Minus G

G nu poate să suporte noutatea și opulența publică. Mă rog, noul cârpit sau cumpărat la mâna a doua de autorități și frumosul care nu îi aparține ci e pe stradă, în tren, în hotel, în muzeu…El gândește că trebuie să strice totul pe unde merge…pentru că acasă nu are aceste lucruri.

E împotriva oricărui bun public care nu se lasă jmanglerit.

Îl macină invidia. E invidios pe firul de iarbă, pe culoarea mașinii, pe lipsa de praf, pe ușile care se închid bine, pe lifturile care nu se blochează, pe cărțile mari și grele.

Și mai e și ranchiunos, din pricina că el e mic și nu e mare, că e doar om și nu o zeitate.

Curățenia îl doboară. Mai ales mirosul de curat îl face să turbeze. Îi vine să urle când vede că ceva e coerent, e bun, e durabil.

În lumea lui G, mică și vitriolată de tot felul de pigmeisme, orice e genialissim e o pedeapsă, un chin, o exasperare.

Într-o zi a vrut să își taie o mână numai pentru faptul că a văzut un tablou frumos, undeva, într-o galerie de artă privată. Nu și-a mai tăiat-o…pentru că s-a gândit că are prea mult de suferit. Mai bine îi invidiază pe cei cu bani, care se duc și se tratează în străinătate.

Asta de când a trebuit să își scoată o măsea și l-a costat, după vorbele lui, o avere…

Când vorbești cu G ți se pare că lumea, în secunda a doua, o să intre în disoluție. Nu numai că exagerează la greu dar și minte. Minciuni gogonate, perisabile, adevărate claviaturi ale demenței, pe care nu le poți cataloga altcumva decât ca baliverne.

Nimic nu e bun pentru G. Și întotdeauna, dar întotdeauna, el ar fi putut face o carte mult mai bine decât tine sau un scaun sau un copil sau un soare, dar pentru că nu a avut chef în acea zi, de aceea soarele a ieșit puțin mofluz.

Numai că mârâiala lui continuă, interminabila lui sictireală la adresa a tot ce e peren vine din faptul că el știe că e obtuz, cu capul pătrat, un epigon al neștiinței dar se chinuie ca nimeni să nu afle acest lucru.

Textele lui sunt opintite. Când oralizează trei fraze parcă le scoate dintr-un malaxor oxidat la refuz cu cocă, pentru că trage atât de mult de cuvinte de parcă ar trage de o gumă de mestecat din Asia până în Groenlanda.

Nu are simțul penibilului. Da, nu simte că e prost! Și această stare de nesimțire îl face pe G să fie alergic la frunza care cade, la pisica care trece, la doamnele brune vopsite blond, la orice negreață de sub unghii.

Numai că G, ca oricare alt tâmpit cu aere de eternitate, o să moară inexorabil, nefăcând gaură în cer și nici în vreo inimă. Atunci vom răsufla ușurați…și…osteniți…