și ridicată tot mai sus, spre Dumnezeu, alături de mine, atunci îți mărturisesc și eu: bucuria mea este darul tău și eu însumi nu știu cum să-I mulțumesc lui Dumnezeu că [mi] te dăruie și te apropie în încredere tot mai mult de ființa mea.
Atunci te iubesc mai mult…Aș fi în stare să mor de o sută de ori apărându-te. Tu ești îngerul meu, pe care trebuie să-l apăr eu, care cunosc răul, puterea lui, eu care știu să lupt mai bine, fiindcă Dumnezeu mi-a dat acest dar.
Te voi apăra. Te voi smulge de pe căile rătăcirii chiar contra voinței tale. Chiar contra dorinței și a ambițiilor.
Te voi aduce înapoi și ne vom bucura împreună pentru credința și iubirea noastră, care prin cele mai mari greutăți va crește, încât ne va uimi și ne va face, în cele din urmă, să nu ne mai îndoim unul de altul.
Dar iubita mea, dacă eu mă bucur de tine și te ador ca pe un înger, știind, totuși, că ești femeie și este slabă, tu ce vei face?!…
Eu îți cer să faci același lucru ca și mine. Sunt și eu imperfect, sunt slab, sunt om, nu trebuie să mă condamni, ci să mă ierți. Să mă ierți fiindcă [mă] iubești, așa [cum] fac și eu!
Și, în[tr]-adevăr, ce iertăm noi? Iertăm lucruri și fapte care, deși sunt mari pentru noi, fiindcă ne iubim și suntem cinstiți și credincioși unul față de altul, nouă, totuși, faptele acestea ni se par nelegiuiri și crime, pentru că iubirea noastră e prea curată și devine, cu timpul, tot mai curată.
De aceea, cea mai mică greșeală, cea mai mică murdărie, necredință sau numai vântul unei necredințe[4] turbură liniștea.
Sufletul meu e curat față de tine ca și seninul cerului. Totuși eu îți cer să mă ierți ori de câte ori greșesc cu ceva în fața ta.
Arată-mi greșeala s-o văd, s-o elimin, ca să fiu tot mai curat și [mai] curat în fața ta.
Eu îți spun: cere-mi orice și îți voi satisface plăcerea!
Eu satisfac, din bunătate, și gusturile celor care îmi aduc numai răul. Cum nu voi satisface gusturile celei care mi-e atât de dragă, celei care a hotărât să meargă alături de mine, aici, pe pământ și dincolo, în cer?
Părinți, frați, surori, copii…fiecare își urmează drumul lui. Fiecare se desparte unul de altul odată [și-odată].
Numai bărbatul și femeia sunt sortiți să meargă și să fie împreună, aici și în altă lume. Pe ei Dumnezeu îi unește, pe ei Dumnezeu îi judecă.
În fața lui Dumnezeu eu voi răspunde pentru tine, căci bărbatul e răspunzător de soția lui și ea este o parte din el.
Ea are datoria să-l urmeze iar el are datoria să-și arate dumnezeirea lui, puterea și bunătatea, apărând-o de uneltirile răului.
Femeia mea, te-am ales! În afară de tine e greșeală. Eu te voi urma pe tine și te voi iubi. De aceea tu [trebuie] să ai încredere în iubirea noastră, pe care eu o păstrez și mă căznesc s-o fac tot mai curată, mai dumnezeiască.
Pentru ca să nu ne fie rușine în fața oamenilor, [atunci] când vom spune: Ne iubim!
[Și] care se mai iubesc atât de mult ca noi?…
***
Scrisoarea nr. 26 (21 ianuarie 1946)
Destinatar:
D-nei Florica Ivan,
str. Griviței, nr. 67,
Turnu Măgurele,
jud. Teleorman.
Expeditor:
I.[lie] Mocanu,
str. Silistra, nr. 15,
Calea Colentina,
București.
Blue Eyes,
Ce au fost certurile acelea pe noi în ultimul timp, mă întreb mereu…Mă ierți pentru tot răul și chinurile ce ți le-am adus? Poți tu să ierți?…Deși nu merit…
Ai fost atât de bună…și eu te-am supărat fără să am motive.
Dar, vrei tu să mă ierți din toată inima?…
Aproape nu mai îndrăznesc să sper, nici să-ți cer…
Totuși, vin la tine cu încredere, pentru că am crezut și cred în bunătatea inimii și a sufletului tău.
Dacă m-ai ierta și dacă m-ai putea privi, tot așa cum mă vedeai altădată, bun, blând și cu suflet înalt…ce fericit aș fi!…
Te-am supărat atât de mult în ultimele zile…Și la plecare și mai mult decât mi-aș fi închipuit.
