Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 25 august 2011

Predică la Duminica a 11-a după Rusalii [2011]

Iubiți frați și surori întru Domnul,

în niște zile ca ale noastre, când aurul, în mod ilogic, e mai important decât omul și viața lui, Domnul ne vorbește despre noi ca despre niște datornici ai Săi.

Pentru că Evanghelia zilei [Mt. 18, 23-35] ne cere să avem inimă de aur, adică miloasă, bună, care a învățat să ierte de la Însuși Stăpânul ei, Hristos, Care a suferit toate relele și până și moarte pe cruce pentru ea.

Pentru că nici Sfântul Ioan Gură de Aur nu avea gura poleită cu aur dar o avea plină de har, pentru că inima lui era plină de harul Treimii, care e subliniat de galbenul strălucitor al aurului. Și când scoți aurul harului din tine el înfrumusețează toate.

Despre aurul sfințeniei ne vorbește Domnul. Despre aurul pe care Domnul l-a vărsat în noi în apa Botezului, când slava Sa a coborât în trupul nostru și pe care îl revarsă permanent, dacă suntem potire ale slavei lui Dumnezeu.

Și El se socotește și se va socoti cu noi în cuvânt, în mod rațional, potrivit conștiinței și a inimii noastre. Și noi trebuie să arătăm că aveam un tezaur imens în inima noastră, tezaurul faptelor bune, al gândului cuvios, drept, al buneivoiri față de toți.

În această ultimă duminică a anului bisericesc 2010-2011, a vorbi despre judecata lui Dumnezeu cu noi înseamnă să vorbim despre cele din urmă ale noastre și ale întregii lumi.

Înseamnă a vedea cine suntem noi pe lângă Dumnezeul nostru Cel prea milostiv. Înseamnă să vedem ce suntem noi, în inima noastră, vizavi de tot ceea ce Dumnezeu ne-a arătat, pas cu pas, în istoria Bisericii și a lumii.

Și pentru acest lucru Domnul ne amintește că dacă nu am învățat să fim buni și iertători nu am învățat nimic esențial. Că tot ceea ce e important pentru noi e ceea ce ne apropie de Dumnezeu și de oameni și nu ceea ce ne pervertește/ urâțește.

Însă pentru a trăi cu grija răspunsului la judecata Sa cea dreaptă trebuie să ne facem sensibili, atenți, trezvitori față de orice cuvânt al Lui. Să vedem care e sensul lor pentru noi. Ce ne cere Dumnezeu. Ce vrea să devenim noi.

Și El vrea să ne umplem de aurul sfințeniei, de faptele bune izvorâte dintr-o gândire cuvioasă, plină de atenție și de evlavie. Dumnezeu nu ne vrea strângători de bani în exces, ci excedentari în ceea ce privește atenția și bunătatea.

Atenția față de orice filă a Scripturii, a cărților Părinților, față de orice slujbă și faptă bună. Atenția față de orice suferință și bucurie. Atenție plină de bunătate. O bunătate atentă și grijulie față de toți.

Pentru că așa Se comportă și Dumnezeu față de noi: cu atenție maximă, cu grijă și cu multă bunătate, cu multă înțelegere…

Când vedeți că prostia sau răutatea vorbesc din cineva dar că acestea nu i-au distrus, în mod profund, inima, atunci puteți găsi un mod/ o cale spre discuție. Când omul caută, dar nu știe prea bine nici ce și nici cum, bunătatea noastră trebuie să îi vină în ajutor și să nu îi cerem marea cu sarea când el…bâjbâie.

Nu poți să ceri totul de la oricine.

Însă oricine se bucură de îngăduință, înțelegere, bunătate, când le primește din partea cuiva. Și se bucură de ele pentru că știe că nu le merită. Știe că ele sunt o mână întinsă pentru mai mult.

