Sfântul Vasile cel Mare contemplând cartea Sfântului Profet Isaia [4]

Prima parte, a 2-a, a 3-a
***

„grădina de castraveți” = cuvinte și fapte ale slavei deșarte (p. 42); „plăcerile din trup se aseamănă…cu ceapa și cu usturoiul” (Ibidem); cetatea cu porțile sfărâmate = sufletul jefuit de fapte duhovnicești (Ibidem); rămășița mântuită (p. 43); Sodoma = înclinare (p. 44); Gomora = răzvrătire (Ibidem).

*

A înțelege rațiunile lucrurilor (p. 46). „Dumnezeu este împăcat…prin inima smerită” (Ibidem). Mielul lui Dumnezeu (p. 47).

*

„este potrivit lui Dumnezeu să fie plin de propria fericire și să nu aibă nevoie de nimic” (p. 47) din afara Lui.

*

„Binele este cel după care tânjesc toate” (p. 48).

*

Ridicarea minții la Dumnezeu (Ibidem). „simplitatea purtărilor dintr-un suflet fără răutate” (Ibidem). Cunoașterea Sfintei Treimi (p. 50). „suflete viguroase” (Ibidem); jertfele VT indicau spre milă și iubire (Ibidem); „contemplarea simplă a rațiunilor dumnezeiești” (p. 51); „interpretarea trupească” (p. 52).

*

„când Scriptura vorbește prin enigme” (p. 52); cuvintele lui Dumnezeu, sădite în noi ca niște semințe dumnezeiești, trebuie dezbrăcate „de orice gând lumesc”, pentru a fi folosite la „slujirea nematerială și curată a lui Dumnezeu” (Ibidem); când omul se curățește pe sine de patimi „atunci este vrednic să fie introdus la cele sfinte și să se apropie de cunoașterea cea despre Dumnezeu” (p. 53).

*

Sfântul Pavel, tămâia lui Hristos (p. 53); „a părăsit lumina prin înclinarea spre mai rău”(p. 54); să nu aprinzi focul patimii în tine (Ibidem); „stabil și neschimbat în credință” (Ibidem); „sabatele adevărate sunt odihna pusă deoparte poporului lui Dumnezeu” (Ibidem); a doua din Teodotion (Ibidem) și prima citare din Simmachus (p. 55).

*

Ziua a 8-a „va fi una singură și nesfârșită” (p. 55); „asceza să fie împreună cu cele pentru mâncăruri” (p. 56), adică cu postul; „cel silitor” (Ibidem), silitor ca un corelativ al lui ascetic sau nevoitor. Cel care se nevoiește pentru că alege să se nevoiască. Vrea să se nevoiască pentru că înțelege sensul nevoinței.

*

Postul cel de două feluri (p. 56); „cugetarea de jos” (p. 57), trupească; „iluminările aduse de Duhul Sfânt în minte” (p. 58); extazul Sfântului Moise pe munte timp de 40 de zile (Ibidem); „odihna este o consecință a oricărei sărbători” (Ibidem); „cumpătarea este puterea adevărată conștientă, care este imprimată sufletului în profunzime și care nimiceștemișcările rușinoase ale păcatului din sufletul nostru (p. 59).

Extremismul pe care îl cultivăm cu grijă

Acum vreo 3-4 ani nu înțelegeam prea bine de ce în toată România sunt doar „trei duhovnici” și „trei teologi”. Și de ce niște oameni vădit neduhovnicești și neteologi îi laudă doar pe cei 6 (nume generic…).

Acum încep să înțeleg tot mai mult, pentru că sunt ajutat să înțeleg. Pentru că oamenii încep să vorbească tot mai clar despre cât valorează pentru ei Ortodoxia sau despre cu cine o confundă.

Și despre ce se vorbește tot mai clar: despre dedesubturile extremiste ale admirației.

Moartea Părintelui Arsenie Papacioc m-a făcut să înțeleg de ce era el „mare duhovnic” pentru unii: pentru că a fost (și cei care i-au redactat viața necenzurată spun că) a și „rămas” legionar.