Ai crezut că cine știe din ce motiv am făcut așa. Nu, nu este niciun motiv de nesinceritate în inima mea!…Tu ar fi trebuit să ghicești, poate [că] ai ghicit chiar. Iar dacă ai ști motivul enervării mele, aș fi sigur că m-ai ierta și, poate, chiar ți-aș fi drag.
Nu voi avea liniște până când nu îmi voi recăpăta, locul ce îl doresc, în inima ta.
Dar, poate, răutatea firii mele ți-a distrus pentru totdeauna speranța și credința în caracterul meu. Și nu ar trebui [să se petreacă acest lucru]!…
Te rog eu: să crezi că tot răul acesta, toată suferința ce ți-am adus-o, nu este adevăratul meu fel de a fi!
Aș vrea să fiu și eu mai bun. Ajută-mă tu, dacă eu sunt slab! Tu ai fost mai bună decât mine, și îmi pare rău că tu m-ai întrecut, când eu doream, [ca] întotdeauna, să fiu mai bun decât tine.
Un singur rând de răspuns [îți cer], în care să văd scrisul tău drag mie.
În ultima seară aș fi plâns și ai fi văzut că toată răutatea [mea] nu era decât un vis urât și fără rost.
Dar nu aveam cum. Nu aveam unde. Și tu erai atât de frumoasă!…Iar eu atât de mic în fața ta…
Dar tu ești îngerul meu bun. Așa te văd uneori…Vrei să mă ierți?…
Florica, Florica…Aș vrea să aflu de la tine că tot răul pricinuit de mine l-ai uitat, că sunt în fața ta ca și altădată, și ca întotdeauna, așa cum mă visezi tu.
Și aș vrea să fiu în[tr]-adevăr și poate [că] o parte sunt.
Iar acum, toate aceste gânduri [fiind] spuse, eu încerc să zâmbesc peste toate tristețile…
Mai faci gimnastică dimineața?…Ar fi bine să faci. Voi încerca și eu să fac, numai ca să-mi amintesc de tine.
Dacă ai să visezi ceva frumos îmi vei scrie?…Eu te-aș ruga. Nu e așa că ai să vrei?!…
Tu ce crezi despre depărtare? Eu socotesc că va înfrumuseța și va întări prietenia noastră și hotărârile luate.
În privința celor discutate despre pantofi, pot preciza următoarele: Nelu nu a venit până astăzi la noi. Eu l-am căutat de două ori pe la Academie. Îmi pare foarte rău că nu l-am găsit, deoarece aș fi putut procura materialul[5] de care vorbisem.
Așa stau pe loc, fiindcă nu aș avea prin cine să-l expediez. În orice caz, mi-am adus aminte aici de doi cunoscuți. Cu unul am și vorbit și mi-a promis că îmi va da când mă voi duce pe la el. Oricând. Rămâne să văd ce hotărăști tu.
Dar în privința materialului [nu trebuie să ai] nicio grijă, [căci] aici se găsește.
………………………………………….
Blue eyes, acum încep din nou să scriu…
Așa cum altădată vorbeam…și nu mai terminam. Astăzi am impresia că în ceea ce privește prietenia noastră, eu mai mult am discutat-o și am mărturisit-o prin cuvânt decât s-o arăt prin fapte.
Tu ai fost mai înțeleaptă: ai arătat-o prin fapte. De acum înainte, așa vreau să fiu și eu.
Mă învinuiesc, poate, degeaba, dar nu știi ce dor îmi este să-ți arăt tot sufletul bun de care dispun.
Cât de bun aș vrea să fiu cu tine!…
Dar acum ești departe…
Îmi vine să rup această scrisoare. Toate cuvintele mi se par prefăcătorie și minciuni.
Și poate ai toată dreptatea să nu crezi nimic, așa cum îmi spuneai uneori.
Aș vrea să fac ceva pentru tine. Aș vrea să fac orice. Totul să fie numai ca să te mulțumească pe tine, să fie al tău.
Poate va veni odată această vreme.
O aștept cu nerăbdare.
Până atunci scrie-mi ce gândești…
Mi-e dor de gândurile tale.
Lucică.
[1] Din afara relației noastre, care ne afectează.
[2] Are femeia.
[3] De soție.
[4] Al unei suspiciuni.
[5] Pentru haine.
![[item image]](http://ia700406.us.archive.org/26/items/vocabularyofgree00mouluoft/vocabularyofgree00mouluoft.gif?cnt=0 "[item image]")
![[item image]](http://ia700302.us.archive.org/5/items/patrologiaorien04grafplgo/patrologiaorien04grafplgo.gif?cnt=0 "[item image]")