Iar Dumnezeu ne-a dat totul pentru ca să fim buni și fericiți. Tocmai de aceea nu avem nicio scuză în fața Lui. Datoria noastră față de El nu înseamnă decât milă și iertare față de aproapele nostru. Îngăduință. Omenie. Simplitate…

Toate acestea fiind virtuți care se nasc din umplerea noastră de slava Lui și de cunoașterea Sa, de teologia Lui practică și sfințitoare.

Pentru că în Ortodoxie toată teologia îl sfințește pe om. Ea nu e doar un discurs despre El ci adevărul și viața Lui, sfințenia Lui, curăția și frumusețea Lui, care se revarsă în viața și în faptele noastre.

De aceea orice necunoaștere sau răstălmăcire a adevărului teologic al Ortodoxiei înseamnă o viață amprentată de minciună, de nedreptate, de desuetudine. Pentru că orice minciună e desuetă, fiindcă prin ea nu trece harul, viața lui Dumnezeu.

Însă harul lui Dumnezeu ne umple de viață prin orice text al Scripturii, prin orice adevăr teologic, prin orice viață a Sfinților Lui, prin orice rugăciune ortodoxă, prin orice nevoință ortodoxă.

Pentru că harul Lui viază în adevărul Lui. Și harul, bucuria Lui pentru noi e sfințenie și adevăr. Și sfințenia nu poate fi disociată de adevăr niciodată, pentru că sfințenia e tocmai trăirea adevărului total al vieții cu Dumnezeu.

Vom fi judecați dumnezeiește și nu omenește! Vom fi judecați cu sfințenie, întru adevăr de Dumnezeu și nu cu patimă.

Acest lucru ar trebui să ne dea foarte mult de gândit, pentru că orice lucru pe care îl facem trebuie să fie făcut cu mintea lui Dumnezeu, cu luminare de sus și nu după moda veacului, care nu percepe decât utilul și plăcutul…nu și folositorul.

Pentru că folositorul e cel ce te sfințește…pe când utilul și plăcutul te fac frumos și propriu lumii tale doar în aparență.

Sunt utile școala, civilizația, relațiile.

Sunt plăcute viața în bunăstare, călătoriile, elogiile.

Însă cu adevărat folositoare, pentru acum și pentru veșnicie, sunt lucrurile care te umplu de sfințenie și de bunătate.

Școala și învățătura sunt bune dacă înțelegi că ele te duc spre o tot mai mare cunoaștere a lui Dumnezeu și a oamenilor și nu spre indiferență și răutate. Civilizația e bună dacă e un motiv de creștere în demnitatea umană și în responsabilitate. Relațiile sociale sunt benefice dacă au drept scop zidirea și nu demoralizarea noastră.

Viața în bunăstare e plăcută și nu e nicio problemă dacă ai proprietăți și bunuri multiple, atâta timp cât nu devii sclavul bogăției și al aroganței.

Nici călătoriile, nici elogiile și nici demnitățile publice nu te fac să îți pierzi capul, dacă în orice clipă noi căutăm să înțelegem tot mai mult prezența și lucrarea lui Dumnezeu în istorie.

Pentru că atunci când propovăduim voia lui Dumnezeu și când sfințim pe cele primite de la El arătăm că El e prezent peste tot și că nicio clipă a istoriei nu se petrece în afara Lui. Dar că, în același timp, cele ale Lui ne depășesc cu totul și cele pe care le înțelegem le-am primit prin bunătatea și luminarea Lui prea frumoasă.

Așa stând lucrurile, iubiții mei, vă doresc un sfârșit de an bisericesc cu gândul la recolta inimii noastre!

Câte mere și câți struguri și cât aur am scos noi din lucrarea poruncilor lui Dumnezeu și le-am depozitat în inima noastră? Cât de frumoși am devenit noi față de cei din jurul nostru? Cât de mult a strălucit viața noastră în viața altora, în așa fel încât văzându-ne pe noi oamenii, au văzut în noi pe Cel care ne umple pe noi de frumusețea Sa?