Pentru aceasta el este lăudat. Alături de el Părintele Iustin Pârvu și alți câțiva duhovnici. Numai pe premisa că au fost…sau mai trăiesc cu iluzia legionarismului.

Însă cum te poate face mai ortodox apartenența la „legiune” sau la „Ostea Domnului”? Sau e de ajuns pentru a fi ortodox să fii extremist legionar sau „ostaș” cu tente neoprotestante?

La fel, am înțeles de ce unii teologi sunt „teologi” pentru cei care consideră legionarismul drept „un curent spiritual”: pentru că sunt antiecumeniști.

Deci dacă ești un revanșard de extremă dreaptă (legionar) și ești și antiecumenist, adică împotriva oricărui dialog cu un neortodox, adică dacă ești dublu negativist…ești „ortodoxul” dorit în România.

Însă dacă „marii duhovnici” legionari sunt audiabili/ frecventabili/ buni nu pentru că sunt oameni cu mare experiență teologică și duhovnicească și pentru că îndeamnă la sfințenie ci doar pentru că au fost, cândva, legionari sau mai au simpatii pentru anii de-atunci, înseamnă că „teologii” simpatizați, cei antidialogici/ antiecumeniști sunt frecventabili doar pentru că urăsc dialogul și venirea și a altora la credință și nu pentru că sunt exegeți ai Tradiției.

Și înțeleg tot mai clar cine iscă neînțelegeri în sânul Ortodoxiei românești: „trei mari duhovnici” și „trei mari teologi”, care au o dublă învățătură. Una spun în față, altceva spun aparte, ucenicilor lor.

Sau „cei trei teologi” și „cei trei duhovnici” sunt folosiți drept paravan pentru interesele financiare, politice…oculte ale altora. Cu voia sau fără voia lor.

Pentru că nu pot să cred că avem doar trei duhovnici și trei teologi în România sau vreo 50 în toată Biserica Ortodoxă. Dacă e așa e grav

Însă cred că neluarea în seamă a celor mulți în detrimentul celor puțini nu e decât un act de miopie sau de perversitate.

Însă pentru ce se pregătesc neolegionarii români? Pentru lupte de stradă? Pentru revendicări teritoriale? Pentru uciderea altor Iorga, adică a altor eminențe care nu le convin?

Și antiecumeniștii ce vor de fapt? Să dărâme Bisericile altora cu forța? Să stea închiși într-un ghetou de frică să nu se contamineze? Să omoare în numele Ortodoxiei?

Întrebări care ne costă credibilitatea

De ce lucrurile bune nu fac rating?

Mă enervează uneori indignarea reporterilor de televiziune, față de ceea ce merge prost în țara asta sau față de faptele reprobabile ale unora sau ale altora. Nu mă refer acum la cei care fac lucruri criminale împotriva întregului popor, ci la sesizările față de corupția, lipsa de moralitate sau malpraxisul pe care le practică unii sau alții dintre românii obișnuiți.

M-am săturat de justificarea că media trebuie să prezinte și să ia atitudine numai împotriva a ceea ce se petrece rău, pentru a amenda aceste comportamente.

Problema care se iscă este că, tot prezentâdu-le, fără niciun discernământ – adeseori și fără nicio informare serioasă asupra condițiilor și a cauzelor pentru care se produc acestea, ci doar sub formă de știre anostă, expusă trepidant și cu un aer de scandal, chiar și la televiziunile care se pretind a nu avea caracter tabloid, ci serios – intenția primordială de amendare a răului se transformă în transmitere de modele.

Pentru că, așa cum scria părintele Dorin ceva mai devreme, mulți dintre cei care se uită la televizor ca pisica în calendar nu (mai) au subtilitatea discernământului între rău și bine. Iar dacă răul este expus cu prisosință la vitrină, este receptat ca bine de către privitorii în gol.

Așa încât începe să mă indigneze indignarea pe care o afișează unii reporteri serioși, care privesc spre ipocrizia altora și nu mai văd bine în propria ogradă, a programelor de televiziune și de știri, care promovează din plin violența, imoralitatea, corupția, dezorientarea, în mod permanent și fără niciun fel de derogare de la această grilă generală de programe, din care lipsește orice intenție de educare sau culturalizare.