Pentru că mila și iertarea pe care ni le cere Domnul sunt cele pe care El Însuși ne-a învățat să le simțim. Fiindcă El ne cere numai pe ale Sale, pe cele pe Care El ni le-a sădit în noi și nu aur străin.

Dați Domnului în dar inima voastră, iubiți frați și surori întru Domnul, adică inima plină de harul Său, de lumina Sa, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

Eminescu – cel care mă incită [5]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Eminescu

cel

care

incită

***

Traduce dintr-un ziar german recenzia acelora la o broșură a lui Ioan Slavici despre români. Aici regăsim proverbul: „Fă ce zice popa, dar nu ce face el” [XII, p. 239] care, de fapt, e o parafrază la Mat. 23, 3.

*

Ce se spune în recenzia germanilor despre femeile românce: „Femei cu forme voluptuoase rar se găsesc la români. O figură gingaşă, mâini mici, picior mic, buze subţiri, umeri plini, un bust puţin dezvoltat sunt particulare mai tuturor femeilor române” [XII, p. 240].

Adică femei muncitoare, care își țin casa, care merg la câmp, care au copii, care postesc…fapt pentru care nu au timp să devină „voluptoase”.

*

Rezerva românului față de „orice idee nouă” [Ibidem], care nu se potrivește modului său de a fi.

*

Eminescu publică traducerea recenziei tot în 10 iulie 1881.

*

C. A. Rosetti[1], pe când era „ministru al instrucţiei publice”, adică al Învățământului, „adresa circulare către directoarele de şcoale de fete, invitându-le ca nici ele să nu se dea cu dres[2] pe faţă şi să nu poarte malacoave[3], nici să ‘ngăduie ca fetiţele să se dea cu dres”[XII, p. 340].

*

Machiajul dresează/ comută atenția, privirea bărbaților spre aparenta frumusețe. În loc ca fața să exprime sufletul femeii, ea exprimă…substanțe chimice. Și apoi tot femeia se miră de ce nu e iubită pentru ceea ce este…ci pentru aparențe.

*

Dar pentru că Rosetti doar propovăduia morala dar nu o și întemeia prin propria sa viață, tocmai de aceea „toate circularele onor.[abilului] ministru de interne vor rămânea istorii scrise pe apă pe cât timp corupţia va fi sistemul de guvernământ al partidului roşu” [XII, p. 241].

Cel care s-a ocupat cu corupția toată viața nu poate deveni „un prototip de moralitate” [Ibidem].

*

Și aflăm de la Mihail faptul, că în vremea lui ministrul de interne nu știa carte, iar „directorul său abia se știe iscăli” [Ibidem]. Însă astfel de oameni competenți la adunat gunoaie de pe stradă doreau ca subprefecții să fie licențiați în Drept [Ibidem].

Așa că nu trebuie să ne mire dacă în România prezentului întâlnim mari somități care nu știu nici cele mai elementare lucruri.

*

Ce bine ar fi trebuit să facă Rosetti românilor? „Să-și recunoască mizeria sa intelectuală” și să demisioneze [Ibidem]. Însă nici atunci titanii prostiei nu plecau din punctele cheie, de conducere. Stăteau acolo ca musca…pe stiva de aur.

*

Un sfat bun pentru media care discută probleme politice curente: „A discuta platitudinile, fie chiar bine intenţionate, cari plouă din Ministeriul de Interne ar fi ridicol” [Ibidem].

De ce? Pentru că îl faci pe prost să se creadă buricul pământului. Dacă îi discuți neroziile nu înțelege că le detești și nu dai doi bani pe el…ci înțelege contrariul: că toată lumea discută despre ce scoate el pe gură.

*

Însă pentru barbologii/ vorbitorii degeaba de ieri și de azi din politica românească, Mihail Eminescu precizează: „O ţară nu se guvernează cu aforisme, ci cu sisteme; iar sistemele nu se improvizează de pe-o zi pe alta, ci ar trebui să rezulte din starea reală a ţării, din natura poporului, din stadiul lui de dezvoltare” [Ibidem].

O țară nu se guvernează cu sloganuri politice ci cu strategii bazate pe date reale. Adică ai nevoie de oameni luminați și clari la minte, care să vadă atât realitatea poporului cât și potențele lui reale.

Trebuie să știi ce poate să facă poporul tău și ce vrea să facă pentru ca să știi spre ce viitor îl conduci.

*

Despre „praful ce se aruncă în ochii lumii”, adică despre declarațiile politice false. Articol publicat în data de 11 iulie 1881.


[1] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_A._Rosetti.

[2] Să nu folosească machiaj.

[3] Malacof sau crinolină = fustă lungă și foarte largă, în formă de clopot, susținută în interior de arcuri subțiri de oțel, la modă pe la mijlocul sec. al XIX-lea.

De un dulce sobru

De un dulce sobru

Cu un sâmbure imens…amirosind a brad.

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [14]

Scrisoarea nr. 27 (3 februarie 1946)

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Blue Eyes,

Ce vei fi gândind de acolo, de departe? Se pare că de când lumea n-a fost nimic [între noi]. Se pare că nimic n-a existat. Se pare că totul a fost un vis și apoi nici atât.

Vezi, e numai o mică despărțire de timp! Și totuși starea mea sufletească mă face să gândesc mai clar asupra rolului voinței și al cinstei. Și, mai ales, asupra rolului caracterului cuiva în păstrarea unui sentiment.

Îmi spuneai odată că imediat ce un prieten [al tău] pleca în altă parte, pentru mai mult timp, îl uitai și lăsai loc liber unei alte prietenii să se înfiripeze în locul celei vechi.

Îmi spuneai atunci, întrebându-mă: „Nu e bine? Nu e sănătos? Tu ce zici?…”. Eu ți-am răspuns că bine ai făcut.

Așa vorbeam în vara anului 1944 deși, în adâncul sufletului meu, nu știu ce credeam. Acum știu ce cred [despre acest lucru] și, de asemenea, sper că și tu.

Acum [cred că] e sănătos

și bine să ne păstrăm încrederea și hotărârea[1] în fața oricăror piedici și gusturi momentane [care] ni s-ar ivi în cale.

Dar, ca să fiu sincer, e în sufletul meu o mică jenă, un mic necaz, totuși destul de mare ca să mă turbure și să-mi umbrească toată gândirea, tot visul fericirii și al frumuseții iubirii noastre.

Mi-e groază de supărarea și neînțelegerea ce ne-a turburat în ultima vreme prietenia perfectă de altădată.

Voiam să fie totul ca un vis între noi!

Care din [noi] amândoi dorea mai mult pacea, dragostea fără îndoială și [fără] învinuiri nedrepte?!…

Eu sau tu?…

Unul voiam [aceste lucruri] mai mult decât altul. Și totuși un fel de ură reciprocă, o nesiguranță, o neîncredere, poate un început de gelozie ne-a întunecat ultimele clipe [petrecute împreună].

De ce a fost să fie așa? Am ispășit amândoi, fiindcă nu am crezut unul în altul cât trebuie

Aș fi vrut să fie altfel…Să fi fost singuri, pe o insulă îndepărtată și numai noi doi să privim nesfârșirea apelor, scânteierea luminilor în noapte.

Iar pe insula aceea (ca să fie și pe gustul tău), dacă ar fi cu înalte creste de munți, cu nori întunecoși, cu fulgere și ierni cu geruri, ne-am fi simțit mai aproape și mai buni?

Tu ce zici?

În aceste asprimi[2] ne-am rătăcit umblând. Și [fiind] obosiți ne-am întoarce într-o colibă săracă. Și am fi bucuroși, mai mândri [de ceea ce avem] decât un împărat, care se întoarce în uralele mulțimii la palatul său.

Iată ce doresc: singurătatea! Și în singurătate[a aceasta] pe tine. Și, cu tine, voi simți, voi înțelege bucuria vieții.