Sigur că justificările țin de caracterul comercial și privat al acestor televiziuni, care trebuie să vâneze targhetul și ratingul, consumul public pentru a se susține pe piață în condiții de concurență, etc. Însă cum poți să mai ai pretenții morale și culturale de la un popor pe care îl hrănești zi și noapte în conformitate cu interesele tale comerciale?

Cum poți să judeci și să faci morală unor oameni a căror viață o faci pulbere în mod public fără să te intereseze dacă ai judecat corect toate condițiile? Mai ales că nu ai autoritatea morală să faci acest lucru…

Onlineul și TVul: două teritorii fără contur pentru mulți

A sta la televizor, pentru mulți români, înseamnă a privi poze. A sta a prost și a privi poze. Sau țipete. De aceea mulți nici nu știu că TVul are mai multe programe și că fiecare program e o altă televiziune…ci a vedea la TV înseamnă a privi la televizor indiferent cine îți livrează conținut media.

Așa se explică de ce nu pot discrimina între ce spune o televiziune și ce spune alta…pentru că nu diferențiază televiziunile.

Rămân unde le place…nu unde au ceva de văzut.

Și mai grav stă treaba cu onlineul. Sunt mai mulți cei care au computer decât cei care știu să folosească mailul. Sunt mai mulți cei care caută haotic online decât cei care știu ce caută și unde trebuie să caute. Sunt și mai puțini cei care știu unde începe și unde se termină un blog.

Pentru că sunt foarte puțini cei care știu ce e un blog sau un spațiu online personal.

Mulți confundă onlineul cu TVul pentru că consideră că ceea ce văd online apare de la sine. Sau că, chiar de aranjează cineva lucrurile, toată lumea o face pentru bani…și niciunul nu creează gratuit.

Și nu gândesc astfel pentru că nu caută online lucruri cu personalitate ci doar utilitariste: imagini, adrese, informații, filme, jocuri…Nu se așteaptă ca cineva să își imprime personalitatea și munca într-un spațiu online pentru un public cititor.

Tocmai de aceea creatorul de online autentic e o personalitate care caută alte personalități pentru interacțiune. El nu caută un public gură cască, căruia să îi curgă mucii în fața ecranului, ci oameni care înțeleg pentru că și ei au căutări asemănătoare.

Pentru blog trebuie să fii conectat mereu online, trebuie să îți placă originalitatea, perspicacitatea, detaliul, comunicarea, imediatul.

TVul nu te invită să te auxilizi în mod direct. Și dacă totuși îți permite…e pentru un public redus. Onlineul e deschis tuturor, dar pentru a-l înțelege ai nevoie de inițiere și de upgradare continuă.

Timp în care înveți să respecți pe cel care creează și să te dezici de impostori, să aștepți creația bună, de mare calitate și să o sprijini.

TVul poate fi inclus în online, pe când onlineul e întotdeauna un spațiu mult mai mare și mai incitant pentru creație. E diversitatea care emană din persoane foarte bine pregătite pentru ceea ce fac.

Însă omul de rând nu știe să aprecieze nici TVul și nici onlineul pentru că nu sunt medii care nu îți cer specializare ci, dimpotrivă: care îți cer multă specializare pentru ca să le înțelegi într-o anumită măsură.

Acesta e motivul pentru care mesajul grobian e înghițit din zbor iar mesajul fin, delicat, de bun simț nu ajunge decât la cei cu multe clase.

Și cine reduce nivelul de înțelegere nu face altceva decât să imbecilizeze publicul.

Acolo unde ratingul e mai mult privit decât reflecție, mesajul e înțeles foarte distorsionat. Numai unde publicul poate să comenteze în cuvinte proprii un conținut media avem de-a face cu adevărații privitori de TV sau adevărații cititori de online.

Și aceștia sunt puțini ca și creatorii de online.

Pentru că acum sunt ferm convins că nimeni care nu a scris mult și nu a creat mult într-un domeniu înainte de a trece la creația online nu poate face online de calitate.