Poate va veni vremea în care vom petrece timpul cântându-mi tu și citindu-ți eu.

Blue eyes, de aproape 2-3 zile nu te-am visat! Ultima dată te-am visat împreună cu Tușa. Ședeam în pat cu toții, tu în partea dinspre mașină, în locul obișnuit, lucrai ceva. Eu ședeam înspre camera friguroasă (unde înghețai tu când te găteai).

Alături de mine era tușa și îmi spunea să-mi așez paltonul bine fiindcă șezusem pe el și se cocoloșise.

Și tu vedeai cum are ea grijă de mine…Și ție ți-era necaz, nu știu de ce. Poate crezi că am s-o fac pe tușa să țină mai mult la mine.

N-ai[3] nicio grijă!

Ai început să vorbești și priveai în jos. Vorbeai mereu iar eu mă uitam la tine, fără să am în gând ceva. Așa s-a sfârșit visul!

Acum însă te-am visat din nou. Am visat că eram în Biserică amândoi. Tu te-ai uitat la cineva. Iar eu m-am supărat și ți-am spus că plec pentru totdeauna.  Dar în pragul Bisericii m-am oprit să văd dacă vii să mă oprești. Și tu ai venit după mine…Și atunci m-am trezit trist…

Vrei să mai afli ceva? Iată, am avut impresia uneori că tușa ține mult la noi amândoi, că vrea să plece când ne vede împreună, că ne primește cu încredere și bucurie.

Aș fi așa de fericit ca să ne înțeleagă odată iar noi doi să fim așa de cuminți [încât] să n-o supărăm niciodată.

Nici tu să n-o mai necăjești!

Spre norocul meu mă simt sufletește foarte liniștit. Nu mă turbură nicio neîncredere în privința ta. Orice simptom de gelozie îl îndepărtez. Mai ales că nu am timp de pierdut.

Poate nici la tine nu mai gândesc atât de mult ca înainte, pentru motivul că am de citit. Și fiindcă în [ceea] ce ne privește am hotărât odată totul. Și timpul va rezolva…

Dar tu ce faci?…Nu am nicio veste [de la tine]…Cum te simți? Ai încredere în viitor?

Te neliniștește ceva?…

Nu trebuie, fiindcă îți spun drept [toate lucrurile]. Sunt atât de rece și de nepăsător la privirile ce se îndreaptă spre mine încât mă întreb eu însumi ce este această stare de indiferență. Îmi pare că sunt mort și privesc de sus totul[4].

Mi-e teamă de un singur lucru: ca nu cumva să mor definitiv[5], să nu mai am sentimente pentru nimeni!

Voi învia[6] când ne vom întâlni, când vom fi împreună? Nicio bucurie nu o simt întreagă dacă lipsești tu, dacă n-o simți și tu!…Ar fi groaznic să fie ceva mort în noi, [atunci] când ne vom vedea.   Dar eu sper că vom învia!…Tu ce zici?

De trei săptămâni de când sunt aici[7] n-am mai scris nimic frumos…De ce?…Pentru că tu îmi dai puterea și inspirația. Numai tu.

Când vom fi împreună voi scrie iarăși. Până atunci trebuie să mă pregătesc ca să te pot cânta cât mai frumos, zâna mea.

Lucică.


[1] Că ne vom căsători.

[2] Zile aspre, grele…

[3] Cu sensul: Să nu ai nicio grijă în această privință!

[4] Stare de împlinire interioară pe care ți-o aduce încrederea și iubirea femeii iubite.

[5] Ca nu cumva să devin insensibil la iubirea și prietenia altora.

[6] Sufletește.

[7] La București.

Casierul francez

Podcast audio (8. 08 minute):

5.6 MB

Poate fi downloadat de aici.

Honoré de Balzac, Melmoth împăcat, p. 497-499 în Opere, vol. III, în rom. de Cezar Petrescu, comentarii de Theodosia Ioachimescu, Ed. SPLA, București, 1957.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno